Cu ochii-n 3,14

SCRIE CUMVA 
ÎN CODUL COMPROMISULUI 
CĂ DISCUŢIA CU UN OM LUCID
TREBUIE SĂ FIE DOAR 
O ÎNTÎMPLARE CURIOASĂ? 

● Papa Benedict al XVI-lea a comandat un parfum făcut special pentru el de Silvana Casoli, un „nas“ italian, creatoare de parfumuri pentru Sarah Jessica Parker, Katy Perry, Madonna sau Sting. După ce-a fost desemnat de Esquire „the accesorizer of the year“ şi a fost văzut purtînd ochelari de soare Gucci, Papa a hotărît că-i trebuie un parfum numai al lui. Eu nu mă prea pricep la chestiuni religioase, dar asta nu-i „un petit péché de luxure“? Şi în plus, de ce să fie numai parfumul lui, scrie cumva în codex-urile de la Vatican că papa trebuie să miroasă altfel decît enoriaşii? Şi chiar dacă reţeta e secretă, bănuiesc c-o să fie şi ceva tămîie în ea, nu? Pentru salvarea sufletelor noastre. (L. V.)

● O ştire foarte tristă de săptămîna trecută, din România liberă: „Magicienii şi iluzioniştii din România trebuie să aibă studii superioare. Cel puţin aşa prevede o decizie a Ministerului Muncii. Asociaţia Magicienilor şi Iluzioniştilor din România (AMIR) protestează împotriva hotărîrii de includere în Codul Ocupaţional din România a meseriilor de prestidigitator, iluzionist de circ şi maestru magician, pentru care se cer studii superioare“. Serios, cu magicienii ce-au avut?! De ce să fie nevoie de reglementarea statului? Pentru protecţia consumatorilor? Dar nouă ne plăcea aşa, fără reglementare, lăsaţi-ne neprotejaţi! Acum urmează Facultatea de Magie la „Spiru Haret“ şi se pierde tot farmecul. (C. G.)

● Temeinic, garantat 100%, argumentul lui Amos Oz în discuţia admirabilă cu Cătălin Ştefănescu, la capătul unei demonstraţii în favoarea compromisului ca soluţie la toate fanatismele zilei: „Credeţi-mă, sînt competent în problemă – sînt căsătorit de 50 de ani cu soţia mea“. (R. C.)

● Din ciclul „Revelaţiile lui Mihai Gâdea“. În discuţia cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, moderatorul  a exclamat, după ce premierul i-a atras atenţia că „salutar“ înseamnă „salvator“ (şi nu ce credea el): „Discuţia cu un intelectual este diferită“. Aştept plin de interes viitorul volum de aforisme al numitului om de televiziune. (M. V.)

● Ministrul indonezian al Reformelor Administrative  apreciază că 95% din cei 4,7 milioane de funcţionari ai ţării sînt incompetenţi. 95%? Nu se semnalează contestări ale cifrei. Ministrul e apreciat ca un om lucid. (R. C.)

● După succesul unor show-uri de tipul Vocea României şi Românii au talent, cei de la TVR s-au gîndit să producă şi ei ceva asemănător: Fabrica de staruri. Concurenţii vor locui trei luni într-o casă unde nu vor avea voie să fumeze, să consume băuturi alcoolice, să aducă de acasă droguri sau medicamente, să sune pe cineva „din afară“ decît o dată pe săptămînă, să-şi scoată microfoanele decît atunci cînd fac duş, să vorbească între ei în şoaptă, iar producătorul îi va putea da afară oricînd. Aşadar, Big Brother s-a mutat la TVR, iar aici el a devenit mai rău decît tot ceea ce Orwell şi-ar fi putut imagina. Să fie doar o întîmplare? (A. P.)

● Un reportaj conchidea zilele trecute, cu compasiune, că „românii“ au ajuns să cumpere legume cu bucata. Deşi pînă mai ieri ni se băga pe gît concluzia ironică a obiceiurilor consumiste: „românii“ cumpără mîncare cu tona. De la bucată la tonă, sînt curioasă care ar putea fi unitatea de măsură convenabilă pentru mulţumirea acestor jurnalişti. (S. G.) 

AŞA CUM V-AR SPUNE
ORICE COMISIE ÎNCĂPĂTOARE, 
ÎN ROMÅNIA S-A REDESCHIS
(PRIN REFERENDUM) 
PRIMĂVARA IEFTINĂ,
ÎN TIMP CE TE PLIMBI 
PRINTRE EXTREMELE
VIITORULUI LIMPEDE 

● Prinţul Harry a povestit, într-un interviu, că îi este greu să-şi găsească o iubită: „Aşa cum v-ar spune orice fată, e o problemă de genul «Oh, Doamne, e prinţ». Au fost numeroase momente cînd eu şi fratele meu ne-am dorit să fim două persoane obişnuite“. Şi mie mi-a fost greu să-mi găsesc o iubită. Pe vremuri, toate fetele visau numai la prinţi. Bine că s-a schimbat lumea! (M. M.)

