De ce România nu e o cauză pierdută

- interviu cu Ioana TRAISTĂ -

Pe scurt, GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals) este o societate de tineri profesionişti români, din întreaga lume, care s-au gîndit la situaţia lor, de expat, care voiau totuşi să nu se deconecteze total şi conştientizau că au ajuns într-un punct de unde pot da ceva înapoi. Ideea a pornit în urmă cu cîţiva ani, în 2008, în Budapesta, de la un grup de români stabiliţi acolo, care, împreună cu cîţiva prieteni din SUA, Franţa şi România, au pus bazele unei reţele de români; deşi împrăştiaţi prin toată lumea, aceştia doreau să păstreze legătura unii cu alţii. Nucleul a fost găsirea unei identităţi, a răspunsului la întrebarea: unde vrem să ajungem? Cum s-a dezvoltat această societate şi ce îi mînă pe ei în luptă, am discutat cu Ioana Traistă, manager de comunicare.

Povestiţi-ne cum aţi aflat de GRASP, cînd şi de ce aţi devenit membru?

Întîlnirea mea cu GRASP s-a produs acum trei ani, cînd m-am întors din Olanda, unde am beneficiat de o bursă Erasmus. În perioada aceea aveam un sentiment contradictoriu: mă simţeam foarte bine în Olanda, dar aveam şi o remuşcare, pentru că mă simţeam ruptă de România. Cînd am aflat de GRASP mi-am dat seama că oriunde aş fi în lume pot rămîne în contact cu România. 

Ce înseamnă de fapt contactul cu România?

În primul rînd – crearea şi implementarea de proiecte în România sau în comunităţile româneşti din diaspora. Cînd te implici în asemenea proiecte, simţi mai bine pulsul societăţii, pentru că ai nevoie să te informezi îndeaproape şi să fii în permanent contact cu ce se întîmplă în ţară. Identifici astfel nevoile ţării tale din prisma societăţii în care trăieşti. Căci, văzute din afară, le percepi poate mai bine şi le poţi trata la fel de implicat ca şi cum ai fi în ţară. Depărtarea nu duce neapărat la detaşare. E bine să poţi să aduci acasă experienţa din afară, nu neapărat prin revenirea în ţară, ci prin implicarea ta în proiecte care ajută la dezvoltarea României.

De ce s-ar implica, benevol, cineva aflat în străinătate în proiecte de acest gen?

Sînt mai multe motive, dar totul a pornit de la ideea de a face ceva pentru România. În prezent avem 120 de membri activi, oameni care se implică în proiecte şi în departamentele organizaţiei, şi sînt convinsă că motivaţia fiecăruia este diferită. Aş putea da doar cîteva exemple. Pentru mine, personal şi profesional, sentimentul general este că nu sînt „eu pentru mine“, ci că exist şi pentru altcineva. Pentru alţii înseamnă şi o acumulare de experienţă, ei lucrează şi se implică pe domeniile lor de activitate. Aici lucrurile devin mai concrete, unii dorind să se implice pe un anume domeniu în dezvoltarea personală şi profesională. Este aşadar un proiect win-win. Oricît de motivaţi am fi, trebuie să vedem şi beneficii concrete; de aceea îi încurajăm astfel pe membrii noştri să se implice în direcţiile care li se potrivesc, pentru că asta şi motivează.

Mulţi spun că România este o ţară care nu mai poate fi salvată... 

Există într-adevăr acest discurs, dar noi nu credem aşa ceva. Dacă ne uităm la ce se întîmplă în aceste zile, cînd unele modele sînt demontate, poate că pare a fi ceva ce nu mai poate fi salvat. Dar cîteodată trebuie să blochezi aceste gînduri, să te mobilizezi şi să te gîndeşti că ceea ce faci contează. Dau un exemplu foarte simplu. Cînd am plecat din ţară, se vorbea foarte mult de colectarea selectivă la un mod teoretic. Acum sînt din ce în ce mai mulţi oameni care ţin cont de acest aspect. Poate părea absurd să vorbim de aceste semne ale civilizaţiei într-o ţară care este deja membră a Uniunii Europene, dar momentan acestea sînt şi, cît timp le vedem, există speranţă.

Care a fost traseul GRASP, de la teorie la practică?

Am trecut prin mai multe procese. La început s-au format cîteva grupuri de lucru pe diferite teme, de la economie, cultură şi societate la imaginea României în afară, grupuri care urmau să genereze proiecte în aceste direcţii. Lucrînd foarte mult online, acest tip de activitate era destul de greu de gestionat, depinzînd foarte mult de managerul grupului de lucru şi de timpul pe care acesta îl avea. La început nu a funcţionat foarte bine, dar în timp s-au desprins cîteva proiecte pe teme concrete şi totul a căpătat o fluenţă. Din 2009 am investit mai mult şi în organizarea activităţilor, de la proiecte pînă la departamente, iar în prezent avem în jur de 10 proiecte – ceea ce înseamnă destul de mult pentru modul în care lucrăm. Anul trecut ne-am definit obiective mai clare şi un plan de lucru anual, încercînd în acelaşi timp să ne setăm obiectivele pe cinci ani. Tot anul trecut am decis că e bine să facem şi o schimbare de imagine, faptul că vrem să ne axăm mai mult pe tinerii profesionişti. Nu excludem studenţii, dar membrii noştri sînt în general oameni care au terminat o facultate sau sînt înscrişi la masterat sau doctorat, sau sînt tineri profesionişti. Există multe organizaţii studenţeşti, şi în diaspora, şi în România, dar ne-am dat seama că tinerii profesionişti din afară sînt neglijaţi. Sînt oameni care n-au foarte mult timp liber, dar vor totuşi să dea ceva înapoi ţării lor. 

