Cu ochii-n 3,14

S-A DOVEDIT CĂ UN OM 
CARE VREA SĂ-ŞI MUTE PITICUL 
A ÎNFIINŢAT 
O POSIBILĂ PERSPECTIVĂ 

● S-a dovedit că plămînul drept primeşte mai mult aer decît cel stîng. Acum, nu judecaţi ideologic cu argumente anatomice. (M. C.)

● Presa engleză – în ale cărei adjective am o anume încredere – îl numeşte pe François Hollande, candidatul socialist la preşedinţia Franţei, „Mr. Normal“. Cum azi nu pot considera normal nici un om care vrea să devină preşedintele unei ţări, caracterizarea asta închide, în româneasca mea, chiar un mister. (R. C.)

● O ştire anunţă „o idee genială“: The Pirate Bay (cel mai mare site de descărcat muzică, filme şi altele) a decis să-şi mute serverele în spaţiu, astfel încît autorităţile să nu mai poată interveni. Nimic nou (nici măcar cînd e genial) sub soare. Din acelaşi motiv (pentru a scăpa de sub jurisdicţiile naţionale), în glorioşii ani ’70 se făceau staţii de radio pirat plasate pe vapoare, în apele internaţionale. A se vedea neapărat filmul The Boat that Rocked. (M. V.)

● Un grup de cercetători germani încearcă să demonstreze că gravitaţia terestră nu are aceeaşi intensitate peste tot. Oamenii de ştiinţă au luat un cîntar de mare precizie şi-un pitic de grădină şi se plimbă prin lume. Tot cîntărind piticul – ba la Mumbai, ba la Sydney, ba la Tokyo – şi-au dat seama că variaţiile pot fi şi de 0,5%. Vă daţi seama? Asta înseamnă, de pildă, că aş putea să beau nişte beri cu eschimoşii, undeva, pe la Pol, să mă teleportez, să zicem, la München, să mă cîntăresc şi să pară că n-am băut nimic. Hai noroc! (M. M.)

● O ştire: „Vrăjitoarea Sultana a înfiinţat Partidul Libertatea pentru Români“. Îi urez succes şi mă pregătesc să scandez, în campania electorală: „Sultana preşedintă!“. (M. V.)

● În prima sîmbătă primăvăratică, doi flăcăi cu burţi revărsate mestecau nervoşi gumă şi aruncau priviri crîncene mulţimii ce se revărsa pe uşile Miniprix-ului din Otopeni. Unul zice: „Afară îs treij de grade, iar românu’, în loc să meargă în parc, uite un’ se duce!“. O posibilă perspectivă a românului care îi observă pe cei doi printre rafturi: „Uite-i şi p-ăştia! În loc să iasă la o bere, la un grătar, tocmai acum s-au găsit să-şi ia ţoale“! (A. P.)

DE CE AUTORII GLORIEI VOCALE 
NU AU LUAT ÎN CALCUL 
ŞI DIVERSELE TIPURI DE PRĂDĂTORI
ADÎNCI, ÎNLĂTURÎND CEEA CE 
PÎNĂ MAI IERI ERA O SIMPLĂ
BUCATĂ DE PLUTĂ VERBALĂ?

● Am primit o reclamaţie de la un prieten cu barbă pentru un „3,14“ scris în urmă cu puţin timp. Se referea la un studiu din care reieşea că femeile cred că bărbile îi fac pe bărbaţi să pară mai în vîrstă şi mai agresivi. Întrebarea lui mi s-a părut legitimă: de ce autorii studiului nu i-au luat în calcul şi pe piticii de grădină şi pe Moş Crăciun? Cu siguranţă, rezultatele ar fi fost altele. (A. M. S.)

● Dacă Antunes doreşte să scrie precum joacă Messi, mie ultima declaraţie a acestui (L)ionel – nu doresc să fiu cel mai bun din lume, joc pentru fani şi pentru mine – îmi aduce aminte de ceea ce a răspuns odată Márquez, în culmea gloriei şi a tirajelor sale de milioane: „Scriu pentru un pumn de prieteni“. (R. C.)

● În ton cu dosarul de acum două săptămîni dedicat coloanei sonore a vieţii noastre, m-am informat şi am aflat că: majoritatea maşinilor (americane) claxonează în nota la; pisicile au peste o sută de corzi vocale, pe cînd cîinii au doar în jur de zece; o persoană rîde în medie de 15 ori pe zi, iar sunetul paşilor lui E.T. a fost făcut de cineva care îşi freca mîinile în jeleu. (M. C.)

