Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 416 din 2-8 februarie 2012
Cu ochii n 3,14 jpeg

ÎN TIMP CE O DOAMNĂ 
CU BARBĂ ALBĂ PROTESTA
ÎMPOTRIVA TUTUROR, 
INEVITABILUL S-A PRODUS: 
NIŞTE PUNCTE LUMINOASE 
DAU OCOL ÎNTREBĂRII 

● În timp ce în Piaţa Universităţii se striga „Vrem spitale, nu catedrale!“, un sobor de preoţi sfinţea o biserică sculptată în gheaţă la Bîlea Lac. (M. C.)

● Vremurile s-au mai schimbat: cînd am ieşit din bloc să ne deszăpezim maşina, erau cel puţin trei lucrători însărcinaţi oficial cu aceeaşi activitate prin zonă. Unul dintre ei ne-a oferit, verbal, soluţii (un soi de plan strategic…). Pe de altă parte, o doamnă, a pus mîna pe lopată şi ne-a ajutat, la propriu. Pot să spun că am avut un oarecare sentiment de confort comunitar şi instituţional. (I. P.)

● Lui Nabil Karoui, patronul canalului privat de televiziune Nessma TV din Tunisia, i s-a intentat un proces din cauza faptului că pe postul său a fost difuzat filmul Persepolis (povestea Marjanei Satrapi). Nu a contat valoarea filmului animat, ci faptul că, într-o scenă, eroina discută cu un bărbat cu barbă albă: Dumnezeu. Iar islamul interzice reprezentarea lui Dumnezeu. Cum să pledezi în faţa unei asemenea acuzaţii? (A. M. S.)

● Săptămîna trecută, în timp ce în toată ţara se protesta seară de seară împotriva Guvernului, a sistemului, a capitalismului etc., cele mai protestatare trupe româneşti, Paraziţii şi Implant Pentru Refuz, dădeau concerte în cluburile Princess (din Bucureşti), respectiv Euphoria (din Cluj). Cei de la B.U.G. Mafia au trecut într-o seară pentru cîteva poze. De unde se vede că avem artişti protestatari doar pe bani! Jos pălăria însă pentru Mihnea Blidaru de la Luna Amară, care conducea protestele din Cluj, şi pentru Ada Milea, care a venit şi a stat în lapoviţă în Piaţa Universităţii. (M. C.)

● O televiziune de ştiri se pare că a găsit o formulă ideală şi universală de a-şi saluta telespectatorii – „Bun găsit tuturor!“. Transmiţînd în direct de prin nămeţi sau din Piaţa Universităţii, reporterii o folosesc cu atîta îndîrjire şi perseverenţă încît mai că îţi vine să crezi că s-a dat o directivă internă în acest sens. Ce se întîmplă însă cînd ai de-a face cu ştiri – pardon, cu breaking news – de tipul accident mortal, incendiu devastator, catastrofă? Salutul capătă nuanţe ironice sau e ca-n bancul ăla cu bine faci, bine găseşti? (A. P.)

● Cu o lună şi ceva întîrziere faţă de calendar, inevitabilul s-a produs: iarna ne-a luat pe nepregătite. (M. V.)

● O noapte gri într-un Bucureşti ploios. Din taxi, undeva pe Calea Griviţei, văd nişte puncte luminoase care se mişcă. Cînd maşina se apropie, văd că erau doi oameni. Un el, în costum verde şi cu vestă reflectorizantă, mătură strada. O ea, cu multe paiete şi chestii lucioase,  e o prostituată care face cu mîna spre maşini. Plouă rece, cei doi, la mai puţin de un metru unul de celălalt, îşi fac job-ul liniştiţi, lucind în noapte. O secvenţă poetică. (C. G.)

● Printre fenomenele la care nu ştiu să răspund – există mult mai multe decît se crede – este şi acesta: de ce nu se omologhează în Cartea Recordurilor performanţa acelei adolescente olandeze care, la 16 ani, a făcut ocolul lumii singură, într-o barcă? Se invocă vîrsta ei, e prea minoră… Dau ocol îndelung întrebării şi, oricît ar fi de scandalos, nu ştiu ce atitudine să iau. (R. C.

ÎN CURÎND NE VOM PUNE LA MASĂ
(LA O ACŢIUNE VOLUNTARĂ) 
ŞI VOM NEGOCIA 
UN BUST GENEROS

● La teve, pe burtieră: „În curînd – imagini inedite: un primar italian a căzut pe marmura din Focşani“. Păi, da, probabil a crezut că e de Carrara. (L. V.

