Cu ochii-n 3,14

SĂ FI APĂRUT ŞI ÎN AMORURILE
PENTRU COPII NIŞTE ROŢI
ŞMECHERE? ADICĂ S-AU ÎNMULŢIT
PERSOANELE CU POTENŢIAL 
DE TRANDAFIRI? 

● Cu ochii mei am televăzut, la Manchester, spectatori care plecau de pe stadion în ultimele zece minute ale meciului în care City a lor era condusă cu 3-1 de Sunderland; deloc uluitor pe insulă, în ultimele cinci minute City a egalat, 3-3! Să fi apărut şi în Anglia suporteri care nu ştiu ce-i fotbalul? Alarmat la culme, mi se pare unul dintre semnele sigure că lumea nu mai are mult. (R. C.)

● Jurnalista Marina Castaña, fosta nevastă (a doua) a lui Camilo José Cela, scrie despre amorurile nemăsurate ale soţului ei şi despre mulţii săi copii, presăraţi în toate colţurile lumii, al căror prenume era, invariabil, Camilo José. Poveste sordidă, amănunte caraghioase, lamentatio puberal: „Pe mine nu mă iubeşte nimeni“. Interesante însă – şi atît de triste pentru „opinia publică“ din Spania – sînt comentariile cititorilor. Pentru că a scris adevărul (aşa parţial, cum se vede el), Marina Castaña e o neruşinată care nu merită nici un respect, oricum bietul „don José“ se cam săturase de ea… una pe care el, pobrecito, o adunase de pe străzi, o nemîncată cu mutră de demon. Ce s-ar fi zis despre ea, dacă era în locul lui? Fără îndoială, hija de puta! (S. S.)

● Informaticienii suedezi au realizat un program care suprimă pronumele „el“ şi a“ de pe toate site-urile suedeze şi le substituie cu pronumele neutru „hen“. Această aplicaţie vine pe fondul dezbaterii din Suedia prilejuită de publicarea unei cărţi pentru copii care şterge toate referinţele de sex ale personajelor. Îţi vine să zici: bine aţi venit în cea mai neutră dintre lumile posibile! (A. M. S.)

● Românul nu încetează să se arate inventiv: am văzut, recent, la ce poate folosi un cărucior de supermarket – legat în spatele unei biciclete, cu nişte roţi din cauciuc, improvizate, dedesubt, servea de ataş, bun la cărat orice. (I. P.)

● Cu ce aţi spune că rimează John Fowles? Nu găsiţi nici un cuvînt potrivit? Atunci încercaţi cu „haules baules“ şi-o să vedeţi că sună bine. La fel ca „versatil“ cu „vers abil“ şi alte o mie de alte rime şmechere şi sprinţare, pe care le găsiţi pe cel mai nou album Norzeatic şi Khidja, Caravana PM:AM. Ascultaţi-l, vă dezmorţeşte limba (română) cît ai zice peşte. (L. V.)

● Nu v-aţi întrebat niciodată cum se scrie „lol“ pe Messenger-ul din Afganistan? Ei bine, se scrie „mkm“, adică „ma khanda mikonom“, adică „rîd“. Limba se cheamă dari. (M. C.)

● Am mai scris aici că poţi judeca starea economiei dacă eşti atent la magazinele care apar şi dispar în cartierul tău. Înainte de criză, pe Calea Moşilor era plin de magazine cu pantofi „de firmă“ în care nu intra niciodată nimeni, însă erau o dovadă că patronii au bani de pierdut sau de spălat. În ultimii doi ani, s-au înmulţit covrigăriile, farmaciile şi băncile – un semn că oamenii erau mai înfometaţi, mai bolnavi, mai datori. De vreo jumătate de an, la fiecare colţ, dai peste cîte o cofetărie. Să înţeleg că ieşirea din criză e dulce? (A. P.)

● Cercetările indică faptul că ţînţarii sînt mai mult atraşi de persoanele care tocmai au mîncat banane. Şi că veni vorba de ţînţari, poate nu ştiaţi, dar pe lîngă trompă au şi nişte dinţişori. (M. C.)

● Don Sammons este proprietarul şi primarul celei mai mici localităţi din SUA. De cîţiva ani, Buford (Wyoming) mai are doar un singur locuitor – pe Don Sammons. Tipul s-a cam plictisit, vrea să se pensioneze, aşa că s-a hotărît să vîndă „oraşul“: un apartament cu trei camere, o şcoală construită în 1905, renovată recent şi transformată în clădire de birouri, un magazin mixt cu pompă de benzină, un garaj, patru hectare de teren, o căsuţă poştală şi-un stîlp cu antenă pentru telefonia mobilă. În anunţul transmis de agenţiile imobiliare se precizează că „Buford e o localitate atractivă pentru investiţii“ şi că oferă „un stil de viaţă romantic într-un oraş cu potenţial de dezvoltare“. Preţ de vînzare: 900.000 de dolari. Unde mai pui că, la banii ăştia, cumpărătorul va putea să denumească unica stradă a localităţii după bunul plac! (M. M.)

