Satele din inima oraşului

Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Odă dulceţurilor  jpeg

S-a crezut foarte mult timp că Ţările Române n-au prea avut oraşe, că Bucureşti şi Iaşi, de pildă, nu erau decît nişte sate mai mari. Dînd foarte mult credit relatărilor de călătorie şi observaţiilor acestora, cercetătorii şi-au construit ipotezele folosind ceea ce se considera a fi îndeobşte rural şi nicidecum specific pentru o urbanitate aşa cum o vedeau colegii lor din Europa. Cartea tocmai publicată de Simion Câlţia vine să demonstreze cît de „urbane“ sînt oraşele ţărilor române (Aşezări urbane sau rurale? Oraşele din Ţările Române de la sfîrşitul secolului al 17-lea la începutul secolului al 19-lea, Editura Universităţii din Bucureşti, 2011).

Se pare că oraşul n-a putut fi mai niciodată prins într-o definiţie. Ce este cu adevărat o localitate urbană? Ce o defineşte ca atare? Cercetătorului de astăzi, crede autorul, îi este foarte greu să prindă într-o definiţie o întreagă lume cu regulile ei scrise şi nescrise, cu moravuri şi comportamente, cu modalităţi de identificare diferite de cele de astăzi. Bineînţeles că o serie de criterii s-au „fabricat“, astfel încît comunitatea ca atare să poată fi studiată; numai că din diferite raţiuni metodologice multe dintre acestea nu pot fi aplicate oraşelor româneşti. Dacă ar fi să ne raportăm numai la ceea ce diecii de cancelarie reţin în documentele lor ar fi o problemă în identificarea unei comunităţi urbane; mult prea lenţi în „a înregistra modificările de statut ale localităţilor, păstrînd în uz termenii desemnînd vechiul statut, mult după ce ei nu mai sînt de actualitate“. Şi ni se oferă ca exemplu Tîrgul de Floci, celebru datorită numelui, reţinut ca atare, adică de localitate urbană, chiar şi atunci cînd el, decăzînd, nu mai era decît o mică comunitate rurală, dar niciodată înregistrat ca sat. Definind, aşadar, oraşul doar pe criterii economice, şi identificînd practicarea agriculturii, printre case şi mahalale, ca semn de ruralitate, cercetătorul nu poate fi decît în impas. Simion Câlţia arată într-un capitol foarte amplu (Capitolul III. „Agricultura şi oraşul“) că „agricultura este o prezenţă inevitabilă în oraşele preindustriale“, că „orăşenii“ şi „agricultorii“ nu se află într-o „opoziţie ireductibilă“. Pentru a explica modelul românesc, cercetătorul trebuie să privească la oraşele mici, şi nu la cele mari, deseori „atipice şi care riscă să deformeze realitatea“. Folosind metoda comparativă, autorul oferă o serie de alte oraşe ale aceleiaşi epoci, care se supun, de fapt, aceleiaşi necesităţi: „aprovizionarea cu alimente a oraşelor“. Nevoia de a-şi hrăni populaţia determină, dezvoltarea acestei agriculturi printre case şi în grădini, pentru că oraşul nu este încă în stare să dezvolte o reţea de aprovizionare externă şi eficientă.

Dimensiunea demografică a oraşelor este un alt criteriu după care istoricii de pînă acum au scos din tiparele urbanităţii oraşele româneşti (Capitolul II). După autor însă, măsurătorile au fost întrucîtva eronate sau, cel puţin, au fost interpretate într-o cheie greşită. Oraşele româneşti, slab populate, se înscriu într-un moment specific epocii. Astfel de oraşe se regăsesc în Irlanda, Polonia, Rusia sau în oraşele nordice, o regulă, de fapt, a ţărilor cu o densitate redusă. Structura socială şi tipul de activitate economică pot determina şi constitui criterii de urbanitate. Multe dintre activităţile „oraşelor“ româneşti se dovedesc a fi specifice lumii urbane: meşteşugarii şi negustorii, cu dughenele şi prăvăliile lor, breslele, brutarii, băcanii, măcelarii, precupeţii, simigiii, brăgarii produc, unii hrana, alţii hainele celor are nu mai au timp şi nici instrumentele necesare unor astfel de activităţi. Această producţie este destinată consumului local, ea rămîne în oraş, aşa cum se întîmplă şi în alte oraşe cu aceleaşi dimensiuni ca cele de pe la noi. Nu este o producţie destinată exportului, ci una finită – cum spune autorul – oraşele produc haine, dar nu şi pînza.

O analiză aparte este dedicată mahalalei considerată ca important indicator al urbanităţii. Înainte de secolul al XIX-lea, ea se structurează în jurul unei biserici parohiale, de aici şi suprapunerea sa peste un alt termen folosit în epocă: enoria. Dincolo de definirea sa spaţială, mahalaua ocupă un loc esenţial în viaţa mahalagiilor prin rezolvarea unei serii de probleme sociale, specifice oricărei comunităţi: procese, hotărnicii, furnizarea de martori, medierea conflictelor etc. De aceea, ea este identificată drept „depozitarul memoriei colective“ şi al „acelor cunoştinţe indispensabile pentru funcţionarea comunităţii pe termen lung într-o lume orală“. Şi mai trebui spus că în această perioadă mahalaua este „zona rezidenţială a oraşului“, marcată astfel pentru a fi deosebită de către „zona comercială“ cu dughene şi prăvălii, adică la „uliţă“. Abia după 1830, cînd are lor împărţirea administrativă a oraşului „mahalaua“ va fi exilată, încet, încet, la periferie.

Recomand cu căldură această analiză care elucidează multe dintre problemele istoriei urbane şi desfiinţează o serie de mituri, inclusiv acela al pavării uliţelor cu lemn. Citiţi aşadar o carte scrisă cu acribie şi utilă pentru orice pasionat de istoria Bucureştilor de altădată, şi nu numai… 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.