Păruiala

Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Prostănaci de fiecare zi jpeg

Am văzut zilele trecute, pe unul dintre Discovery-uri, un documentar despre obedienţa faţă de reguli şi despre resorturile violenţei. Nişte educatori, laolaltă cu psihologi şi medici de specialitate, căutau să explice de ce, de pildă, o persoană e mai degrabă vărsătoare de pumni în capul unui semen decît o alta. Şi au luat-o oamenii la cercetat de la vîrstele cele mai fragede.

O grădiniţă într-una din zonele mai dubioase din vestul Londrei. Copii feluriţi, blonzi, bruni, roşii, albaştri, galbeni, în fine, cam ca în clipurile alea cu cîntecele din anii ’80 care preamăreau pacea pe pămînt (sau ca în acuarelele duioase din şcoala generală, pe care probabil că unii dintre dumneavoastră le mai păstraţi). Oamenii ăştia mari aduc o trotinetă pe care o lasă în mijlocul copiilor şi se retrag mai apoi fără să spună un cuvînt. În secunda în care îngeraşii (să vă imaginaţi aici odiosul semn al ghilimelelor scărpinate în aer) au rămas singuri cu jucăria respectivă, s-a dezlănţuit iadul. Geamurile au pornit a se cutremura de răcnete, rochiţe, pantalonaşi, tricouaşe cu Mickey Mouse au fost rupte, întinse, descusute. S-au cărat pumni în gură şi s-a smuls păr din capete. Personajele s-au grupat destul de repede în anume categorii. Au ieşit la iveală potenţialii lideri: un băiat şi o fetiţă. Băiatul, mai mic de înălţime, îi căra fetiţei şuturi în fluierele picioarelor. Fetiţa îşi ferea însă bunul cel mai de preţ – faţa rozalie şi codiţele împletite – şi ţinea ferm o mînă în gura băieţelului agitat. Amîndoi trăgeau de trotinetă. Băgătorii de seamă, oportuniştii care aşteptau să vadă cine cîştigă, sensibilii care dădeau a plînge, şmecherii care, în ciuda iureşului, nu scăpau din ochi trotineta – doar-doar i-or da drumul ăştia doi din mînă – s-au grupat şi ei. Să nu mă înţelegeţi greşit, educatorii nu i-au lăsat pe copii să se căsăpească de-a binelea. Totul era supravegheat şi s-a intervenit imediat ce a devenit clar că se lasă cu măcel. Era totuşi Marea Britanie, ţara în care scrie pe trotuare în ce parte să te uiţi la traversare şi ţara în care se împrejmuieşte cu panglici fosforescente o gaură în asfalt cît o cutie de chibrituri. Ei, una dintre concluziile experimentului era că un cap fraged n-are construite bine legăturile între două zone anume ale creierului. Puntea asta ajungea a fi solidă şi populată de neuroni cumsecade după nenumărate sfaturi şi exemple că nu e bine să te baţi, că e bine să împarţi un lucru şi cu alţii şi că, în general, nu poţi face tot ce-ţi trece ţie prin cap. Cu alte cuvinte, educaţie. Poate nu era întîmplător faptul că experimentul s-a făcut într-o zonă populată de categorii mai nefericite social. Căci, s-a văzut bine, mai ales la Londra, ce se întîmplă cînd hoardele de zombi de după blocuri se apucă să-ţi devasteze magazinul sau să-ţi dea foc la maşină. Sigur că şi englezii i-au înjurat, i-au bălăcărit şi le-au contestat existenţa. Unii. Alţii au zis că sînt manipulaţi şi instrumentaţi. O altă parte – odioşii susţinători ai toleranţei multiculturale – au susţinut că sărăcia şi lipsa de educaţie i-au împins să facă ce au făcut. În fine, nişte sinucigaşi, între care un parlamentar al regatului, s-au dus la unii dintre amărîţii ăştia acasă. Să vadă cum e. Şi de ce e cum e. Să vadă ce pune în oală pakistaneza aia. Cîte clase are tata. La ce vîrstă a părăsit şcoala ăl mic. Unii, în Marea aia Britanie, şi-au asumat „mahalaua ineptă“. Era, la urma urmei, unul dintre produsele societăţii lor, al sistemului lor de educaţie. Sigur, în România avem mari probleme să ne asumăm bietele greşeli personale. 

Violenţa e, în orice cap de om cuviincios, absolut reprobabilă. Însă a nu te duce cu mintea deschisă un pas mai departe şi a te întreba de ce, şi a nu te întreba măcar cum şi dacă se poate scoate din mocirlă gloata nefericită e mult mai comod. În fond, nu te deranjează foarte des. Viermii ăştia ies destul de rar din vizuinile lor p-acilea prin centru, iar la meci nu merge toată lumea. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.