Turismul românesc - file din poveste

Turismul românesc este azi... aşa cum este! Multă lume, din păcate, e nemulţumită, şi, tot din păcate... are şi motive.

La munte s-au construit multe unităţi, mai puţin hoteluri mari, mai mult hoteluri mici şi pensiuni. Dar... nu avem domeniu schiabil, nu avem pîrtii şi, cel mai rău, nu avem agrement.

De ce să nu meargă românii în Austria, unde au cum să-şi petreacă timpul, şi să meargă la Predeal, unde găseşti cu greu o parcare, stai la coadă la telescaun şi nu ai decît trei pîrtii mari şi late!

Balneo? E frumos, în cîteva locuri, arată bine, dar sînt puţine unităţi bune, majoritatea sînt prăpădite, pentru că au fost contractate cu Casa de Pensii, unde tarifele sînt mici, la fel profitul şi, implicit, investiţiile! Herculane e praf, a reuşit Iosif Armaş să îl distrugă de tot. Nu înţeleg de ce AVAS nu se sesizează.

Litoralul, evident, arată mult mai bine ca acum 25 de ani. Nu avem însă prea mult agrement şi nu am reuşit, în aceşti ani, să gîndim mai nimic, pentru extinderea reală a sezonului cu lunile mai şi septembrie. În cei 25 de ani, am avansat, este adevărat, însă puţin şi în paşi de melc... Păcat! Turiştii străini cred că sînt mai puţini acum decît înainte de 1989.

Este evident faptul că am pierdut toate ţările din Est – Ungaria, Cehia, Slovacia – care, înainte de 1989, veneau la Marea Neagră sau la munte. Astăzi, cetăţenii acestor ţări se duc în Grecia – unde nu au putut să meargă pînă în 1989 –, cu tarife, din păcate, mai mici.

Cum era înainte de 1989?

Păi, aveam ONT Carpaţi... astăzi, un cipriot, care l-a „cumpărat“ numai pentru acţiunile la Marriott, l-a adus la faliment.

Ca ghid ONT, pe engleză, franceză şi spaniolă, între 1983-1988, am avut, este adevărat, „relaţii“ cu multe grupuri, în special din Anglia. Era o mare „viermuială“ la ONT, se puneau pile cine şi ce grup să ia, erau străini care veneau în Bucureşti, pentru turism, destul de mulţi, într-un cuvînt, era mişcare turistică. Astăzi, nu mai avem, pe bulevardul Magheru, nici măcar un magazin de suveniruri, ce să mai vorbesc despre un Centru de Informare.

Cei care mergeau să lucreze ca ghizi la ONT o făceau pentru a intra în contact cu străinii şi, desigur, pentru bani. Dacă făceai şi schimb valutar, evident, riscant, puteai cîştiga 1500-3000 de dolari pe grup, în funcţie de grup. Dacă erai „cuminte“ şi te mulţumeai numai cu tips-ul de la sfîrşit, aveai 300-400 de dolari, care erau foarte buni. Dar cine era „cuminte“? În 1988, dolarul era 70 de lei, deci, dacă primeai, să zicem, 400 de dolari, aveai 28.000 de lei. Puteai să îţi iei o Dacie bună la mîna a doua, sau o garsonieră semicentrală.

Oricum, pentru un student era extraordinar, aveai cheltuielile rezolvate pe timpul unui an universitar. Din 1987 pînă în 1989, am lucrat ca ghid şi la ITHR Bucureşti, cu „mogulii“ Ion Antonescu, Sorin Nicolescu, oameni tineri şi azi, foarte tineri atunci. Am lucrat pe grupuri mari, grupuri care mergeau, în general, pe Valea Prahovei, cu bugete mari, de 600-800 de lei pentru două zile. Erau două mese festive, era „spaţiu“ de manevră, pentru ca noi, ghizii, să plecăm încărcaţi cu salam, roţi de caşcaval, lăzi de vin şi 1000-1500 de lei de persoană.

De unde? Păi, din... buget, de unde să fie, era partea noastră pe care o primeam de la bucătărie.

Fiind student la Facultatea de Turism, în primul an am lucrat ca ajutor de ospătar la Restaurantul Scoica din Jupiter. Era faimos, cîntau celebrul Cornel Varban şi Elena Cârstea, care erau în mare vogă, cu care eu, student de 19 ani, m-am împrietenit! Am lucrat ca „extra job“ şi la Barul Paradis din Jupiter, vreme de două sezoane. Am nişte amintiri extraordinare legate de program, de vedetele care evoluau acolo, pînă la ora 2-3 noaptea, de modul în care te înscriai pe listă să poţi intra la spectacol! Erau trei baruri celebre în Sud, Internaţional din Olimp, sub „bagheta“ lui Viorel Păunescu, Paradis din Jupiter, condus de Ion Petcu, şi Barul Calypso din Venus.

Oameni de spectacol, cîntăreţi celebri, balerine... Era ceva... era altceva! Cred că am fi putut să evoluăm, de atunci şi pînă acum, mult mai bine! Cum este posibil ca, în 1988, să fi avut cîteva baruri mari, cu spectacole de Cabaret, şi astăzi să nu avem nici unul?

Nu, nu am nici o explicaţie... afară de aceea că sîntem români din Balcani...

Alin Burcea este proprietarul Agenţiei de turism Paralela 45.

Foto: wikimedia commons