Cu ochii-n 3,14

DUPĂ MULT COMENTATA 
SCRISOARE TRIMISĂ PRIN PIERDERE,
NASUL PARE VIZIBIL REVOLTAT 
LA SUPRAFAŢĂ 

● După părerea mea, dovada cea mai importantă că în Rusia renaşte spiritul civic e că se protestează cu umor: după mult comentata lacrimă a lui Putin, opozanţii au manifestat cu pancarta „Moscova nu crede în lacrimi“. (M. V.)

● Mă trezesc, prin zapare necontrolată, faţă în faţă cu Cătălin Botezatu care îşi asculta, matur, propria voce din off citind o scrisoare trimisă mamei sale pe vremea cînd făcea puşcărie în Italia. Poezie curată şi mai ales speranţa (care, desigur, moare ultima) că va fi găsit „nevinovat, poate chiar inocent“. Sau, mai ştii, pur, imaculat, candid, ingenuu? (S. S.)

● Se pare că două treimi dintre noi suferă de nomofobie, teama de a fi despărţiţi (prin pierdere, rătăcire sau uitare acasă) de telefonul mobil. Boala a fost diagnosticată în 2008 şi, dat fiind că numai 10% folosim codul PIN la telefon, este mult mai prezentă decît hackofobia (teama de a-ţi fi citite sms-urile). (M. C.)

● Anwar el-Balkimy era un parlamentar egiptean dintr-un partid conservator religios. Săptămîna trecută, domnul el-Balkimy a apărut cu un mare bandaj pe faţă. Întrebat ce a păţit, a spus că a fost bătut de nişte necunoscuţi. Probabil spre mirarea sa, chestia a declanşat mare scandal. Partidul său a organizat vizite în grup ale parlamentarilor să îl vadă pe el-Balkimy, s-a cerut demisia ministrului de Interne, tot tacîmul obişnuit cînd un parlamentar e bătut de nişte necunoscuţi. Doar că s-au enervat doctorii la faza asta şi au făcut declaraţii publice. Doctorii care îl operaseră pe el-Balkimy. Mai exact, care îi făcuseră operaţie estetică la nas. Omul nu luase bătaie, de fapt îi fusese ruşine să recunoască că şi-a făcut operaţie estetică. Partidul s-a dezis de el, el şi-a dat demisia, iar eu mă uit acum la o poză a lui dinaintea operaţiei: nasul pare normal, oricum abia se vede de lîngă barba impozantă de fanatic al lui Allah. (C. G.)

● Război în lumea lăutarilor, anunţă o prezentatoare de la Acasă TV. Urmează mărturia lui Ioniţă de la Clejani care, vizibil revoltat, declară: „Elvis Năsturică şi Sile Dorel pur şi simplu ne-au persiflat!“. Chestiunea e, se vede, dintre cele mai grave. (L. V.)

● Lacrima lui Putin a fost adevărată, trucaj, vîntul o fi adus-o din adîncuri la suprafaţă sau, cum a zis Garry Kasparov, „era Botox-ul care se scurgea din el“? Nu ştiu ce părere aveţi, dar poate că ar trebui introdusă o probă de aptitudini în cazul candidaţilor la funcţia de preşedinte de pretutindeni: are şanse reale doar cine are lacrimile la el şi plînge la momentul potrivit în faţa mulţimilor. (A. M. S.) 

ACESTA SĂ FIE MOTIVUL PENTRU
CARE DIMENSIUNILE DE NEUITAT 
AU ÎNCEPUT SĂ PRODUCĂ LUMINĂ
ÎN OCHI (DEŞI CU TOŢII 
SÎNTEM CONVINŞI CĂ APARATELE
AU ÎNREGISTRAT UN FINAL DECENT)? 

● Revista Behavioral Ecology a publicat un studiu din care reiese că femeilor nu le plac bărbile, căci îi fac pe bărbaţi să pară mai în vîrstă şi mai agresivi. Această concluzie a fost trasă în urma unui studiu făcut în Noua Zeelandă şi în Canada pe un eşantion de 200 de femei care au avut ca obiect de studiu 19 fotografii cu bărbaţi bărboşi. A se nota că autorul studiului, profesorul canadian Paul Vasey,  poartă barbişon de mai bine de 20 de ani. Acesta să fie motivul pentru care toţi cei chestionaţi au spus că barba le inspiră respect? (A. M. S.)

● Dacă Barbie ar fi fost vie, s-a calculat că dimensiunile ei ar fi fost: 39-23-33. Nu prea ai mai avea cu ce să te joci. (M. C.)

● S-a dus dintre noi, la 86 de ani, Robert Sherman, cel care a compus minunăţiile acelea de melodii din Cartea Junglei, Mary Poppins, cu cîntecelul acela de neuitat în concizia sa, „Supercalifragilisticexpialidocious“. (R. C.)

