Antena zero
A fost o surpriză? Nu era previzibil că se va ajunge aici? Nu se făcuseră toţi paşii pînă aici, unul după altul?
Cu doar cîteva zile înainte, unul dintre aşa-zisele tabloide, în fapt fiţuici care fac de ruşine inclusiv adevăratele ziare de scandal, publicase fotografii sexy ale unei pseudovedete, cu titlul „Ce i-ai face dac-ai prinde-o?“. Obsedaţi şi frustraţi sexuali domină de mult o parte a presei şi lansează, iată, îndemnuri la agresiune.
Nu sîntem toţi vinovaţi că s-a ajuns aici? Se datorează cumva degradarea presei exclusiv celor de un anume nivel intelectual? Am întîlnit oameni de o indiscutabilă cultură care citeau România mare şi chicoteau: „E o mizerie, dar adevărul e că le zice bine!“. Cunosc alţii care se uită la emisiunile jegoase sau tîmpite cu scuza „Vreau să văd pînă unde pot merge!“. Cît despre jurnalişti, fireşte, noi avem pretextul că trebuie să ştim tot ce mişcă pe piaţă.
Cine urmează?
Ceea ce s-a întîmplat acum este grav din cel puţin trei motive. Primul dintre ele, cel mai evident, este că aşa ceva s-a dat pe un post de televiziune. Aşa cum comenta pe blogul lui chiar şi unul din aceeaşi gaşcă, pasul următor este difuzarea înregistrării – sau, mai ştii?, chiar transmisia live! – a ceea ce face un om într-un closet. Dar acest lucru era previzibil încă în urmă cu 15 ani, cînd unul dintre corifeii presei româneşti argumenta existenţa ştirilor de joasă speţă prin faptul că „şi astea fac parte din realitate“. Ei, bine, şi defecarea face parte din realitate. Şi scuipatul, şi flegma, şi balega.
Al doilea lucru grav este locul unde s-a putut vedea aşa ceva. Pe parcursul existenţei sale, Antena 1 a funcţionat ca un post serios, de bună calitate şi destul de echilibrat, în ciuda dependenţei sale de un lider politic. În particular, principala emisiune de ştiri, Observator, a binemeritat mai multe premii APTR. Filmarea din vestiar a apărut pe un canal de primă mînă. Cu atît mai mare e răul făcut astfel postului şi presei în general.
Dar există şi un al treilea lucru grav. Dincolo de numele victimei şi cel al canalului TV, dincolo de spaţiul televiziunii şi cel al jurnalisticii, din acest moment totul e posibil. Cine urmează să fie filmat în pielea goală sau în altă ipostază privată nu e o întrebare care ameninţă doar persoanele publice – cei care s-au amuzat de eveniment sau l-au apărat nu par să se fi prins că sînt, virtual, următorii pe listă –, ci pe oricine, oriunde, oricînd, în orice ipostază. Dacă un post de talia Antenei 1 a dat aşa ceva, iar cel în cauză era prim-ministru, imaginaţi-vă ce se poate întîmpla pe Internet, care asigură anonimatul mitocanilor şi nu se află sub incidenţa nici unei legi. Cei care au ţinut să vadă un politician gol fiţi siguri că se uită la orice astfel de filmuleţ, indiferent cine ar fi subiectul.
Care breaslă?
S-a discutat foarte mult, în jurul acestui incident, despre cum a fost aruncată din nou în derizoriu breasla ziariştilor. Dar e clar oare despre ce vorbim? Ce înseamnă să fii ziarist? Să scrii într-o publicaţie, să apari „pe sticlă“, să vorbeşti la radio? Deci toţi cei care semnează cronici de carte, prezintă starea vremii şi citesc ştiri venite pe agenţii sînt ziarişti? Dar tehnoredactorii, operatorii şi ceilalţi tehnicieni Radio-TV? DEX-ul este foarte generos: „Persoană care lucrează în redacţia unui ziar, a unei reviste sau care colaborează (permanent) la ele“. Prin extrapolare, jurnalistul Radio sau TV lucrează sau colaborează cu un canal audiovizual. Ce lucrează – asta definiţia nu spune. Poate fi şi secretară, şi şofer. Definiţia din Wikipedia engleză e mai complexă, făcînd vorbire între altele despre foto-jurnalism şi jurnalism electronic. Nu găsim aici nimic care să permită includerea printre jurnalişti a moderatorilor – dar nici nu sînt excluşi clar. Lucrurile se complică şi mai mult cînd aceeaşi persoană face, să zicem, reportaje, dar prezintă şi o emisiune folclorică.
