Acel aprilie în Sarajevo

Azra NUHEFENDIC
18 aprilie 2012
Acel aprilie în Sarajevo jpeg

Amintiri vii şi intense de la începutul asediului de la Sarajevo. Prieteni transformaţi în duşmani şi oameni dragi care părăsesc oraşul. De la incredibila idee că un război poate izbucni, pînă la tragica lui desfăşurare.

De cînd am citit că în urmă cu douăzeci de ani nici chiar generalul bosniac Jovan Divjak nu credea că războiul ar putea izbucni în Sarajevo, nu mă mai simt atît de idioată. Pentru că şi eu, la fel ca generalul, nu am luat în serios semnele prevestitoare şi avertizările de neconfundat. Nu le-am crezut, nu am vrut să le cred. Chiar şi a doua zi după primul atac asupra oraşului, între 5 şi 6 aprilie 1992, am continuat să am îndoielile mele. Şi la fel ca mine au gîndit atunci mulţi vecini, prieteni, colegi şi rude.

Sarajevo a fost atacat în noaptea de 5 aprilie 1992, cu intenţia de a fi împărţit în două. Toată acea noapte am fost puternic bombardaţi, o ploaie necontenită de gloanţe a lovit pereţii subţiri ai blocului modern de apartamente şi i-am putut auzi pe agresori strigîndu-şi unii, altora ordine ascuţite: „Pe aici!“, „acolo!“, „înainte!“, „înapoi!“. Dimineaţa ne-am trezit – un fel de-a spune – şi ne-am întîlnit cu vecinii ieşiţi afară din case. Unii erau încă în papuci, altora li se vedeau pijamalele pe sub haine, femeile erau în capot, nepieptănate, toate cu pungi sub ochi. Sentimentul comun a fost „Cum de îndrăznesc?“. Ne întrebam singuri de la ce arme proveneau cartuşele goale împrăştiate în jurul clădirii. Erau atît de multe că formaseră un covor de culoare gri-maro, una urîtă, chiar mai neplăcută lîngă rîu, unde erau prinse în iarba verde crudă, printre flori multicolore de ciuboţica-cucului. Ne tot întrebau unii pe alţii: „Ai văzut?“. „Ai auzit explozia de pe la ora două?“ Am ridicat cartuşe de pe jos, le-am examinat. Veterani din Al Doilea Război Mondial, cu mai multă experienţă, le-au întors în palme, clătinînd din cap.

Conversaţia s-a încheiat cu „Papci au făcut-o“ – laşii, sau criminali locali, care ar trebui găsiţi şi pedepsiţi. Ordinea trebuie restabilită şi apoi viaţa va continua la fel ca înainte. O oră mai tîrziu, de fapt toată lumea s-a întors la ceea ce, în mod normal, ar fi făcut într-o după-amiază însorită de sîmbătă: mama a plecat la cumpărături, tata s-a dus la local să-şi soarbă cafeaua şi să citească ziarul iar eu am mers în oraş pentru a mă întîlni cu prietenii. În următoarele zile din aprilie, atacurile, mai frecvente noaptea, au alternat şi cu împuşcături sporadice în plină zi. Primii jurnalişti străini au ajuns în oraş. Nu erau mai puţini confuzi decît noi, se învîrteau în grupuri în căutarea faptelor, a războiului. Unul dintre ei m-a sunat cerîndu-mi să-i fiu ghid. Trei dintre ei sosiseră prin Belgrad, cu o maşină închiriată.

Păreau că se joacă de-a războiul

Era greu să străbaţi oraşul. Era evident că oamenii erau dezorientaţi iar autorităţile scăpaseră situaţia de sub control. Peste tot erau puncte de control şi baricade ridicate de oricine dorise să le ridice. Uneori era vorba de vecini sau de oameni de pe o anumită stradă care încercau să se protejeze singuri în acest fel. Noi reguli fuseseră instituite în blocurile de locuinţe. Uşa principală se încuia iar locatarii făceau noaptea de pază cu schimbul. Numele au fost şterse de pe uşi şi de pe cutiile poştale. Nu voiam ca vreunii dintre noi să fie identificaţi şi să fim împărţiţi, voiam să stăm împreună, uniţi în apărarea caselor noastre şi a oraşului. Unele baricade erau păzite de grupuri de oameni tineri. Un astfel de grup ne-a oprit. Erau adolescenţi, unii înarmaţi cu arme vechi, alţii cu beţe. Manevrau acele beţe cu neîndemînare, neatenţi la ce fel de jucărie aveau pe mînă. Apoi, am observat cum îşi treceau o sticlă de rachiu de la unul la altul. Copiii aceia se jucau de-a războiul. Ne-au cerut actele.

