Viaţa după Afghanistan

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Viaţa după Afghanistan jpeg

- povestea căpitanului Laurenţiu ŞERBAN -

Unii cred despre el că este un erou. Alţii îl admiră pentru curajul şi puterea pe care le-a avut ca să treacă peste un incident care i-a schimbat viaţa: Laurenţiu Şerban avea 26 de ani cînd şi-a pierdut un picior în Afganistan, după ce a călcat pe o mină antipersonal, încercînd să salveze nişte camarazi surprinşi de o explozie într-un TAB. Cum spuneam, incidentul din Afganistan i-a schimbat viaţa cu totul.

Prin anii ’90, Laurenţiu a făcut armata. La paraşutişti. I-a plăcut la nebunie zborul. Dar şi armata. Aşa că a hotărît să rămînă. Să facă o carieră din asta. Nu se plîngea niciodată de instrucţii sau de antrenamente. Dimpotrivă. Fiecare era o provocare. Nouă. A încercat să fie din ce în ce mai bun. Aşa că atunci cînd a avut ocazia să plece în Statele Unite la un curs vestit, nu a stat pe gînduri. Părea să fie, de fapt, prima mare provocare adevărată.

Laurenţiu Şerban a devenit, astfel, printre primii subofiţeri din armata română care au terminat cursurile US Rangers School. Văzuse doar prin filme soldaţi care purtau pe uniformă inscripţia „Rangers“. Asta înseamnă că fac parte din elita armatei americane. A fost un curs infernal. Erau puşi în tot felul de situaţii dificile. Privaţi de somn. Sau de mîncare. Ideea e să reziste în cele mai crunte condiţii şi, în plus, să ia şi deciziile cele mai bune, să-şi conducă trupele în luptă. Dacă se poate, fără pierderi.

Nu toţi cei care au participat la curs l-au dus pînă la capăt. Unii au cedat, pur şi simplu. Alţii au fost excluşi, dar nu din vina lor. Îşi aminteşte că, la un moment dat, în timpul unui exerciţiu în Florida, au fost surprinşi de o furtună. Un fulger a căzut chiar în mijlocul plutonului din care făcea parte Laurenţiu. Au fost mai mulţi afectaţi, chiar şi Laurenţiu, dar un coleg a fost fulgerat de-a dreptul şi n-a mai putut continua cursul.

Odată întors în ţară, Laurenţiu a participat la o selecţie pentru Afganistan. În ianuarie 2006 a plecat acolo pentru şase luni. Cu deşertul a fost dragoste la prima vedere. Vorbeşte şi acum de „farmecul lui aparte“. Şi ştie că pare exagerat cînd spune că s-a simţit acolo „ca acasă“. Dar aşa a fost!

Îşi aminteşte că prima zi în Afganistan a fost una de iarnă, cu un frig pătrunzător. Fără zăpadă. Se simţea, însă, un pic nesigur. Deşi făcuse atîta pregătire înainte, îşi spunea că va fi cu adevărat pregătit atunci cînd o să vadă cu ochii lui cum stau lucrurile acolo.

Civilii afgani păreau destul de prietenoşi. Cînd treceau printr-o localitate, li se întîmpla ca civilii de pe margine să le facă semne prietenoase cu mîna. Cel mai frecvent, ridicau degetul mare. Era „OK“. Uneori, însă, degetul era îndreptat în jos. Alţii, mai îndrăzneţi, arătau prin semne că… le-ar lua gîtul. Sau unii copii aruncau cu pietre în TAB-uri, deşi, de cele mai multe ori, înconjurau maşinile soldaţilor şi primeau apă, caiete sau pixuri.

Deşertul şi oamenii lui păreau să i se deschidă cu fiecare zi, cu fiecare misiune. Timp de şase luni a mers în peste 50 de misiuni. În special de patrulare. Trebuiau să se asigure că anumite drumuri erau „curate“. Adică fără dispozitive explozive care, de obicei, erau ascunse de insurgenţi pe marginea drumurilor. Aşa-numitele bombe artizanale sau minele antipersonal erau uneori improvizate, de o simplitate incredibilă şi foarte bine ascunse. Din cauza lor, nu era săptămînă în care să nu fie victime în Afganistan. Atît printre militari, cît şi printre civili. În şase luni, batalionul din care făcea parte (341 infanterie Topraisar – „Rechinii Albi“) nu a avut nici o victimă. Pînă la ultima misiune, cu o săptămînă înainte de a se întoarce acasă.

Pregătirea pentru misiune a decurs ca de obicei. Nu însă şi patrularea. În acea perioadă se înmulţiseră atacurile cu rachete asupra bazei, în special noaptea. Se aflau cu coloana de TAB-uri undeva la est de baza Kandahar. Aproape 5 dimineaţa. În TAB-ul al doilea din coloană, în care se afla Laurenţiu, aerul era un pic înăbuşitor. Dar se obişnuise deja cu căldura deşertului! Şi cu lumina aceea specială, lăptoasă, mai ales cînd încă nu era dimineaţă de-a binelea. Oare ce a fost mai întîi? Zgomotul exploziei? Sau imaginea ei?

Îşi aminteşte cum suflul exploziei l-a aruncat pe comandantul TAB-ului din faţă. A zburat în aer ca un băţ! „Ştiam că în momentul unei explozii, în transportor e mult fum, pot să zboare obiecte, cîteva zeci de secunde nu auzi nimic. E o confuzie generală. Ştiam că sînt şi răniţi. Cu încă doi colegi am alergat să ne scoatem colegii de acolo. Am alergat pe urmele TAB-ului, aşa e regula, să mergi pe un traseu deja verificat. Însă am pus piciorul un pic lateral şi a fost de ajuns. Am călcat pe o mină antipersonal, care a explodat sub piciorul meu drept.“

În urma incidentului, un militar a murit, alţi patru au fost răniţi.

