Ar trebui deschis balconul de la Universitate?

Publicat în Dilema Veche nr. 416 din 2-8 februarie 2012
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului. Şi, chiar dacă România de azi e preponderent altă ţară în raport cu cea din 1990, această revenire în spaţiul originar al protestului postcomunist e semnul că rana de atunci, de fapt, nu s-a închis niciodată. Revenim acolo pentru că mai toate dilemele sociale de atunci au rămas, timp de două decenii, fără răspuns.

Piaţa Universităţii din 1990 a avut, în cuprinsul ei de cîteva sute de metri pătraţi, un centru simbolic, un punct de atracţie şi o tribună: toate acestea s-au concentrat în balconul de la Universitate, pe latura Facultăţii de Geografie, vizavi de Hotelul Intercontinental. Pe-acolo au trecut atunci toate gloriile protestului autohton, oameni de cultură, artişti, foşti deţinuţi politici sau figuranţii de rigoare ai unei piese ce se scria sub ochii noştri. Ca unul care mi-am petrecut seri la rînd, în acea frumoasă şi tulbure vară ce stătea să-nceapă, sub acel balcon, am mai curînd imaginea unui loc suspendat deasupra trotuarului dinspre care – în contrast cu restul ţării, care era preponderent pro-Iliescu – răzbătea zumzetul unei schimbări pe atunci doar posibile. Între timp, schimbarea s-a produs – s-ar zice. În toamna lui 1996, la şase ani după acea Piaţă a Universităţii, Emil Constantinescu – el însuşi un produs politic al celebrului balcon – redeschidea iarăşi acele ferestre dinspre stradă şi anunţa lumii că România acelei schimbări ieşea la suprafaţa unui vot liber.

Şi iată că nodul simbolic al Pieţei s-a reanimat iarăşi în săptămînile din urmă, cu o nouă generaţie de protestatari, dar cu aceleaşi vechi doleanţe – dintre care prima rămîne tot schimbarea manierei în care se face politică în România. La ora la care scriu (cu o săptămînă mai înainte ca revista să ajungă sub ochii cititorului generic), un viscol cehovian bate-n ferestre. Dar, dat fiind că în prima sa TV-intervenţie de după inflamarea socială Traian Băsescu n-a spus nimic în măsură să detensioneze strada şi în ciuda faptului că doctorul Arafat a apărut suspect de rapid alături de premierul Boc dînd tot felul de comunicate, e foarte posibil să avem în faţă o nouă primăvară de proteste.

Iar întrebarea care se pune e: Ar trebui deschis balconul Universităţii, aşa cum s-a întîmplat în 1990?

De cîteva săptămîni, Universitatea bucureşteană are un nou rector. Pînă la ora la care scriu am avut o singură întîlnire cu domnia sa, în care am discutat 30 de secunde despre pierderile de energie termică prin geamurile imperfecte ale Facultăţii de Istorie (acesta fiind un subiect în care, bag de seamă, dînsul – profesor de Filozofie – e tot atît de specialist ca şi mine). Ales rector în condiţiile tulburi ale prezentului – şi în virtutea unei noi şi discutabile legislaţii a învăţămîntului –, acest profesor nu-i scutit de bănuieli de partizanat politic (nu-i de mirare, dat fiind că la noi oricare bănuieşte pe oricine de orice). În fine, aflu că la rectorat s-au şi primit cereri ca celebrul balcon al Universităţii, cel de peste drum de Inter, să fie deschis iarăşi.

Ei bine, îl voi susţine pe noul rector dacă va refuza acest lucru – chiar dacă cererea vine din partea vreunui ONG ori din partea vreunei asociaţii de studenţi. Cînd spun aceasta, nu am în vedere păstrarea intactă a vreunei sacralităţi (presupunînd că atunci, în 1990, s-a petrecut aşa ceva acolo), ci pur şi simplu e opinia unui om ce-şi doreşte să fie cetăţeanul unei ţări în care politica, pe cît posibil, să rămînă cît mai mult în afara amfiteatrelor. A nu se înţelege că visez ca oamenii universităţii, profesori sau studenţi, să nu facă politică dacă vor (punct de vedere din care nici eu nu-s tocmai inocent); ci doar atît spun: în istoria noastră contemporană, atunci cînd politica şi amfiteatrele s-au mixat – de la legionari la comunişti, şi nu numai – nu ne-a fost tocmai bine.

Universitatea, peste tot în ţară, trebuie să rămînă un loc sacru în sine – prin ştiinţă, mai curînd decît prin politică. Acolo trebuie să se dezbată orice (inclusiv doctrine sau ideologii); acolo pot protesta studenţii (aşa cum în 1968 s-a întîmplat la Sorbona sau aşa cum, în Facultatea bucureşteană de Istorie, s-a blocat un amfiteatru la finele anului trecut), pentru că este dreptul lor. Profesorii, în ceea ce-i priveşte, pot simpatiza pe oricine. Doar că, în ceea ce-i priveşte pe politicieni, ei ar face bine să intre în Universitate în vîrful picioarelor şi dezbrăcaţi de partizanat. 

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

soldat burkinafaso shutterstock 1839402940 jpg
Noile autorități din Burkina Faso spun că președintele înlăturat a fugit la o bază armată
Paul-Henri Sandaogo Damiba pregătește o contraofensivă, a declarat liderul grupării militare care a anunțat preluarea puterii în țară, căpitanul Ibrahim Traore.
Liderul centralei nucleare Zaporojie, Igor Murașov, a fost răpit de forțele ruse. Foto: Twitter
Directorul centralei nucleare din Zaporojie, în „detenție temporară”. Informația, confirmată de AIEA
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat sâmbătă “detenţia temporară” a directorului centralei nucleare ucrainene Zaporojie, Ihor Muraşov, transmite EFE.
Soldați ucraineni în apropiere de Liman FOTO Profimedia
ISW: Armata rusă, în starea sa actuală, nu este capabilă să opereze într-un mediu nuclear
În starea sa actuală, este aproape sigur că armata rusă nu este capabilă să opereze pe un câmp de luptă nuclear, se arată în ultima evaluare a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.