⬆
Societate
Pagina 121
Educaţia între "gîrbaci" şi moralitatea feminină
Conţinutul educaţie este una dintre temele de reflecţie ale primei modernităţi româneşti. Cine trebuie mai întîi de toate să înveţe carte? Băieţii sau fetele? Ce trebuie să înveţe fiecare? Ce trebuie să conţină învăţarea? Cunoştinţe generale sau practice? Ce metode didactice fac mai uşoară asimilarea? Gîrbaciul sau explicaţia?
Pedeapsa cu moartea, pe înţelesul copiilor
De ceva timp, presa e în fierbere: cîteva cazuri abominabile, părinţi care se omoară între ei sau îşi omoară copiii, sînt prezentate în cele mai mici, mai inutile şi mai sîngeroase detalii. Avocaţii inculpaţilor dau declaraţii ample la nici cîteva ore de la comiterea faptei, rudele şi vecinii au căpătat dintr-odată glas şi dau, competent, tot felul de informaţii.
Misiuni astrale
Probabil că aţi auzit de Ioan Lorin Fortună. Iar dacă nu, vă rog frumos să căutaţi ceva înregistrări cu el pe YouTube pentru că, vorba lui Dan Diaconescu, unde apărea des, „nici nu ştiţi ce pierdeţi“. Uitasem de personaj pînă cînd un amic a postat pe Facebook unul dintre clipurile cu pricina.
Prima pruncie...
Pe 14 martie a avut loc vernisajul expoziţiei Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh, în Sala Irina Nicolau a Muzeului Ţăranului Român. Aceasta face parte din Proiectul european Childhood. Remains and Heritage/Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu, început în 2011. Prima expoziţie va fi şi prima sală a muzeului virtual al copilăriei – unul dintre scopurile proiectului.
Taxi? Da! Eficient îţi dă o poveste
Săptămînile astea nu mi-am scos maşina. Lovită, bumbăcită, cu zăpada de juma’ de metru în jur. Aşa că, din cînd în cînd, am luat taxiul. Am avut astfel de înfruntat avalanşa de poveşti. Am plătit 10 lei, 6 lei, 15 lei, dar am căpătat şi o poveste. Şocant, fiindcă tu vrei să fii dus de colo-colo, nu? Eşti îndopat ca gîsca, fără să vrei, cu poveşti ale oraşului.
Pîn' la Dumnezeu te mănîncă sfinţii
După ce am păşit timid în noul an, iarna s-a arătat la chip. Ningea neostoit cu fulgi ponderali, acoperind cu un veşmînt alb cenuşiul Bucureştiului. În această atmosferă feerică, hibernală, care trezea în noi reverberaţii ale unei copilării demult apuse şi descompuse, ne-am dus la biserică de sărbătoarea Bobotezei, ca să ne sfinţim şi noi, deodată cu apele.
Galantină de fluierar à la Cinq-Mars
Dezosaţi şi umpleţi 5 fluierari cu un pateu de vînat, amestecat cu foie gras şi trufe tăiate în cubuleţe. Coaseţi păsările umplute într-o pînză şi puneţi-le la fiert. Cînd s-au făcut, desfaceţi pînza, spălaţi-o şi legaţi fluierarii din nou, într-o formă cît mai rotundă. Lăsaţi păsările să se răcească şi tăiaţi-le în felii, pe care le reuniţi apoi, fixîndu-le pe o ţepuşă.
La firul ierbii, după cinci ani de la aderare
În urmă cu cinci ani, la „Revelionul Integrării“, mă aflam în stradă, cu microfonul în mînă, „la datorie“. Ţin minte că am cîntat alături de un grup de tineri, am ţipat la miezul nopţii, bucurîndu-mă de focul de artificii, dar am şi înregistrat în stînga şi-n dreapta răspunsuri, opinii.
Fără nici o tragere de inimă
Cultura este văzută de televiziunile noastre cam cum priveşti o persoană cu handicap. Te uiţi cu milă şi cu o anumită superioritate şi, în general, nu-ţi face plăcere să ai de-a face cu ea, să-ţi tulbure buna dispoziţie prin imaginea nenorocirii. Desigur, cînd nu o putem ocoli, trebuie să ne arătăm generoşi faţă de ea, pentru că asta dă bine la imagine.
