Despre psihologia facturii
Dom’le, dacă întîrzii la Vodafone, la Bancă, la cablu, la curent, sînt asaltat de semeseuri, omorîri pe e-mail, distrugeri de psihic pe toate părţile. Asta înseamnă că o săptămînă sînt liniştit, calm, şi trei din lună sînt prăbuşit. Mă prinde Vodafonul în toate poziţiile. Seara, dimineaţa, la prînz, în pijama, în chiloţi, beat, omorît, distrus. Nu se lasă, nene, nu vor să contenească. Nu vor decît să mă chelească, înnebunească, să-mi taie avîntul, viaţa, din capul locului. Mă spulberă, mă jignesc. Plătesc lunar, recunosc, cu întîrziere, dar asaltul lor este neruşinat, jignitor, sînt hoţ, cerşetor, javră.
Ce drag am io de firmele astea? La lumină mereu îmi vine aviz de întrerupere a curentului după ce plătesc prin bancă. Ei au inventat modalitatea asta, ei mă distrug. Trăiesc în panica facturilor, a avertismentelor, o lume dereglată a birocraţiei, a recuperărilor de bani, o lume nesătulă ce distruge orice graniţă între vinovaţi şi nevinovaţi, o obrăznicie a roboţilor fără suflet. Cum să crezi în oferte, într-un viitor comun cu astfel de firme? Să plăteşti la timp? Da, plătesc cît pot de la timp, totuşi n-am întins niciodată coarda, n-am făcut nici o şmecherie şi ei de asta mă lovesc în bot, în intimitate. Mereu lucrezi pentru a-ţi plăti un serviciu, ăsta e calvarul. Munceşti pentru ei, parcă. Şi aşa şi este, la ce salarii sînt azi, cam asta faci. Monştrii greţoşi te bagă în mormîntul furiei.
