Oameni şi sîmbete (de altădată...)

Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Spital, în Franţa jpeg

Pe vremea copilăriei mele, sîmbetele aveau oarece tradiţie. Nu doar pentru că după-amiezele lor reprezentau începutul de weekend, ci pentru că la noi veneau, în fiecare sîmbătă, anumiţi musafiri.

„La noi“ însemna la părinţii mei, de fapt: erau nişte prieteni de-ai lor care veneau sîmbătă de sîmbătă. Apartamentul în care stăteam pe atunci era departe, pe Şoseaua Giurgiului, într-o zonă în care casele vechi, ale mahalelor de altădată rămase nedemolate, se îmbinau cu noile blocuri ceauşiste.

Noi aveam două camere, comandate, undeva la etajul 5. Una era plină de cărţi şi una – de jucării. Spaţiul era mic şi obiectele – multe, mai ales că la noi aproape nimic nu se arunca. Şi totuşi, în casa noastră era ordine şi era curat. Lucrurile erau mereu şterse de praf şi aşezate la locurile lor, care nu erau nicicînd întîmplătoare. Căci casa din Giurgiului şi viaţa noastră din ea funcţionau ca o mitologie. O mitologie multiplă, cu diverse categorii de personaje. Pot spune doar atît: jucăriile mele, foarte multe pentru vremurile de atunci, se numeau „Bandă“; iar noi, membrii familiei, aveam şi identităţi de... împrumut, pornind de la personaje din benzi desenate sau desene animate, precum Hercule (din Pif), Lupul din Cei trei purceluşi şi diverşi motani (simplificînd...).

O asemenea existenţă poate părea cel puţin fantastică. Dar nu era decît o joacă, mai avansată, pe care părinţii găsiseră de cuviinţă s-o inventeze pentru mine, copilul lor, într-o epocă în care realitatea nu era prea plăcută.

În contextul ăsta se plasau şi vizitele, de sîmbăta, ale prietenilor noştri, vreo trei-patru cupluri aproximativ de vîrsta părinţilor mei, dintre care doar unul avea copii. Cînd veneau prietenii noştri în vizită, ştiam, din start, o regulă de aur pe vremea ceauşistă, pe care eu însămi, copil fiind, o formulasem: „Să fim patrioţi în bloc!“. E clar ce voiam să spun cu asta: că nu e bine să ne lansăm, în apartamentul cu pereţii subţiri şi, posibil, cu microfoane (lumea crede că orice era posibil, pe atunci...), în speculaţii împotriva regimului ceauşist.

Prietenii părinţilor mei discutau de ale lor. Mă includeau şi pe mine, care nu mă plictiseam cu ei, în ciuda diferenţei de vîrstă. Vorbeau cu orele, lucruri şi mai importante, şi mai mărunte, mîncam supă de roşii şi ne uitam la serialele de atunci, precum Kojak, sau Manix şi, mai tîrziu, Dallas. Pentru mine ei erau... oamenii mari.

Pe atunci, desenam mai tot timpul. Poate şi pentru că una dintre doamnele care venea la noi sîmbăta era pictoriţă: Clarette Wachtel. Personajele ei fantastice, pisici, cai, vaci, vrăjitoare, clovni, sirene, oameni-măşti – toate într-o lume de bîlci suprarealist (de altfel, a fost comparată cu Chagall) – mi se păreau fireşti şi de la sine înţelese. Ele se potriveau cît se poate de bine cu mitologia noastră de familie extinsă pe care o trăiam în Şoseaua Giurgiului. Reta – căci aşa îi spuneam noi – mă încuraja să desenez, şi chiar m-a învăţat să pictez icoane pe sticlă. Am pictat una, ţin minte, cu toate zodiile; o am şi acum.

Din păcate, de peste o lună (18 decembrie a.c.), Reta nu mai e printre noi. Ea aparţine lumii copilăriei mele, unde totul părea perfect şi posibil. Ţin minte că ea şi soţul ei, Vadic, printre altele autor de proză pentru copii, mi-au înregistrat pe o bandă de magnetofon (era epoca lui atunci...) o poveste genială, despre care, din păcate, nu-mi amintesc amănunte.

Tot la noi venea şi Erich Nussbaum, prieten al tatălui meu şi coleg cu el la Studioul „Sahia“, regizor de filme documentare şi, în ultima perioadă, profesor la Universitatea Media. Erich povestea, cu umor, anecdote de la studio. Mai povestea, cu duioşie, de negrul cîine Jimmy, aproape de garsoniera lui, de care aveau grijă soldaţii de la ambasada SUA de atunci.

Nici Erich nu mai e, de anul tecut. Tatăl meu a fost primul care s-a dus, marcînd finalul unei lumi pe care, odată mutată din de altfel îndepărtatul Giurgiului, nu am mai regăsit-o.

Doar, poate, se regăseşte la ceilalţi prieteni de atunci, care au păstrat pînă azi cîte ceva din mitologia de atunci. Tot aşa cum, de altfel, mă tot străduiesc s-o păstrez şi eu.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.