Arta previziunii
Mulţi leagă reuşitele în viaţă de hărnicie. Alţii de noroc. Unii de talent, inteligenţă sau chiar frumuseţe fizică. Nici corectitudinea nu lipseşte, adesea, dintre ingredientele succesului, aşa cum este el stabilit, desigur, de mentalităţile atavice ale omenirii.
Tanti Ortansa şi aventura suedeză
O ştiu pe tanti Ortansa din copilărie. Venea adeseori vara la noi, la Constanţa, unde stătea pe masă şi casă 10-15 zile. Absolventă a Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, a profesat foarte puţin ca profesoară de religie, pentru că şcoala situată pe aceeaşi stradă cu casa ei nu avea nevoie de o profesoară de limba română, ci de una de religie.
Cu ochii-n 3,14
După părerea mea, dovada cea mai importantă că în Rusia renaşte spiritul civic e că se protestează cu umor: după mult comentata lacrimă a lui Putin, opozanţii au manifestat cu pancarta „Moscova nu crede în lacrimi“. (M. V.)
Mă trezesc, prin zapare necontrolată, faţă în faţă cu Cătălin Botezatu care îşi asculta, matur, propria voce din off citind o scrisoare trimisă mamei sale pe vremea cînd făcea puşcărie în Italia. Poezie curată şi mai ales speranţa (care, desigur, moare ultima) că va fi
Şi, totuşi, ce-aţi avut cu această femeie?
Femeia despre care vă vorbesc aici avea – se spune – părul negru aruncat pe spate şi, deasupra ochilor vii, nişte sprîncene remarcabile; era înaltă la trup şi momentul ei de glorie a prins-o într-o rochie lungă închisă la culoare, cu mîneci scurtate, strînsă pe mijloc şi lărgită la poale.
Despre tortură
S-a crezut mult timp că epocile vechi au privilegiat tortura şi pedeapsa cu moartea, că doar noi, cei contemporani, avem parte de pedepse echitabile din care durerea fizică şi umilirea condamnatului lipsesc. În cartea sa dedicată torturii în Franţa Vechiului Regim, Eric Wenzel încearcă să demoleze acest mit.
Clasa pregătitoare pentru minister şi părinţi
S-a înfiinţat clasa pregătitoare. Cum? Ministerul Educaţiei a dat legea, sindicatele din învăţămînt au protestat, iar părinţii s-au revoltat. Au dat în judecată Ministerul şi au cerut să fie declarată ilegală clasa pregătitoare. Verdictul dat de Curtea de Apel Bucureşti: este legală.
Serul fericirii
Pe una dintre străduţele liniştite mărginite de case de prin Vatra Luminoasă stă un tip extraordinar. Se ajunge la el cu recomandări tainice, după ce treci mai multe teste care-ţi măsoară gradul de inserţie socială, vizibilitatea publică şi calităţile fizice. Intri în casa lui numai după un schimb de parole ca în filmele cu partizani.
Cai-pisici şi rinoceri din nuci
În fiecare an vînez momentul în care apar tarabele cu mărţişoare. Chiar dacă majoritatea nu sînt nişte capodopere, între 25 februarie şi 8 martie viaţa mea stradală e, indiscutabil, mai fericită şi mai colorată. Printre tarabele de la Romană pîndesc, de obicei, să văd ce a apărut nou faţă de anul precedent.
Primesc mesaje peste mesaje
Uite unul de la 1001 nopţi: „Pe 1 martie 1001 nopţi te răsfaţă inedit. Ai parte de-o caricatură personalizată, băuturi fine şi preparate delicioase“. Ce-o însemna în comerţ „răsfăţul inedit“? Cum poate fi răsfăţul inedit? Răsfăţul nu e răsfăţ? Cît vinde acest răsfăţ inedit?
Cotlete de foie gras à la Kalergi
Preparaţi un pateu de foie gras după reţeta clasică, fără însă a-i mai adăuga ornamentele din cubuleţele de trufe şi uger de vacă. Fierbeţi pateul într-o formă rectangulară şi răciţi-l apoi pe gheaţă. Tăiaţi pateul întărit în felii de cca 1 cm grosime şi împărţiţi fiecare felie în două-trei bucăţi, pe care le decupaţi în forme ovale, cît mai egale, de cotlet.
Iran - Oscar şi alegeri
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a repurtat o victorie indirectă asupra preşedintelui Mahmud Ahmadinejad, după ce scrutinul parlamentar a oferit taberei sale o majoritate confortabilă în Majlis – parlamentul de la Teheran. Alegerile parlamentare aduc o schimbare importantă pe scena politică iraniană.