Nu mă temeam de cine ştie ce simţăminte eroice, ci de simpla lor ignoranţă. Am fost destul de încurcată pentru că mă jenam de ei în faţa colegilor mei jurnalişti. „Cum Dumnezeu arătăm în faţa străinilor?“ mă întrebam enervată. Nu pericolul iminent, ci imaginea ţării mele mă supăra mai mult. Ne-au ordonat să coborîm din maşină. În acel moment am înţeles că vor s-o fure. Televiziunea din Sarajevo transmisese deja nişte ştiri despre gangsteri care dominau situaţia furînd tot ce putea. Cei trei jurnalişti dezorientaţi şi îngrijoraţi se uitau cînd la mine, cînd către tinerii înarmaţi care ne dădeau ordine. Nu înţelegeau limba, nu ştiau de ce fuseserăm opriţi şi nici ce se întîmpla. Le-am spus să rămînă aşezaţi, să nu părăsească maşina. Am ieşit să vorbesc eu cu copiii care ne opriseră. Am discutat în contradictoriu aproximativ 15 minute. Ei insistau ca toţi să coboare din maşină. În cele din urmă, am conchis să mergem împreună la un birou, un fel de post de comandă. Cîţiva tineri au urcat peste noi în maşină, aşa că am ajuns să stăm zece pe cele doar patru locuri. Alţii s-au suit pe capotă sau în spate, pe acoperiş. Conducînd în ritm de melc, am ajuns la comandament. Acolo era un grup de oameni mai în vîrstă care mie mi-au făcut aceeaşi impresie, că se joacă de-a războiul, în timp ce-şi pasau de la unul la celălalt o sticlă de rachiu. Doreau clarificări, puneau întrebări stupide şi, în final, îi băteau pe jurnalişti pe spate, în timp ce alţii ridicau degetele în semn de victorie, unul bîlbîia în engleză „friends, friends“ iar un altul punea întrebarea crucială: „N-aveţi o ţigară?“.

Un naţionalist din soiul cel mai rău

Ca jurnalist, mă simţeam datoare să-mi informez colegii despre cealaltă parte a poveştii: punctul de vedere al celor care ne atacaseră. I-am dus în Ilijaˇs, o suburbie din Sarajevo. Acolo sîrbii deţineau controlul, comandantul era prieten cu mine. Cel puţin aşa fusese pînă în ziua precedentă. Am făcut prezentările. Am observat că prietenul meu, un inginer fără vreo carieră specială, purta deja o uniformă, dar nu cea a armatei iugoslave, ci una sîrbească din Primul Război Mondial. Am schimbat cîteva cuvinte cu el, încercînd să-i explic situaţia dificilă din Sarajevo, dar mi-a tăiat-o scurt, spunîndu-mi: „Ştiu foarte bine, vorbesc în fiecare zi direct cu Belgradul“. Nu doream ca prezenţa mea să condiţioneze replicile prietenului-comandant, aşa că i-am lăsat pe jurnalişti singuri cu el. După aproximativ o oră, aceştia au ieşit din birou: erau şocaţi ca şi cum tocmai ar fi coborît dintr-un montagne russe şi nu se simţeau prea bine. Unul dintre ei m-a întrebat: „Acest om e într-adevăr prieten cu tine?“. Am răspuns că da, fără să înţeleg motivul real din spatele întrebării. „E un naţionalist din soiul cel mai rău. Vă va extermina pe toţi.“

Războiul începuse

Bombardamentele au devenit mai puternice, împuşcăturile pe timp de zi mai dese, avioanele militare zburau jos spărgînd bariera sonică. Încercau să ne sperie. Curînd, în magazinele alimentare n-a mai rămas nimic de cumpărat. În pieţele de fructe şi legume erau tot mai puţine produse. Vremea era, în mod ironic, cît se poate de frumoasă. De ani de zile nu mai fusese aşa frumos la Sarajevo, în aprilie, ca în acel an, 1992. În loc să ieşim la plimbare, să ne bucurăm de primăvară, petreceam tot mai mult timp închişi în casele noastre şi chiar în noi înşine, în tăcere, îngrijoraţi. Din cauza fricii, nu pronunţam cu voce tare ceea ce devenise evident: războiul începuse. Chiar şi în interiorul caselor noastre, nu vorbeam despre principala problemă care ne interesa. Ne gîndeam la asta, dar nu ne expuneam îngrijorările. De frică, pentru a evita ghinionul, speram că nu era adevărat, că v-a trece repede şi că suspiciunile noastre aveau să se dovedească nefondate. În lipsa ştirilor şi a explicaţiilor oficiale, se răspîndeau zvonuri. Ceea ce părea improbabil cu o zi înainte, se confirma la TV o zi mai tîrziu. Cetnicii, naţionaliştii sîrbi, erau în barăcile Armatei Naţionale Iugoslave (JNA) de jur-împrejurul oraşului. Numărul celor care fugeau din Sarajevo creştea. Liniile de tren fuseseră blocate cu cîtva timp în urmă. Oamenii reuşeau să scape cu automobilul, cu autobuzul sau pe jos. Aflasem că Mladen plecase, că Emir îşi trimisese soţia şi copiii într-un loc sigur, că Milena fusese chemată la Belgrad, că Snjezˇana se dusese la vărul ei din Muntenegru, cu toată familia. „Doar pentru cîteva zile, pînă cînd situaţia o să se îmbunătăţească“, ne spusese vecinul nostru Vlatko, lăsîndu-ne cheile de la apartamentul său şi adăugînd: „frigiderul e plin de mîncare, dacă aveţi nevoie...“

