Cu ochii-n 3,14

SPECIALIŞTII ÎN VIITORUL BUN 
AU DEMONSTRAT CĂ PROPRIETARII
DE FERICIRE VOR SĂ-ŞI PROTEJEZE
LINIŞTEA EPILOGULUI 

● O ştire: „Deputaţii ucraineni vor să interzică prin lege poziţia misionarului“. Iniţiatorii proiectului legislativ consideră că ar fi o soluţie pentru rezolvarea natalităţii scăzute în Ucraina, întrucît „specialiştii au demonstrat de mult că poziţia clasică, numită şi a misionarului, nu este deloc eficientă pentru conceperea unui copil“. Bun. Şi cum se va verifica dacă legea e respectată? Statul va introduce „misionari“ în dormitoare? (M. V.)

● Dintr-o ştire aflu că românii vor putea deveni, în viitorul apropiat, acţionari la marile companii americane, printre care Apple, Coca-Cola, Intel sau Visa, ca urmare a modificărilor reglementărilor sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti. Vă daţi seama că, acum 23 de ani, cînd o sticlă de Coca-Cola era un miracol, scenariul ăsta ar fi fost prea extravagant şi pentru un film SF? (A. M. S.)

● Cristi Puiu şi-a retras filmul Aurora din competiţia Premiilor Gopo în semn de protest faţă de industria cinematografică românească pe care o consideră derizorie. Aurora şi-a adjudecat, totuşi, toate cele trei mari premii: pentru cel mai bun scenariu, pentru cea mai bună regie şi pentru cel mai bun film. De unde se vede că formele continuă să-şi creeze fondul. (M. C.)

● Nu mai puţin de 22 de state ale lumii au pe steaguri animale, vulturii apărînd cel mai des. Dacă v-aţi crea un stat personal (unde să fiţi rege, dictator, preşedinte) ce animal aţi vrea să aveţi pe steag? Pisicile nu se pun. (Apropo, statisticile arată că jumătate dintre proprietarii de cîini sau pisici au fotografii cu animalele lor în portofele.) (M. C.)

● „Pescăruşii de deasupra Mării Negre sînt cu 140% mai fericiţi decît cei de deasupra Bucureştiului“, citesc pe un site de oferte turistice. Deci un pescăruş de deasupra Bucureştiului e negru de supărare, iar unul de deasupra Mării Negre e negru de fericire, sau cum? (L. V.)

● Eu nu pricep faza asta cu celebrităţile care vor să-şi protejeze intimitatea vorbind prin ziare despre cum vor să-şi protejeze intimitatea. Teo Trandafir anunţă că se va mărita. Puţin îmi păsa dacă e măritată, se mărită şi ce are de gînd să facă. Dar cînd dau să citesc ziarele, tot apar titluri. Deci Teo anunţă că se mărită. Apoi anunţă că nu spune cu cine. În următoarele trei zile tot îmi apar titluri (Adevărul trimite la Click!, EVZ trimite la Libertatea sau la Cancan) de genul: aflaţi cine este bărbatul lu’ Teo, intraţi să vedeţi poze cu bărbatul bla-bla. Înţeleg deci că l-au găsit. Deci care e faza? De ce anunţi că te măriţi dacă nu vrei să se afle? Ce se întîmpla dacă se ducea la dracu’ în praznic, în Tibet, în Bucovina, la Polul Nord şi se mărita acolo? Şi gata. Altfel pare o ipocrizie: vai, vă aţîţ curiozitatea de jurnalişti tabloizi, dar de fapt nu vreau să vă spun. Sau e ceva psihanalizabil? Se voia felicitată că în fine se mărită şi nu ştia cum să ne spună? Nu mă prind deloc, dar poate că nu mă pricep eu la vedete. (C. G.)

● Într-o zi am început să fredonez melodia „Cînd mă uit la stele“, cîntată de Nicola. N-o mai auzisem de ani întregi, nu m-am gîndit la ea, nici măcar nu e una dintre piesele mele favorite. Totuşi, continua să se agaţe de mintea mea, indiferentă la faptul că era nedorită. Ca un vecin care, în liniştea amiezii, îţi dă drumul la muzică, obligîndu-te să asculţi ce vrea el. De unde a venit? Şi încotro se îndrepta? Şi cel mai important – dacă mai păţesc una ca asta, cum fac să scap de ea? (P. M.)

● Cîte şanse sînt ca un pilot aflat la manşă să se ridice în plin atac psihotic (cu atacuri imaginare, riposte reale, halucinaţii, demenţe pure) şi să iasă din cockpit? Dacă o să calculaţi această probabilitate, o să vedeţi ce noroc au avut cei 135 de pasageri care zburau zilele trecute de la New York la Las Vegas cînd bietul pilot şi-a pierdut minţile, dar nu i-a parcat într-o pădure sau un lac de pe traseu. Imobilizarea lui şi aterizarea de urgenţă n-au mai fost decît amănunte ale epilogului poveştii, pe care o să ni le amintim, măcar pentru o vreme, de cîte ori zburăm liniştiţi cu avionul. (S. S.) 

