Un episod clasic din publicistica lui Caragiale

Publicat în Dilema Veche nr. 416 din 2-8 februarie 2012
Un episod clasic din publicistica lui Caragiale jpeg

La sfîrşitul secolului al XIX-lea, republicanii români (pe care, de altfel, îi cam numărai pe degete) erau supuşi unor ironii teribile de către clasa politică sau presa conservatoare şi chiar de către opinia publică în ansamblul ei, monarhismul fiind pe atunci, se înţelege, un mod de viaţă autohton, greu de imaginat în postura unui sistem ce ar fi trebuit „reformat“. În fruntea batjocoritorilor se afla, frecvent, Caragiale, cu articolele sale vituperante din Moftul român. Bunăoară, în două texte consecutive (Moftul român din 9 mai 1883 şi din 13 mai 1883), intitulate Politica (evident, I şi II), autorul Scrisorii pierdute ridiculizează cîteva întruniri ale liberalilor republicani, precum şi obiectul „petiţiunilor“ lor iritate. Dacă în primul articol, scriitorul se limitează numai la citarea unor „vorbe de duh“, rostite de membri marcanţi ai guvernului conservator în şedinţele Consiliului de Miniştri (se pare că P.P.Carp, „cu obicinuitu-i ton de zeflemea, a susţinut că cei care au pus de gînd să se-ntrunească la Dacia sunt nişte gogomani“, iar Lascăr Catargiu, „cu obicinuitu-i bun simţ, ar fi spus: ’Bre, omule, dacă ne-or face vreun tărăboi la 5 aprilie? Dacă or da /.../ cu bolovani şi te-or mîzgăli şi pe mata cu ouă clocite pe aiasta care o porţi la ochi?’“), în al doilea, menţionează o acţiune revendicativă a „revoluţionarilor“ antimonarhişti la Palat şi dezbaterile juridico-etice iscate în jurul ei. Să le urmărim împreună, încercînd să sesizăm nota argumentativă din spatele satirei caragialiene.

Rezumă autorul, în felul următor, întreaga tărăşenie: „D. P.S. Aurelian a fost însărcinat să ducă la Palat şi să prezente regelui moţiunea votată de naţiune contra reacţiunii care, contra prescripţiunii Constituţiunii, închide opoziţiunii căile de luptă legală. /.../. Este o nenorocită nepotrivire între regulamentul Palatului şi Constituţiune, care nepotrivire sperăm că se va aplana odată, punîndu-se cele două texturi în acord. În adevăr, pe cînd Constituţiunea dă dreptul naţiunii să voteze moţiuni, regulamentul Palatului dă dreptul regelui să nu primească în audienţă decît pe cine se prezintă într-un mod convenabil.“ Cu certitudine, domnul Aurelian nu s-a bucurat de simpatia monarhului, audienţa (împreună cu „moţiunea“) fiindu-i tratate cu dispreţ. Prilej, desigur, pentru „reacţiune“ de a iniţia o discuţie civică pe problema „celor două texturi care se bat cap în cap – căci din momentul ce naţiunea este suverană, ea trebuie să aibă dreptul de a se prezenta (la Palat, n.m.) oricum.“ Caragiale trece în revistă motivaţiile liberalilor cu ironie swiftiană, demontîndu-le, indirect, prin discreditare implicită. Merită de aceea să le auzim: „Mai întîi, ce este, în drept constituţional, Palatul? Palatul este casa naţiunii şi, prin urmare, naţiunea, ca singură şi suverană proprietară, poate intra cînd şi cum îi place în casa ei proprie. Dar dacă Palatul este în totalitatea lui proprietatea naţiunii, care este o colectivitate de naţionali, fiecare naţional va avea şi el o părticică în casa naţiunii şi, prin urmare, va avea drept, cînd va voi să-şi spună păsurile sale şi ale naţiunii contra reacţiunii, să suie treptele Palatului şi, fără să bată la uşă, să intre la rege, a cărui suveranitate emană de la naţiune, şi să-i vorbească.“ Cu alte cuvinte, vox populi, vox Dei.

De altfel, un lider liberal (N. Fleva) sugerase, într-o adunare de la Dacia, că dreptul suveran al multitudinii fusese, prin atitudinea Palatului, grav încălcat. Ar fi zis el, conform transcrierii lui Caragiale: „Cuţitul a ajuns la os şi regele este despărţit de naţiune (aplauze). Azi războiul este declarat între naţiune şi o mînă de uzurpatori, care fac din rege o pavăză (aplauze). Şi atunci cînd uşa Palatului ni se închide, avem dreptul să stricăm uşa (aplauze), să intrăm în casa noastră (aplauze). Toţi autorii moderni ne arată că atunci cînd tirania şi despotismul ne sugrumă, dreptul sacru al poporului este de a se ridica şi apăra ordinea (aplauze prelungite).“ Libertatea poporului de a se răscula în clipa în care guvernul încetează să-l mai reprezinte (intrînd, aşadar, în dictatură!) – libertate prevăzută în Constituţia americană – e interpretată răstălmăcit de domnul Fleva ca un drept al grupului la starea de revoltă. Nu acest lucru însă mi se pare atît de demn de interes, cît isteria legislativă, administrativă, jurnalistică şi socială, pe care o căpătau, la noi, chiar şi acum aproape un veac şi jumătate, toate, mă scuzaţi, sforăiturile clasei politice. O agitaţie (sau ar fi trebuit poate să spun „agitaţiune“?) morbidă cuprindea întreaga societate, mergîndu-se pînă la solicitările extreme: revoluţie, reformă radicală, schimbare din temelii. Aceste texte ale lui Caragiale transmit o senzaţie de profundă instabilitate, te introduc în lumea pasională a balcanicilor, într-un orizont – după metafora cinematică a lui Almodovár – de carne trémula. Trist rămîne faptul că, dacă modifici puţin decorul, înlocuieşti personajele, „ajustezi“ stilistic, întrucîtva, discursurile şi inversezi tabăra monarhiştilor cu aceea a republicanilor, obţii un scenariu „combativ“ destul de asemănător lumii noastre de astăzi. Alte măşti, aceeaşi piesă – vorba celuilalt mare clasic al perioadei.

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.