● Nu am crezut niciodată în diversele tipuri de concursuri legate de societatea de consum şi ale ei tertipuri. Şi nici nu am cîştigat niciodată, nimic. Pînă acum. Cînd în supermarket-ul Cora, un om-sandviş s-a apropiat de mine, s-a uitat în coşul meu şi mi-a recitat, triumfător: „Aţi cîştigat un CD! Îl ridicaţi din spatele casei“. „De ce?“, l-am întrebat. „Pentru că aţi cumpărat Cif.“ Brusc, m-am simţit mîndră de alegerea mea şi mi-am schimbat, măcar un pic, mentalitatea legată de concursuri. Şi am mai uitat de teoriile legate de manipulările societăţii de consum… CD-ul era cu rock-uri clasice. (I. P.)

● De cînd am citit că „în praful domestic există un întreg ecosistem alcătuit din acarieni de praf şi păduchi de hîrtie, plus pseudoscorpioni prădători care se hrănesc cu aceştia“, mi s-a făcut cam frică să mai intru în casă. (L. V.)

● Potrivit regulamentului European Chess Union, şahistele din competiţie îşi pot deschide doar doi nasturi la bluză, nu mai mult. Secretarul general al ECU a precizat că aceste reguli au fost adoptate pentru că s-au primit reclamaţii din partea spectatorilor. Ce bine că nu adversarii bărbaţi au fost distraşi de decolteurile prea adînci ale doamnelor! Nu s-a schimbat nimic, şahiştii rămîn în continuare pentru mine nişte supraoameni. (A. M. S.)

● Le-am arătat noi olandezilor! Căci este oficial: a noastră e mai lungă ca a lor – pe 20 martie, în prezenţa unui notar, România a intrat în Cartea Recordurilor, înlăturînd Olanda de la mult rîvnitul trofeu al „celei mai lungi trene de mireasă din lume“. (S. G.)

● Ceea ce pînă mai ieri era o simplă bănuială s-a confirmat: în acest moment, pe planeta noastră există mai multe păsări flamingo de plastic decît adevărate. (M. C.)

● În 1992, un container cu jucării pentru baie s-a răsturnat în Pacificul de Nord. În total, 28.000 de jucării (răţuşte galbene, castori roşii, broaşte verzi, ţestoase albastre), care au început să plutească în gira nord-pacifică, un curent oceanic dintre Japonia, Alaska şi peninsula Kodak. Adăugăm la asta şi cei 61.000 de adidaşi Nike pierduţi în 1990 tot în Pacific şi avem o veste bună: dacă o să se întîmple vreodată să ajungem singuri pe-o bucată de plută în mijlocul Pacificului, măcar avem cu ce să ne jucăm. (L. V.)

● Zilele trecute m-a abordat un individ pe stradă: „Şefu’, nu vrei o tabletă?“. Preţ de o secundă, în mîna lui s-a ivit o tabletă electronică, însoţită de reclama verbală a omului, că e „neîncepută“, că e „direct din depozit, lucru de firmă“ etc. Eu mă gîndeam că, în urmă cu doar cîţiva ani, oferta pe ascuns a unei „tablete“ ar fi avut un cu totul alt sens. (A. M.)

PREŞEDINTELE VIITORULUI 
VA FI MUZICAL?

● Sînt tare mîndru de mine. Dar tare. Recunosc, ăsta e unul dintre acele accese de lipsă totală de modestie. Dar puneţi-vă în locul meu. Miercuri seară mi se zice că site-ul În Linie Dreaptă publică o scrisoare deschisă către preşedintele TVR care protestează faţă de prezenţa mea la o emisiune despre Republica Moldova alături de Vasile Ernu. Că nu sînt suficient de patriot, că bla-bla, genul de prostii ale oamenilor cu mult timp liber şi nici un fel de idee despre Moldova ca atare. M-am culcat amuzat. A doua zi dimineaţă mă trezesc şi mi se trimite un editorial scris de un tip Domnişoru pe VoxPublica.ro şi/sau CriticAtac, intitulat „Intelectualii lui Băsescu se pregătesc să zboare cu low costul“. Asta a înţeles săracul doctorand troglodit de stînga din ce am scris eu despre low-cost-uri. Vorba chinezilor: prostului îi arăţi Luna şi el se uită la deget. Aşa, şi de ce sînt mîndru de mine? Să te trateze ghiolbăneşte, în acelaşi timp, şi sonaţii de dreapta, şi sonaţii de stînga e o performanţă. Aligică, Tismăneanu, Ernu – sînteţi în stare de aşa ceva? (C. G.)

● Într-o dimineaţă de luni, într-un vagon de metrou, cinci persoane citeau cărţi şi tot atîtea îşi citeau telefonul. Cartea viitorului va fi Orange sau Vodafone? (D. S.)

● Un potpuriu muzical, într-o seară, la mall-ul din Drumul Taberei. Pianistul de la cafeneaua de jos a cîntat, fix în ordinea asta: „Deşteaptă-te, române!“, „Odă bucuriei“ şi, în încheiere, „It’s a Wonderful World“. E o lume nebună, nebună… (P. M.)

Foto: M. Chivu