Ca la fuga din Saigon

Era deja sfîrşitul lui aprilie, trebuia să mă întorc la Belgrad. Concediul pe care mi-l luasem „doar pînă cînd lucrurile vor reveni la normal, odată ce neînţelegerea va fi fost clarificată“ era încheiat. Aeroportul se afla sub control sîrbesc, doar anumite avioane aveau liber la aterizare. Nu te puteai apropia de el. De la aproximativ 5 kilometri depărtare deja vedeai mulţi oameni disperaţi care încercau să scape. Familii întregi se adunaseră acolo sperînd să se poată îmbarca într-un avion. Destinaţia nu conta, singurul lucru pe care-l doreau era să scape din Sarajevo, oraş care, pe zi ce trecea, devenea tot mai periculos. Mulţimea presa cordoanele soldaţilor sîrbi care păzeau pistele de aterizare. Aveam o legitimaţie de radio şi televiziune, una sîrbească. M-a ajutat să-mi obţin un loc într-un avion, un Boeing special fără locuri, aşa-numitul Kikas, după numele patriotului croat care l-a cumpărat şi l-a trimis în Croaţia plin cu arme. Fusese confiscat de JNA şi era folosit pentru transportul refugiaţilor civili. Ne-au încărcat într-un autobuz din centrul oraşului, după ce ne-au controlat cu grijă documentele. Escortat de poliţie, autobuzul a rulat către aeroport. Eram adesea opriţi, şoferul trebuia să arate permisul, după care ne continuam drumul. În apropierea aeroportului, autobuzul a fost practic înghiţit de mulţimea care dorea să fugă. Nu ne mai puteam mişca, eram înconjuraţi. Tensiunea era incredibilă atît pentru noi, cei din interior, cît şi pentru cei care împingeau de afară. Încercau să intre şi ei în autobuz, ca fiind singura cale de a ajunge la aeroport, salvarea. Mulţi strigau, ameninţîndu-ne, lovind autobuzul, cîţiva s-au agăţat de marginile ferestrelor, erau mame care-şi ridicau copiii către ferestre, rugîndu-ne să-i luăm măcar pe ei la bord. Înăuntru, unii ţipau, alţii speriaţi îşi acopereau ochii cu mîinile ca să nu vadă asemenea scene, alţii se ghemuiau de ruşinea privirilor oamenilor disperaţi de afară sau pur şi simplu ca să se protejeze. Mă simţeam ca şi cum aş fi trăit una dintre acele scene de la părăsirea în masă a Saigon-ului, înaintea atacului final din timpul războiului din Vietnam, scene pe care le văzusem într-un documentar. În cele din urmă, autobuzul a reuşit să treacă şi s-a oprit chiar pe pistă, la scara avionului. Încă şocaţi de ce văzuserăm, ne-am dat jos şi ne-am repezit spre avion. În spatele meu era o femeie gravidă pe care am lăsat-o politicos să treacă înainte. Cînd să intru şi eu, însă, omul care supraveghea intrarea a spus: „E plin. Nu mai e nici un loc acolo“. Nu-mi venea să cred şi am început să mă plîng. Avionul era atît de mare că mi se părea imposibil să nu mai fi rămas un loc pentru o singură persoană. I-am arătat legitimaţia de jurnalist. Omul m-a lăsat să arunc o privire înăuntru: era arhiplin, toţi se înghesuiau pe jos, ca sardelele din conserve. În toaletă erau trei adulţi şi un copil care fusese aşezat pe chiuvetă şi nu mai era loc nici cît să arunci un ac. Am renunţat.

Am părăsit Sarajevo în aceeaşi seară cu un avion mic militar care adusese medicamente de la Belgrad. Din fragilul şi instabilul aparat de zbor am putut auzi exploziile şi împuşcăturile din oraşul pe deasupra căruia zburam. Acest zgomot avea să-mi răsune în urechi pentru următorii patru ani, asediul de la Sarajevo a durat 1472 de zile – cel mai lung asediu din istoria modernă a Europei.

