Cînd moartea vine prin litere de tipar
La sfîrşitul lunii februarie a.c., un nou motiv de scandal (şi asasinate) în Afganistan: prin cîţiva muncitori afgani din zonă s-a aflat faptul că, la baza militară a SUA din perimetrul Bagram, din nordul capitalei Kabul, o echipă de cinci soldaţi americani trimisese spre incineratoare nişte exemplare ale Coranului, confiscate de la o bibliotecă a deţinuţilor talibani pe care-i aveau în îngrijire. Bănuiala gardienilor americani era aceea că, prin intermediul acelor exemplare, deţinuţii îşi transmiteau mesaje codificate – drept care cărţile au fost distruse; gestul a provocat unele dintre cele mai mari proteste antiamericane şi antioccidentale din ultimele luni.
În cursul următoarei săptămîni, şase soldaţi americani plus alţi cinci din efectivele NATO din zonă (patru francezi şi un albanez) au fost ucişi în urma unor manifestaţii de mînie greu descriptibile – de la demonstraţii de stradă pînă la crime propriu-zise făcute de membri ai armatei guvernamentale afgane (!) care, de furie, au trecut de partea demonstranţilor şi au deschis focul asupra unor soldaţi NATO (care teoretic sînt colegii lor de luptă împotriva talibanilor!). În total, numărul victimelor din primele zece zile ale revoltei urca spre 40. Previzibil, talibanii au revendicat responsabilitatea asupra acestor atacuri – şi e de bănuit că rolul lor în organizarea incidentelor a fost unul important, dar şi că, pe de altă parte, talibanii îşi asumă aceste acte tocmai pentru a strînge capital de imagine de pe urma mîniei populare. În urma acestor probleme, NATO şi-a retras (temporar) consilierii din toate ministerele locale – după ce doi dintre soldaţii SUA fuseseră împuşcaţi chiar în interiorul Ministerului de Interne afgan (!). Statistic vorbind, dintre cei 60 de soldaţi NATO decedaţi în primele două luni ale lui 2012, aproape unul din cinci (11 din 60) au fost ucişi prin acţiuni ale „colegilor“ lor afgani din trupele pregătite pentru a apăra guvernul după retragerea unităţilor SUA, din 2014.
Din momentul în care incidentul arderii Coranului a devenit public, autorităţile americane (şi ale NATO) au făcut ce-a depins de ele pentru a-i reduce consecinţele: preşedintele Barack Obama şi oficiali ai Alianţei Nord-Atlantice s-au grăbit să exprime regrete pentru incident. După scuzele oficiale prezentate de preşedintele Obama – într-o scrisoare de scuze către preşedintele afgan Hamid Karzai –, liderul ONU Ban Ki-Moon s-a alăturat, pe 1 martie a.c., liderului afgan Karzai în a cere Departamentului Apărării al SUA să ia măsuri disciplinare ferme împotriva soldaţilor vinovaţi.
Rezultatul, la nivelul societăţii afgane, e aproape de zero: cum spune Ishaan Tharoor într-o notă din Time (12 martie a.c.), şi acest nefericit eveniment (nu e primul – vezi scandalul imaginilor cu soldaţii ce urinau peste cadavrele unor talibani) a survenit pe fondul unei frustrări adînci a multor afgani, care au o minimă apreciere la adresa forţelor străine ce le apără (ocupă, spun ei) ţara. Liderii religioşi ai Afganistanului au ridicat ştacheta aşteptărilor, precizînd că nu e de resortul justiţiei americane să judece ceea ce s-a întîmplat: „Această crimă diavolească şincendierea Coranului, n.m., A.C.ţ a fost făcută în interiorul Afganistanului, deci pedeapsa ar trebui executată potrivit legilor acestei ţări“ – spunea Qazi Nazir Hanafi, liderul unui grup al clericilor şi parlamentarilor afgani însărcinaţi cu investigarea incidentului. Mai mult, „talibanii vor profita de acest lucru“, drept care forţele NATO ar trebui să fie mai atente faţă de sensibilităţile ce decurg din cultura şi religia Afganistanului – cu atît mai mult cu cît acest război (pornit în 2001) reprezintă cel mai lung conflict în care SUA au fost implicate în întreaga lor istorie (spunea generalul Şer Mohamad Karimi, oficial al Ministerului Apărării afgan).
Ca oameni ai cărţii, probabil ar trebui să ne impresioneze faptul că undeva pe harta lumii o carte anume este într-atît de preţuită încît simpla ei distrugere poate provoca asemenea seisme. Dar nu despre preţuire – şi nici despre impresii – e vorba aici. Toate societăţile tradiţionale sînt atente la maniera în care sînt tratate cărţile lor sfinte. A arde Tora în faţa unor evrei ultraortodocşi sau a arde Biblii în preajma unor creştini conservatori ar putea provoca aceleaşi reacţii – cu sau fără victime. Respectul faţă de semnele exterioare ale unei credinţe scade pe măsură ce societatea respectivă intră mai mult în modernitatea desacralizatoare.
Dar, după 32 de ani de război (URSS a invadat acele plaiuri uscate în decembrie 1979 – şi, de atunci, cu scurte pauze, conflictele s-au cam ţinut lanţ), Afganistanul nu pare a fi deloc în pragul modernizării. Cartea şi sabia sînt la fel de tăioase, pe-acolo.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.
