Daniel I. IANCU

Din Cluj-Napoca spre Botoşani, cursele auto circulă rar şi nefiresc de goale. Drumul e lung, vorba cîntecului cu vers contemporan, iar pentru un şofer singur pe un mijloc de transport în comun – imposibil de parcurs dintr-o bucată fără încălcarea legii.

Anul acesta se împlineşte, se pare, o cifră rotundă de la naşterea lui Avram Iancu. 190 de ani –  spun unii. Alţii ar zice că doar 186, dar asta e altă poveste care aruncă perdele de fum în jurul naşterii sale. Cifra oficială rămîne, totuşi, 1824.

Sînt oameni pe lîngă care treci... Poate nu zilnic, dar îi întîlneşti pe toate drumurile. Oameni simpli, care se feresc din calea ta, pentru că modestia născută din trecerea prin viaţă e cuvîntul de ordine.

Cum treci de oraş, în drum spre Ţebea, pe strada Avram Iancu (sic!), dai de-o dungă de cale ferată ce pune piedică şoselei. Nu mai mergi mult şi, pe dreapta, la numărul 52, o clădire cu un fel de turn la mijloc îţi sare-n ochi, şi fără să vrei.

Trăim într-o lume ruptă total de realitate. Sărbătorim, aniversăm, comemorăm. Nu contează evenimentul. Straie naţionale, discursuri searbede copiate de pe net, morgă cît cuprinde, sute (dacă nu mii) de coroane depuse. Industria pompelor funebre la români e în floare, căci se perpetuează odată cu gargara politică.

De Munţii Metaliferi a auzit toată lumea. Chiar şi fără voie, căci cel puţin în ultimii ani aurul a fost motivul „metalic“ care a condus la popularizarea zonei, de cele mai multe ori în sens negativ. Şi, din păcate, celelalte aspecte au trecut sau, mai bine zis, au fost lăsate în plan secundar.

De obicei, cînd vorbeşti sau scrii despre Viena, o faci din perspectiva turistului mai mult sau mai puţin grăbit, a celui sosit pentru prima dată pe malurile Donau Kanal-ului, ori revenit an de an în cadrul vreunui periplu mai vast, european. Cu cît timpul petrecut într-un loc este mai scurt, cu atît viteza de „fotografiere“ este mai mare.

Printre bisericile de lemn ale judeţului Hunedoara este o necunoscută. E drept, izolarea şi-a spus cuvîntul, căci biserica din Buneşti riscă să se prăbuşească uitată printre casele părăsite ale satului năpădit de lăstărişuri. Nici drumul pînă la ea nu prea mai seamănă a drum.

De obicei, cînd spui Lipscani, îţi vine-n minte Bucureştiul. Ca turist rătăcitor şi degrabă impresionat de case vechi ce strîng între faţadele lor străduţe înguste, cînd ajungi în locuri mai mici, cu rezonanţe celebre-n nume, te-ncumeţi a le vizita. Slatina, localitatea-reşedinţă a judeţului Olt, nu e un oraş prea mare.

Cînd vrei să treci Munţii, dinspre Sibiu spre Rîmnicu Vîlcii, imediat ce laşi în urmă Tălmaciu, drumul parcă ţi se închide pe neaşteptate. E numai o iluzie căci, după încă o cotitură, începe Defileul Turnului Roşu, înghesuit între culmile Făgăraşului, de o parte, şi ale Lotrului, de cealaltă.

Mediterana îşi face simţită prezenţa, aşa că în sudul Catalunyei, chiar şi la sfîrşit de decembrie, totul pare de un verde primăvăratic şi, surprinzător, găseşti chiar şi trandafiri înfloriţi prin piaţetele dintre blocuri. Bineînţeles, palmierii sînt la ei acasă.

Trecem pe lîngă bălării în fiecare zi. Bălării ce înconjoară oraşele şi împrejurul blocurilor din care privim nemulţumiţi, dar oarecum indiferenţi; bălării ce năpădesc uliţele şi se pierd în cărări la margini de sate; bălării ce opresc orizontul de-a lungul drumurilor aşa-zis europene. De obicei, toate acestea n-ascund decît gunoaie şi mizerii, dar oricum nu-i de mirare din moment ce la români nu există o „cultură a gazonului“, nici măcar în plan fotbalistic.

Ca să ajungi la Alţîna dinspre Sighişoara, trebuie să ţii drumul Sibiului trecînd prin Agnita. Nu vei avea timp să pătrunzi pe porţile tuturor cetăţilor bisericeşti, că-s multe, presărate pe colinele din mijlocul satelor pe care le străbaţi sau pe care le zăreşti doar, aninate pe marginile dealurilor ondulate spre orizont, de-a lungul uimitoarei Văi a Hîrtibaciului.

Densuşul e o comună undeva în nord-vestul Ţării Haţegului, situată la capătul unor văi prin care se scurg în depresiune nu prea înalţii munţi Poiana Ruscăi. De vii dinspre Caransebeş, la vreo şase kilometri înainte de Haţeg, prin centrul Toteştiului, trebuie să faci stînga. Un panou plasat chiar la intersecţie te informează că pînă la biserica Densuş, „monument istoric atestat din sec. XIII“, mai ai tot şase kilometri. Despre vreunul dintre Densuşieni – nimic!

Pînă la mijlocul anilor ’80, nici nu se ştia prea bine de existenţa ei: străinii de oraş vedeau doar două biserici, cu turle împodobite cu globuri aurii, fără cruci, ce se iţeau de undeva dintre acoperişurile caselor înghesuite unele în altele, după modelul arhitectural săsesc de secol XIX.

Piaţa Victoriei, Bucureşti. Un miting, pentru unii mai mare, pentru alţii mai mic decît celelalte de pînă acum. Pentru mine, primul. Ce m-a împins la un asemenea pas? Motivele nu sînt multe, dar sînt grave. Ipocrizia preşedintelui Băsescu. Atitudinea mai mult decît mult-prea-umil-servilă a premierului Boc. Marmura şi mult hulitele borduri ale ministrului Videanu.

Miercuri, 19 mai, ora 11,00, Piaţa Victoriei, Bucureşti. Un miting, pentru unii mai mare, pentru alţii mai mic decît celelalte de pînă acum. Pentru mine, primul. Ce m-a împins la un asemenea pas? Motivele nu sînt multe, dar sînt grave. Ipocrizia preşedintelui Băsescu. Atitudinea mai mult decît mult-prea-umil-servilă a premierului Boc. Marmura şi mult hulitele borduri ale ministrului Videanu.

Casele tradiţionale, înnegrite de fum şi de vremuri, abia îşi mai găsesc locul între cabanele şi vilele de vacanţă răsărite în ultimii ani. Şi apoi, brusc, îţi apare în faţă o clădire rătăcită parcă din altă poveste: furnalul de la Govăjdia.

Privite din perspectiva ocupaţiilor şi obiceiurilor tradiţionale, mult clamatele norme europene nu au întotdeauna o finalitate benefică. Dimpotrivă, aplicarea lor în cel mai strict sens al cuvîntului determină şi/sau accelerează dispariţia anumitor aspecte circumscrise domeniului etnografic. Este şi cazul păstoritului tradiţional, ale cărui caracteristici principale au suferit schimbări profunde în ultimele decenii şi care sînt, în continuare, supuse modificărilor, de la an la an.