● Cei de la Philips au preluat deşeurile menajere, iar cu gazul metan degajat în urma descompunerii lor au hrănit nişte bacterii care au început să producă lumină. Numit Microbial Home, conceptul este destinat caselor bio care vor avea drept sursă de lumină propriile deşeuri şi aceste culturi de bacterii luminiscente închise în tuburi de sticlă. (M. C.)

● La discursul electoral de mulţumire pentru că a fost re-reales, Vladimir Putin a lăcrimat. După ce vestea a făcut vîlvă, atît în media naţională cît şi în cea internaţională, liderul rus a infirmat: avea lacrimi în ochi doar pentru că afară bătea vîntul. Vîntul, Karamazov sau euforia adolescentină? (S. G.)

● Pe Euronews, un clip-anchetă despre corupţia în lume. Un guatemalez susţine că ţara sa e campioana mondială a corupţiei. Nu apare nici un român. Este exasperant cît de ignoraţi sîntem, deşi, de o viaţă, cu toţii sîntem convinşi că, ghilimele, „ca la noi, la nimenea“. (R. C.)

● Miercurea trecută, pe la 17,30, la Bucureşti a fost cutremur. Unul mic, de-abia dacă l-am simţit. Aparatele de la Institutul Naţional pentru Fizica Pămîntului l-au înregistrat la 3,4 grade pe scara Richter. „A fost un cutremur de bun-simţ“, a explicat directorul Institutului. Mi-a plăcut această abordare etică a tectonicii. (M. M.)

● Da, poţi găsi în cutia poştală lucruri încă şi mai sinistre decît facturile. Fluturaşi cu oferte de servicii funerare, de pildă. Sub sloganul „Nu vă putem oferi o viaţă frumoasă, dar vă putem asigura un final decent!“, o firmă oferă şase (6!) tipuri diferite de înmormîntare: pachetul de bază, pachetul de bază plus, pachetul all inclusive, all inclusive mediu, all inclusive plus şi all inclusive lux. Ce-i drept, m-aş fi aşteptat la mai multă imaginaţie: pachetul „Tu mori, noi aducem sicriul“, pachetul „Stai liniştit, coliva e din partea casei“ sau pachetul „Viaţă de rege. Chiar şi după moarte“. (L. V.)

O ÎNTREBARE: 
EŞTI PREGĂTIT 
PENTRU PROBLEMA ŢĂRĂNCUŢEI?

● Am şi eu o întrebare: cum mănînci, în mod civilizat, un cremşnit? (M. C.)

● La New York, răvaşele din fortune cookies-urile de la restaurantele chinezeşti îmi spuneau că „Eşti înconjurat de prieteni adevăraţi“ şi „Eşti pregătit pentru marea dragoste“. La Bucureşti, răvaşele din plăcinţele îmi zic aşa: „Ambiţia este calea către succes“ şi „Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge“. Mi se pare că se vede cu ochiul liber unde ar trebui să locuiesc. (L. V.)

● Pe Aeroportul „Henri Coandă“ se întîmplă ca operaţiunea de ataşare a burdufurilor la uşa avionului să întîrzie. Lumea aşteaptă cuminte să vină burduful. Un pasager susţinea că problema asta apare mai des de cînd a fost construit noul terminal în formă de vioară. Păi, ce-ar fi fost dacă se gîndeau să-l facă în formă de pian cu… coandă? (A. M.)

● Căzut pe gînduri, stai într-un birou de la Primărie şi te scarpini cu pixul în ureche. Treaba ta e să dai nume străzilor, iar astăzi ţi-a mai venit una la botezat. Cum naiba să-i zici?… Strada Perfecţionării avem, strada Performanţei avem. Strada Acordului? Este. Strada Fecioarei, strada Petalelor, strada Fragmentului? Sînt. Avem şi strada Amintirii, strada Franzelarilor, strada Folclorului, strada Atmosferei, strada Graţioasă, strada Prosperităţii. Strada Prudenţei cumva? E şi ea. Cum sînt şi strada Regenerării, strada Idilei, strada Imboldului şi strada Bunicuţei, strada Idealului, strada Inaugurării şi strada Salvatorului. Poate strada Îndrumării? Există. La fel cum există şi strada Lecturii, strada Chemării, strada Succesului, strada Consumului. Ca să nu mai vorbim de strada Muniţiei sau de strada Ţărăncuţei. Ori de strada Declamării, strada Odihnei, strada Vegetaţiei, strada Volumului, strada Ebonitei, strada Zborului, strada Entuziasmului şi strada Existenţei. Într-un tîrziu, mijeşte o idee: ce-ar fi să-i spunem strada Povestei? Şi Povestei îi rămîne numele, că doar n-o să te-mpiedici într-un genitiv. (D. S.)

Foto: Şerban Georgescu