● Iulian Apostol (fotbalist): „Cînd îmi voi găsi o echipă, ne vom pune la masă şi vom negocia ca bărbaţii, dacă sîntem bărbaţi. Dacă sîntem femei, ne ducem la club de femei. Îmi place să stau de vorbă cu oameni care sînt bărbaţi“… (A. M. S.)

● Pe e-mail, primarul sectorului 2 „are deosebita plăcere să (mă) invite“, nu la o acţiune voluntară de deszăpezire şi nici la inaugurarea vreunei fîntîni arteziene (am înţeles că sînt specialitatea lui), ci la un eveniment cultural: „Mantre vedice în cultura română: Eminescu, Brâncuşi, Eliade, Blaga, Gyr“. Citez din invitaţie: „Scandaluri politizate, precum meditaţia transcendentală şi MISA, au umbrit, în aparenţă, euforia iluminării en gros, dacă nu cumva au declanşat misionarisme mai degrabă budhiste, tibetane“. Să înţeleg că aşa va arăta discursul electoral al lui Neculai Onţanu pentru alegerile din 2012? (A. P.)

● Dacă aţi trecut vreodată prin Puerta del Sol nu se poate să nu fi auzit plastica înjurătură hijo de puta. Am văzut zilele trecute un tricou galben acoperind un bust generos pe care se lăfăia extensia acestei apostrofări aproape tandre transformate în slogan antisistem: „Las putas insistimos que los políticos no son hijos nuestros“. Se pare că politicienii spanioli au fost, spre deosebire de ai noştri, înţărcaţi de cineva. (S. S.

ÎN PRINCIPIU, VIITORUL E 
PENTRU UNII (DE FAPT, A FOST) 
UN ANIMAL RESPONSABIL 
CARE A REABILITAT O MARFĂ

● În cazul în care v-aţi întrebat ce mai face Sebastian Lăzăroiu, aflaţi că „îmblînzeşte viitorul“. A spus-o într-un interviu pe HotNews.ro: „Pun pe picioare un proiect de societate, asta fac. Sînt manager la firma care îmblînzeşte viitorul. Am pus şi pe Facebook. Asta e ce fac eu, asta e ocupaţia mea. Ştiu că nu e în nomenclatorul de meserii, dar s-ar putea să fie. Îmblînzitorul de viitor“. Să înţelegem că, în principiu, viitorul e un animal sălbatic care trebuie îmblînzit? Înseamnă că maaaare noroc avem noi cu firma dlui Lăzăroiu… (M. V.)

● Ninge. Televiziunile ne flutură „codul portocaliu“. Facebook-ul s-a împînzit de fotografii cu ninsoarea – în faţa blocului, de la fereastră, pe stradă, la semafor. Pentru unii e o adevărată minune. Pentru alţii – o corvoadă sau o conspiraţie de-a dreptul. Pentru cîţiva pare a fi o ciudăţenie, un fenomen meteo straniu, cu care nu mai sînt obişnuiţi. E 25 ianuarie şi ninge viscolit. Ce e aşa neobişnuit la zăpada asta? Absolut nimic. (P. M.)

● În Piaţa Universităţii, mai mulţi protestatari au scris pe pancartele lor „PDL = PSD = PNL“. La o televiziune se comentează: „E manipulare grosolană, e conspiraţie. Partidul de la putere şi-a adus oameni la manifestaţia Opoziţiei pentru a compromite mitingul, punînd sub semnul egalităţii toate partidele“. De fapt, conspirativita şi corupţia nu cunosc doctrină politică: se găsesc în cantităţi similare în toate partidele. Deci PDL = PSD = PNL. (M. M.)

● N-am stat să fac un inventar onomastic al produselor de patiserie de la noi (deşi poate ar merita), dar am senzaţia că printre ele găseşti cele mai stranii denumiri. Ultimul care mi-a atras atenţia, zilele trecute, a fost „mezzoluna cu brînză“. (D. S.)

● Ministrul Transporturilor din Australia a fost acuzat zilele trecute că a copiat discursul personajului interpretat de Michael Douglas în filmul The American President. Avînd în vedere că scenaristul de la The American President e celebrul Aaron Sorkin, responsabil şi de The West Wing şi The Social Network, nu mi se mai pare chiar atît de grav. Măcar australianul a copiat ce trebuie. (L. V.)

● O frază a dlui Teodor Paleologu – „Actuala luptă politică seamănă cu un meci între două echipe care joacă foarte slab“ – mă duce imediat cu gîndul la tatăl său, domnul Alexandru Paleologu, cel care a reabilitat frivolitatea la noi, ca nimeni altul. (R. C.)

● Pe o tarabă dintr-o piaţă de cartier, un carton cu o marfă în trend: „cartofi protestatari“. (S. G.)