Să aplaudăm aparenţa de normalitate!
La prima vedere, nu eşti tentat să dai prea mulţi bani pe noul post de televiziune Digi 24. În primul rînd, vine într-o perioadă cînd tot apar televiziuni ca ciupercile după ploaie. Oricine pare că poate să-şi facă un canal propriu – pînă şi Gheorghe Ştefan zis Pinalti are mai nou unul şi îi spune Giga.
O ultimă dilemă în presă scrisă
Cum va evolua presa pe Internet în următorii zece ani? Observăm deja nişte semne ale viitorului în felul în care publicaţiile încearcă să se redefinească în era Internetului. Modelul de pînă acum, cel puţin în cazul ziarelor şi al revistelor, era că plăteai o sumă fixă pentru toate articolele.
Priveşte lumea prin lentila mea
Dacă în majoritatea statelor europene dislexia, alături de ADHD şi alte deficienţe neurologice, este o cunoscută, fiind găsite în permanenţă noi şi noi metode de ameliorare, în România, nu doar că oamenii care suferă de această boală sînt încă supuşi prejudecăţilor de tot felul, dar nici nu există încă o statistică naţională.
Cu ochii-n 3,14
O ultimă amintire din această iarnă scurtă, dar înzăpezită. Pe o străduţă din Bucureşti, o sfoară legată de colţul unei clădiri, iar agăţată de ea o foaie cu acest text: „Nu parca aici, că n-ai dat tu zăpada!“. (M. V.)
„Cine spune că nu are momente în care se simte singur minte.“ Afirmaţia asta îi aparţine lui George Clooney (opt nominalizări la Oscar, dintre care două cîştigate). Ar fi trebuit s-o ţină pentru el. (M. C.)
Victoria cu dublu tăiş a dlui Putin
Un bărbat politic pe nume Vladimir Putin a scos din pălărie (în 2008) un alt bărbat politic, pe nume Dimitri Medvedev – după cum şi dl Putin fusese în 1999 scos din pălărie de tătucul său politic (fostul preşedinte – şi primul – al Rusiei, Boris Elţîn).
Prefecţii - un corp de profesionişti
Profesionalizarea şi competenţa au constituit dintotdeauna importante provocări pentru societatea românească. Crearea statului modern, proces început prin Regulamentele Organice şi trecut apoi prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza şi Carol I, defineşte ca necesară o birocraţie eficientă şi un aparat administrativ local capabile să susţină noile politici economice.
Literatura română. Şi cea universală
Spuneam în articolul precedent că scopul unei ore de literatură ar trebui să fie şi acela ca elevul să prindă un pic drag de ceea ce citeşte, nu numai să capete deprinderi de analiză sintactico-morfologică. Selecţia textelor, felul în care este gîndită analiza unei opere literare sau obiectivele didactice constituie, însă, tot atîtea reţete simple de a înăbuşi în faşă dorinţa de a citi.
Consumatori de muzici fine
Un tip, nemulţumit din fire şi extrem de labil, pe nume Faust caută fericirea şi înţelepciunea în viaţă. I le oferă un personaj dubios pe nume Mefistofel. În schimbul sufletului său după moarte, Faust ar urma să guste din toate bunătăţile vieţii pe pămînt.
O luptă-i strada...
În bazarul precedent vorbeam de păcăleli stradale. În cel de azi scriu de-a dreptul despre supravieţuiri. Tot stradale.De ce? Pentru că în perioada zăpezilor şi gerurilor, bucureştene, am descoperit pe propria-mi piele că supravieţuirea, în exterior, nu e lucru uşor. Fără confortul maşinii înzăpezite prin faţa blocului, strada chiar a devenit, la propriu, o luptă.
Ghioceii mizeriei
Plimbat, oraşul e mizer. De sub Marele Alb au ieşit mărţişoarele: gunoaiele nemiloase strivind orice chef, lumina proaspătă a primăverii, nebunul jos de cald-rece al zilelor. Ţi-e cald şi-ţi vine să te dezveleşti. Şi te primeşte gheara frigului în braţe, în muşchi, în umbrelişte. Ce te costă? Ce te-ncălzeşte? Scosul banilor la greu.
