O vacanţă de o zi - mai bine zis un chiul

Andrei VIERU
Publicat în Dilema Veche nr. 545 din 24-30 iulie 2014
O vacanţă de o zi   mai bine zis un chiul jpeg

Ca să fii în graţiile tuturor, ţi se recomandă, înainte de orice, să te placă Vodă, sau cel puţin trimisul Domnului…    

Într-o bună zi, pe la mijlocul anilor ’80, pe cînd studiam liniştit la pian, sună telefonul. Era, dacă îmi aduc bine aminte, la mijlocul toamnei. Locuiam pe-atunci împreună cu părinţii şi aveam impresia că sînt ocrotit. Ridic receptorul şi aud glasul unui funcţionar care îmi dă de veste că îl cheamă Traian şi că mă sună dintr-un birou al Radioteleviziunii române. Mă mai înştiinţează că în ziua Z, la ora H, mă voi prezenta la intrarea prin spate a clădirii, cu buletinul de identitate în dinţi, şi că, pentru o emisiune de televiziune, voi înregistra, alături de alţi cinci pianişti, o transcripţie pentru şase piane a celebrei Toccate de Paul Constantinescu. Ca şi cum ar fi vrut să mă asigure şi să mă liniştească, vocea de la celălalt capăt al firului mi-a mai susurat: „În afară de Toccata de Paul Constantinescu o să se mai înregistreze o bucată compusă de **** transcrisă pentru treizeci de flauţi şi una de ******, într-un aranjament pentru şaisprezece harpe.“

Aşadar, o horă de flauţi, un balet de harpe, o cireadă de piane... Duhnea a Coreea de Nord de la o poştă. Înainte să mi-o spună – nu era prea complicat – ghicisem: „Ştiţi, este pentru ziua de naştere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Se va da pe post pe data de 26 ianuarie viitor.“

„Nu vin“, răspunsei eu pe negîndite. Dacă o subliniez e doar fiindcă nu ţin să mint: nu dădusem dovadă de nici un fel de curaj. Fusese un simplu reflex, ca o tuse care te apucă atunci cînd te gîdilă ceva în gît.

S-a lăsat o tăcere prelungă şi penibilă. În cele din urmă, funcţionarul a recurs conştiincios la bîlbîială. Mobilizîndu-se în interes de serviciu, a reuşit totuşi să mă întrebe: „Cum aşa? Ce justificare puteţi să-mi furnizaţi?“ „Nici una“, i-am răspuns eu, neinspirat. „O s-o regretaţi“, proroci interlocutorul pe un ton ameninţător şi, înainte ca vreunul din noi doi să aibă timp să se dezmeticească, conversaţia luă sfîrşit.

Nu simţisem nici o clipă că mi-aş fi asumat vreun risc. Mă bucuram doar că mă puteam apropia de oglinzi fără teamă. Din punctul meu de vedere, avusese loc o gafă, o eroare. În definitiv, se mai întîmplă: ce mare lucru dacă a format şi funcţionarul un număr de telefon greşit? N-avea decît să regrete el...

Adevărul e că, după această conversaţie, n-am avut, în ce mă priveşte, absolut nimic de regretat. Spre marea mea ruşine, nu m-a mai deranjat sau convocat nimeni nicăieri.

Îmi aduc aminte de anii petrecuţi la Conservator, în care mă pregăteam conştiincios pentru rolul, banal şi previzibil, al studentului veşnic „nepregătit şi necopt moral“ să răspundă chemării Partidului de a da buzna în rîndurile sale. Nu mi-a propus niciodată nimeni să intru într-un partid din care greu era să ieşi. Au ştiut să cheme şi să propună altora, cui trebuia.

Îmi aduc, de asemenea, aminte de anul admiterii. Nu trecuseră nici două săptămîni de la cutremurul din 4 martie, cînd compozitorul Ştefan Niculescu s-a gîndit să intre în Partid. „Ce, eşti nebun? Acuma ţi-ai găsit? În anul de graţie 1977?“, l-am întrebat cu o insolenţă de care nu-mi dădusem seama. M-a pus imediat la punct ca pe un ţînc, cu care, în vacanţele la Neptun şi Olimp din anii ’75-’76, acceptase să joace popice şi ping-pong, dar cu care nu voia acum să se bată pe burtă. Cîtva timp mai tîrziu, pregătindu-şi dosarul, îi spunea lui taică-meu: „Pun pariu că, dacă intru eu în Partid, intră şi Stroe.“ Eram de faţă. Din fericire (pentru Aurel Stroe), pariul a fost pierdut. Nici gînd să intre şi Stroe, care, ceva mai tîrziu, o ştersese într-o vacanţă prelungită în Vest, de unde avea să plece, din cînd în cînd (ca mine acum), în cîte o excursie la Bucureşti. Chiar aşa: păgubos cum sînt, nu m-a mai convocat niciodată nimeni, nicăieri. Ce ghinion! Nu-i chip să mă pot da acum nici drept erou, nici drept martir! Cînd mă gîndesc ce foloase – literare sau cetăţeneşti – aş fi putut acum trage de pe urma unui minim interogatoriu, unei minime conversaţii sau şuete... Ce marfă literară de largă desfacere, ce industrie aş fi putut pune pe picioare! E-adevărat că mi s-au refuzat, pe urmă, cîteva cereri de călătorie peste graniţă. Nimic nu dovedeşte însă că motivul îngrădirii vremelnice a libertăţii mele de mişcare ar fi fost chiulul meu de la înregistrarea închinată zilei de naştere a voievodului. Îmi imaginez – mi se pare ipoteza cea mai plauzibilă – că funcţionarul Traian se speriase de refuzul meu mai tare decît mine şi că a hotărît să nu raporteze nimănui, nimic. Mai bine dormi liniştit decît să te chinui cu ideea că le-ai dat motive de îngrijorare superiorilor tăi!

Reuşisem, cu un preţ minim, să-mi fac o vacanţă de o zi, evitînd să-i mai fiu pe plac şi voievodului. De ziua lui, am strălucit la televizor prin absenţă, foarte mulţumit să-l văd pe altul dansînd, în locul meu, în lesă. 

Andrei Vieru este pianist şi scriitor. Prima lui carte (Le gai Ecclésiaste, Seuil, 2007) a fost recent publicată de Editura Curtea Veche sub titlul Ecleziastul vesel. Cu a doua sa carte (Éloge de la vanité, Grasset, 2014), îi succede lui Andrei Makine în palmaresul premiului Casanova, acordat scriitorilor europeni de limbă franceză.

Foto: wikimedia commons

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.