Foto: V. Dorolţi

1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.
1775202799 jYvq jpg
7 factori care pot influența valorile trigliceridelor
Trigliceridele sunt un tip de grăsime prezent în sânge, pe care organismul îl folosește ca sursă de energie. După masă, excesul caloric se transformă în trigliceride și se depozitează în țesutul adipos. Problema apare atunci când valorile rămân crescute în mod constant.
imagine principala jpg
Psihologia la cazino online: evitarea deciziilor impulsive și alte abordări pentru distracție mereu responsabilă
Noroc sau strategie, ce contează mai mult în cadrul divertismentului digital făcut posibil de către platformele cu jocuri de cazinou disponibile în spațiul virtual?
Motive pentru care un media convertor prin fibra optica este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distante lungi jpg
Motive pentru care un media convertor prin fibră optică este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distanțe lungi
Dezvoltarea accelerată a infrastructurilor IT și creșterea constantă a volumului de date transferate între sedii, clădiri sau puncte de lucru aflate la distanțe considerabile au determinat companiile să caute soluții tehnice capabile să ...

Parteneri

drona britanica nyan2 jpg
Ucraina a început să folosească drone britanice pentru atacuri în profunzime în Rusia. Care sunt riscurile pentru Regatul Unit?
Forțele armate ucrainene folosesc de șase luni drone de fabricație britanică pentru a lovi obiective strategice din interiorul Rusiei, potrivit unor surse militare citate de cotidianul britanic The Times.
accident autobuz ungaria jpg
Tragedie în Ungaria: 12 oameni au murit după ce un autobuz plin cu pasageri s-a răsturnat într-un șanț
Accident cu 12 morți și cel puțin 10 de răniți, după ce un autocar polonez s-a răsturnat într-un șanț. Tragedia s-a petrecut în Ungaria
Alex Constantin prezintă Știrile de dimineață la România Tv foto: arhiva personală
Alexandru Constantin, primele declarații după demisia de la România TV: „Schimbăm regulile jocului!” Cum arată sora geamănă a vedetei TV
Primele declarații, după demisia știristului Alexandru Constantin de la România TV: „Revin, dar schimbăm regulile jocului!” Unde a plecat, ca să-și încarce bateriile?
pescobar instagram jpg
Cum a fost primit kebabul cu caracatiță al lui Pescobar în Austria. Verdictul jurnaliștilor austrieci
Pescobar și-a extins afacerea la Viena, unde promovează kebabul cu caracatiță. Der Standard a testat preparatul și a publicat un verdict favorabil.
Rusia bombardardeaza infrastructura energetică ucraineană  Herson FOTO EPA EFE jpg
Suedia trimite în regiunea Kiev structuri de protecție pentru infrastructura energetică
Regiunea Kiev a primit peste 33 de tone de structuri de protecție destinate infrastructurii energetice, ca parte a unui ajutor oferit de Agenția suedeză pentru Protecție Civilă și Reziliență, MSB.
Martin Madeline Degy jpg
Vicecampion la atletism, muncitor la câmp. Cealaltă față a sportului de performanță
Medalii internaționale, campionate europene și antrenamente zilnice. Din exterior, viața unui atlet de top pare exclusiv dedicată sportului. În marșul francez însă, realitatea este mult mai puțin spectaculoasă: unii dintre cei mai buni sportivi ai țării trebuie să muncească în paralel.
seceta Dunare foto Apele Romane jpeg
Marile râuri ale Europei sunt pe cale de dispariție. Continentul se va confrunta cu un șoc. Valul de căldură anormal distruge afacerile din Europa
Marile fluvii ale Europei — Rinul, Dunărea și Pad — au ajuns la niveluri record de scăzute din cauza secetei severe, blocând transportul de mărfuri, afectând producția industrială și punând în pericol chiar și răcirea centralelor nucleare.
incendiu tir captura video Incomod media png
Incendiu urmat de explozie pe DN5, în Giurgiu. Un TIR încărcat cu bomboane a ars aproape în totalitate
Un TIR încărcat cu bomboane a fost cuprins de flăcări în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN5 București–Giurgiu, în localitatea Daia, pe sensul de mers către Giurgiu. Incendiul a fost urmat de o explozie, însă, din fericire, nu au rezultat victime
brancusi ai impact see romania png
De la New York la Hobiţa. Timothée Verrecchia, strateg cultural, despre Brâncuși și artă într-o lume dominată de algoritmi: „Eroul este întotdeauna cultura“
Timothée Verrecchia vorbește despre Constantin Brâncuși, călătoria sa în România și nevoia de a simți arta dincolo de ecrane. În era inteligenței artificiale și a algoritmilor, el susține că emoția și factorul uman rămân esențiale.