Pe ritmuri de „Boc, Boc, Boc!“

Publicat în Dilema Veche nr. 329 din 3 - 9 iunie 2010
Pe ritmuri de „Boc, Boc, Boc!“ jpeg

– impresii de activist sindicalist debutant –

Miercuri, 19 mai, ora 11,00, Piaţa Victoriei, Bucureşti. Un miting, pentru unii mai mare, pentru alţii mai mic decît celelalte de pînă acum. Pentru mine, primul. Ce m-a împins la un asemenea pas? Motivele nu sînt multe, dar sînt grave. Ipocrizia preşedintelui Băsescu. Atitudinea mai mult decît mult-prea-umil-servilă a premierului Boc. Marmura şi mult hulitele borduri ale ministrului Videanu. Al „n“-ulea mandat al de neînlocuitului domn Berceanu. Blondeţea ministresei Udrea. Iar pe plan personal salariul, „nesimţit“ într-adevăr, de 350 de lei pe lună, bani în mînă – muzeograf cu peste zece ani vechime, cu diplomă de master şi speranţă umilă către una de doctor în istorie – viitorul băieţelului meu de un an şi jumătate şi boala cruntă pe care soţia mea o va birui pînă la urmă. Iar ca mine au fost mii... zeci de mii...
 

La început a fost CFR-ul

Ca să străbaţi distanţa de vreo 400 de kilometri ce desparte Deva de Bucureşti, ai două soluţii. Fie o iei frumos prin toate gropile de pe oricare dintre DN-urile ce se încumetă să străbată văile Jiului, Oltului sau Prahovei, fie te urci în trenul CFR-ului. Soluţia din urmă pare mai facilă, dar numai la prima vedere. Pentru că în orice fel de tren te-ai urca (mai puţin personale, dar nu cred să mai existe legături directe între puncte atît de îndepărtate), în mai puţin de opt ore jumate, maxim 14, nu răzbeşti, oricît de adînci şi de sincere ţi-ar fi rugăciunile. Asta pe de o parte. Pe de alta, ţi se cam acreşte de tren din momentul în care te-ai urcat în el. Oricît de noi ar fi vagoanele, atmosfera pute de te trăzneşte. Din compartimente – a transpiraţie şi mîncare desfăcută pe ascuns, pe culoar – a urină şi dezinfectanţi. Şi a prostie.

Timp de şapte ore un tip în costum cu dungi şi cravată roşie cu negru vorbeşte la telefon, urlîndu-şi cuvintele. Aduce mai mult a lucrător la bancă, dar se dovedeşte a fi avocat. Sau cel puţin aşa pretinde. Înjură bugetarii care a doua zi îi vor da lui planurile şi întîlnirile peste cap. Explică, posibil unei persoane imaginare, cum nu mai suportă el să lucreze şase zile pe săptămînă pentru doar 1000 de euro pe lună. Că vrea banii ăştia, dar să fie liber şi stăpîn pe timpul lui. Face planuri de excursii în Dubai, la hoteluri de şapte stele. Emite banalităţi pe bandă. Ştie de toate: de ce a intrat Grecia în faliment, ce gîndesc clienţii lui, cum trebuie să fie viaţa asta scurtă, de ce nu sînt drumuri, de ce nu ia Steaua campionatul, de ce nu-l ia nici Dinamo, de ce-s lacomi politicienii. Şi pentru că le ştie, le şi explică pe larg telefonului şi tuturor celor din vagon, care fac imprudenţa să-l asculte.

Un moş ieşit la pensie urcă grăbit în Simeria, cu tot cu verighetă, şi-şi scoate Cancanul şi Libertatea. Pînă aproape de Craiova le sfîrşeşte, chiar dacă zăboveşte, de cel puţin zece ori, pe ultima pagină din Libertatea, ce-i oferă, se pare, delicii nebănuite cu privire la o „vedetă“ ce întreţinuse în patru ani relaţii sexuale cu 1000 de bărbaţi. La un moment dat îi cere unui tînăr din compartiment o revistă de cultură pe care, nedumerit că n-are poze cu femei despuiate, i-o înapoiază în 30 de secunde. La Craiova, un cuplu de vîrsta a doua, ce aduce la prima vedere a domn, respectiv a doamnă, se aşază în compartiment, se fîţîie un sfert de oră frecîndu-se de toţi şi de toate, după care madama se descalţă elegant şi-şi trînteşte picioarele pe bancheta din faţă, fix lîngă nasul unui cetăţean adormit… Iar ca totul să fie cît mai autentic românesc, ai impresia că acceleratul opreşte mai mult în cîmp decît în gările mizerabile, neîngrijite, urîte arhitectonic şi iremediabil supuse dezolării.