Rulouri cu brînză pentru Josephine Baker
Franţuzoaica prin adopţie Josephine Baker se numără printre artistele care îl simpatizau şi îl vizitau frecvent pe Tito în insulele Brioni. În plus, pe ambii îi lega experienţa comună a Rezistenţei franceze, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Recursul etapei
Partida de deschidere, de tineret-speranţe, s-a terminat. Scorul nici nu contează. A fost un meci cenuşiu, „fără istoric“ – cum zic comentatorii sportivi. Confruntarea cotidiană şi anodină a celor mulţi care se luptă cu adversari îndărătnici, imprevizibili şi cinici: sărăcia, manipularea, şomajul, lehamitea, minciuna.
Soarele şi pionierii
Nişte articole publicitare de pe Internet ne anunţă că, pe 23 februarie, a apărut o nouă televiziune. Ni se spune că respectiva televiziune face parte din „proiectul de comunicare România 2.0“ al lui Sebastian Lăzăroiu şi că se numeşte TVH 2.0.
Excese hollywoodiene
Masculin feminin, un fapt precis: vocea lui Dumnezeu e vocea unui bărbat, pentru că doar vocea unui bărbat poate fi puternică, autoritară. Cel puţin asta pare a fi concluzia (discutabilă) la care ajung cei de la The New York Times cînd pun o întrebare foarte bună: de ce (aproape) toate trailerele pentru filme sînt narate de voci masculine?
Cîteva lucruri mici din marea Vienă
De obicei, cînd vorbeşti sau scrii despre Viena, o faci din perspectiva turistului mai mult sau mai puţin grăbit, a celui sosit pentru prima dată pe malurile Donau Kanal-ului, ori revenit an de an în cadrul vreunui periplu mai vast, european. Cu cît timpul petrecut într-un loc este mai scurt, cu atît viteza de „fotografiere“ este mai mare.
Cu ochii-n 3,14
Poate nu ştiaţi, dar Leonardo da Vinci a inventat, printre multe altele, foarfeca. (M. C.)
În cabina de probă a unui magazin văd următorul anunţ: „Cinstiţilor noştri clienţi le aducem la cunoştinţă că sînt supravegheaţi“. Oare hoţilor ce li se mai aduce la cunoştinţă? (S. G.)
Săptămîna trecută am trăit o zi palindromică: 21.02.2012. Habar n-aveam că există. Şi am învăţat un cuvînt nou, care sună ciudat: „procrastinare“. (A. M. S.)
Iarna lui '54 şi turbarea mielului poststalinist
Românii nu iubesc iarna – cu excepţia vacanţelor la schi în Austria, pentru cei care şi le permit. Şi reciproca e valabilă: nici iarna n-are mare amor pentru români – plus că vine, de regulă, fix cînd n-o aşteaptă mai nimeni pe-aici. În ultimele săptămîni, gerul şi ninsorile ne-au adus brusc în discuţie (unora, în amintire) iarna lui 1954.
Zăpezile de altădată
„Aici s-au aşezat iarnă cruntă“, scrie la 1740 Kelemen Mikes, „prizonier“ într-un Bucureşti cuprins de furtunile iernii. Şi povestea continuă: „În luna lui brumărel (februarie), zile 18, au fost prins a ninge, sporind de atunci nămeţii în fieştecare zi, o dată cu gerul. Ai zice că ne-au strămutat vericine, cu tîrg cu tot, în ţara Laponiei de lîngă marea de gheaţă."
Nică şi Trahanache
Nu-mi aduc aminte ca în anii de şcoală, în gimnaziu sau la liceu, să mă fi amuzat împreună cu profesorii mei. Mici perle ale elevilor, cîteva clişee verbale nostime ale profului, vreun nume propriu pronunţat greşit – cam astea erau rarele prilejuri în care dascăl şi elevi zîmbeam împreună. Orele de istorie, matematică, română, geografie erau sobre, fără haz.
"Iniţieri" de sezon
Zilele astea orice ieşit din casă a fost o aventură şi o iniţiere. Precum Făt-Frumos, am trăit în două zile cît în doi ani: ce-i drept, experienţe mici, dar sîcîitoare (ceea ce le-a supradimensionat pe moment). În ziua cu zăpadă maximă, cred că 13 (!) februarie, am ieşit pe stradă, aveam, n-aveam treabă. Din confortul de dinăuntru n-am realizat mare lucru din haosul exterior.
