"Mediatizăm un sfînt..." - Despre religie, miracole şi emoţie pe Internet

Publicat în Dilema Veche nr. 463 din 27 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013
"Mediatizăm un sfînt   "   Despre religie, miracole şi emoţie pe Internet  png

Joachim Bouflet, autorul unei foarte cunoscute „istorii a miracolelor“ (traducere în limba română la Editura Cartier, 2009), ne atrage atenţia asupra faptului că trăim cu adevărat într-o lume miraculoasă, în care vorbim mult, uneori excesiv, de miracole economice, medicale, tehnice sau sportive. Numai un miracol mai poate salva echipa Avîntul Topoloveni de la retrogradare! De cîte ori nu am citit/auzit fraze de acest gen. Folosirea abuzivă a termenului vine tocmai din faptul că el a fost „golit de semnificaţii, prin excluderea a ceea ce constituie însăşi natura sa: cauzalitatea divină, inserţia într-un context religios“. Un studiu dedicat faptelor pe care le denumim miraculoase sau supranaturale se anunţă din start a fi unul dificil, nu doar din cauza mediului înconjurător, avid de miracole şi extrem de incredul, în acelaşi timp, cît pentru faptul că „logica miracolului“ scapă adesea observatorului exterior. Cine poate şti cu adevărat ce se întîmplă în sufletul celuilalt? – sună banal, dar atît de adevărat... Cu toate acestea, credinţa în miracol, faptul că „ceva“, ce te depăşeşte cu mult, îţi poate schimba viaţa există în toate culturile, cu forme diverse de exprimare. Trebuie să precizăm, chiar de la început, că miracolul religios este perceput diferit în creştinismul occidental, respectiv oriental. Dincolo de efectele corozive ale protestantismului ce a eliminat din societăţile pe care le-a modelat ideea însăşi de miracol, de magic sau, mai nou, de secularizarea extinsă pe multiple planuri, există cîteva diferenţe majore între Occident şi Orient. Miracolul şi percepţia sa în Ortodoxie: din punct de vedere teologic, miracolul este o formă de prezenţă a lui Dumnezeu în lume, un răspuns direct, dar discret la rugăciunile credincioşilor. Tot în Ortodoxie există o familiaritate deliberată cu supranaturalul, cu „lumea de dincolo“, cu tot ceea ce mintea umană nu este capabilă să cuprindă. Cred că o posibilă explicaţie pentru această stare de fapt se găseşte în persistenţa religiei populare, mult mai vie şi mai puţin „domesticită“ de către Biserica oficială, de-a lungul timpului. În sprijinul acestei afirmaţii poate veni, de exemplu, pelerinajul – acolo unde credinţele şi practicile populare găsesc un teren de expresie foarte fertil, valoarea „pedagogică“ a miracolului fiind bine pusă în valoare. O altă diferenţă majoră constă în credinţa în icoanele făcătoare de minuni, prezentate ca un spaţiu de interacţiune cu sacrul, dar oarecum în pierdere de viteză şi popularitate faţă de moaşte, un semn al timpurilor noastre. Situaţia se prezintă sensibil diferit în Occident. Dacă ar fi să o caracterizăm în mod succint, cuvîntul ce se impune de la sine ar fi „prudenţă“.

Aici miracolul este acceptat, dar nu încurajat în mod deschis, fiind mai degrabă o excepţie tolerată, dovada ultimă a supranaturalului. Un exemplu în acest sens: faimoasa „comisie medicală“ de la Lourdes nu a identificat şi nu a acceptat, pînă la această dată, decît un număr de 67 de vindecări considerate a fi de natură divină. Cu toate acestea, zidurile Bazilicii Rozariului (Basilique du Rosaire) de la Lourdes sînt acoperite cu mii de mesaje de mulţumire (Ex-Voto), o mărturie a unei „rate de satisfacţie“ mult mai mare a pelerinilor care au trecut pe acolo decît recunoştinţa oficială a miracolului. „Raţionalismul teologic“ al lumii catolice vizavi de miracol a fost codificat de timpuriu. Thomas D’Acquino vorbeşte despre „cauzele secundare“ ale miracolelor: lumea este călăuzită de legile necesare ale lui Dumnezeu, care nu intervine prea des în mersul ei firesc. Iar cînd aceasta se întîmplă, rar, El se mărgineşte mai degrabă cu o intervenţie punctuală, corectoare. A vorbi, deci, astăzi, de miracol în Occident pare mai degrabă o formă de legitimare istorică, un arhaism religios.

Miracolul la ora Internetului

Apariţia, apoi dezvoltarea intensivă a Internetului au produs schimbări importante asupra percepţiei miracolului în spaţiul public de la noi. Aş dori să vă relatez un episod trăit de mine în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2012, la Bucureşti. Eram angajat într-un rînd interminabil, compus din pelerini ce nu-şi doreau decît un singur lucru: să aibă contact direct cu sacrul concentrat în raclele sfinţilor expuse spre închinare pe Dealul Patriarhiei. Undeva pe lîngă Parcul Carol, în jurul orei 23,30, s-a apropiat de locul unde mă găseam angajat în rînd o femeie mărunţică, toată-n negru, însoţită de un tînăr adolescent îmbrăcat într-un fel de fustanelă de stofă uzată, cu adidaşi albi în picioare. Distribuiau cu multă sîrguinţă un fel de pliante tipărite la imprimantă pe hîrtie A4, de o calitate îndoielnică. „Organizaţi pelerinaje?“, am întrebat eu în mod reflex, o practică obişnuită în astfel de împrejurări. Femeia mi-a răspuns zîmbind: „Nu, noi nu ne ocupăm cu pelerinajele! Noi mediatizăm un Sfînt! Sau ceea ce credem noi că este un Sfînt! Este Părintele... din cimitirul... din Bucureşti. Poate aţi auzit de el pe Internet, sînt şi site-uri, şi bloguri“.