Azra Nuhefendic este scriitoare şi jurnalistă de origine bosniacă, trăieşte în Italia şi a primit numeroase premii pentru jurnalism, inclusiv un premiu special pentru reportajul despre Revoluţia din 1989 din România. 

Text preluat din Osservatorio Balcani e Caucaso
http://www.balcanicaucaso.org/eng/ Regions-and-countries/Bosnia-and-Herzegovina/That-April-in-Sarajevo-115112 

traducere de Andrei Manolescu

imagine principala jpg
De la filmele clasice cu scene de cazinou la sloturi online care împrumută teme și efecte cinematografice
Casino (1995), Rain Man (1988), Ocean's Eleven (2001), Casino Royale (2006) și The Hangover (2009) sunt doar câteva dintre producțiile de cinema celebre care au prezentat scene emblematice din sectorul cazinourilor.
alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.

Parteneri

industrie jpg
Cum vrea Guvernul să ajute marile fabrici să facă față costurilor la energie. Schema de 150 de milioane de euro, reevaluată
Guvernul înființează un grup de lucru care să găsească soluții pentru aprovizionarea cu energie și gaze naturale în această iarnă și pentru sprijinirea companiilor mari consumatoare de energie. Printre măsurile analizate se numără actualizarea unei scheme de sprijin de 150 de milioane de euro.
america png
Trei femei au cumpărat o mașină de aproape 50.000 de dolari după ce au rămas blocate în aeroport: „Dormim și conducem pe rând”
După ce zborurile de pe aeroportul din Charlotte, din statul Carolina de Nord, au fost anulate, trei femei au găsit o metodă neobișnuită de a ajunge acasă. Ele nu au reușit să închirieze o mașină, însă au pornit, în cele din urmă, într-o călătorie care avea să dureze 27 de ore.
traistariu jpeg
Cum au simțit vedetele cutremurul din România. „M-am gândit să nu mor strivit sub dărâmături, ca Toma Caragiu”
Cutremurul cu magnitudinea de 5,7 care a zguduit România în această dimineață i-a speriat pe mai mulți artiști. Mihai Trăistariu, aflat în Constanța, și vloggerul Fabio Niță, din București, au povestit cum au resimțit seismul și ce au făcut în momentele de panică.
servetul de masa jpg
Șervetul de masă: mica regulă care vorbește despre maniere
Pare un detaliu minor, dar șervetul de masă este una dintre cele mai bune oglinzi ale noastre, în public. Felul în care îl desfaci, îl folosești și-l lași la final spune, fără cuvinte, cât de atent ești ca musafir sau la o ieșire în oraș.
julio jpeg
Julio Iglesias, anchetat în Spania pentru agresiune sexuală. Reacția artistului în vârstă de 83 de ani
Cântărețul spaniol Julio Iglesias este vizat de o anchetă penală în Spania, după ce două foste angajate l-au acuzat de agresiuni sexuale și tratamente degradante.
pompieri jpeg
Două persoane, surprinse de surparea unui mal de pământ în Găneasa. Salvatorii intervin pentru extragerea victimelor
Pompierii intervin miercuri pe strada Ștefan cel Mare din localitatea Găneasa, Ilfov, pentru salvarea a două persoane surprinse în urma surpării unui mal de pământ, la nivelul unui canal tehnic.
cetatenie romana, foto justconsult jpg
Schimbări pentru cei care solicită cetățenia română. Dosarele vor putea fi urmărite online
Ministerul Justiției a anunțat miercuri, 18 noiembrie, că a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede digitalizarea relației dintre solicitanții de cetățenie română și Autoritatea Națională pentru Cetățenie.
presedintele romaniei nicusor dan foto facebook jpg
Nicușor Dan, la o nouă reuniune a Coaliției de Voință pentru Ucraina. Mesajul pe care îl va transmite la Berlin
Președintele Nicușor Dan va participa joi, 19 noiembrie, la Berlin, la o nouă reuniune a Coaliției de Voință pentru Ucraina, la invitația cancelarului german Friedrich Merz.
magda palimariu instagram jpg
Relațiile Magdei Pălimariu înainte de căsnicia cu Ionuț Eriksen. A fost iubita unui fotbalist celebru și logodnica unui artist. Ce povești de dragoste a trăit prezentatoarea
Magda Pălimariu a ajuns din nou în atenția publicului după ce a solicitat un ordin de protecție împotriva soțului său, Ionuț Eriksen. De-a lungul timpului, prezentatoarea rubricii Meteo de la PRO TV a avut mai multe relații cunoscute, iar unele dintre acestea au ajuns chiar în pragul căsătoriei.