O mie de oameni pentru democraţie

Oamenii care au înfiinţat G1000 nu au avut, după cum v-aţi putea închipui, o mie de idei diferite despre democraţie; au avut una singură – dar era una importantă. A implicat adunarea a 1000 de oameni – reprezentîndu-i pe „cetăţenii Belgiei“ – care să spună ceva folositor despre societatea lor şi felul în care sînt guvernaţi. Însemna acest lucru că respingeau forma existentă de democraţie? Nu, deoarece Belgia se bucură deja de o democraţie de calitate superioară. Era menită să fie o completare semnificativă la practicile democratice curente, pe care le-ar putea face mult mai satisfăcătoare.

Originile marii idei

În ianuarie 2011, Paul Hermant – care scrie editoriale în presa franceză – se afla, aproape întîmplător, într-un bistro din Bruxelles, schimbînd idei despre situaţia politică actuală cu David Van Reybrouck, care este bine-cunoscut în Flandra, printre altele pentru cartea sa uimitoare: Congo – A History. Ei considerau că democraţia şi-a pierdut avîntul; că a rămas fără forţă şi că structurile sale osificate s-au îndepărtat prea mult de cei guvernaţi, şi nu doar în Belgia. A fost iniţiat un grup, iar oamenii şi-au dat seama că sînt de acord cu acest diagnostic; viziunea unei „democraţii mai cuprinzătoare“ a căpătat contur. S-au pus bazele unei organizaţii caritabile, pentru că oamenii voiau „să acţioneze“, nu doar să scrie, iar asta le oferea un mijloc de întreţinere. Din una în alta, s-a convenit asupra unui program; a fost creat un site şi a fost planificată o zi dedicată unui „Summit al cetăţenilor“, pe 11 noiembrie 2011, în urma căruia a rezultat un raport al cetăţenilor legat de ţară, care va apărea în primăvara lui 2012. A fost incredibil cît de repede au căzut de acord toţi cei implicaţi asupra aceastei viziuni şi a programului concret.

Pe 14 iunie 2011, G1000 a fost lansat la radio, TV şi în presa din nordul, sudul şi estul ţării. În cîteva zile, Manifestul G1000 fusese semnat de cîteva mii de oameni. Abordarea era simplă: citiţi Manifestul, semnaţi-l pe site, dacă sînteţi de acord, iar apoi trimiteţi propunerile voastre spre a fi dezbătute de 1000 de belgieni, aleşi la întîmplare din întreaga ţară. Contribuiţi la costurile evenimentului, estimat la suma totală de 465.000 de euro; înscrieţi-vă ca voluntar la una dintre acţiunile de pe listă, deoarece sînt multe lucruri de făcut. Şi vă rugăm să luaţi aminte: nu e nimeni în spatele nostru, nici un partid politic, nici o organizaţie de lobby, nici publicitate, nici interese economice sau sociale. Totul se bazează pe două convingeri: prima, că o „democraţie mai cuprinzătoare“ este ceva ce populaţia consideră a fi esenţial, ca nevoie, şi ca scop; a doua, că există mii de oameni pe care o astfel de viziune îi poate mobiliza. Ceea ce a urmat a depăşit toate aşteptările.

Care este scopul?

Manifestul G1000 este bine conceput. Ajunge la chestiunea în cauză explicînd ce vede ca fiind un deficit democratic existent. Subliniază faptul că modul de viaţă, tehnologia, posibilităţile şi aşteptările cetăţenilor guvernaţi în democraţiile noastre au trecut prin schimbări majore de la întemeierea democraţiei reprezentative, în secolul al XIX-lea. În vremurile acelea, locomotivele cu abur, chiar diligenţele, imprimarea cu ajutorul linotipului, telegraful fără fir şi încercările şovăielnice iniţiale ale comunicării prin radio au contribuit inevitabil, într-o anumită măsură, la compromisul dintre idealul democraţiei directe şi ce era posibil în mod concret prin reprezentanţii aleşi. Astăzi, noile tehnologii de comunicare îndeosebi au transformat contextul şi motivele efective pentru alegerea unei „democraţii reprezentative“. Fără a intenţiona în vreun fel să ne întoarcem la democraţia directă a aşa-numitei „epoci de aur“ ateniene, Manifestul G1000 susţine că „democraţia deliberativă“* poate fi folosită pentru a completa, îmbunătăţi şi îmbogăţi sistemul de reprezentare existent şi poate spori satisfacţia cetăţeanului printr-un grad crescut de participare.

