Jurnaliticienii

Publicat în Dilema Veche nr. 423 din 22-28 martie 2012
"Am învăţat meserie în timp accelerat, de unde s a nimerit" jpeg

Weekend-ul trecut, Realitatea TV a adus în propriile studiouri o echipă de fotbal (cu tot cu rezerve) de politicieni, pe care i-a aşezat, pe rînd, pe scaunul prezentatorului sau al moderatorului. Proiectul s-a numit „Politicienii devin jurnalişti“, iar o bună parte dintre invitaţi s-a achitat de job surprinzător de bine; lucrurile au devenit pe alocuri chiar amuzante, cînd, spre exemplu, Toader Paleologu se plîngea, amărît, că nu e lăsat să prezinte meteo. De ce a creat toată povestea o senzaţie uşor inconfortabilă că lucrurile sînt cam în neregulă?

Răspunsul e simplu: pentru că aşa şi sînt. Jurnaliştii se transformă uneori în politicieni; dar pe dos, mai rar, fiindcă virginala imparţialitate e greu de recuperat. Ce-ar putea dori, de la o televiziune, Georgian Pop, Claudiu Manda, Cristian Preda, Lavinia Şandru, Toader Paleologu, ba chiar şi Adriana Săftoiu, Raluca Turcan, Petre Roman sau Mircea Geoană, prezenţi pe ecranele Realităţii TV? Evident, nişte imagine. Politicienii care au venit zilele trecute la Realitatea au fost ori din eşalonul al doilea, ori ieşiţi din cărţi în ultimele sezoane. Au făcut, e drept, ce-au ştiut mai bine ca lucrurile să iasă cum trebuie în studio şi, nu de puţine ori, rezultatul a fost peste aşteptări.

Un Petre Roman cu nişte exerciţii de respiraţie şi sprîncenele pieptănat-aranjate ar putea fi un foarte bun cititor de ştiri pe o piaţă în care băieţii care arată şi prezintă acceptabil sînt rari. O Adriana Săftoiu cu temele făcute ar putea stăpîni mult mai bine un invitat din clasa Cristian Tudor Popescu decît toate creaturile cu văzduh în cap care stau după-amiaza pe locul coordonatorului. Dar, după ce a urmărit quiproquo-urile, telespectatorul nu şi-a închipuit nici că Săftoiu şi Roman (şi ceilalţi) sînt nişte politicieni cu o statură mai mare, nici că ar putea deveni jurnalişti care să revitalizeze presa română. A tras, cel mult, concluzia că la posturi din clasa Realitatea TV lucrurile sînt din ce în ce mai amestecate. De parcă nu erau destul de amestecate.

De fapt, studiourile din acest tip de televiziuni sînt populate cu un amalgam de angajaţi ai postului, analişti şi politicieni, pe cît de interşanjabili, pe atît de paraleli în discurs. Prezentatorii s-au multiplicat ca iepurii, odată cu apariţia diferitelor aşa-numite giga TV-uri, atunci cînd s-au plimbat de la unul la altul, pentru a aiuri publicul definitiv. Moderatorii şi-au pierdut mai toate prerogativele, pentru a deveni un fel de gard şubred peste care invitaţii politicieni (da, simpaticii aceia care s-au făcut jurnalişti în weekend-ul trecut...) îşi aruncă unii, altora-n cap bombe cu noroi. Asta, bineînţeles, dacă nu e vorba de cîte-un investigator de prime-time care se dezumflă ca un balon la primul meci serios.

Cea care a formulat un soi de regret în weekend-ul trecut, la Realitatea, a fost Adriana Săftoiu: „Dacă deschid televizorul, am senzaţia că văd televiziuni în reluare: aceiaşi oameni, acelaşi ton“.

Dar de unde tot acest balamuc? El are la origine o schimbare profundă a peisajului media din România. La început, prin anii ’90, au fost jurnaliştii-baroni, cei care aveau şi forţa, şi tupeul de a se vîrî în jocuri politice. Apoi, aceştia le-au pasat ştafeta – adică o bună parte din proprietatea media – mogulilor care, la rîndul lor, s-au ocupat, adesea, tot cu jocuri politice. În ultimele luni, încep să apară, precum ciupercile, televiziuni (şi alte tipuri de media) controlate, direct, de preşedinţi de Consiliu Judeţean sau consilieri ai înaltelor personaje politice. Care e rezultatul?

Acela că televiziunile (şi, din nou, nu numai ele) sînt din ce în ce mai numeroase, mai aservite şi mai puţin urmărite de public. Ele au devenit un soi de săli de fitness la care veleitarii politicii româneşti s-au abonat plătind tarife corespunzătoare şi în care acum ţopăie ritual, superstiţios, mai mult pentru uzul şi luarea-aminte a colegilor (şi duşmanilor) din partid, decît pentru alegători. Partea mai puţin amuzantă e că prestaţia lor bună de prezentatori şi moderatori înseamnă, în realitate, o prestaţie execrabilă a prezentatorilor şi moderatorilor. După ridicolul de care s-a acoperit Mihai Gâdea în pseudointerviul cu premierul Ungureanu, mai era nevoie de o demonstraţie referitoare la implozia jurnalismului din România? Dacă da, o avem.

Iulian Comanescu
este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.