Media Incipit - sau cum mi-am petrecut începutul lumii

Diana BĂDICA
Publicat în Dilema Veche nr. 417 din 9-15 februarie 2012
Media Incipit   sau cum mi am petrecut începutul lumii  jpeg

Copilăria mea de dinainte de Revoluţia din ’89 are în centrul său imaginea unui aparat de radio, negru, cu o bandă albă pe care un punct roşu era mobil: Gloria 3. Mă fascina antena lui cu care aş fi vrut să conturez, în aer, orice formă-mi venea în minte cînd mă furişam în sufrageria rece. Acolo nu stătea nimeni niciodată, fără a avea, însă, o uşă interzisă, ci doar una care separa căldura de emisfera nordică. Bunicul avea şi el Gloria lui, dar mai veche decît a tatălui, şi, cum îl vizitam rar iar aparatura lui mi se părea din ce în ce mai demnă de studiat, îi spusesem odată: „tataie, mata ai Gloria jaf, tataie, tati are Gloria 3!“.

Tatălui îi plăceau electronicele; nu ştiu ce asculta la radio, dar ştiu că făcea orice ca să vadă bine, chiar şi doar pentru două ore, la TV; sau pentru mai multe, dar la bulgari, aşa că în biblioteca noastră găseai manuale de construit (deşi cred că mai degrabă le-aş numi de meşterit) antene, dar şi, spre disperarea mamei, două sertare cu şuruburi, cabluri şi căbluleţe, şaibe şi pistol de lipit, liţe şi elemenţi din aluminiu, chei de 14, fludor şi patent.

Uneori, mergeam cu el să monteze antene pe bloc, căci e de înţeles că era omul de bază al blocului, şi ascultam poveşti (fără tîlc pentru mine) care descriau cum, necum, prin antena aia trece un ceva care mă face pe mine să văd oameni în televizor. E drept, indiferent de cîţi elemenţi avea antena, de locul în care o amplasa ori de viteza vîntului, pentru ca televizorul să meargă bine (a se citi fără purici), stătea mereu fără carcasa din spate; aşa, tata înţelegea repede situaţia şi intervenea prompt, pe cord deschis. La fel de drept este însă că, uneori, imaginea se clătina şi nu se voia readusă decît după cîteva palme bune date peste cap (cap să fie oare?!). Nu… nu uneori, ci deseori.

În decembrie ’89, plecat la lucru în schimbul 2, tata a sărit gardul fabricii, ignorînd fişa postului, şi a fugit cît a putut de repede (spune el) ca să ajungă acasă, unde fata lui era singură şi urma, probabil, să bea apă de la chiuvetă. Nu-mi amintesc episodul, dar din povestirile lui ştiu cît era de nervos că se minte la televizor, că apa nu e otrăvită, dar ăştia bagă frica în oameni. Nu-mi amintesc nici puloverul roşu al lui Pedro, cum îl numeau vecinele, prietenele mamei, dar am în minte împuşcături, urletele tatei şi cîteva spuse legate de faptul că, dacă nu aveam televizor, nu vedeam noi cum îl omoară pe Nea Nicu. Să ne-nţelegem, Nea Nicu crescuse la Scorniceşti, iar părinţii mei la Slatina.

