Pînă unde merge iubirea?

Publicat în Dilema Veche nr. 423 din 22-28 martie 2012
Odă dulceţurilor  jpeg

Cînd lui Georgică i se născu primul copil, bucuria fu atît de mare încît cheltui bruma de economii pe băutură. Nu-i trecu prin minte să-şi vadă copilul, nici să-şi felicite nevasta, nici să-i întrebe de sănătate, ci se duse glonţ la bodegă, împărţi rachiu şi ţigări în stînga, şi-n dreapta, se dădu mare că el, „Georgică, are o fată de toată cinstea, da’ că la anu’ pe vremea asta... Maricica îi va face sigur altă «fată», cu douăzeci şi unu de degete...“ Cînd, peste cîteva zile, Maricica îi strigă: „Georgică, vino, mă, şi ia-ne acasă“, Georgică se cam pierdu în buzunarele goale... Cînd se născu şi al doilea copil, aşa cum prezise, la exact un an, şi cu 21 de „degete“, bucuria nu mai fu atît de mare, şi nici setea... Georgică era deja sătul şi plictisit de ţipete, mirosuri urîte, biberoane, scutece, griji exagerate şi afecţiuni dedicate... Băiat fercheş, tînăr, frumuşel, deştept şi şmecher, Georgică se gîndi că n-are de ce să-şi risipească timpul pe o nevastă gata să-i schimbe viaţa o dată pe an, şi pe nişte fiinţe atît de gălăgioase şi mai ales atît de cheltuitoare... aşa că uită de bunăvoie să-i mai aducă acasă de la spital, risipi prima de la Primărie pe un chef de pomină şi fugi în lume... Cînd dădu ochi cu Maricica, îi trînti sec: „acu’ nu te pusei io să stai ca vaca. Ai vrut copii, creşte-i!“. Da’ Maricica „stătu ca vaca“ şi a treia oară, şi a patra oară, şi-a cincea oară, cu gîndul că poate Georgică s-o îndura de copilaşi, că poate de mila lor s-o gîndi să-i ajute. Şi se jura pe cele sfinte că n-a greşit cu nimeni altcineva, că i-a fost credincioasă şi că, mai presus de orice, îl iubeşte ca „pe Dumnezeul ei“. Doar că Georgică, fercheş, şmecher şi frumuşel n-o mai asculta de mult. Trecea p-acasă doar să ridice prima, să fure una-alta de prin curte, să-i strige că vine să-i ia şi patul, că el l-a cumpărat, ş-apoi cum să doarmă în „patu’ lui nişte pripaşi“(?), că-s prea urîţi să fie toţi ai lui, să altoiască pe toată lumea, doar aşa „de-al dracului, să se ştie cine-i şefu’“. Într-o zi, cînd Maricica îi trînti liota de plozi în poarta amantei, războiul fu declarat, iar pietrele aruncate în capetele tuturor fură semnul unei uri veşnice şi eterne. Numai Maricica nu înţelese...

Se întîmplă în România secolului XXI, într-un sat european, cu tineri şi adulţi plecaţi prin alte „lumi civilizate“. Cazul m-a frapat printr-o asemănare izbitoare cu un altul descoperit de mine în arhive. Pe la 1822, tribunalul judeca cazul lui Nicolae Mareş din Bucureşti, acuzat de Ruxandra că nu vrea să-şi recunoască cei trei copii pe care i-a abandonat fără să stea prea mult pe gînduri, sub pretextul că n-ar fi ai lui: „apărîndu-se în jalba sa că nu ar fi copiii făcuţi cu el, ci că ia fiind muere slobodă, i-ar fi dobîndit cu deosebite obraze şi că nu să îndatorează a creşte acest fel de copii cu bănuială“. Atunci, determinarea Ruxandrei şi asemănările de „tipos, nas, gură, ochi şi sprîncene“ îl vor fi obligat pe Mareş să-şi asume paternitatea şi implicit creşterea copiilor săi. Astăzi iubirea „dumnezeiască“ declarată pentru Georgică a împiedicat-o întotdeauna pe Maricica să ia o decizie în favoarea copiilor săi. L-a primit şi iertat ori de cîte ori s-a aflat în impas, şi l-a îngrijit, şi l-a omenit, şi i-a găsit explicaţii pentru toate „duşmăniile“ lui: şi cînd a furat alocaţia copiilor, şi cînd i-a luat maşina de spălat din curte şi-a dus-o amantei, şi cînd a bătut-o de n-a putut ieşi din casă o săptămînă, şi cînd, mai bine de şase luni, n-a ştiut de-i mort, sau viu, şi cînd...

Cînd împinsă de sărăcia lucie, de foametea cotidiană a copiilor, de datoriile uriaşe pe toate caietele bodegilor din sat, Maricica l-a dat în judecată, cerîndu-i pensie alimentară, Georgică a venit spăsit cu sacul plin de promisiuni: că ce fericiţi vor fi ei, că el va munci pentru toţi, că să-şi retragă acuzaţiile, că nu-i frumos şi rîde lumea, că n-a zis el niciodată că nu sînt copiii lui, că gura lumii vorbeşte vrute şi nevrute, că, uite, vor pleca în Italia, la muncă... a găsit el un contract bun, şi sigur se vor îmbogăţi, şi vor fi doar ei doi, şi se vor iubi... doar să se împrumute ea iarăşi, la unii, la alţii, că doar nu vor merge aşa pe jos pînă la italienii ăştia... Maricica se topi iarăşi de iubire pentru „dumnezeul“ ei, şi se împrumută, şi-şi abandonă copiii, şi-şi lăsă plodul neînţărcat pe seama soacră-sii, convinsă că acolo, doar ei doi, vor recîştiga iubirea de altădată. Cum lupul îşi schimbă părul, da’ năravul ba, aşa fu şi cu Georgică al nostru. Ajuns în Italia, îşi plasă nevasta într-o slujbă oarecare, iar el o tuli direct în braţele amantei, în celălalt colţ de lume... Prinsă între datorii uriaşe şi grija copiilor lăsaţi pe la uşile altora, Maricica nu s-a trezit încă la realitate şi speră că Georgică va trece măcar din cînd în cînd să-şi vadă copiii... Căci ea este prizoniera acestei iubiri pentru care trebuie să plătească. Dar, Georgică, băiat frumuşel, fercheş şi şmecher... Pînă unde poate merge iubirea? Nici eu nu ştiu, şi ascultînd-o pe Maricica nu sînt nici astăzi dumirită dacă iubirea ei e de lăudat sau de plîns.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.