⬆
Societate
Pagina 120
Ce au în comun Margaret Thatcher şi Paolo Rossi
În Europa şi-n genere în lumea occidentală, vinerea n-are tocmai o legendă rea (mai puţin pentru anglo-saxoni, cînd pică într-o zi de 13). În cuprinsul săptămînii, vinerea e ziua ante, o avanpremieră a tihnei din weekend. În basmele lui Ispirescu, Sfînta Vineri e o vădană cam antipatică (n-am înţeles prea bine de ce, din moment ce vineri vine de la zeiţa Venera);
"Ai carte, ai parte." Oare?
Fie că are „carte“, fie că n-are „carte“, frustrările îl ating pe bietul român. Să începem cu cei care n-au prea iubit „cartea“ şi care nici n-au „proptele“ spre a se pune la adăpost de vremurile grele. Sistemul de învăţămînt românesc şi degringolada valorilor din ultimele două decenii au făcut ca mulţi, mult prea mulţi români să nu se prea omoare cu cele ale învăţării.
Cartofi prăjiţi cu şniţel
Oooof! Nici nu ştiu cum să scriu lucrurile astea ca să nu sune tocmai a snobenie inversă. În fine. Am citit zilele trecute un articol despre cel mai trendy şi hip bucătar al momentului. Bietul om putea fi motivat de cele mai bune intenţii, dar tonul articolului mi l-a făcut instantaneu antipatic.
Toată lumea din familiile noastre
Filmul lui Radu Jude, Toată lumea din familia noastră, prezentat la ultima ediţie a Festivalui Internaţional de Film Bucureşti, care s-a încheiat recent, a fost, pentru mine, cel puţin, o revelaţie. Şi din punct de vedere estetic, dar şi (anti)nostalgic şi autoreferenţial, să zicem. Pentru că în familia din film se regăsesc trăsături ale propriilor noastre (ale unora dintre noi) familii.
Cît costă o labă de urs?
Săptămîna trecută o labă de urs a fost confundată cu una de om. Adică un membru din bagajul unui chinez a fost scanat la Otopeni şi televiziunile au luat-o razna. Am stat prosternat. Au fost vreo cîteva ore de confuzie între laba de om şi laba de urs. Alea au fost delir, nene! Nimeni nu avea vreo îndoială. Curgeau întrebările.
Timbal din cozi de raci à la Maréchale
Acest antreu se prepară doar în ţările în care racii abundă, ţinînd cont că, pentru a umple un timbal, e nevoie de cel puţin 600 de cozi de rac. După ce fierbeţi 600 de raci de mărime medie, separaţi şi curăţaţi cozile. Ungeţi bine cu unt o mulă în formă de cupolă şi puneţi pe fundul ei două cozi de rac mai arătoase, cu partea stacojie în jos.
Şansele independentului
Din moment ce partidele româneşti au agreat nume precum Silviu Prigoană, Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, Cristian Poteraş şi Cristian Popescu-Piedone, un independent care ar candida la Primăria Bucureştilor pare a avea un culoar bun. Independentul există deja şi se numeşte Nicuşor Dan. Care sînt şansele lui şi ce poate realiza?
Despre responsabilitate
Provin dintr-o familie de dascăli. Bunicul şi bunica au fost învăţători de sat, pe vremea cînd învăţătorii şi preoţii erau personalităţile comunităţii. Ei, la rîndul lor, erau din familii de dascăli. Vedeau meseria lor ca pe ceva care dădea prestanţă şi care implica responsabilitate. Responsabilitatea aceasta mergea pînă la amănunte pe care astăzi le-am înţelege mai greu.
Cine merge la grădiniţă?
Într-una din zilele trecute mi s-a întîmplat să trec pe stradă, în drum spre o conferinţă de presă, şi să calc, fără să-mi dau seama, peste păpuşa unui copil. „Păpuşa“ era de fapt o bucată de ziar murdară, răsucită, contorsionată, uşor îngustată la un capăt într-un ghemotoc, pesemne locul unde imaginaţia de copil vedea un cap bucălat şi năstruşnic.
Cu ochii-n 3,14
În faţa Muzeului „Antipa“, cîţiva demonstranţi agită pancarte şi cer repatrierea rămăşiţelor pămînteşti ale lui Brâncuşi. Asta să însemne că ai patriotismul în oase? (S. G.)
Zilele trecute, în timpul unei conversaţii telefonice, sînt întrebată: „Dvs. sînteţi jurnalistă la Vama Veche?“. (L. V.)
