Prima pruncie...
Pe 14 martie a avut loc vernisajul expoziţiei Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh, în Sala Irina Nicolau a Muzeului Ţăranului Român. Aceasta face parte din Proiectul european Childhood. Remains and Heritage/Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu, început în 2011.
Prima expoziţie va fi şi prima sală a muzeului virtual al copilăriei – unul dintre scopurile proiectului. Expoziţiile temporare vor constitui, în final, parcursul Muzeului Copilăriei şi vor comunica o întreagă poveste – aflu de la Ioana Popescu, coordonatoare a proiectului.
Tot Ioana Popescu îmi explică, în amănunt, expoziţia. Îi dau cuvîntul:
„Prima expoziţie este despre... început. Cea dintîi sală se referă la perioada de dinainte de naştere, pînă la botez, inclusiv botezul. Foarte mica pruncie, dar care începe cu întrebarea de unde vin copiii.
Noi ştim că vin aduşi de barză, dar există şi multe alte poveşti şi credinţe. La ţară, copilul vine în vis, dacă vede o floare. În ortodoxia ţărănească, Maica Domnului a rămas grea pentru că a mirosit o lămîie. În Occident, copiii vin de la barză. Pe apă. Prin peşti... Expoziţia se încheie cu locul în care pleacă copiii: există şi cazurile dramatice din mica pruncie – copilul botezat şi cel nebotezat au statute diferite.
În prima sală este un amestec de gîndire magică păgînă şi gîndire creştină. Pe măsură ce se apropie de botez, toate tipurile de gîndire magică se subţiază, se fragilizează şi e mult mai important ritualul creştin. În schimb, ca să ajungi la momentul botezului, ritualul creştin îţi indică să practici tot felul de rituri magice.
Expoziţia are momente mai slabe şi momente mai tari. Un moment tare şi periculos e naşterea, ivirea fizică, care e înconjurată de pericole, duhuri bune, duhuri rele. Copilul vine din altă lume, aducînd cu el contaminarea cu aceasta. O lume mult mai puţin cunoscută, pentru că e nevăzută, spăimoasă, pentru că nu ştii ce te paşte şi ce «agaţă» copilul în drumul lui pînă să se ivească.
Un alt moment tare este venirea ursitoarelor: copilul se naşte ca un organism, un fel de animăluţ gol, a cărui soartă este incertă. Şi atunci e nevoie de acest moment de cumpănă, de orientare. Ursitoarele îi dau acestuia o istorie viitoare care nu poate fi ocolită, dar poate fi uşor influenţată. Ele trebuie îmbunate: în prima noapte după naştere, în a treia... Cîte bordeie, atîtea obiceiuri.
Şi asta sper să reiasă din expoziţie: că lucrurile se întîmplă diferit, chiar în interiorul a două sate vecine, ca să nu mai vorbim de la sat la oraş, în cultura ortodoxă şi cea catolică. Diferenţe plantate pe un trunchi comun.
Al treilea moment tare e botezul. Ca o a doua naştere, care îi dă copilului şi o familie nouă – naşii intră în neamul mare al proaspătului născut şi impun reguli şi alianţe.
Momentul botezului e şi el important pentru toate practicile care se întîmplă înainte şi după acesta, marcînd trecerea pruncului într-o lume nouă pentru care e pregătit şi protejat. Şi aici, iarăşi, pe lîngă botezul ţărănesc, pe lîngă ce reprezintă el ca recuzită magică, avem şi mărturii urbane – cum arătau pe vremuri, cum arată astăzi, la noi şi în alte părţi ale Europei.
Ultima parte a expoziţiei este despre locul unde pleacă copiii. Dacă tot vorbim şi despre tradiţii urbane, catolice, europene, avem şi o operă de artă contemporană – un înger al Silviei Radu. Există şi un colţ de atelier pentru copii, în care încercăm să vedem ce poate crea imaginarul copilăriei. Vizitatorilor-copii li se dau nume de copii din basme. Şi ei trebuie să şi-i imagineze plastic pe purtătorii lor.
Expoziţia conţine fotografii, obiecte, atît din colecţiile muzeului, cît şi din colecţii particulare întîmplătoare. Texte-obiect. Înregistrări audio.
La intrare, vizitatorul e pus în faţa unei scări a vîrstelor. Pînă în secolul al XIX-lea exista o practică de figurare a acestora. Pînă atunci, copiii, practic, nu existau pe scară: dormeau doar sub formă de bebeluşi-viermişori sub prima treaptă, la acelaşi nivel la care dormeau bătrînii, morţi, sub ultima treaptă.“
