Călători deştepţi

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Prostănaci de fiecare zi jpeg

„S-a umplut ţara asta de «auslenderi»“, se plîngea acum cîtva timp o oarecare cunoştinţă care povestea că nu mai avea loc într-un tren din Germania de atîţia africani, turci şi pakistanezi. Afirmaţia ar fi rămas aşa cum a picat dacă persoana respectivă n-ar fi fost ea însăşi o auslenderiţă naturalizată de vreo cîţiva ani acolo. Am căscat ochii mari şi am rîs mînzeşte. Caraghioslîcul era absolut. Nicăieri nimic nu mai era la locul lui. În Germania adoptivă femeia se împiedica la tot pasul de diverse rase întunecate la piele (nici ea nu era tocmai o Loreleie bălană), în România nu găsea un loc unde să mănînce nişte mîncare thai ca la carte, şi nici sparanghel proaspăt făcut la aburi, şi nici în taxi nu se putea sui, pentru că şoferii ori erau ţepari, ori maşina puţea pur şi simplu. Poate că aşa era în multe cazuri, însă fumurile de prinţesă aşezată pe bobul de mazăre m-au înfuriat în aşa hal că am fost gata să apăr pînă în pînzele albe şi împuţenia taxiurilor şi lipsa sparanghelului aburit. Eram în stare să-mi apăr curat patriotic şi rîul, şi ramul, într-atît de tare mă enervase.

M-am calmat la fel de repede, dar mi-a rămas înşurubată în cap o întrebare: De unde atîta uitare de sine? Căci şi cazurile inverse, de turişti inadecvaţi călători prin ţări mai mult sau mai puţin exotice, sînt la fel de caraghioase. Lume care pleacă îmbrobodită în tot felul de aşteptări prin extremul Orient şi susţine că a făcut foamea pe acolo pentru că ăia pun prea mult ghimbir în mîncare. Lume înghiocată în complexe turistice închise prin ţări nord-africane care pufăie şi îşi dă ochii peste cap pentru că e trasă de mînecă şi hărţuită cînd iese în suk. Că miroase a transpiraţie. Că unii au unghiile negre. Că au văzut chiar şobolani, Doamne fereşte!

Asta e o categorie. Mai sînt apoi cei peste măsură de sensibili. Ăştialalţi sînt muult mai simpatici. Zic că sînt mult mai simpatici cu un interes, pentru că bănuiesc că mă găsesc şi eu cu un picior în categoria asta. Am o bună amică, gingaşă ca o floare, pe care a buşit-o instantaneu plînsul cînd a pus piciorul în India. Că erau copii ghemuiţi în somn direct pe asfaltul murdar, că ochii catifelaţi ai nuştiucui, sărac lipit pămîntului, ca alte cîteva milioane, că bieţii pui de elefant cu perişor lunguieţ şi caraghios în vîrful capului, împiedicaţi cu lanţuri la picioare, lăsaţi toată ziua la îndemîna şi mîngîierea turistului, ştiţi, treburi din astea. Dumirită, un pic mai tîrziu, tot ea îmi povestea că majoritatea celor cu care a vorbit erau nişte oameni teribili de senini. Unii chiar fericiţi. Am închis un ochi a neîncredere şi am întrebat-o dacă n-a vorbit cu vreun guru din cei luminaţi, de care colcăie ţara. Ştiţi, un fel de experienţă a la Elizabeth Gilbert, una tip Julia Roberts care se îndoapă pantagruelic şi tot o aşchie rămîne, fir-ar să fie, un soi de „Eat, pray, love“ à la Roumaine. Nu, nu vorbise cu nici un guru, să fim serioşi şi să nu mai facem miştouri, dar oamenii ăia erau OK aşa cum erau şi nici de compasiuni europeneşti nu prea le ardea.

Din sensibilii ăştia din a doua categorie se trag însă şi călătorii curajoşi-înţelegători. Ăia care devin la fel de penibili încercînd să se bage cu forţa în sufletul localnicului. Să-i înţeleagă. Să se integreze local cu un soi de dăruire care poate părea la fel de jignitoare sau cel puţin caraghioasă pentru nativ. Soiul care ţine neapărat să mănînce gîndaci cumpăraţi de la o femeie care nu se atinge defel de ei. Care e expert în felul în care se găteşte, habar n-am, friptura de tapir, de pildă. Ăştia care vin cu şnuruleţe nepaleze prinse la încheietură şi fură inimile fetelor visătoare cu tot felul de poveşti istorisite la o bere.

Greu de găsit un echilibru în lumea asta mare. Greu de măsurat linia fină care îţi spune cînd să rămîi încălţat într-o ţară despre care toate ghidurile spun că e descălţată. Rar de găsit firescul unor oameni care ştiu să respire şi să se mişte cu bun-simţ atunci cînd sînt scoşi din mediul pe care îl cunosc. Lumea e mare şi sîntem atît de diferiţi. Fericit eternul călător, mereu îndoit de sine, mereu potrivit oriunde ar fi.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.