Amintirea arborelui care a fost

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Amintirea arborelui care a fost jpeg

Atunci cînd se discută despre material şi tehnică în contextul larg al arhitecturii, de cele mai multe ori discuţia alunecă într-o zonă strictă. Există o abordare directă care ţine cont de indicatori, parametri, coeficienţi, caracteristici dintre cele mai variate şi eventuale performanţe. În acest context, materialul, chiar natural, sfîrşeşte prin a deveni pură tehnologie.

Lemnul este unul dintre materialele care funcţionează dincolo de un asemenea tip de abordare sumară. Tocmai dimensiunea sa profundă poate reprezenta pretext şi argument arhitectural. Îmi vin în minte două exemple, situate pe poziţii evident diferite, dar care au meritul de a cuprinde atît devenirea lemnului şi amintirea arborelui care va fi fost, cît şi suma sensurilor referitoare la articularea spaţiului.

Cel dintîi se referă la Mănăstirea dintr-un Lemn. În „povestea“ reluată de-a lungul vremii de mai multe surse şi în formule apropiate, un călugăr (sau cioban, după o altă versiune) ar fi visat o icoană iar o voce venită „de sus“ i-ar fi indicat arborele în trunchiul căruia o putea afla. Tăind copacul, omul găsi într-adevăr icoana; apoi, din lemnul arborelui, pe chiar locul în care acesta se înălţase, a construit bisericuţa mănăstirii de mai tîrziu. Pentru oricine ajunge la Mănăstirea dintr-un Lemn şi vede astăzi arborii seculari rămaşi încă în jurul bisericuţei de lemn, „povestea“ pare dintr-odată plauzibilă: dimensiunile impresionante ale acestora ar face cu uşurinţă posibilă construcţia. Acel „dintr-un lemn“ din denumirea locului numeşte atît materialul ca existenţă concretă, palpabilă, sub forma materialului/elementului de construcţie, cît mai ales amintirea arborelui secular care va fi fost – dintr-un copac. Bisericuţa aceasta se ridică pe chiar locul arborelui din care a fost construită!

Conform lui Heidegger, termenul de spaţiu (Raum) definea, în formula sa de început (Rum), acel loc eliberat pentru aşezarea unei tabere, spaţiul destinat unei ulterioare edificări/locuiri. În acest context, scenariul înălţării bisericuţei de lemn oferă un exemplu concret. Doborînd arborele se obţin loc şi material pentru construcţie. Doborînd arborele, icoana se dezvăluie drept nou reper. Semnificaţia este dublă. Această succesiune alternînd registrul concret, topografic, cu cel spiritual, are o singură constantă – lemnul. Lemnul/copacul există ca marcaj al unei origini după cum trecerea sa în registrul materialului de construcţie aduce cu sine delimitarea spaţiului fizic, dar şi aşezarea în spaţiul credinţei. Arborele dispare ca formă, rămînînd însă al locului. Face loc bisericuţei trecînd discret în structura acesteia, unic şi suficient pentru acest scop.

Cel de-al doilea exemplu, asemănător, dar atît de diferit, se referă la capela numită „Bruder Klaus“ a arhitectului elveţian Peter Zumthor. Închinată patronului spiritual al Elveţiei, sihastrul Niklaus von Flüe cunoscut mai apoi drept Bruder Klaus (Fratele Klaus), aceasta este ridicată după un scenariu atent urmărit, scenariu situat la limita ritualului: trunchiurile a 112 copaci sînt aşezate laolaltă astfel încît să formeze un fel de trunchi de con, cu deschiderea liberă la partea superioară. Peste această structură se toarnă 24 de straturi de beton, munca fiind pe de-a-ntregul manuală, făcută de către fermierii locului laolaltă cu rudele şi prietenii. Ulterior, trunchiurilor rămase la interior le este dat foc – urmele lor rămîn însă în carnea betonului înnegrit de fum.

