Iarna lui '54 şi turbarea mielului poststalinist

Publicat în Dilema Veche nr. 419 din 23-29 februarie 2012
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Românii nu iubesc iarna – cu excepţia vacanţelor la schi în Austria, pentru cei care şi le permit. Şi reciproca e valabilă: nici iarna n-are mare amor pentru români – plus că vine, de regulă, fix cînd n-o aşteaptă mai nimeni pe-aici. În ultimele săptămîni, gerul şi ninsorile ne-au adus brusc în discuţie (unora, în amintire) iarna lui 1954. Comparaţia s-a dezvoltat ramificat – cu menţiunea, paradoxală, că prezentul pare a ieşi bine şifonat din acest examen.

La începutul lui februarie 1954, cerul s-a făcut brusc cenuşiu şi, în trei zile (2-4 ale lunii), România era sub nămeţi de cîţiva metri. În filmele de propagandă ale regimului de-atunci, lupta oamenilor împotriva iernii are accente eroice, de basm stalinist în care omul dîrz înfrînge vitregiile temporare, iar cultura domesticeşte natura. Femeile şi bărbaţii epocii, încotoşmănaţi şi cu lopeţi în mîini, se comportă ca nişte soldaţi anonimi pe un front alb şi rece, iar maşinile de deszăpezire (de producţie sovietică!) iau iarna la palme şi-o vîntură de-a stînga şi de-a dreapta drumurilor. Pionierii ajută şi ei la efort, curăţînd perimetrele şcolilor sau ale spitalelor, iar soldaţii armatei RPR sînt peste tot la datorie – de la căratul bolnavilor pînă la aducerea făinii spre brutăriile din care, în final, se vede cum iese o pîine aburindă. Toate aceste documentare gen „studio Sahia“, la o lectură critică, par făcături propagandistice – şi asta şi sînt. Ceea ce nu înseamnă că unele dintre ele nu-s bine făcute.

În majoritatea emisiunilor de televiziune de azi, iarna e o stihie haotică şi dezlănţuită, în raport cu care oamenii sînt nişte gîngănii bicisnice şi demne de milă, ce par condamnate să moară ca proştii – şi din vina altor oameni, care apar încă şi mai proşti decît victimele. Iarna din 1954 n-a fost atît de eroic combătută pe cît o arată documentarele, după cum nici România de azi nu este atît de jalnică pe cît apare la TV. În 1954, optimismul sine qua non al presei de partid deforma printr-o cosmetizare cu patos mobilizator. În 2012, libertatea de a aborda oricum această probă ne caricaturizează, cu un ton catastrofic şi demobilizator. România de azi e cu totul altă ţară decît România de atunci – mai puţin această tentaţie perenă a inflaţiei de cuvinte, într-un sens sau în altul. În rest, o mare de diferenţe. În 1954, demografic vorbind, satele ţării erau cu mult mai tinere decît acum – şi chiar şi oraşele. Atunci, vîrsta medie în ţară era sub 25 de ani (estimarea îmi aparţine), pe cînd azi vîrsta medie la noi este de 36-37 de ani (estimare The Economist). Relativ recent ieşită din război, românitatea de atunci – chiar şi terorizată, cum era – încă mai păstra o solidaritate interumană pe care românitatea de azi nu o mai are. În al doilea rînd: în 1954, „modernizarea agriculturii“ abia începuse, iar „asanarea terenului arabil“ era doar în proiect – altfel spus, încă existau perdele verzi de-a lungul cîmpurilor, despădurirea nu atinsese cote de avarie, iar iazurile şi bălţile naturale existau în jurul oricărui curs de apă. Anii ’50-’80 ai secolului trecut au modificat la propriu geografia intimă a spaţiului românesc, în sensul iluziei transformist-staliniste (de care nu ne-am vindecat cu totul) că omul stăpîneşte natura – şi de aici ne vin azi viscolirea şoselelor, alunecările de pămînt sau inundaţiile ce urmează obligatoriu iernilor cu zăpadă. În al treilea rînd: inutil de spus că armata română de azi nu mai are nimic în comun cu armata Republicii Populare Române de-atunci – nici disponibilitatea de a mai primi sarcini obşteşti şi nici efectivul care să-i mai permită aceasta. În fine, disciplina de partid de-atunci era net mai categorică decît disciplina de partid de azi – ca şi propaganda, care nu îngăduia decît o versiune a realităţii, cea oficială.

Zăpada acelei ierni grele încă nu se topise prin ţară cînd, în aprilie ’54, regimul Gheorghiu-Dej îl executa pe camaradul incomod Lucreţiu Pătrăşcanu. Poststalinismul, la noi, a început cu o crimă. Dar mai e un mic detaliu legat de acea iarnă a lui ’54. Pe 25 februarie, atunci (la o săptămînă după ultimul val de viscol crîncen, care a lovit în ziua de 18), unii bucureşteni străbăteau zăpezile şi intrau în sala Comedia a Teatrului Naţional, unde-şi avea premiera piesa Mielul turbat a lui Aurel Baranga – piesă ce reînvia (printr-o poveste cu birocraţi şi inventatori, „într-o mare întreprindere din Nordul ţării“...) comedia românească. Tot în acel an, la cîteva luni, ieşea pe piaţă un mare roman (ba chiar senzaţional, dacă stai să te gîndeşti că apărea într-o Românie închisă, la un an de la moartea lui Stalin): Toate pînzele sus!, al lui Radu Tudoran. Într-adevăr, uneori cultura bate natura (mai ales, vreau să spun, natura umană).  

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Cesonia postelnicu   foto TNB   main jpg
Cesonia Postelnicu, actriță: „Când am jucat în «Liceenii» a fost ca un vis, a fost minunea lumii“ INTERVIU
Cesonia Postelnicu, cunoscută mai ales pentru rolul zvăpăiatei Geta din „Liceenii“, povestește că a ales personajul fără să stea pe gânduri, chiar dacă era doar o adolescentă de clasa a XII-a.
Vot plenara Parlamentul European FOTO EPP Facebook
Parlamentul European cere suplimentarea bugetului cu 300 de milioane de euro
Parlamentul European solicită suplimentarea bugetului european de anul viitor cu 300 de milioane de euro pentru combaterea prețurilor la energie, incluzând fonduri pentru aderarea României la Schengen
Copii din Africa bucurandu se ca au apa FOTO facebook Stefan Mandachi jpg
Românii generoși au construit 160 de fântâni în Africa. Cei mai sărmani oameni din lume au acum apă potabilă
Românii care s-au gândit la cei mai sărmani copii și bătrâni au construit 160 de fântâni în Africa. Proiectul a demarat la sfârșitul anului 2020 și, datorită celor care au donat, mii de suflete au acum apă potabilă.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.