Laurenţiu nu şi-a pierdut cunoştinţa nici o clipă. A văzut tot ce s-a întîmplat în jurul lui în următoarele 45 de minute pînă a venit elicopterul după răniţi. Ionel Gheorghiţă Drăguşanu, sanitarul grupului, aflat în primul TAB, a ieşit singur de acolo, s-a sprijinit de roata TAB-ului, a dus mîna în dreptul inimii, a spus că se simte rău şi a murit. O schijă îi intrase pe sub vesta antiglonţ şi se oprise lîngă inimă. Post-mortem, a fost avansat sublocotenent.

Laurenţiu simţea o senzaţie acută de sete şi, în aşteptarea elicopterului, a băut aproape doi litri de apă. Curînd, a ajuns la un spital din Kandahar, iar de acolo în Germania. Piciorul drept i-a fost amputat, i s-a montat o proteză şi a suferit nu mai puţin de nouă operaţii la mîna stîngă, afectată şi ea de explozie.

În cele trei luni, cît a stat în spital, a primit o grămadă de scrisori de la elevi din Statele Unite, care-i mulţumeau pentru „sacrificiu şi pentru ajutor“. În SUA există un adevărat cult pentru eroi. Copiilor li se vorbeşte la şcoală despre ce fac soldaţii în Irak sau în Afganistan, iar ei le scriu celor răniţi şi îi încurajează. Ajută enorm. La fel, contează şi ajutorul pe care-l dau diferite fundaţii americane, asociaţii ale veteranilor de război, care l-au vizitat în spital şi i-au oferit haine, cartele de telefon, cărţi, dulciuri sau diferite machete, să construiască, să nu se plictisească în timpul cît a stat imobilizat la pat.

Odată întors acasă, s-a gîndit că o astfel de asociaţie poate fi şi în România. Le-a vorbit superiorilor lui despre această idee şi, în 2008, s-a înfiinţat Asociaţia de Caritate din Armata Română: „Camarazii“. Numai anul trecut, 65 de militari sau familiile lor, poate orfani sau văduve, au fost ajutate. Totul – din cotizaţia de membru, din sponsorizări sau din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit.

Laurenţiu obişnuieşte să spună că, deşi a pierdut un picior în accidentul din Afganistan, a cîştigat altceva: o familie. A fost ca un fel de troc al vieţii. La puţin timp după accident, a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie. Anca Grădinaru este jurnalist de televiziune şi lucra la un documentar despre cum au reuşit să se reintegreze în sistem soldaţii răniţi în teatrele de operaţiuni. Aşa a ajuns la Laurenţiu. A fost impresionată de povestea lui şi de curajul cu care a mers mai departe. La o vreme după interviu, un coleg de-al Ancăi îşi pierde un picior într-un accident, iar Anca se gîndeşte că l-ar ajuta foarte mult dacă ar sta de vorbă cu Laurenţiu. Îl caută pe Laurenţiu şi a doua zi merg împreună la spital, la colegul Ancăi. De atunci, au rămas împreună. După un an se naşte şi fiica lor, Laura.

Pentru Laurenţiu viaţa nu a stat în loc după ce şi-a pierdut piciorul. Se bucură de familie şi de viaţă. Nu a uitat că i-a plăcut zborul, cînd a făcut armata la paraşutişti. Acum nu mai poate să sară cu paraşuta, dar a învăţat să zboare cu parapanta. Escaladează munţi şi merge cu motocicleta.

După atacurile de la 11 septembrie 2001, cînd NATO a trimis trupe în Afganistan, România a participat cu cîteva mii de militari.

La sfîrşitul anului trecut, 1800 de militari români se mai aflau în Afganistan, la aproape 4000 de kilometri de casă, în una dintre cele mai sărace ţări din lume. Afganii de rînd trăiesc în case de piatră, mai bine de jumătate dintre ei cu aproape 1 dolar pe zi. O ţară încă tulburată de ciocniri, atacuri, explozii.

În ţara asta au murit 19 soldaţi români. Li se adaugă 55 de răniţi.  

Varianta audio poate fi ascultată aici: www.romania-actualitati.ro/viata_merge_ mai_departe-37968

Liliana Nicolae este jurnalistă la Radio România Actualităţi.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

camioane   shutterstock 1978869203 1 jpeg
Camioanele înmatriculate în UE, interzise în Rusia din 10 octombrie
Circulaţia camioanelor înmatriculate în statele membre UE va fi interzisă în Rusia începând cu 10 octombrie, potrivit Kremlinului, ca reacție la interdicția impusă Rusiei în urmă cu câteva luni.
Submarin rus din clasa Borei FOTO mil.ru/Wikipedia
O navă și un elicopter al Marinei Franceze escortează un submarin rus în Golful Biscaya
Marina franceză a escortat submarinul rusesc diesel-electric Novorossiysk și remorcherul Serghei Balk în Golful Biscaya, a anunțat sâmbătă seara pe Twitter prefectura maritimă din regiunea Atlanticului.
DSC 8030 jpg
Începe pelerinajul la Sfânta Parascheva. Credincioșii iau deja cu asalt Iașiul
Sute de mii de pelerini sunt așteptați să se închine la racla Sfintei Parascheva, în primul an fără restricții, după pandemia de COVID-19. Primii enoriași au început deja să sosească în capitala Moldovei.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.