În satul bunicilor mei olteni, pe locul fostei cîrciumi şi al magazinului mixt s-a deschis un Euro Supermarket cu de toate: de la avocado la tequila, de la rimel la alge, de la unghii false la trabucu
O doamnă, pe malul unei epoci
În genere, bărbatul trebuie să fie precaut atunci cînd vorbeşte despre doamne – şi încă şi mai precaut atunci cînd leagă într-o frază doamnele de vîrstele lor. Dar cea despre care voi vorbi aici e o creatură aparte. Cînd s-a născut, în 1967, era deja plină de nuri.
Liceeni din toată ţara, la concurs
Sînt rare clipele cînd îmi doresc să fiu din nou elevă: cînd dă colţul ierbii, primăvara, cînd îi văd pe cei mici înarmaţi cu laptopuri, căşti şi iPad-uri, cînd citesc cărţi la care am rîvnit toată adolescenţa, cînd întîlnesc oameni care mi-ar fi putut fi modele. Şi, recent, cînd am aflat despre concursul de cultură generală iniţiat de Editura Humanitas.
Călători deştepţi
„S-a umplut ţara asta de «auslenderi»“, se plîngea acum cîtva timp o oarecare cunoştinţă care povestea că nu mai avea loc într-un tren din Germania de atîţia africani, turci şi pakistanezi. Afirmaţia ar fi rămas aşa cum a picat dacă persoana respectivă n-ar fi fost ea însăşi o auslenderiţă naturalizată de vreo cîţiva ani acolo.
Lumi "imposibile"
La Festivalul One World de anul acesta (13-18 martie 2012), am reuşit să văd puţine filme. Şi aşa a fost, însă, o experienţă inedită: ca şi anul trecut, documentarele m-au făcut să descopăr locuri şi oameni din lumea largă despre care nici cu gîndul nu gîndeam…
Stăteam la Mall,
la Starbucks şi-mi închipuiam poveştile oamenilor ce urcau-coborau cu banda rulantă. Nu vi le voi spune. Altceva e de spus. Un tip-timp şi-a plimbat copilul în căruţ vreo juma de oră. Mediu septic, copilul putea dormi cuminte, fără tramvaie. În jur, de mă gîndesc, ioc parcuri. Alt bărbat-pătrat stătea lîngă mine cu o cafea mică-mică şi celofănea femei.
Salată tunisiană de peşte-pescar
Sotaţi 200 gr de orez basmati, cu o linguriţă şi jumătate de sare şi un vîrf de şofran, în 3 linguri de ulei de măsline. Adăugaţi 300 ml de apă clocotită, amestecaţi bine, acoperiţi şi lăsaţi să fiarbă, la flacără cît mai mică. Închideţi apoi focul şi lăsaţi orezul să se răcească.
Vedete tipizate şi visul celebrităţii
Românii au talent, X Factor, Dansez pentru tine, Fabrica de staruri, Vocea României, M-a făcut mama artist: dintr-odată, televiziunile româneşti au fost străfulgerate de ideea că trebuie să pună în prime time emisiunile-concurs clasificate în nomenclatorul internaţional sub numele de talent show-uri.
Cînd laşi monştrii să crească nestingheriţi
De cînd ţin această rubrică, de aproape 12 ani, am scris de nenumărate ori despre mediul toxic pe care-l răspîndesc Ştirile de la ora 17 de la Pro TV. Am atras atenţia asupra efectelor pe care le au asupra publicului, am analizat resorturile lor, am arătat cum se propagă acest format şi la celelalte televiziuni, cum modelul este preluat şi multiplicat.
Viaţa după Afghanistan
Unii cred despre el că este un erou. Alţii îl admiră pentru curajul şi puterea pe care le-a avut ca să treacă peste un incident care i-a schimbat viaţa: Laurenţiu Şerban avea 26 de ani cînd şi-a pierdut un picior în Afganistan, după ce a călcat pe o mină antipersonal, încercînd să salveze nişte camarazi surprinşi de o explozie într-un TAB.
Cu ochii-n 3,14
S-a dovedit că plămînul drept primeşte mai mult aer decît cel stîng. Acum, nu judecaţi ideologic cu argumente anatomice. (M. C.)
Presa engleză – în ale cărei adjective am o anume încredere – îl numeşte pe François Hollande, candidatul socialist la preşedinţia Franţei, „Mr. Normal“. Cum azi nu pot considera normal nici un om care vrea să devină preşedintele unei ţări, caracterizarea asta închide, în româneasca mea, chiar un mister. (R. C.)
