50 de minute la Vatra Dornei

Publicat în Dilema Veche nr. 546 din 31 iulie - 6 august 2014
50 de minute la Vatra Dornei jpeg

Informaţii seci, nu neapărat necesare

Din Cluj-Napoca spre Botoşani, cursele auto circulă rar şi nefiresc de goale. Drumul e lung, vorba cîntecului cu vers contemporan, iar pentru un şofer singur pe un mijloc de transport în comun – imposibil de parcurs dintr-o bucată fără încălcarea legii. Aşa că, după aproximativ patru ore de mers, pasagerii sînt debarcaţi pentru vreun ceas la Vatra Dornei. Renumită staţiune din România, botezată prin pliantele de prezentare şi „Perla Bucovinei“, ea beneficiază, pe timp de iarnă, de una dintre cele mai lungi pîrtii de schi din ţară, de vreo trei kilometri lungime. E vorba de Dealul Negru, a doua din ţară după Drumul Roşu. Interesant şi colorat podium.

Însă, pe tot timpul anului, se pot face, se pare, multe alte lucruri în Vatra Dornei. De la drumeţii montane la tratarea de zeci de afecţiuni datorită apelor minerale carbogazoase sau a izvoarelor termale, bicarbonatate, calcice, magnezice şi sulfuroase... Cel puţin aşa zice site-ul oficial. În plus – bonusurile-bonusurilor, sau bonus de bonus –, se pot face călătorii cu bicicleta, ture de rafting şi zboruri cu parapanta. Pe lîngă multe altele.

Prima impresie: autogara

Din păcate, eu am ajuns la Vatra Dornei doar ca turist ocazional. Iar timpul efectiv avut la dispoziţie pentru a mă impregna cu atmosfera staţiunii a fost de 50 de minute, cît m-a dat jos din autobuz şoferul. Primul şoc: mizeria, pustietatea, sărăcia degajată de atmosfera din jurul autogării şi de autogara în sine. Nimic nu dă impresia că e vorba de o staţiune în care să-ţi doreşti cu adevărat să-ţi petreci vacanţele. Ziduri coşcovite, geamuri nespălate, de încăperi nefolosite, cu abţibilduri decolorate de soare pe care scrie mare „Fratelo“, trotuare şi zonă de rulare pentru autocare care arată ca după război, iarbă verde crescînd printre crăpături gri şi dezolante, nişte oameni ai străzii lîngă două cărucioare vechi, pline cu cartoane.

În jurul autogării, dezolarea e tot la ea acasă. O parcare haotică, cu zeci de maşini ale localnicilor prăfuite de praful de drumuri. O staţie de taxi, cu două taxiuri lipsite pînă şi de şoferi, căci oamenii se odihneau plictisiţi pe nişte terase din apropiere, triste şi umbrite. Dincolo de autogară – o clădire venerabilă, cu unele ţigle căzute de pe acoperiş: „Administraţia Pieţei“ – sau a „plîngerii“, cum ar veni!!! Dar n-am văzut pe nicăieri vreo copie după opera lui Michelangelo. Doar coşuri de gunoi sparte şi goale, căci gunoiul zace pe la colţuri de clădiri, şi indicatoare absurde pentru un turist, prinse cu sîrme de toţi stîlpii iviţi în cale. Cel mai des îţi sar în ochi indicatoarele spre „APIA“. Nu lipsesc nici cele de genul spre „NOU VOPSIT REPARAT HAINE PIELE“, „PĂSTRĂVĂRIA DULGHERU“, „FRIZERIE COAFOR“... Într-un final, în toiul verii dai şi de nişte indicatoare turistice: spre Pîrtia Veveriţa şi spre Patinoar... Să mă ierte oamenii locului. Nu-i vina lor. Aşa arată „porţile de intrare“ în staţiunile turistice de pe la noi. Sau, mă rog! E şi vina lor, că ei şi-au ales primarii.