În acest caz, devenirea lemnului este una extinsă: amintirea arborelui ce va fi fost ajunge, în cele din urmă, trecînd prin ipostaza trunchiurilor utilizate drept cofraj şi avînd încă substanţă proprie, amprentă păstrată doar în plastica betonului. Memoria lemnului este transferată prin foc fără a-şi pierde din sens. Lemnul rămîne evident ca prezenţă, chiar în absenţă: în vreme ce betonul înnegrit caută să imite siluetele întunecate ale arborilor din pădure, textura sa este un perfect mulaj după scoarţa aspră a acestora. Lemnul viu dispare în foc lăsînd betonul purificat să-i devină apostol. Alegerea materialului are tot un dublu sens, atingînd atît un spaţiu concret, cît şi unul aparţinînd unei alte ordini. Trunchiurile copacilor ce vor fi fost sînt iniţial aşezate laolaltă într-o structură verticală, dar statică, ce devine, de fapt, reper pentru spaţiul plat şi egal al cîmpului din jur. La interior, însă, structura capătă sensul dinamic al unei mişcări verticale: lumina intrată prin „ochiul“ îngust lăsat la partea de sus, de-a lungul trunchiurilor verticale, devine stea cu miez şi raze. Recuperarea punctuală a unui trecut semnificativ este evidentă: în cea dintîi dintre viziunile sale, Fratele Klaus văzuse o astfel de stea divină, pe cînd se afla încă în pîntecele mamei. Astfel, structura amprentată de arborii ce vor fi fost este orientată atît în plan fizic, dar mai cu seamă în cel transcendent – la exterior reper topografic, la interior trimitere aducînd cu sine sensurile originare din contextul existenţei Fratelui Klaus.

Cele două ipostaze în care apare lemnul suferă asemănări, dar şi deosebiri. Pe de-o parte, avem de-a face cu generarea şi mai apoi orientarea unor spaţii fizice concrete, ambele în directă legătură cu arborele ce va fi fost. Faptul că acesta mai există încă în elementele unei structuri vizibile sau doar simpla sa amprentă mai dăinuie în epiderma altui material reprezintă doar un mod diferit de a expune devenirea materialului. În ambele exemple avem de-a face cu un lemn care se retrage, într-un fel sau altul, în plan secund, lăsînd în faţă semnificaţia şi referinţele pe care le-a adus cu sine. Dacă în cazul bisericuţei dintre arbori seculari lemnul era materialul la îndemînă, materialul disponibil la faţa locului, chiar dacă dublat de un mesaj revelat, în cazul capelei închinate Fratelui Klaus, alegerea materialului este una independentă. Nu disponibilitatea materialului este importantă, cît semnificaţia acestuia în scenariul edificării. Contează sensul adus laolaltă cu propria-i substanţă, dar şi disponibilitatea de a fi parte a unui „ritual“ constructiv şi de a lăsa, mai apoi, o mărturie „înregistrată“.

Pe de altă parte, materialul laolaltă cu suma de ipostaze anterioare trimite către un înţeles originar. Acesta este fie unul cu impact amplu, precum ctitorirea unei biserici revelate, fie are o semnificaţie individuală referindu-se la vremea fătului din pîntecele mamei. Oricare din cele două, însă, oferă reper şi orientare pentru un alt fel de spaţiu, pentru un alt fel de coordonate.

Lemnul, ca prezenţă, este capabil a declanşa o arhivă concretă de înţelesuri şi valori, fie că ni le mai aducem aminte, fie că le-am uitat, fie că le dăm importanţă, fie că nu. Este suficientă disponibilitatea pentru urmărirea firului… Excepţie fac, poate, doar acele gesturi arhitecturale în care lemnul ajunge să fie utilizat exclusiv pentru caracteristicile sale tehnice ori pur şi simplu datorită accesului rapid la resursa de material. Dar în aceste cazuri, în locul său s-ar fi putut regăsi foarte bine oricare alt material disponibil în condiţiile respective. Alegerea este determinată de eficienţă şi mult prea puţin de materialul în sine.

Implicarea tehnologică şi tehnica avansată, în mod evident făcînd carieră în domeniul programelor de arhitectură, nuanţează tocmai această zestre, încă neexplorată pe deplin, a materialului. Acum, în momentul în care avem materiale cu prezenţă imediată, special create pentru a rezolva probleme imediate, materiale performante respectînd condiţionări şi exigenţe exclusiv tehnice, lemnul are şansa unui nou grad de libertate: eliberat de constrîngerea structurală, îi rămîne deschisă zona propriei expresivităţi şi a propriei ascendenţe. Lemnul poate trece din zona argumentelor în spaţiul sensurilor.

aprilie 2012  

Horia Dinulescu este dr. arhitect.

Foto: H. Dinulescu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.