Liceeni din toată ţara, la concurs

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Bucurii uitate jpeg

Sînt rare clipele cînd îmi doresc să fiu din nou elevă: cînd dă colţul ierbii, primăvara, cînd îi văd pe cei mici înarmaţi cu laptopuri, căşti şi iPad-uri, cînd citesc cărţi la care am rîvnit toată adolescenţa, cînd întîlnesc oameni care mi-ar fi putut fi modele. Şi, recent, cînd am aflat despre concursul de cultură generală iniţiat de Editura Humanitas. Imaginaţi-vă: să fii licean, să ai în faţă întrebări inteligente, seducătoare, construite de mari scriitori, special pentru tine, şi să primeşti pentru hărnicia ta cărţi, foarte multe cărţi apărute la una dintre cele mai importante edituri din ţară.

Anul trecut, în luna octombrie, Editura Humanitas a invitat 22 de licee din toată ţara – Cluj, Oradea, Sibiu, Galaţi, Ploieşti, Bucureşti, Alba Iulia, Braşov, Piatra Neamţ, Rîmnicu-Vîlcea – la un concurs pe teme de cultură generală: echipe de trei elevi, din fiecare liceu, se înfruntă de-a lungul a patru etape, fiecare cu tema ei – Secolul al XIX-lea, Darwinismul, Grecia Antică şi Naşterea Universului, urmînd ca în cea de-a cincea etapă, dedicată Istoriei Românilor, să intre liceele care au acumulat cele mai multe puncte. Pe lîngă temele enumerate mai sus, elevii au de răspuns şi la cîte o întrebare privind limba română şi codul bunelor maniere. Cărţile care compun bibliografia de concurs au fost oferite gratuit, de către editură, tuturor elevilor participanţi şi profesorilor coordonatori.

După cum spuneam, întrebările sînt concepute de autori Humanitas: Ioana Pârvulescu, Vlad Zografi, Andrei Cornea, Lucian Boia, Neagu Djuvara. Întrebări incitante, care spun poveşti pline de haz şi farmec. Iată cîteva exemple:

„Cine sînt? Sînt un scriitor. Foarte multă lume îmi citează cuvintele în tot felul de împrejurări – te şi miri cîţi îmi rostesc numele, deşi mă îndoiesc că m-au citit cu atenţie. Pînă şi oamenii de ştiinţă se referă la mine. De pildă, s-a spus că, dacă ar avea suficient timp la dispoziţie, o maimuţă care ar bate la întîmplare la o maşină de scris ar putea reproduce operele mele complete. Aceasta e, pe cît îmi dau eu seama, o imagine poetico-ştiinţifică pentru veşnicie, fiindcă nu-mi închipui cum ar putea o maimuţă, din pură întîmplare, să cadă tocmai peste cuvintele mele.“ Sau:

„Ce sînt? Data mea de naştere este 1 martie, pentru că oamenii din secolul 19 credeau în simboluri, iar primăvara se potrivea cu ideea de început, de viaţă nouă, de tinereţe şi bucurie. Ideea existenţei mele i-a venit lui Titu Maiorescu din nevoia de deschidere către ceilalţi şi a fost aprobată cu entuziasm de toată lumea. Prima întrebare legată de mine a fost «Cum se va numi acest copil al Junimii?», iar a doua – «Cine mă va conduce»? A ajuns să mă conducă tocmai cel care nu-şi dorea asta, dar care mi-a dat numele. Iar Vasile Pogor şi-a frecat mîinile de plăcere la gîndul polemicilor pe care le voi genera.“

Concursul a ajuns la cea de-a patra etapă. Finala va avea loc pe 9 iunie, iar moderatorul ei va fi Andi Moisescu. Pe marii cîştigători îi aşteaptă un premiu pe măsură: un abonament la toate apariţiile editoriale Humanitas, timp de un an.

Doamna Mihaela Coman, directorul general al Editurii Humanitas Multimedia şi coordonator al concursului, mi-a împărtăşit gîndul cu care a pornit acest proiect: „Sperăm ca prin acest concurs să-i ajutăm pe elevi să integreze cunoştinţele dobîndite la şcoală într-o poveste cu sens, să descopere plăcerea lecturii şi bucuria cunoaşterii“.

Maria Iordănescu este psiholog.

imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.

Parteneri

iran sua jpg
Războiul cu Iranul a costat SUA peste 47 de miliarde de dolari. Pentagonul estimează pierderi uriașe
Războiul declanșat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului a costat armata americană peste 47 de miliarde de dolari, potrivit unor date interne ale Pentagonului obținute de Reuters. Suma este cu peste 25% mai mare decât estimarea din iulie și ar putea crește considerabil.
sudoko jpg
Provocarea zilei de miercuri, 28 octombrie. Cât de bine te descurci la Sudoku?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
jeffrey epstein donald trump jpg
Democrații cer anchetarea legăturilor lui Trump cu Epstein, după noi acuzații de agresiune sexuală. Cinci femei îl acuză pe președintele SUA
Mai mulţi democraţi din Congresul american au cerut numirea unui procuror special pentru a ancheta legăturile dintre Donald Trump şi criminalul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului.
Alegeri Israel. FOTO Getty Images
Blocaj politic după alegerile din Israel. Niciuna dintre tabere nu are majoritatea necesară pentru a forma un guvern
Partidul premierului Benjamin Netanyahu este pe primul loc în primele exit-polluri de la alegerile parlamentare din Israel, însă niciuna dintre tabere nu are majoritatea necesară pentru a forma un guvern. Prezența la vot a atins un nivel record.
James Barry jpg
Bomba secolului în armata britanică. Secretul șocant descoperit după moartea unuia dintre cei mai faimoși chirurgi militari din Europa
Medicul James Berry a fost unul dintre cei mai titrați chirurgi militari din istoria modernă a Europei. Cu toate acestea ascundea un secret teribil care i-ar fi compromis definitiv onoarea și cariera. A dus o viață dublă până la moarte.
Calorifer Foto Freepik com jpg
Cum să îți menții casa caldă fără facturi uriașe la energie. Sfaturile experților pentru sezonul rece
Pe măsură ce temperaturile scad, tot mai multe gospodării caută soluții pentru a rămâne la confort termic fără să plătească facturi exagerate la energie. Specialiștii în eficiență energetică spun că există câteva măsuri simple care pot reduce consumul și pierderile de căldură.
Oglinda viitorului: ritual de îngrijire high tech pentru frumusețe fără vârstă Foto Daciana Stoica jpg
Pot gadgeturile de beauty să încetinească semnele timpului? 3 tehnologii pentru ten și păr, cu LED, radiofrecvență și laser, dincolo de promisiuni
Mască LED, dispozitiv anti-aging sau pieptene cu laser? Compară beneficiile gadgeturilor pentru ten și păr, dovezile științifice și ce să verifici înainte de cumpărare.
sweetlouise girl 3231703 jpg
Când idolii promovează extremismul. Cum sunt atrași adolescenții în cercuri radicale
Muzica și admirația pentru artiști pot deveni porți de intrare către ideologii extremiste, mai ales în adolescență, când nevoia de identitate și apartenență este puternică. Psihologul Olga Ghițac explică pentru „Adevărul” cum se poate instala radicalizarea.
injectii slabit magnific com jpg
Injecțiile pentru slăbit, un posibil secret al longevității? Ce au descoperit cercetătorii despre medicamentele cu GLP-1
Injecțiile pentru slăbit ar putea încetini îmbătrânirea. Ce s-a întâmplat în studiul pe animale