Provizii de iarnă
„Zacuscă mai vrei?“, mă întreabă mama cu o licărire în ochi căreia i-aş spune „ghiduşă“, dacă nu m-ar enerva respectivul cuvînt (cuvînt întrecut doar de ghiduşul „buclucaş“). „Da“, zic umilită. Îmi vîră în geantă două borcane. Şi nişte pastă de ardei roşu făcută de ea, în casă. Mama se amuză în continuare, dar nu-mi spune nimic.
Mega Image, 5 lei îţi dă dacă-s 5 persoane la coadă
Minciună. Duminică am stat o oră la coadă în Traian. Bre, erau cinşpe persoane la fiecare casă şi erau două case închise. M-a luat vertij. Era coada aşa de mare încît nu-mi venea să protestez pentru cei cinci lei din reclamă, ci să urlu c-a venit tot cartierul la magazin, duminica, la ora douăşpe.
Studii şi credinţă
E oare nepotrivit ca intelectualul să se comporte în credinţă ca intelectual? E inutil să-şi păstreze în acest domeniu profilul specific sau măcar ideal: pofta de a înţelege, îndeletnicirea cu ideile, informaţia riguroasă, obişnuinţa judecăţii critice, sensibilitatea faţă de nuanţe şi de niveluri de interpretare pentru orice temă de care se apropie?
Rhodos 1949 – vinul împăcării
În iunie 1954, la scurtă vreme după vizita din Turcia, Tito soseşte, la bordul reşedinţei sale plutitoare, vasul Galeb, în Grecia. Regele Paul al II-lea al Greciei îl întîmpină la Maximo Palace, în Atena, cu o cină bogată, cu legume umplute, gustări din insula Rhodos, feta de capră şi de oaie, miel uscat la vînt, măsline, vinete, zucchini, musaca de viţel.
Un an fără Mubarak
Preşedintele egiptean Hosni Mubarak renunţa la putere pe 11 februarie 2011, dar fără să îşi dea oficial demisia. La un an de la plecarea lui, Egiptul intră în zodia Islamului politic. Armata nu vrea să se clintească nici un centimetru de pe poziţia sa, adică să ţină strîns puterea, în perioada de tranziţie, pînă la alegerile prezidenţiale din iunie.
Cum devii român
Sîntem cu toţii pragmatici, fireşte. Nu ne-am trezit peste noapte români. Românii s-au trezit peste noapte europeni, şi tot atunci ne-am trezit că vrem ceea ce aparţinea cîndva buneilor noştri – cetăţenia română. Există diferite tipuri de români în Moldova, putem cu uşurinţă să facem o tipologie:
Lumea scuterului şi a manelei
Cunoaşteţi foarte bine lumea asta, că o întîlniţi la tot pasul în România. E o lume a mahalalei, a sărăciei, a unei umanităţi primitive. Una guvernată de instincte – sexualitate, foame, violenţă. Una în care indivizii se descurcă cu tot felul de mici sau mai mari găinării.
Antena zero
A fost o surpriză? Nu era previzibil că se va ajunge aici? Nu se făcuseră toţi paşii pînă aici, unul după altul?
Cu doar cîteva zile înainte, unul dintre aşa-zisele tabloide, în fapt fiţuici care fac de ruşine inclusiv adevăratele ziare de scandal, publicase fotografii sexy ale unei pseudovedete, cu titlul „Ce i-ai face dac-ai prinde-o?“.
Medicină fără medicamente
Homeopatia a apărut pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea în Germania, cînd un doctor pe nume Samuel Hahnemann s-a revoltat împotriva felului în care erau tratate bolile vremii. Lipitori, sîngerări, otrăvuri – cine ar putea spune care era adevărata cauză a morţii – boala sau leacul?…
Cu ochii-n 3,14
Într-un amplu interviu acordat PRO Sport-ului, Ion Ţiriac susţine – fără dubii – că tenismanul Novak Djokovic a fost sportivul numărul 1 al anului 2011, şi nu fotbalistul Messi, precum credea mai toată lumea. Argumentul – „E sîrb! E sîrb! Provine dintr-un popor mai determinat decît noi, sînt mai flămînzi…“ – mi se pare irefutabil. (R. C.)
A început sezonul afişelor „Atenţie, cad ţurţuri!“. Uneori situaţia e fără ieşire. Şi să vrei să ocoleşti, n-ai pe unde. Ce alegi, te uiţi în sus şi ve