Cînd moartea vine prin litere de tipar
La sfîrşitul lunii februarie a.c., un nou motiv de scandal în Afganistan: prin cîţiva muncitori afgani din zonă s-a aflat faptul că, la baza militară a SUA din perimetrul Bagram, din nordul capitalei Kabul, o echipă de cinci soldaţi americani trimisese spre incineratoare nişte exemplare ale Coranului, confiscate de la o bibliotecă a deţinuţilor talibani pe care-i aveau în îngrijire.
Pînă unde merge iubirea?
Cînd lui Georgică i se născu primul copil, bucuria fu atît de mare încît cheltui bruma de economii pe băutură. Nu-i trecu prin minte să-şi vadă copilul, ci se duse glonţ la bodegă, împărţi rachiu şi ţigări în stînga, şi-n dreapta, se dădu mare că el, „Georgică, are o fată de toată cinstea, da’ că la anu’ pe vremea asta... Maricica îi va face sigur altă «fată», cu douăzeci şi unu de degete...“
Jungla de pe Venus şi Cheile Cernei
Mi-a căzut în mînă unul dintre ghidurile de pregătire pentru examenul de evaluare naţională al elevilor de clasa a opta. Am început să citesc fără prea mari aşteptări, ştiu destul de bine programa de limba şi literatura română, dar am ajuns la ultima pagină gîfîind de rîs, furie, uluială, frustrare şi atacuri de panică.
Nea Gogu
Pe nea Gogu l-am găsit printr-o prietenă. Zăpezile multe şi grele din iarna care abia a trecut au lăsat ferfeniţă burlanele clădirii în care locuiesc. A fost şi prima oară cînd mi-am pus întrebarea „Cine Dumnezeului face chestii din astea? O exista o meserie aparte de burlănar, sau tuburile respective vin la pachet cu casa, adică le fac tot constructorii?“.
Gianni, George, papa şi femeile
Mereu am vînat, în filme, atitudini măcar sugerat feministe ale personajelor masculine. Le-am urmărit evoluţia în raport cu partenerele lor de pe ecran, tot sperînd o schimbare surprinzătoare în ce le priveşte.În sfîrşit, într-o serie de ultime filme văzute, mai toate de un anumit nivel, am descoperit, cu vîrf şi îndesat, asemenea atitudini.
Cînd te arunci să citeşti o ştire,
un mizilic, după care ţopăi de pe un site pe altul, te loveşte o perdea de publicitate. Zdravăn îţi dă un upercut. Nu ştii unde să-i găseşti capătul, nu ştii unde-i este butonul de închidere, icsul ce-l închide. După ce te dumireşti că te lupţi cu un balaur invizibil, că instinctele tale de vînător sînt insuficiente, realizezi enervat ce-i aia perdea de profit.
Galantină de pui à la Robert Peel
Robert Peel, întemeietorul partidului conservator britanic, a fost cel care a reorganizat şi modernizat, în timpul celui de-al doilea mandat al său ca ministru de interne (1828-1830), întregul sistem poliţienesc la Marii Britanii. De aceea, poliţiştilor englezi li se spune şi în ziua de azi peelers sau bobbies (după diminutivul lui „Robert“).
Succesul războiului, oximoronul cinic al geopoliticii
Războiul coaliţiei Israel-SUA împotriva Iranului pare inevitabil. Tema acestei potenţiale confruntări militare este una dintre frămîntările istorice actuale cu largă acoperire în mass-media care contează (n-am în vedere, evident, jurnalele scrise sau ştirile TV de-acasă, care încep şi se termină cu noutăţi despre „apocalipsa troienelor“ şi nuditatea prim-miniştrilor).
Jurnaliticienii
Weekend-ul trecut, Realitatea TV a adus în propriile studiouri o echipă de fotbal (cu tot cu rezerve) de politicieni, pe care i-a aşezat, pe rînd, pe scaunul prezentatorului sau al moderatorului. Proiectul s-a numit „Politicienii devin jurnalişti“, iar o bună parte dintre invitaţi s-a achitat de job surprinzător de bine;
Înregimentaţii
Crin Antonescu a spus despre membrul CNA Dan Grigore că nu are onoare, într-o emisiune a lui Mihai Gâdea, după care cel atacat a ameninţat: „Dacă pînă la şedinţa următoare nu proliferează scuzele de rigoare sau ceva echivalent, eu, joi, la şedinţa următoare, îmi voi da demisia din CNA“. Antonescu i-a rîs în nas, nu a proliferat, aşa că Dan Grigore s-a ţinut de cuvînt.