Clădiri, ruine, şmecheraşi

Peste dezolarea de la nivelul solului, uneori poţi fotografia şi adevărate bijuterii arhitectonice. Din anumite unghiuri şi cu o lumină corespunzătoare, plus o editare foto indispensabilă, s-ar putea scoate şi vederi cu Vatra Dornei. Oricum, bănuiesc că ele există deja. Prima e Gara Băi... Apoi, clădirea pe care tronează acum un banner cu „Casa Dorneană“ şi o reclamă kitschioasă la un cazino numit – cum altfel? – Vegas... Cîteva hoteluri comuniste nonconformiste... Biserica...

Doar că pînă să ajungi la biserică şi la parcul cu aleile burduşite de busturi de personalităţi, trebuie să treci de un camion de curierat rapid şi de o jegoşenie de maşină second pe care-şi sprijină fundul doi răzeşi în blugi, cu capul chel şi bicepşi în exces, debordînd prin tricourile mulate... „Ia fă-ne şi nouă o poză să ne dai la ziar!!!“... Invitaţia sună mai mult a ameninţare, aşa că le spui că nu eşti de la ziar şi nu-i mai fotografiezi. Rînjind, te lasă să treci pe trotuarul strîmt şi apoi pleacă. Unul din ei şchipătînd. Se duc de vorbesc cu poliţiştii din maşina de patrulare, care tocmai îşi fac din nou apariţia pe străduţa din faţă. Poliţiştii le zîmbesc lor şi se uită urît după tine... Nu de alta, dar te-au ginit că tocmai ai fotografiat cazinoul Vegas, un supermarket vopsit în portocaliu, o fîntînă arteziană fără apă, dar plină de buruieni, placa de marmură de pe un zid de cărămidă, pe care scrie „Imobil construit în 1936 de poetul LUCIAN BLAGA, inaugurat în prezenţa voievodului Mihai“, un magazin desfiinţat de „PIESE AUTO“ şi un maidanez care se uită galeş la o Langoşerie...

După biserică, parc şi statui, dacă vrei să te întorci la drumul pe care ai venit, ochii îţi cad pe o ruină. Posibil să fie şi în reconstrucţie, că are folii negre de plastic în loc de geamuri pe la spate. În faţă e o prelată transparentă, care imită faţade istorice. Pe acoperiş cresc arbori în devenire. Acum sînt doar nişte arbuşti. Pe una dintre laturi, prelata s-a prăbuşit şi nici scara de beton curat, cu balustrade de lemn putrezit, nu-ţi inspiră încredere.

Peste Dorna şi-napoi

Clădiri interesante mai vezi de jur împrejur. Dar o iei spre Gara Băi, că-s numai 150 de metri. Treci un podeţ pietonal peste Dorna. Nu-ţi îndrepta privirile spre stînga, că vezi un pasaj subteran cu balustrade rupte şi plin de gunoaie. Eventual şi de alte cele. O iei spre gară şi traversezi calea ferată. La intrare vezi placa: „Vatra Dornei Băi“. În spatele ei, aliniate, toate celelalte: ceasul nelipsit din toate gările, indicatoarele spre WC-ul cu plată, informaţii, bagaje şi vreo două SRL-uri care dau suc prin gemuleţe minuscule...

Cel puţin în gară e curat. Coşuri de gunoi vechi, albastre, de tablă, tronează lîngă coşuri noi, dar deja învechite, de plastic. Din acelea pentru gunoi sortat, dar pe care nu-l sortează nimeni în România... 20 de trenuri trec prin Vatra Dornei Băi în fiecare zi. Mult mai puţine trenuri trec prin gară decît autobuze prin autogară. De aceea bănuiesc că locul arată şi mult mai îngrijit. După ce treci de gară, peronul pare o alee de parc. Dale, băncuţe, verdeaţă... Doar linia de cale ferată te anunţă că eşti într-un spaţiu comunitar diferit.

Dar deja timpul se scurge şi fugi îndărăt spre autogară. O ultimă oprire la un supermarket care s-a deschis într-o clădire ce pare părăsită, pe care tronează două inscripţii: „Piese auto“ şi „Disco Club OK“. Revii urgent la Fratelo şi te duci la budă. Care nu-i în fundul curţii... Mai bine ar fi, că nu toată lumea poate să-şi ţină respiraţia pentru mult timp! Oricum nu contează, căci pînă la Suceava e drum lung. 

Daniel I. Iancu, dr. în istorie, este muzeograf la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Foto: D. I. Iancu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.