Pînă să avem color, prin ’93, parcă, am pictat cu cerneală ecranul televizorului vechi, dar m-am supărat văzînd că imaginile (şi doar cele albe) se colorează într-un albastru spălăcit, nicidecum în gama ceva mai largă de nuanţe pe care o oferea telecolorul vecinelor de deasupra. Înţelesesem, însă, unde greşisem. În raţionament. Apoi colorul a adus Dallas-ul, la care vecine care nu aveau televizor veneau şi-mi citeau subtitrarea, cînd nu mă ţineam după scris. Ziare nu mă gîndeam să colorez, nici să decupez, în afară de Technium (sau Tehnica?) şi Femeia, iar mai apoi de Ştiinţă şi tehnică, părinţii mei nu cumpărau altceva. Cumpărau însă cărţi, să-i facă fetei bibliotecă mare. Dar fata urma să fie vrăjită de telecomandă şi de televiziunea prin cablu, pe cînd taică-so reducea situaţia (tehnologia şi răzvrătirea copilului) la generaţia MTV. A, da, uitasem, nu mai avea lumea antene pe bloc, iar fata nu era atît de căpoasă încît să nu urmărească o emisiune de ştiri sau una politică, dar faptul că auzea cam aceleaşi subiecte o enerva la fel de tare ca Doar o vorbă să-ţi mai spun (asta e… nu-i plăcea copilului emisiunea asta, nu-i plăcea!) sau ca bretelele lui Tucă. În plus, o auzea mereu pe maică-sa cu aceleaşi replici: „ne-ai terminat, dracu’, cu politica ta! şi cu fotbalul!“ şi uite aşa nu a apărut imediat al doilea televizor, dar i s-a simţit lipsa. Avea dreptate mama; pentru tata, televizor însemnau ştiri, politică şi fotbal. Auzeam că taţii multor colegi de şcoală generală au aceeaşi definiţie, aşa că visam să am televiziunea mea, cu muzică, emisiuni cu şi despre tineri (unde oi fi auzit oare prima dată exprimarea asta?!).

Mai tîrziu, citeam despre faptul că în jurul televizorului se strînge familia, seara; a mea era toată prezentă la Robingo, Roata norocului, Preţul corect, Teleeurobingo şi trăia intens extragerile făcute de Florin Călinescu cu mînuţele lui două. Ajunseserăm să avem două televizoare, dar mama era în continuare supărată, fiind singura care considera că ea nu-şi găseşte locul în casă. Supărarea tatălui ţinea însă de cîte ore mă uitam eu la TV, în loc să scriu, să citesc. Nu mi-a restricţionat programul, ştia şi el cum se trăia cu două ore de program, dar nu-i plăcea să mă ştie cu ochii în televizor. El, între noi toţi fie vorba, vedea TV-ul ca pe un duşman în viaţa oricui, deşi aici nu şi-ar fi inclus niciodată propria viaţă. Rînd pe rînd, toate-au fost noi, iar îmbătrînirea lor, sînt sigură azi, venea tot mai aproape, şi mai aproape.

În timp, deşi cumpărase alt tip de radio, aveam şi două televizoare, halucinaţia consensuală a lui Gibbson nu l-a prins pe tata pregătit. Pentru el, cartea se ţine în mînă, nu se citeşte pe Internetul care îţi distruge şi ochii, şi sănătatea (că doar, nu-i aşa, te ţintuieşte în casă), pozele se arată numai prietenilor care îţi intră în casă, iar discuţiile se poartă doar între cunoscuţi. Nicăieri nu pleci, dacă invitaţia e făcută online, şi sub nici o formă nu laşi informaţii personale la vedere. Dar copilul are limitele proprii şi înţelege libertatea cum vrea el. Uneori, îmi amintesc cum m-am urcat prima dată pe bloc, fiind sigură că mă voi ridica puţin pe vîrfuri şi voi atinge cerul. Am rămas dezamăgită să nu-l simt în degete, dar bucuroasă de descoperire. Acum trăiesc în descrierea lui Gibbson, aceea a lumii binare, interconectate, în imaginea oraşului luminat seara tîrziu. Totul pare mutat acolo, iar societatea monocromă a lui Etzioni se vede azi tot mai clar, mărită, zoom-uită sau cum vrea fiecare să spună. Lucrurile vin atît de aproape că graniţele spaţiale ori temporale sînt desfiinţate printr-un simplu click, fiindu-ne mai la îndemînă să vorbim despre finalitate, decît despre ce schimbări de status, percepţie ori stil de viaţă aduce drumul. Poate că, pe undeva, ne îndepărtăm de real la fel de evident cum a fost cerul departe de noi dintotdeauna. 

Diana Bădica
este doctorand în sociologie la Universitatea Bucureşti.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.