Pîini şi "sfinţişori" la Băcănia veche
Intru în Băcănia veche. La început, îmi atrag atenţia doar foarte multele feluri de ceaiuri şi de uleiuri, precum şi o vitrină mare, plină cu bomboane. Apoi, deodată, observ că, în spate, cîteva doamne în alb frămîntă aluaturi. Şi realizez că e ceva mai mult decît un magazin. Îl întîlnesc pe Marius Tudosiei, patronul, şi încerc să mă lămuresc ce se întîmplă, de fapt, acolo.
Cu ochii-n 3,14
La Muzeul Magritte din Bruxelles e interzis să notezi ceva în carneţel în timp ce te plimbi printre tablouri. La început, am crezut că e o poantă suprarealistă, după care mi-am dat seama că e pe bune. Aş dori ca domnul Magritte să fie informat de această situaţie şi să-şi ia muzeul înapoi. (L. V.)
Pe Magheru, de la Piaţa Romană pînă la Universitate, sînt cel puţin zece agenţii de turism. Concurenţă le fac la număr doar farmaciile. Singurul lucru la care m-am putut gîndi e că ni se potrives
Lux, cum priveşti înainte, pe stînga
Imaginaţi-vă că aveţi o avere confortabilă, astfel încît suma de 5 milioane de dolari să fie una de care să vă dispensaţi fără bătăi de cap. Ce-aţi face cu aceşti bani? Cantină pentru săraci? Burse pentru elevi? Apeduct în Africa Centrală? Probabil că aţi face şi aceste lucruri – după cum tot probabil este ca la această oră să fiţi deja la Basel, în Elveţia.
Educaţia între "gîrbaci" şi moralitatea feminină
Conţinutul educaţie este una dintre temele de reflecţie ale primei modernităţi româneşti. Cine trebuie mai întîi de toate să înveţe carte? Băieţii sau fetele? Ce trebuie să înveţe fiecare? Ce trebuie să conţină învăţarea? Cunoştinţe generale sau practice? Ce metode didactice fac mai uşoară asimilarea? Gîrbaciul sau explicaţia?
Pedeapsa cu moartea, pe înţelesul copiilor
De ceva timp, presa e în fierbere: cîteva cazuri abominabile, părinţi care se omoară între ei sau îşi omoară copiii, sînt prezentate în cele mai mici, mai inutile şi mai sîngeroase detalii. Avocaţii inculpaţilor dau declaraţii ample la nici cîteva ore de la comiterea faptei, rudele şi vecinii au căpătat dintr-odată glas şi dau, competent, tot felul de informaţii.
Misiuni astrale
Probabil că aţi auzit de Ioan Lorin Fortună. Iar dacă nu, vă rog frumos să căutaţi ceva înregistrări cu el pe YouTube pentru că, vorba lui Dan Diaconescu, unde apărea des, „nici nu ştiţi ce pierdeţi“. Uitasem de personaj pînă cînd un amic a postat pe Facebook unul dintre clipurile cu pricina.
Prima pruncie...
Pe 14 martie a avut loc vernisajul expoziţiei Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh, în Sala Irina Nicolau a Muzeului Ţăranului Român. Aceasta face parte din Proiectul european Childhood. Remains and Heritage/Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu, început în 2011. Prima expoziţie va fi şi prima sală a muzeului virtual al copilăriei – unul dintre scopurile proiectului.
Taxi? Da! Eficient îţi dă o poveste
Săptămînile astea nu mi-am scos maşina. Lovită, bumbăcită, cu zăpada de juma’ de metru în jur. Aşa că, din cînd în cînd, am luat taxiul. Am avut astfel de înfruntat avalanşa de poveşti. Am plătit 10 lei, 6 lei, 15 lei, dar am căpătat şi o poveste. Şocant, fiindcă tu vrei să fii dus de colo-colo, nu? Eşti îndopat ca gîsca, fără să vrei, cu poveşti ale oraşului.
Pîn' la Dumnezeu te mănîncă sfinţii
După ce am păşit timid în noul an, iarna s-a arătat la chip. Ningea neostoit cu fulgi ponderali, acoperind cu un veşmînt alb cenuşiul Bucureştiului. În această atmosferă feerică, hibernală, care trezea în noi reverberaţii ale unei copilării demult apuse şi descompuse, ne-am dus la biserică de sărbătoarea Bobotezei, ca să ne sfinţim şi noi, deodată cu apele.