● Într-un hotel din Copenhaga, vizitatorii pot găsi trandafiri pe perne, culori plăcute peste tot, o mulţime de produse cosmetice în baie şi teancuri de reviste de modă. Mai bine spus, vizitatoarele. Este vorba despre primul hotel din Europa unde bărbaţii nu au voie să intre. E numai pentru femei. Directoarea hotelului spune pentru CNN că e normal să fie aşa, că vrem lucruri diferite. Prima dată cînd intră într-o cameră de hotel, bărbaţii dau drumul la televizor şi deschid minibarul. Femeile însă merg în baie să vadă dacă e curată. Totul frumos mirositor şi (presupun) obositor de drăguţ la Hotelul Bella Sky. Totuşi, nu toţi sînt de acord. Consiliul pentru egalitatea de gen din Danemarca a decis că e ilegal şi discriminatoriu. Un bărbat s-a plîns că nu e primit. Mi se pare normal. E un drept al omului să îţi cazezi fiinţa împuţită şi însetată după bere unde vrei tu, nu? Păi, nu pentru asta am murit noi la revoluţia sexuală? Trăiască egalitatea! (C. G.)

SE PARE CĂ, ÎNTR-O LUME
APĂSĂTOARE, E PRIMA DATĂ CÎND
O PAGINĂ DE RECLAMĂ AR PUTEA
SĂ FIE BUNICĂ (ÎN BUNA TRADIŢIE 
A POEZIEI LIMITROFE), 
DEVENIND POSIBILĂ PERFECŢIUNEA 

● Din ciclul „Care cîţi mai sîntem pe planetă“: se pare că populaţia mondială de găini este egală cu cea a oamenilor. Asta din pricina vegetarienilor! (M. C.)

● Într-o vitrină pe la Piaţa Romană erau expuşi, fuduli, nişte colanţi cu… push up. Într-o lume delăsătoare, un accesoriu fundamental. (S. G.)

● Anunţ pe toţi distinşii necunoscuţi care îmi trimit cărţi şi texte însoţindu-le cu dedicaţii apăsătoare că nu le mulţumesc decît după lectura lor, şi anume dacă îmi lasă o bună impresie. Dacă nu – nu. Politeţea – aşa cum o înţeleg – are dreptul inalienabil la concizie. (R. C.)

● „Se poate spune că e prima dată cînd mă sperii de o ceapă“ – această frază înduioşătoare a fost rostită de unul dintre concurenţii de la MasterChef, marţi seară, pe PRO TV. Şi e singurul motiv pentru care m-am bucurat c-am deschis televizorul, după o lună de zile în care uitasem total că-l am în casă. (L. V.)

● De 1 aprilie 1977, cotidianul The Guardian a publicat un supliment dedicat aniversării a zece ani de independenţă a imaginarei republici San Serriffe din Oceanul Pacific. Tot de 1 aprilie, dar în 1985, revista Sports Illustrated relata despre un jucător de baseball recent cumpărat de echipa New York Mets, care putea arunca mingea cu o viteză de 200 km/h graţie unei tehnici deprinse într-o mînăstire tibetană. În 1998, lanţul de restaurante fast-food Burger King a cumpărat, de 1 aprilie, o pagină de reclamă în USA Today pentru a-şi promova noul produs: burger-ul pentru stîngaci, cu condimente rotite la 180 de grade. Întotdeauna am perceput ziua de 1 aprilie ca fiind dedicată mai degrabă artei ficţiunii decît păcălelii. (M. C.)

● O poză şi un titlu dintr-un ziar: „Cîţi ani crezi că are doamna din imagine?“. Am dat click şi am aflat că femeia surprinsă în costum de baie avea 40 de ani. „O vîrstă la care ar putea să fie bunică, ea arată incredibil.“ Mai înţelege cineva ceva? (A. M. S.)

● Din ciclul „Frumoase versuri scrie ţara, de dimineaţa pînă seara“, o reclamă la Bricostore: „Chiar de-afară este vînt / Şi m-apasă ipoteca / Te iubesc aşa de mult / Că îţi dau şi biblioteca“. În buna tradiţie a poeziei româneşti, a se observa şi aici îmbinarea între natură şi iubire şi opoziţia între spirit şi materie. (M. V.)

● Un anunţ la mica publicitate seamănă cu un vechi banc cu un Trabant: „45 ani, ortodox practicant, fără obligaţii, caut jumătatea, posesor permis şofer B, C, E din 1984. Deţin autoturism, caut loc de muncă. Dacă se poate jud. limitrofe capitalei. Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa.“ I-am sugera să încerce la Autobaza Mîntuirii Neamului. (A. M.)

● În meniul unui restaurant tradiţional românesc, cartofii ţărăneşti s-au umplut de sentimente patriotice, devenind, prin traducere, ethnic potatoes. (A. P.)

● Posibilă întrebare la Radio Erevan: „Unde se duc oamenii cînd dispar de pe Facebook?“. Răspuns: într-un loc magic, numit de americani „the real world“. (P. M.)

● Dacă perfecţiunea există (şi poate fi cuprinsă în cuvinte), ea şi-a găsit expresia în logica desăvîrşită a unei reclame Dedeman: „Cînd pleci, de tine îmi este dor / Aşa că-ţi cumpăr un rotopercutor“. (D. S.)

Foto: M. Banică