Distracţie şi/sau moarte

Publicat în Dilema Veche nr. 426 din 12-18 aprilie 2012
Spital, în Franţa jpeg

 - la Next, în scurtmetraje -

Am văzut o mică parte dintre scurtmetrajele de la festivalul Next de anul acesta (28 martie – 1 aprilie 2012). Multora dintre acestea le-am găsit o trăsătură comună: de fapt, o trăsătură a lumilor pe care le reflectă – violenţa, de limbaj (despre care punea punctul pe i Radu Cosaşu în ultimul său articol) şi nu numai. Violenţa în gîndire, mentalitate, exprimare.

Un om doarme alături de prietena lui. Aceasta se scoală prima şi se pregăteşte de plecare. Partenerul ei se trezeşte şi el şi o urmăreşte cu o privire incertă, între dorinţă şi suspiciune, sau manie. Ea pleacă cu bicicleta. El se îmbracă foarte repede şi o urmăreşte cu maşina. În cele din urmă, o ajunge. El e îmbrăcat într-un costum de urs, precum tatăl lui Harap Alb din poveste. El o sperie atît de tare, încît ea cade de la înălţime. El se duce să vadă ce-i cu ea, vede că nu a murit. El e tot în costum de urs. Un gardian, care observă scena de pe drum, de sus, îl împuşcă, crezînd că e urs adevărat…

Cele de mai sus sînt din filmul Ursul (Nash Edgerton, Australia, 2011). Singura întrebare care-mi vine în minte e următoarea: ce fel de om e cel care crede că cea mai grozavă surpriză de ziua prietenei lui e una horror? Între sinistru şi extraordinar, sărbătoresc se creează o legătură nefirească. Ca şi între dragoste şi moarte.

O fată dialoghează cu vreo trei tipi, pe computer. Cu cît tipii devin mai interesaţi de ea şi de trupul ei, referirile sexuale îndesindu-se, cu atît Ana, eroina filmului Camera (Fernando Franco, Spania, 2011, Nacho Arenas, sound designer – care de altfel a luat şi Premiul Andrei Toncu pentru cea mai bună coloană sonoră) devine tot mai scîrbită, plictisită, obosită. Pe chipul ei se citesc emoţii negative, şi apoi suferinţă. În final, moare, în timp ce băieţii sînt online.

În Hello Kitty (Millo Simulov, România, 2011), un grup de prieteni se duc la mare. Scopul lor e unul la îndemînă, proclamat cu surle şi trîmbiţe: să se distreze. Pentru asta (sau în general) sînt gălăgioşi, grobieni, înjură la fiecare al doilea cuvînt. Finalul e reversul stării voit şi foarte îngroşat carnavaleşti: unul dintre ei se îneacă, instaurînd liniştea sinistră.

De altfel, opusul agitaţiei „distractive“ e… un gol total de comunicare. Personaje aparţinînd tinerei generaţii ori „se distrează“, ori nu comunică deloc. Culmea lipsei de comunicare sau a absurdului în comunicare e atinsă în filmul Eclipsa (Vladimir Dembinski, România, 2011), un film, de altfel, total neconvingător şi stîngaci: replicile pe care le schimbă personajele sînt ori cu referinţe, dese şi plastice, la organul genital masculin, ori aproape deloc. Într-o pădure (se constată, în mai multe filme, obsesia pădurii, poate de la Blair Witch Project – 1999, Daniel Myrick, Eduardo Sánchez – încoace), mai mulţi prieteni, care par studenţi, se întîlnesc să vadă eclipsa. Nici unul nu pare a avea, însă, chef să interacţioneze cu celălalt. Nu se poate închega o comunitate. Aşa cum nu se poate nici în O mie de lucruri în comun (România, 2011, Sara Tsorakidis), unde unul dintre personaje, cel diferit, pur şi simplu dispare.

Tot despre relaţii între adolescenţi, de astă dată elevi de liceu, este şi Aglaée (Rudi Rosenberg, Franţa, 2010), cîştigător (alături de Junior – Julia Ducournau, Franţa, 2011) al Premiului „Cristian Nemescu“ pentru cea mai bună regie. Aglaée reuşeşte să prindă tocmai nuanţele pe care filmele despre care vorbeam înainte nu au putut. Comunicarea, acolo, chiar între o fată diferită de ceilalţi, prin handicapul ei, este grea, dură, dar posibilă. La fel şi în De azi înainte (România, 2011, Dorian Boguţă), cîştigătorul Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj românesc.

Ultimele două filme – şi nu numai – demonstrează că există şi posibilitatea unei linii mai subtile, nicidecum albă sau neagră, în care lumea nu e strict apocaliptică sau euforică. Aşa cum se întîmplă şi în Tatăl meu cel obosit (Bulgaria, 2011, Maya Vitkova), în care membrii unei familii – mamă, tată şi fetiţă – îşi varsă frustrările pornind de la un şoarece găsit în apartament, dar, la sfîrşit, după ce se bălăcăresc, adorm toţi trei, împreună.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.