Cînd ţi-e ruşine cu bunica

Publicat în Dilema Veche nr. 416 din 2-8 februarie 2012
Prostănaci de fiecare zi jpeg

Magazinul Unirii, sîmbătă, pe la prînzişor. Lume multă, vînzoleală, băieţi cu pantofi ascuţiţi în căutare de alţi pantofi ascuţiţi, fete cu geci lucioase în căutare de alte geci lucioase, gură-cască, simpli vizitatori, oameni cu treabă. În faţa unor scări rulante, comoţiune. Ceva se întîmplase acolo şi rupsese şirul cuminţel de furnici umane care urcau spre „etaj 1 confecţii femei“. O bătrînă, aparent abia sosită direct de la gară, însoţită de nepotul proaspăt ieşit din adolescenţă, nu reuşea nicicum să se sincronizeze cu treptele, care se năşteau din nimic şi se duceau în nimic, ale scării rulante. Scări tradiţionale, stabile şi ferme sub picioare are magazinul, dar sînt ascunse undeva în spate, dai de ele numai dacă deschizi nişte uşi.

În orice caz, problema cuplului nepot-bunică nu părea a fi lipsa de opţiuni, ci, evident pentru orice observator, imensa jenă a puştiului obligat în cîteva rînduri să-şi redreseze mamaia instabilă şi grăsuţă. Nu era îndeajuns de copt să-şi iubească bunica în public, aşa cum e ea, nu era îndeajuns de calm să poată măcar zîmbi, dacă nu glumi. Era roşu pînă în vîrful urechilor clăpăuge, îl încurca şi geanta mărişoară de un violet violent rămasă de la vreunul dintre unchi în casa lui mamaie, burduşită acum probabil cu prăjituri şi zacuscă. Spera din tot sufletul să nu-l fi văzut nici un coleg de şcoală, nimeni cunoscut. Îi veni brusc în mine clipul de pe YouTube la care se amuzase copios şi-l împărţise şi pe Facebook, cu cîteva femei uzbece de la ţară care se prăvăleau constant de pe coama zimţată a unor scări rulante dintr-un mall proaspăt deschis. Se găsea fix în faţa unei situaţii similare. Mamaie, care a ţinut neapărat să treacă, înainte de a ajunge acasă „la copii“, pe la magazin (că tot era în drum de la metrou), îl încurca nespus, ba nu, îl enerva neţărmurit.

Hăul enorm între cei doi se căscase aici, în public. O iubea pe mamaie; îl spălase la fund şi-l cocoloşise, fusese lăsat la ea, la ţară, cu lunile, în vacanţele de vară, dar ea nu avea loc aici, în oraşul lui, în realitatea lui. Mamaie vede doar nişte bile colorate care urlă în South Park şi ori de cîte ori apare Kenny îl întreabă „ce-i aia“, „ce-i aia?“. Mamaie nu înţelege ce poţi face ore în şir cu ochii în telefon şi nici de ce e nevoie să porţi eşarfe răsucite de mai multe ori peste tricou, vara. În fine, lucrurile astea povestite amicilor pot fi haioase, dar acrobaţiile din public cu scările rulante i se par acum devastatoare pentru imagine.

E, dacă vreţi, ca la nuntă. Cînd perechea cool şi desăvîrşit conectată în toate chipurile la ceea ce se crede a fi civilitate e nevoită să-şi acomodeze prietenii asemenea cu rudele aparent mai puţin cizelate. Nu se pot face două nunţi. E momentul inevitabil cînd cele două realităţi vor interacţiona. E momentul în care unchiul care-ţi meşterea undiţe în copilărie va povesti, cu parte din dantură sclipind auriu, cum te-a luat la o partidă de pescuit şi cum te-a apucat acolo pîntecăraia. Cînd nu ştiu ce tanti, invitată peste capul tău de mama, te va pupa umed pe ambii obraji şi te va strînge la pieptu-i falnic, împlătoşat în rochia de lamé. E momentul în care pentru unii încă eşti copilul cu genunchii plini de coji şi mînjit de dude pe la gură, iar pentru alţii – profesionistul din compania în care munceşti, conectat la tot ce măsoară şi mişcă o lume agitată.

E, dacă vreţi, o altă latură a diferenţelor căscate spectaculos între ceea ce era odinioară acasă şi ceea ce e acum acasă. E plictiseala enormă a studentului sau a tînărului angajat care trebuie să meargă în vacanţa de Crăciun sau de Paşti în micul oraş unde stau ai lui. E refuzul tinerelor emancipate bio şi vegan de-a mai primi de acasă carnea în untură la borcan. E imaginea iconică, pal-fosforescentă a unui măr muşcat care pîlpîie într-o sufragerie de modă veche, unde mai stau înşirate, pe mobile şaptezecist lustruite, păpuşile împietrite ale copilăriei.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.