Bucureşti, impresii matinale

Odată cu zorii, apar şi suburbiile Bucureştiului. Cenuşii, murdare, pline de gunoaie. Nu e nimic ieşit din comun, sînt doar cadre familiare. În Gara de Nord, surpriză. Articolele isterice din presă şi ştirile de pe la televiziuni îşi spun cuvîntul: un grup de jurnalişti înarmaţi cu microfoane în mîini şi camere pe umeri, cel puţin opt, pîndesc o nouă descălecare a minerilor din acceleratul de Arad, via Petroşani. Cu priviri din ce în ce mai dezamăgite că peronul nu a fost invadat de mutre nebărbierite, buhăite de alcool şi înnegrite de cărbune, jurnaliştii caută cu disperare ceva de care să se agaţe. O ştire, ceva, orice! Cum figurile noastre nu le inspiră respectiva ştire, trecem frumos pe lîngă ei, cu tot cu beţele lungi ale bannerului pe care scrie lămuritor „Sindicatul Personalului Ştiinţific şi Tehnic Auxiliar – MCDR Deva“. Cu rucsacii în spate şi beţele din lemn de brad în mînă, ne-or fi considerat pescari. Mă rog! Îi mai întîlnim o dată bîntuind prin gară, după ce bem o cafea. Privindu-ne într-o oglindă dintr-o budă mizerabilă, ne dăm seama totuşi că feţele noastre nu prea aduc cu ale unor sindicalişti fioroşi, aşa că au şi ei o scuză. Sîntem doar nişte bugetari nebărbieriţi de două zile, iar un afiş decolorat şi stropit din buda deja amintită ne atrage atenţia că aşa vom mai rămîne încă una. „Bărbieritul interzis“ în Gara de Nord! Motivul rămîne pentru mine un mister al Bucureştiului.

Dimineaţa, străzile Capitalei aduc cu ale oricărui alt oraş mai mare din provincie. Clădiri în paragină, blocuri pe lîngă care treci indiferent şi oribilităţi de sticlă, fără nici un fel de consonanţă ambientală cu vreo altă clădire, pe sute de metri de jur-împrejur. Şi maşini puţine. Şi oameni somnoroşi. Din cînd în cînd, recunoaştem membrii aparţinînd aceleiaşi secte ca şi noi: sindicalişti cu bannere încă nedesfăcute, pierzînd vremea pînă la ora cea mare. Încă o cafea, un sandviş, un suc, şi lumea din jur parcă începe să aibă aceeaşi direcţie cu a noastră: Guvernul!

Piaţa Victoriei, febra de la orele prînzului

Ajungem cu o oră înainte de „deschiderea“ oficială, aşă că prindem loc exact în faţa Palatului, undeva în stînga scenei. Primim şi un rînd de şepci albe, cu sigla BNS-ului. Nici n-apucăm bine să desfăşurăm bannerul că spaţiul începe să fie invadat din toate părţile; în scurt timp sîntem înconjuraţi de angajaţii de la Poştă, apoi de cei de la Ambulanţă.

Aceştia din urmă mai au o problemă, în afara celei cu Boc. Dotaţi mult mai bine decît noi – cu fluiere, steaguri, bannere multicolore şi megafoane cu sunetele Salvării – parcă iau foc cînd zăresc SMURD-ul dînd raite prin piaţă. „Huo, concurenţa neloială!“ e cel mai nevinovat dintre sloganuri.