Prin urmare, ţinta nu este de a înlocui sistemul de tip reprezentativ, ci de a-l întregi prin oferirea unei adunări pentru dezbaterea forţelor politice şi a factorilor de decizie (parlamente, guverne), o „anticameră“ unde chestiunile importante pot fi discutate pentru binele lor, evitînd de la început lupta pentru putere dintre partide şi fără a stabili nimănui responsabilităţi pentru implementarea politicilor. Iar acest lucru este realizat astfel încît puterile oficiale din cadrul democraţiei şi din partide cunosc opiniile vox populi legate de problemele majore care afectează binele comun.

În cîteva săptămîni, pe site-ul G1000 s-au strîns cîteva mii de propuneri pentru dezbatere. Acestea nu au fost publicate, ci analizate, grupate şi sintetizate de echipa G1000. Astfel, a fost posibilă indentificarea celor trei-patru chestiuni importante de dezbatere pentru 11 noiembrie 2011 şi crearea unui document de lucru pentru cei 32 de voluntari („G32“) care urmau să continue munca după 11 noiembrie.

Mobilizarea eficientă a voluntarilor

Pe perioada verii, voluntarii înregistraţi pe site au fost implicaţi într-o multitudine de activităţi, inclusiv organizarea unor grupuri de conştientizare şi mobilizare în ţară, coordonînd activităţi energice, pe 21 iulie, pe străzile din Bruxelles. În septembrie, o organizaţie independentă de sondare a opiniei publice a început munca de selecţie aleatorie a 1000 de cetăţeni din întreaga Belgie, „în acelaşi fel în care alegem cînd facem sondaje preelectorale“. Cei care au răspuns „Da, OK, vom fi acolo pe 11 noiembrie“ au fost apoi contactaţi de voluntari „ambasadori“, care le-au explicat mai detaliat exact ce presupune procesul. În plus, sute de voluntari bine coordonaţi erau implicaţi în mii de activităţi logistice, avînd grijă de catering, carpete, microfoane, fondarea unei reţele, Internet, votare electronică, 100 de mese şi 1000 de scaune, recrutarea şi training-ul celor 100 de facilitatori pentru suta de mese. De asemenea, au iniţiat un sistem menit să faciliteze participarea de acasă, prin intermediul Internetului („GHome“), precum şi grupuri „GOff“, care să organizeze propriile „Mini-summit-uri ale cetăţenilor“ în mai multe oraşe din ţară. Pe scurt, a fost vorba de un volum incredibil de muncă, îndeplinită de o organizaţie de voluntariat care nici măcar nu exista cu cîteva luni înainte. Şi, din acest punct de vedere, totul a fost impecabil.

În dimineaţa marii zile, puţin peste 700 de delegaţi şi-au făcut apariţia la Tour et Taxis. Au fost contactate aproximativ 1600 de persoane; cam 1350 au răspuns imediat „Da, voi fi acolo“. (Voi aţi fi venit?) Peste 950 le-au confirmat „ambasadorilor“ că vor veni, iar, în final, peste 700 au venit să-şi petreacă ziua dezbătînd patru subiecte majore. Pe scurt, din oamenii contactaţi iniţial, a apărut unu din doi. Acesta a reprezentat un succes fără precedent pentru ceva ce nu mai fusese făcut şi care presupunea un asemenea grad de implicare. Democraţia poate încă mobiliza oamenii în Belgia!