Galantină de fluierar à la Cinq-Mars
Dezosaţi şi umpleţi 5 fluierari cu un pateu de vînat, amestecat cu foie gras şi trufe tăiate în cubuleţe. Coaseţi păsările umplute într-o pînză şi puneţi-le la fiert. Cînd s-au făcut, desfaceţi pînza, spălaţi-o şi legaţi fluierarii din nou, într-o formă cît mai rotundă. Lăsaţi păsările să se răcească şi tăiaţi-le în felii, pe care le reuniţi apoi, fixîndu-le pe o ţepuşă.
La firul ierbii, după cinci ani de la aderare
În urmă cu cinci ani, la „Revelionul Integrării“, mă aflam în stradă, cu microfonul în mînă, „la datorie“. Ţin minte că am cîntat alături de un grup de tineri, am ţipat la miezul nopţii, bucurîndu-mă de focul de artificii, dar am şi înregistrat în stînga şi-n dreapta răspunsuri, opinii.
Fără nici o tragere de inimă
Cultura este văzută de televiziunile noastre cam cum priveşti o persoană cu handicap. Te uiţi cu milă şi cu o anumită superioritate şi, în general, nu-ţi face plăcere să ai de-a face cu ea, să-ţi tulbure buna dispoziţie prin imaginea nenorocirii. Desigur, cînd nu o putem ocoli, trebuie să ne arătăm generoşi faţă de ea, pentru că asta dă bine la imagine.
Arta previziunii
Mulţi leagă reuşitele în viaţă de hărnicie. Alţii de noroc. Unii de talent, inteligenţă sau chiar frumuseţe fizică. Nici corectitudinea nu lipseşte, adesea, dintre ingredientele succesului, aşa cum este el stabilit, desigur, de mentalităţile atavice ale omenirii.
Tanti Ortansa şi aventura suedeză
O ştiu pe tanti Ortansa din copilărie. Venea adeseori vara la noi, la Constanţa, unde stătea pe masă şi casă 10-15 zile. Absolventă a Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, a profesat foarte puţin ca profesoară de religie, pentru că şcoala situată pe aceeaşi stradă cu casa ei nu avea nevoie de o profesoară de limba română, ci de una de religie.
Cu ochii-n 3,14
După părerea mea, dovada cea mai importantă că în Rusia renaşte spiritul civic e că se protestează cu umor: după mult comentata lacrimă a lui Putin, opozanţii au manifestat cu pancarta „Moscova nu crede în lacrimi“. (M. V.)
Mă trezesc, prin zapare necontrolată, faţă în faţă cu Cătălin Botezatu care îşi asculta, matur, propria voce din off citind o scrisoare trimisă mamei sale pe vremea cînd făcea puşcărie în Italia. Poezie curată şi mai ales speranţa (care, desigur, moare ultima) că va fi
Şi, totuşi, ce-aţi avut cu această femeie?
Femeia despre care vă vorbesc aici avea – se spune – părul negru aruncat pe spate şi, deasupra ochilor vii, nişte sprîncene remarcabile; era înaltă la trup şi momentul ei de glorie a prins-o într-o rochie lungă închisă la culoare, cu mîneci scurtate, strînsă pe mijloc şi lărgită la poale.
Despre tortură
S-a crezut mult timp că epocile vechi au privilegiat tortura şi pedeapsa cu moartea, că doar noi, cei contemporani, avem parte de pedepse echitabile din care durerea fizică şi umilirea condamnatului lipsesc. În cartea sa dedicată torturii în Franţa Vechiului Regim, Eric Wenzel încearcă să demoleze acest mit.
Clasa pregătitoare pentru minister şi părinţi
S-a înfiinţat clasa pregătitoare. Cum? Ministerul Educaţiei a dat legea, sindicatele din învăţămînt au protestat, iar părinţii s-au revoltat. Au dat în judecată Ministerul şi au cerut să fie declarată ilegală clasa pregătitoare. Verdictul dat de Curtea de Apel Bucureşti: este legală.
Serul fericirii
Pe una dintre străduţele liniştite mărginite de case de prin Vatra Luminoasă stă un tip extraordinar. Se ajunge la el cu recomandări tainice, după ce treci mai multe teste care-ţi măsoară gradul de inserţie socială, vizibilitatea publică şi calităţile fizice. Intri în casa lui numai după un schimb de parole ca în filmele cu partizani.
Cai-pisici şi rinoceri din nuci
În fiecare an vînez momentul în care apar tarabele cu mărţişoare. Chiar dacă majoritatea nu sînt nişte capodopere, între 25 februarie şi 8 martie viaţa mea stradală e, indiscutabil, mai fericită şi mai colorată. Printre tarabele de la Romană pîndesc, de obicei, să văd ce a apărut nou faţă de anul precedent.