Din cînd în cînd, şefii de la BNS trec prin faţa noastră, organizînd şi îndemnînd mulţimea la strigăte de luptă sindicală. Alături de cuvintele „Hoţi“ şi „Mincinoşi“, cele mai des pomenite nume sînt Băsescu, Boc şi Udrea, în această ordine. De Vlădescu nu pare să fi auzit nimeni. Nu se acceptă obscenităţi, dar ele răsar din cînd în cînd, pe tot felul de afişe trase la copiatoare alb-negru. Strigăm lozincile scandate prin megafoane, în faţa cordonului de jandarmi ce încearcă să pară indiferenţi şi profesionişti. Gesturi mărunte îi cam dau însă de gol: ajută o ziaristă să facă fotografii mulţimii stînd în picioare pe chestiile alea alb-roşii, de plastic, care delimitează zonele şi culoarele; beau pe fugă apă minerală dintr-o sticlă ce trece din mînă în mînă; poştesc doi-trei cîte o ţigară; sau aruncă priviri cu coada ochiului spre bulevardele de unde tot sosesc manifestanţi.

La intervale regulate, pe feţele sindicaliştilor răsar zîmbete: sînt momentele în care, din boxe, se aude peste piaţă refrenul „Boc, Boc, Boc!“. Chiar că-ţi vine să ţopăi şi să cînţi în gura mare. Un biciclist la costum trece de cîteva ori prin faţa mulţimii filmînd cu telefonul. Un elicopter sau poate două filmează din aer. De peste drum, chiar de lîngă gardul Guvernului, cel puţin un angajat al Jandarmeriei imortalizează evenimentul. Iar de camerele televiziunilor, care sînt peste tot, nu mai vorbesc. Nici de fotografi, mai mult sau mai puţin oficiali.

Se spune că au fost vreo 40.000 de oameni. Nu ştiu. Nu i-am reţinut. O ţin minte însă pe o femeie în vîrstă, infiltrată şi ea în rîndurile celor de la Ambulanţă, care a urlat tot timpul, isterică. La un moment dat a răguşit de atîtea blesteme şi injurii. Chiar şi aşa, pînă la final nu s-a lăsat, că avea repertoriul divers şi cîte-o problemă cu aproape toate ministerele. Cred totuşi că pe cei de la Cultură i-a ocolit. La ora 13,00 am părăsit Piaţa Victoriei, ieşit din mulţime şi apucînd-o spre Gara de Nord. Iarăşi nu ne-a oprit nimeni, pentru că toate televiziunile erau ocupate să le ia interviuri celor care urlau cel mai tare şi înjurau cel mai pitoresc. Celor care arătau cel mai jalnic. Celor care practic se aruncau în faţa camerelor pentru a fi imortalizaţi…

Cam asta a fost tot. Nu s-a rezolvat nimic. Dimpotrivă, aud că, nu numai că nu se renunţă la tăierea salariilor şi a pensiilor, dar cresc şi taxele. Ne-am obişnuit. Sindicaliştii strigă, iar Guvernul e oricum prea surd ca să audă, prea incompetent ca să facă ceva şi prea arogant ca să recunoască uneori că a greşit. Părerea mea!

Foto: L. Muntean.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

dani mocanu
Cauza conflictului în urma căruia Dani Mocanu va fi judecat pentru tentativă de omor. Detalii exclusive din rechizitoriu
„Adevărul“ a studiat rechizitoriul din dosarul în care manelistul Dani Mocanu și fratele său Nando vor fi judecați pentru tentativă de omor după o bătaie izbucnită într-o benzinărie din Pitești.
Razvan din Idicel la masa jpg
Povestea lui Răzvan din Idicel: „Poate că în străinătate eram mai bogat, dar sunt fericit că pot să fac ceva la mine acasă” VIDEO
Afacerea lui Răzvan Rusu a început într-o gospodărie din Idicel Pădure, „satul unde se termină lumea”, cu un ceaun și 50 de kilograme de cirește. Acum produce zeci de mii de borcane cu bunătăți tradiționale tot la ceaun și n-ar face asta în altă parte pentru nimic în lume.
Balenciaga 1 Foto Captura JPG
Controversata campanie Balenciaga: clienții încep să-și distrugă hainele brandului
În imaginile publicate în sprijinul colecției de primăvară 2023 a mărcii, copii mici sunt văzuți pozând cu animale de pluș care sunt îmbrăcate în ținute în stil BDSM. În plus, într-o fotografie un copil este prezentat alături de pahare de vin și de bere.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.