Am ales acest exemplu punctual din mai multe motive. „Miracolul“, în general, are nevoie de promovare, fie şi cu teancul de pliante sub braţ. Are nevoie de public, de spectatori, de dezbateri aprinse. Internetul se pretează de minune la aşa ceva, fiind un spaţiu al tuturor libertăţilor, unde autoritatea tradiţională a Bisericii nu mai funcţionează. Cine nu crede nu are decît să facă un search minimal cu „Sfinţii Închisorilor“, de exemplu, pentru a vedea cum Internetul se revarsă în spaţiul religios real… şi viceversa. El conţine nenumărate bloguri, site-uri, forumuri etc., pe care sînt prezente nenumărate poveşti de vindecări miraculoase, micronaraţiuni ce se încadrează foarte bine în metanarativitatea numită Internet. Un fenomen relativ nou, dar care nu încetează să se dezvolte. Poate nu întîmplător, la fel ca şi participarea la pelerinaje, majoritatea acestor mărturii vin din partea femeilor, de ce oare? Din cauza faptului că sînt destinate unui rol minor în mecanismul oficial al Ortodoxiei? – după cum o spune sociologia clasică. În ciuda diversităţii lor, toate aceste site-uri prezintă un numitor comun: setea de miracol, nevoia de semn, de mărturisire publică a intervenţiei divine în viaţa cotidiană. Mărturiile au un ton foarte personal, foarte firesc, dar sînt extrem de frugale cu privire la identitate. „Sînt A.B., 50 de ani, din Vaslui, am doi copii şi un soţ care lucrează de trei ani în Italia“, grafica este simplă, povestea concisă etc. Miracolul poate fi inserat, la rîndul său, într-un context socio-cultural foarte precis. O minimă analiză a acestor mărturii trasează un portret nemilos al României „reale“: familii dezbinate, soţi plecaţi la muncă în străinătate, cărora li s-a pierdut urma, alcoolism cronic, boli incurabile, un sistem sanitar prăbuşit care nu-şi mai îndeplineşte rolul.

Consecinţele acestei stări de fapt

Prezenţa unei asemenea densităţi de miracole împărtăşite pe site-urile cu tematică religioasă ortodoxă ridică un anumit număr de întrebări, care ar merita dezbătute mai pe larg. Biserica Ortodoxă a ştiut tot timpul să „compună“ armonios cu pietatea maselor şi religia populară. Numai că, în ultima vreme, asistăm la naşterea spontană a unei noi „teologii a miracolului“, parte şi datorită Internetului, bazată pe emoţie imediată, contaminantă, în afara cadrelor oficiale ale tradiţiei fixate timp de secole de Biserică. Oare creşterea exponenţială a tuturor acestor mărturii de pe net duce şi la o creştere a numărului real al pelerinilor către sursă, prima a miracolului (icoane, moaşte, locuri sacre de tipul Crucilor Miraculoase de la Dervent, Dobrogea), fără a mai vorbi de schimbarea profundă, din interior, a individului? Vechea dilemă a confruntării Ortodoxiei cu Ortopraxia loveşte din nou. Această adevărată epidemie virtuală de miracole nu are ca efect secundar credibilitatea Bisericii în ochii celorlalţi credincioşi, mai puţin predispuşi, ca profil interior, să creadă în astfel de manifestări oarecum „extreme“ ale divinului? Care să fie oare diferenţele între această „nouă literatură“ virtuală a miracolului faţă de ceea ce era publicat pînă acum pe hîrtie, trecut deci, cel puţin teoretic, prin filtrul unei autorităţi canonice? În fine, la fel ca şi în alte cazuri de prezenţă şi manifestare a faptului religios pe Internet, se ajunge, în cele din urmă, la spinoasa problemă a autorităţii şi legitimităţii religioase capabile să tranşeze inevitabilele dispute ce apar în astfel de cazuri. Cum să tratezi, de exemplu, pe Internet, delicate cazuri de bilocaţie, atribuite de masele virtuale de credincioşi memoriei Părintelui Arsenie Boca, deja „canonizat“ virtual? Biserica aşteaptă să treacă timpul, să se „limpezească apele“, pe cînd Internetul nu cunoaşte cuvîntul răbdare, cum ar fi fost cazul înainte de vremurile pe care le traversăm, plasate sub semnul imediatului. Contribuie oare aceste noi forme de consum ale sacrului la o veritabilă mutaţie a modului de transmitere a identităţii publice şi a memoriei religioase, configurînd un alt orizont de aşteptare religios? That is the question; sperăm să putem răspunde cît mai curînd la ea.

Mirel Bănică este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor, Departamentul „Religie şi Modernitate“, Academia Română, Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.