● Preşedintele Radioului public, Demeter András, a explicat ziarului Adevărul cum se face restructurarea instituţiei sale: „Am început să ne apucăm punct cu punct de problemele pe care le-am identificat şi am ajuns la reconsiderarea schemei organizaţionale. S-a împlinit un an de cînd am convocat toţi managerii din organizaţie, am aplicat un chestionar privind schema organizaţională, am constituit o comisie cu artişti, manageri, ziarişti, le-am pus la dispoziţie răspunsurile primite şi o analiză a lor. Ei au făcut un raport, o analiză a schemei existente cu propuneri. Apoi, am constituit o altă comisie cu care ne-am ocupat de regîndirea schemei organizaţionale. Am ajuns astăzi la patru versiuni de schemă organizaţională şi sîntem în prag de a începe lucrul la a cincea variantă. (…) Acum va trebui să luăm toată versiunea patru, s-o întoarcem de tot şi să vedem ce iese pentru că ideea de a consulta beneficiarii a fost una extrem de inspirată“. Adică ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica… în variantă mai ardelenească. (A. M.)

● Într-un liceu din Pennsylvania s-au interzis recent UGG-urile, cizmele acelea de piele întoarsă imitate de toată lumea şi care au început să facă parte, de cîţiva ani încoace, din uniforma adolescentelor. Fiind largi şi încăpătoare, în ele pot fi ascunse telefoanele mobile, interzise se pare în respectivul liceu. Fiindcă „tinerii adulţi“, cum le place să li se zică, nu se pot despărţi cu una, cu două de Facebook şi sms-uri cu multe emoticoane, părinţii au protestat în grup şi au cerut revenirea la încălţările scumpe deja cumpărate. Argumentul cel mai tare, al unui părinte disperat, a fost recenta furtună solară care a perturbat oricum toate reţelele telefonice. (S. S.)

● Sîmbătă, în pasajul de la Universitate, se putea citi următorul anunţ: „Toalete defecte. Refulare. Pînă luni“. Să înţelegem că în România doar weekendurile sînt de rahat? (A. P.)

● M-am bucurat nespus aflînd că s-a redeschis Piaţa de Flori din Amzei. Asta pînă într-o frumoasă seară de luni (5 martie), cînd o tanti de-acolo mi-a făcut cea mai tare ofertă, cerîndu-mi 10 lei pe-o zambilă ciufulită. Motivul: „Păi, e Ziua Femeii don’şoară!“. Am plecat vorbind singură. Jecmăneala continuă. (P. M.)

● Elveţia a respins, prin referendum popular, propunerea prelungirii perioadei concediului cu două săptămîni. Dacă ei au refuzat cele 14 zile suplimentare, nu le putem primi noi? (M. C.)

● Într-o dimineaţă de joi (15 martie), m-am trezit cu o răceală de toată frumuseţea şi, uitîndu-mă chiorîş afară, am observat cu iritare că fulguia. Nu trebuiau să se-ntîmple toate astea acu’ vreo două luni?! Nu mai înţeleg nimic din primăvara asta. (P. M.)

● Un CD cu albumul Suburbs al trupei Arcade Fire, să zicem, costă în reţeaua londoneză HMV fix 5 lire; la Bucureşti (nu spun unde) preţul lui e de 64 de lei. Dacă intri într-o librărie Waterstones găseşti noua carte a lui Julian Barnes, The Sense of an Ending, la preţul de 5,11 lire; la Bucureşti, exact aceeaşi ediţie, cea în engleză apărută la Vintage Publishing House, costă 73 de lei. De cînd a devenit cultura de pînă la trei-patru ori mai ieftină la Londra decît pe malul Dîmboviţei? Mă tem că, în România, librăriile riscă să compromită comerţul cultural. (M. C.)

● La Muzeul Magritte din Bruxelles e interzis să notezi ceva în carneţel în timp ce te plimbi printre tablouri. La început, am crezut că e o poantă suprarealistă, după care mi-am dat seama că e pe bune. Aş dori ca domnul Magritte să fie informat de această situaţie şi să-şi ia muzeul înapoi. (L. V.)

● Pe Magheru, de la Piaţa Romană pînă la Universitate, sînt cel puţin zece agenţii de turism. Concurenţă le fac la număr doar farmaciile. Singurul lucru la care m-am putut gîndi e că ni se potrivesc extremele de genul „ori la bal, ori la spital“. (A. M. S.)

● Mi s-a-ntîmplat şi mie ca-n Toffler (Alvin Toffler, Şocul viitorului) – incredibil. Ducîndu-mă, în mare grabă, fix la un xerox pe care-l ştiam şi pe care-l folosisem nu prea demult pe la Piaţa Unirii, am coborît din taxi şi… surpriză: nu mai era nici picior din respectivul xerox. În locul lui era un mare magazin de haine. Sîntem şi noi în rîndul lumii consumatoare şi uitătoare, pare-se. (I. P.)

● Impunătoare ca un transatlantic urban, o maşină a salubrităţii oprise la semafor, înainte de a se avînta în bătălia cu talazurile înspumate ale gunoaielor. Pe cabina şoferului scria limpede, ca să se ştie: „Echipaj condus de Popescu Marin“. (D. S.)

Foto: Elena Barbu