Înţeleg că majoritatea membrilor sînt oameni de carieră. Practic cum se implică?

Avem cinci departamente: comunicare, strîngere de fonduri, resurse umane, dezvoltarea de filiale şi biroul din Bucureşti. Sînt lucruri care se pot face punctual în cadrul acestor departamente, dar poţi lucra şi pe proiecte. Avem, de exemplu, un proiect care vizează domeniul mentoratului. Poţi fi mentor – ceea ce nu presupune mai mult de patru ore pe lună. Un efort dispersat pe o perioadă mai lungă de timp. Foarte mulţi vor să facă asta. Avem, de asemenea, şi un program pe antreprenoriat, „Start Up Your Idea“, unde participă tineri profesionişti care, deşi încîntaţi de idee, nu pot ajuta la implementare zi de zi, din lipsă de timp, dar participă la întîlnirile reţelei, ţin discursuri în cadrul conferinţelor şi se implică în această direcţie.

Pentru că vorbim despre conferinţe, în funcţie de ce alegeţi temele dezbaterilor?

Am decis să atingem acele teme de interes pentru România şi teme asupra cărora avem cît de cît expertiză, care ne afectează într-un fel sau altul, şi să găsim diferite soluţii: plan de acţiune, generarea proiectelor. În 2010, am susţinut la Bucureşti o conferinţă despre educaţie, în care s-a discutat despre cum am putea creşte competitivitatea absolvenţilor români, în străinătate şi în ţară. Urmarea acestei întîlniri s-a concretizat în proiectul „Educaţia contează“, a cărui finalizare o dorim a fi un program de politici publice, cu un plan de acţiune şi cu soluţii concrete. 

Daţi-ne un exemplu de soluţii concrete.

S-a vorbit foarte mult la conferinţă despre faptul că în universităţi trebuie să existe programe de internship, şi nu cele trei săptămîni de practică, despre care ştim cu toţii cum se face. De asemenea, necesitatea biroului de consiliere profesională, căci în România sînt puţine universităţi care să aibă aşa ceva. Necesitatea este clară: cînd eşti în anul I, e destul de greu să-ţi dai seama ce-ţi doreşti. Cu cît ştii mai repede, cu cît ai un consilier cu care poţi să-ţi construieşti un plan de carieră să optezi cît de cît conştient – cu atît eşti mai motivat şi mai bine pregătit. 

Vorbind de educaţie, în România se tot organizează conferinţe cu această temă. Cît de greu este să faci ceva concret în acest mediu unde pare că doar se discută?

În primul rînd, n-ar trebui să reinventăm roata. Să nu avem orgolii. Să gîndim pe termen lung rezultatele la care poţi ajunge cu ajutorul altcuiva. E greu, într-adevăr, şi uneori poţi cădea în propria capcană. Sînt foarte multe organizaţii care realizează, concret, paşi mici, ideal ar fi însă să ne unim eforturile. S-a vorbit mult despre acest subiect în România şi, din acest punct de vedere, societatea civilă este foarte bine dezvoltată. Problema e că nu există comunicare, nu ştim unii de alţii, există lucrurile zilnice şi uiţi să gîndeşti pe termen lung. 

Revenind la GRASP, cum coordonezi realizarea unui proiect în România cînd tu lucrezi în altă ţară?

Iată un exemplu concret. „YoungDiplo“ este un proiect axat pe politică externă şi pe scurt vizează formarea viitorilor lideri în politica externă. Coordonatoarea proiectului, Eliza Gheorghe, trăieşte la Oxford. Proiectul are mai multe faze de implementare în România, printre care organizarea unei conferinţe la sfîrşitul lui martie. În general, strategia şi un plan de acţiune se stabilesc împreună cu echipa de proiect, care este o una globală: trei membri se află în Bucureşti, patru la Londra, unul în SUA. Cînd vine momentul implementării, folosim echipa locală. Avem oameni la biroul din Bucureşti care, chiar dacă nu lucrează la proiectul respectiv, sînt mobilizaţi pentru acesta. Avem şi o echipă executivă care funcţionează tot online, dintre membrii căreia, în Bucureşti, sîntem şase. 

Ce înseamnă GRASP pentru România?

În timp dorim o Românie democratică, profesionistă, conectată la mediul internaţional. Ca ţară, încă pendulăm între mitul Cenuşăresei şi imaginea lui Ştefan cel Mare şi pare că deocamdată nu găsim un echilibru. Conectarea la mediul internaţional o vedem ca pe o sursă de inspiraţie, dar şi ca pe un mediu în care putem exporta multe lucruri bune din România.  

a consemnat Stela GIURGEANU