Eu aş zice că se pot numi jurnalişti (ziarişti) cei care practică – sau au practicat, pentru o perioadă semnificativă – unul dintre genurile publicistice de bază: ştirea, reportajul, ancheta, documentarul, interviul. Aceştia sînt îndreptăţiţi să se considere jigniţi de asocierea lor nu doar cu mitocănia comisă recent, nu doar cu respectiva emisiune sau cu realizatorul ei, ci chiar cu ansamblul programelor „de showbiz“ – în realitate, de mahala. Pentru că, atenţie, dacă Antena 1 a păţit-o nedrept faţă de istoria ei, trebuia să se gîndească la asta în clipa în care şi-a introdus în program o emisiune al cărei simplu nume anunţa profilul!
E ceva de făcut?
OK. A trecut şi asta, ne-am indignat, am comentat, după aceea ne-am adus aminte de iarnă, guvern, ACTA şi alte subiecte mai serioase. Două posturi TV au fost sancţionate, Antena 1 cu întreruperea emisiei în prime time, OTV cu amenda maximă. OTV a fost şi închis cîndva, iar amenzi s-au tot dat, ceea ce n-a stopat ascensiunea prostului gust.
Se poate face altceva? Cu siguranţă! Nu statul, nu legea, nu CNA – ci breasla, dacă există cu adevărat, are destule de făcut.
În primul rînd, să fie mai inteligentă. Televiziunile care au comentat în talk-show-uri au făcut-o pe fondul unor imagini cu... Emil Boc. Dar nu ex-premierul era subiectul, subiectul era mitocănia! Trebuiau să dea imagini cu autorul ei, cu şefii lui – că doar n-o fi făcut-o singur –, cu cei care au participat, cu emisiunea, cu posturile sancţionate. Mi se pare incredibil că o emisiune RTV, altfel decentă, i-a cerut părerea (telefonic) lui Corneliu Vadim Tudor! Şi a obţinut ceea ce era previzibil: afirmaţia că Boc a dat dovadă de exhibiţionism!! Ce altceva se aşteptau să spună!? După care, deşi au protestat (moale), au continuat discuţia cu respectivul pînă cînd acela a vărsat tot ceea ce avea de vărsat. Mi se pare incredibil că o emisiune B1 TV i-a cerut părerea lui Dan Diaconescu! Şi, cînd acesta a spus: toţi aţi dat ştirea, eu n-am făcut decît să adaug imaginile, nimeni din platou n-a sărit în sus să-i explice că una e să dai o informaţie despre un viol şi alta să dai pe post violul! Iar cînd „viitorul preşedinte“ a strecurat ceva despre „ce făcea el acolo“, nimeni n-a reacţionat la promovarea ideii halucinante că, dacă te dezbraci într-un vestiar, îţi asumi riscul să fii filmat!
În al doilea rînd, ar trebui creată o Mişcare de Deparazitare a Presei, cu un manifest de doar cîteva fraze, la care să fie invitaţi să adere toţi jurnaliştii şi patronii de presă. Cine nu vrea nu vrea – dar măcar să fie clar cine nu vrea. În al treilea rînd, să nu mai pomenim numele mitocanilor. Să discutăm evenimentele şi fenomenele, atunci cînd e cazul, dar fără a le face reclamă gratuită celor care mor să fie certaţi, ca să pozeze în victime şi să fie fericiţi că au făcut valuri.
Dacă nu vom face nimic altceva decît să ne indignăm din cînd în cînd, atunci, mai devreme sau mai tîrziu, întreaga emisie de presă se va face printr-o antenă de calibrul zero.
Tudor Călin Zarojanu este jurnalist şi scriitor.
