Obiecte şi vîrste

Publicat în Dilema Veche nr. 417 din 9-15 februarie 2012
Spital, în Franţa jpeg

Cînd eram mică, mergeam la bunica mea şi vedeam cîte 20 de suluri de hîrtie igienică chinezească, galbenă, puse bine în baie – mi se părea ceva nefiresc şi umilitor. Aşa cum mă revoltam împotriva bietei furnici din binecunoscuta fabulă, tot aşa protestam împotriva nevoii de a acumula diverse lucruri, cu prea mult timp înainte de a fi folosite. Împotriva unei dominaţii a obiectelor utilitare.

Ideea mea de atunci era că nu trebuie să laşi meschinele chestiuni materiale să pună stăpînire pe tine, pe gîndurile şi timpul tău. Achiziţionarea categoriei de obiecte utilitare numite provizii mi se părea o acţiune umilitoare şi sub demnitatea unei persoane spontane, creative şi idealiste (cum mă credeam pe atunci).

De altfel, nici nu prea observam acest tip de obiecte. Pînă la o anumită vîrstă, partea practică nu prea există (sau cel puţin aşa s-a întîmplat în cazul meu). Orice menţionare, din partea adulţilor familiei, a treburilor necesare părea o blasfemie.

Obiectele pe care le observam erau cele de alt tip: estetic-afective. Un afiş cu Beatles, care bătuse cale lungă de la Paris pînă în camera mea din România ceauşistă, era printre primele lucruri pe listă. Un caiet chinezesc învelit în ceea ce părea mătase roz, în care îmi ţineam jurnalul, intra în aceeaşi categorie. O mini cvasipanteră roz din cauciuc, pe care scriam tot soiul de mesaje autoadresate, esenţiale pe moment… Un casetofon plat, mono, de tip culcat, la care am ascultat în disperare Abba, Beatles, Simon & Garfunkel. Cu carneţelul alăturat în care scoteam cuvintele – play şi rewind, play şi rewind… Caietele de şcoală propriu-zise, la sfîrşitul cărora mă războiam, unilateral, cu băieţii care îmi plăceau şi cu numele lor.

E drept că, în cameră, mai exista o oglindă mare, pe o toaletă. Singurul obiect din seria celor legate de un alt tip de estetică, de imagine şi de… cosmetică. Recunosc însă că, deşi evoluţia normală pe linia feminină medie a unei adolescente s-ar fi putut îndrepta şi spre domeniul acesta, şi anume cel cosmetic, în ce mă priveşte nu a prea fost aşa: cremele şi suratelele lor mi-au fost doar utile, dar nu neapărat şi dragi. Linia estetic-afectivă a continuat mai curînd tot pe direcţia caietelor, caieţelelor şi hîrţoagelor de toate felurile (computerul încă nu apăruse, sau nu se încetăţenise), a jucăriilor (copilului, şi nu numai), cărţilor şi filmelor.

Totuşi, cu timpul, ceea ce gospodinele numesc „obiecte de casă“ a început să conteze. Ceea ce dispreţuiam în elanurile vîrstei juvenile a început să capete contur în liniştea, uneori întunecată, a vîrstei a doua. Pe scurt, am început să apreciez un castron de salată sau un mixer pentru suc de fructe.

Asta din categoria obiectelor gospodăreşti de durată. Cea mai mare schimbare a fost dependenţa de cele perisabile: proviziile de care vorbeam la început, proviziiile „de casă“ pentru care le dispreţuiam (cu măsura de rigoare) atît pe propria bunică, cît şi pe furnica din poezie.

Acum cîteva zile m-am surprins, însă, uitîndu-mă galeş la o pungă cu multe suluri de hîrtie igienică, albe toate, ce stăteau regulamentar aliniate pe raftul de sus al cămării mele (căci am reuşit să posed şi aşa ceva). Nimic spectaculos: şi, totuşi, liniştitor. Din perspectiva unui gen minor de frică existenţială care te transformă din greier în furnică, după o vîrstă şi cîteva experienţe mai puţin plăcute…

Cert e că tăcutele şi impersonalele suluri de hîrtie nu sînt singurele obiecte de acest tip care îmi populează casa şi existenţa: lor li se alătură o pungă cuprinzătoare de detergent, un coş cu fructe şi altul cu legume, un dulap subteran cu „produse de curăţat“, borcane goale, cîrpe şi bureţi.

Treptat, poezia jucăriilor de pluş şi a caietelor de mătase e – dacă nu înlocuită – măcar dublată de cea a unei mături cenuşii cu coada roşie şi a unui nou tip de mop absorbant. Obiectele nu sînt doar uneltele, ci şi semnele vîrstelor – şi acesta nu e, neapărat, cel mai rău lucru posibil. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești