Cai-pisici şi rinoceri din nuci
În fiecare an vînez momentul în care apar tarabele cu mărţişoare. Chiar dacă majoritatea nu sînt nişte capodopere, între 25 februarie şi 8 martie viaţa mea stradală e, indiscutabil, mai fericită şi mai colorată.
Printre tarabele de la Romană pîndesc, de obicei, să văd ce a apărut nou faţă de anul precedent. Anul ăsta am observat că imaginaţia zoomorfă s-a mai diversificat: am găsit, printre altele, cai de mare, girafe, broaşte. Iar gama de pisici – preferatele mele – a continuat să se extindă: au apărut pisici amorezate, îmbrăţişate, mîţe privite din spate şi regine. Toate parcă mai aşezate decît anul trecut, într-o prezentare şi ambalare mai corectă.
Tot la Muzeul Ţăranului, însă, le-am găsit pe cele mai creative şi mai aproape de ce-mi doream. Am regăsit aceleaşi feline din fetru, cu un zîmbet-rînjet de pisică de Cheshire, de astă dată însoţite de surorile lor de pe apărătoarele de mobil. Acestea din urmă aveau şi corp, într-o variantă feminină, cu rochii de voal şi mărgele.
Pisicile astea fuseseră în fruntea topului meu de anul trecut. Anul acesta m-au fascinat în mod special nişte animale complet naturale, aşa cum făceam şi noi, uneori, în copilărie pe la orele de lucru manual. Creatorul lor mi-a povestit cum se inspiră din natură, de unde, de altfel, culege diversele ingrediente din care se naşte, apoi, menajeria lui: „De pildă, în cazul acestui cal: ideea a venit de la lemnul acesta, care avea formă de cap de cal. Corpul a fost făcut dintr-o ghindă, picioarele din crenguţe, coama şi coada din cînepă. Monstrul de acolo este dintr-o gală făcută de o insectă care a înţepat o ramură de stejar. Capul e o castană mai mică, ochii sînt din fasole, coada dintr-o bucată de glicină. Dinozaurul – dintr-un fruct exotic – o capsulă cu seminţe. Picioarele – două castane comestibile. Mîinile – din sîmburi de măslin. Rinocerul are capul din con de pin, cornul din măslină, corpul dintr-o nucă. Vaca are botul dintr-o boabă de cafea, ochii din muguri, corpul dintr-o nucă neagră, americană.“
Un astfel de animal fantastic, dar sută la sută natural costa, dacă îmi amintesc bine, 15 lei. Materialele naturale, de altfel, erau „în trend“, intrau şi în componenţa altor mărţişoare: „Am lucrat iarna asta cu flori de bumbac. Importate. Le-am mai făcut cu pin, cu brad, cu iederă, cu fir de cocos şi pene de prepeliţă. Au mers foarte bine. Am fost singura cu bumbac. Preţul e de 7 lei. Am şi bentiţe cu condimente, ciuperci, cristale, scorţişoară, scoici.“ – povestea Oana, care a terminat un curs de artă florală, dar şi Sociologia.
Pe alocuri am întîlnit şi mărţişoare retro: „Accesoriile mele mărţişor sînt din materiale textile, fetru, dantelă, tul, pe care le îmbin cu pietre, unele semipreţioase, altele din sticlă de Murano. Am broşe şi cercei. Cerceii sînt croşetaţi – pe suport de piele.“ – îşi prezenta marfa Elena, care a terminat Artele Plastice.
Monica Pădureţ, ceramistă, a venit la tîrg „cu mărţişoare, cu pandantive şi cu cîteva obiecte decorative mai mari de pus pe pereţi. Mărţişoarele sînt din argilă în forme de ipsos, uscate, colorate şi apoi arse. E o tehnică simplă, dar care ia mult timp. Ca motive, mi le-am ales pe cele care îmi plac mie, pisica, laleaua, bufniţa, gărgăriţa, trifoiul, cioara, potcoava, elefantul, peştele. Cel mai bine se vînd trifoiul, potcoava şi florile“.
Tot din ceramică sau din pastă de modelat erau şi animalele unei alte vînzătoare, din al cărei bestiar mi-a atras atenţia un cal-de-mare-pisică: „Le fac din pastă de modelat sau ceramică. Melci, flori, cai-de-mare, stele de mare, veveriţe. Personaje fictive, inventate. Cu dungi şi puncte. Se modelează lutul sau pasta, se lasă la uscat sau se arde, după care se vopseşte, se pictează, se dau accente, se lasă să se usuce, se dau cu lac. O zi durează numai uscatul“.
Cele mai simple şi mai tradiţionale mărţişoare au fost cele împletite dintr-un fir roşu şi unul alb. Unii din creatori au făcut din ele chipuri rotofeie de fetiţe, de pildă.
Una peste alta, şi anul acesta mărţişoarele şi-au atins scopul – cel puţin în ce mă priveşte.