ÎNTREB ŞI EU: 
OARE ASTA SĂ ÎNSEMNE CĂ TIMPUL
S-A DESCHIS FULGERĂTOR ÎN SUS?

● Primăria Bucureştiului a dat cîteva milioane de euro pentru construirea regretabilei Catedrale a Mîntuirii Neamului. Întreb şi eu: oare o Clinică a Vindecării sau un Colegiu al Educării nu ne-ar fi asigurat nişte şanse mai mari la Mîntuire?! (M. C.)

● Un producător de lactate a lansat o campanie: „Cîştigă o casă-n deal, în mijloc de Ardeal“. Unul dintre premiile scoase la concurs e – aşa scrie în regulament – „Cazare într-un stat din Ardeal pentru 4 persoane“. Oare mă primesc şi cu paşaportul românesc? (M. M.)

● În faţa Muzeului „Antipa“, cîţiva demonstranţi agită pancarte şi cer repatrierea rămăşiţelor pămînteşti ale lui Brâncuşi. Asta să însemne că ai patriotismul în oase? (S. G.)

● Zilele trecute, în timpul unei conversaţii telefonice, sînt întrebată: „Dvs. sînteţi jurnalistă la Vama Veche?“. (L. V.)

● În satul bunicilor mei olteni, pe locul fostei cîrciumi şi al magazinului mixt s-a deschis un Euro Supermarket cu de toate: de la avocado la tequila, de la rimel la alge, de la unghii false la trabucuri… „Acum avem şi noi ceva frumos în sat!“, a exclamat bunicul. (M. C.)

● Trecerea lui Tony Blair prin urbea noastră mi-a reamintit insistent avertizarea înscrisă de un consilier al său pe colţul discursului ce urma să-l ţină în Parlamentul nostru: „Atenţie, popor emoţional!“. De cînd am auzit-o, nu-mi iese din minte, văzînd în ea titlul fulgerător de concis şi exact al unui roman, eseu, poem sau film despre ţărişoara noastră. (R. C.)

● Pe strada Cîmpineanu, cînd o iei în sus, spre Union, pe stînga, unul dintre cele mai frumoase (şi normale…) graffiti-uri pe care le-am întîlnit vreodată: „Privesc cer“. (I. P.) 

AŞA CEVA SE MAI SPUNE DOAR
DESPRE O PERSOANĂ MATURĂ
CARE PAŞTE ÎN LOCURI PUBLICE

● Vremurile sînt cum sînt şi lucrurile care înainte se puteau face lejer (fiind simple şi clare) nu se mai pot face astăzi la fel, fără să-ţi pese de un set de reguli. Aşa ceva o fi avut în minte (cred) Elis Teodorescu cînd şi-a lansat, în „Weekendul Mireselor“, volumul Pledoarie pentru un pensat responsabil. (D. S.)

● Un general pakistanez în rezervă susţine, cu date precise, că deconspirarea locuinţei în care a fost prins şi ucis Bin Laden este „opera“ primei sale soţii, care nu a suportat ca o tînără yemenită, a cincea lui nevastă, să împartă dormitorul cu el. Nu văd ce-ar fi neverosimil în această ipoteză de lucru. „Incredibil“ se mai spune doar despre ratările de la fotbal. (R. C.)

● Din ciclul „Amoru’ sincer e tradus cu softu’“, un e-mail primit recent de aiurea: „Buna draga mea prietena. Plăcerea mea să vă cunosc, si cum faci azi? Numele meu este Zianab Omar Nkaje, fata de un singur tânăr de 23 ani. Sunt uşor, sincer, atent, politicos, smerit, iubitor, calm şi căutarea pentru o persoană matură, cu bun simt al umorului si dragoste, ci mai degrabă văzut ca o modalitate de distracţie, am văzut profilul dvs. de pe site-ul în timp ce navigaţi şi a decis să pentru a vă contacta. Eu va dori să ne fie prieteni. Vă rugăm să contactaţi-mă cu adresa de e-mail de mai sus, voi mai multe detalii despre mine la tine pe răspunsul meu de lângă tine. sper sa aud de la tine cît mai repede. Multumesc si o zi frumoasa. Cu sinceritate. Zianab“. (M. V.)

● Mare afiş mare pe uşa magazinului: „Paşte Fericit cu Billa“. Cineva remarca într-o gazetă că numai boul paşte fericit. Dar, pentru o mai mare siguranţă a fericirii, eu aş sugera şi completarea: „Paşte Fericit cu ColeBillu’“. (A. M.)

● Sînt una dintre cei care au zis de-a lungul timpului că vezi prea puţini oameni care citesc în locuri publice. Asta comparativ cu metroul parizian sau cu mijloacele de transport şi cafenelele din Berlin. Dar, recunosc, cînd am dat de curînd peste o tînără, într-o staţie de autobuz la Romană, care tocmai începuse Demonii, m-am simţit răzbunată. (A. M. S.)

Foto: S. Tabacu