Vineri, 11 noiembrie, la Tour et Taxis, Bruxelles: „Ziua D“

David Van Reybrouck şi Paul Hermant au ţinut discursuri de întîmpinare răsunătoare, folosind cuvinte simple şi clare. După o serie de explicaţii legate de modul de desfăşurare a zilei, cu precădere în privinţa sistemului de vot, oamenii s-au apucat de lucru. Trei subiecte importante au fost puse pe ordinea de zi: securitatea socială, supravieţuirea pe vremuri de criză şi imigraţia, un al patrulea subiect urmînd a fi ales de întreaga adunare.

Fiecare temă a fost prezentată într-o manieră informativă şi succintă de către doi „experţi“. Apoi, fiecare masă de zece, cu ajutorul facilitatorului, a dezbătut subiectul, identificînd un număr de probleme, aspecte şi sugestii care, după jumătate de oră, erau trecute mai departe la pupitrul central. Acesta le afişa pe un ecran mare, iar fiecare delegat, echipat cu o mică maşinărie de vot, indica două, trei sau patru priorităţi. În acest mod, puteau ajunge la o ordine a priorităţilor pentru opiniile din cadrul adunării. În acelaşi timp, participanţii „GHome“ şi „GOff“ au format un fel de „a o sută una masă mare“ şi au putut participa, dezbate şi exprima opinii prin intermediul reţelei.

Nu este posibil să reproduc aici dezbaterile sau rezultatele lor (G1000 a încercat să-şi facă văzută şi cunoscută munca într-o manieră proprie). Totuşi, două-trei lucruri pot fi scoase în evidenţă. În primul rînd, e vorba despre calitatea expunerilor introductive pentru fiecare subiect; în al doilea rînd – de entuziasmul participanţilor. Am mai remarcat, de asemenea, maturitatea uimitoare a discuţiilor de la fiecare masă, îmbinată cu o capacitate surprinzătoare de a asculta cu grijă şi a fi foarte atent. În cele din urmă, evidenţiem surpriza şi admiraţia comisiei formate din opt observatori internaţionali, care nu mai văzuseră nicicînd o asemenea desfăşurare, organizată spontan şi fără nici un fel de „patronaj“ din partea autorităţilor.

Continuarea

Din cei 700 de delegaţi prezenţi, 300 (!) s-au oferit voluntari să facă parte din grupul „G32“ şi să continue discuţia timp de trei weekenduri de lucru, de acum pînă în aprilie 2012. „Raportul către ţară“ al G1000 va fi publicat la scurt timp după aceea.

Cu alte cuvinte, trebuie urmărite cu atenţie, trebuie susţinute de fiecare, după mijloacele sale, chiar dacă e vorba despre doar cîţiva euro. Este ceva ce trebuie analizat şi disecat în profunzime mai tîrziu şi probabil cercetat în continuare. Între timp, să ne amintim o replică a unuia dintre facilitatori, spusă în timpul cinei de la sfîrşitul zilei: „Concluzia de la masa mea a fost că fiecare dintre noi a deprins un nou mod de a discuta despre politică unii cu alţii; ne-am schimbat de azi-dimineaţă!“. Şi chiar dacă nu ar fi însemnat mai mult de atît, a meritat, nu credeţi?

*  Lăsaţi-i pe învăţaţii politici să hotărască, după dezbaterile cuvenite, exact care epitet ştiinţific (dacă e vreunul) ar trebui ataşat versiunii de democraţie de care se ocupă G1000: deliberativă? participativă? consultativă? mai cuprinzătoare…? Eu unul voi rămîne la terminologia folosită în Manifestul G1000, susţinînd că nu face altceva decît să aducă la cunoştinţă „ceva ce se întîmplă la noi în ogradă“.

Paul Th. Grosjean este evaluator de proiecte, programe, instituţii şi politici din diferite domenii şi visiting lecturer la Universitatea din Louvain. 

Text apărut în La Revue Nouvelle  şi obţinut prin reţeaua Eurozine (www.eurozine.com).  © Paul Th. Grosjean /  La Revue Nouvelle  © Eurozine 

traducere din limba engleză de Patricia MIHAIL