A nu avea nici un ban

în buzunar. Cum este? Ce faci? Cerşeşti? Cît rezişti? Înspăimîntătoare situaţie. Sînt zile cînd trag sertarul de sub scaunul din faţă şi găsesc punga cu 5 bani şi număr un leu-doi. Număr mult şi găsesc de-un covrig. Sînt bani adunaţi din salariu, rămăşiţe, resturi. Dar cînd nu vine salariul? Sînt zile cînd n-am un ban în buzunar. Şi nici sub scaun nu se adună un ban. Şi împrumut doi lei şi-mi iau un covrig de-un leu. Iar covrig. Covrigăraia asta imensă îmi închipuie covrigi în stomac. Vă daţi seama că un covrig de alaltăieri se bucură de covrigul de azi şi cred că de mic pînă astăzi oi fi mîncat două-trei cuptoare de covrigi. Niciodată cu poftă. Mereu pe lipsă. Covrigul merită un destin mai bun, o viaţă mai amplă, un arpegiu defalcat pe seminţe, cocă, învîrteli.

Or, covrigul e nedrept aruncat din sărăcie şi umplere de gol. Aşa-s eu, aşa o fi lumea. Ce muzică s-o potrivi sărăciei de covrig? Cred că mai degrabă un dans, o horă, nu? Vai şi amar, covrigule, vai şi amar, covrigăria ce te vinde fără suflet, la număr, căci tu, covrigule, nu eşti bun decît la număr, la şir, nimeni nu te bagă în seamă, deşi eşti factorul de stabilitate al sărăciei, al nemerniciei, al supravieţuirii. Te voi trăda la salariu, te voi trăda cînd mă voi scutura de sărăcie, te voi trăda în fiecare moment al coacerii tale. Ţi-o coc, ţi-o coc în timp ce tu te coci pentru mine. Hai întoarce şi obrazul ălălalt, hai întoarce şi partea ailaltă ca să te mănînc, ca să te trădez. Mă supravieţuieşti, covrigule, ca să ajung vremuri mai bune. Ca să te trădez.