⬆
EDITORIALE ȘI OPINII
Pagina 185
Pensionarii alpini
Era opt dimineaţa şi un soare cu dinţi. Dintr-un Peugeot destul de vechi au coborît un om de peste 70 de ani şi două doamne cam de aceeaşi vîrstă. El purta un fes roşu cu creastă şi ciucure, ele aveau pantaloni negri de lînă. Mici simboluri ale apartenenţei la o generaţie în ale cărei vremuri de glorie se purtau altfel de echipamente de schi.
Zoom urban
Nimic nu rezumă mai bine românitatea domestică decît îngrijitul. Cel puţin aceasta este concluzia unui antropolog britanic care şi-a petrecut cîţiva ani prin apartamentele sucevenilor şi a scris o excelentă teză de doctorat despre ele. Şi aceasta în primul rînd deoarece, după cum remarcă el, cîmpul semantic al „îngrijirii“ acoperă sau însoţeşte practic toate activităţile omului, motivat de griji şi îngrijorări.
Deci, unde a spus Patapievici chestia aia?
Am rîs cu poftă. Apoi cu tristeţe. Să vă povestesc. Acum două săptămîni, Observator cultural a publicat un articol scris de Lavinia Bârlogeanu, cu titlul „«Vacile sacre» ale României culturale: între adulaţie şi critică“. E o recenzie laudativă la cartea Idolii forului, coordonată de Sorin Adam Matei.
Ură și șah-mat
Poftă de anihilare a celuilalt, organizare ideologică a furiei (eventual cu corolarul crimei), invidie, antipatie viscerală etc., ura este, privită atent, şi un atentat la libertatea celui pe care îl urăşti. Îl condamni, prin ură, la un statut din care nu mai are nici o ieşire.
Paradisul negocierilor
La sfîrşitul anului trecut, am fost invitat să scriu, pentru presseurop.eu şi Courrier International, un articol despre cum văd eu prezentul şi viitorul Europei. A apărut într-un dosar special, alături de alte nouă texte scrise de autori din diverse ţări europene. Reiau articolul aici, într-un moment în care UE este criticată pentru relativa ei pasivitate faţă de ce se întîmplă în Maghreb.
Schengen-ul și vidanja
Ia-te de mînă cu comuniştii ăştia de la putere, du-te cu ei, fă-te purtătorul lor de cuvînt.“ Cu replica asta am fost gratulat de moderatorul unei emisiuni de radio pe teme economice, după ce mi-am exprimat neîncrederea în privatizarea utilităţilor publice-monopol natural.
Viața după capitalism
În 1995, am publicat o carte intitulată The World After Communism („Lumea după comunism“). Astăzi, mă întreb dacă va exista o lume după capitalism. Această întrebare nu este determinată de cea mai gravă depresiune economică din anii ’30 încoace.
Cînd epicul bate politicul
Cine a pus mîna pe numărul de vineri, 28 ianuarie, al prestigiosului International Herald Tribune (IHR) a fost, cu siguranţă, frapat. Mai întîi, de capul de ziar – ceva despre Wikileaks, în condiţiile în care actualitatea internaţională era frămîntată şi extrem de generoasă pentru cei care decid subiectul cu care să deschidă ediţia unui mare ziar.
Război în jurul demolării ilegale din Matache
Hala Matache se demolează! Fără să fi fost declasată, aşadar prin nesocotirea legii care i-a acordat calitatea de monument istoric acestei construcţii care, oricum, datează din 1887. Acum nu mai mult de o lună, era un proiect de a o păstra, deplasînd-o pentru a lărgi carosabilul viitoarei Diametrale. Pur şi simplu, s-a renunţat.
Palatul Atanasievici din Valeapai
Localitatea Valeapai este menţionată prima dată în 1597, în documentele emise în timpul ocupaţiei otomane, ca aparţinînd Banatului de Severin, parte a Paşalîcului de Timişoara. După intrarea Banatului sub administraţia Coroanei Habsburgice, localitatea este menţionată în conscripţia din 1717, apoi în hărţile din 1723 şi 1776.
Despre Federer
Fără să fie una din problemele arzătoare ale lumii, putînd să sune chiar ca o diversiune inacceptabilă de la cîte ne stau pe cap, trebuie totuşi să recunoaştem, nu excesiv de vinovaţi, că mai sîntem o mînă de oameni preocupaţi de sfîrşitul domniei lui Federer în tenisul mondial.
Tangouri, crăpelnițe și portocale
Un bun prieten mi-a povestit cum a reuşit să ocupe, la un moment dat, prin 1972, locul de frunte în ierarhia grupului său de prieteni. Reuşise ceva cu totul extraordinar. Prinsese o excursie în Franţa, la Paris, şi reuşise să vadă patru filme legendare.
Vrăji adevărate
De curînd, vrăjitoarele din România au devenit subiect al presei internaţionale. BBC, CNN şi AP au difuzat ştiri şi reportaje legate de acest fenomen, cu ocazia faptului că vrăjitoarele din România au anunţat că vor face farmece împotriva autorităţilor care au intenţia să le impună taxe pentru activitatea lor... de vrăjitorie.
Țiganiada parlamentară
„Nu se poate susţine ideea că vrea Consiliul Europei sau că vrea altcineva, de vreme ce ţări ale Consiliului Europei îi denumesc pe ţigani «ţigani», şi nu «romi», şi nu cred că au de gînd să dea o lege prin care să îi numească altfel decît aşa cum îi numesc acum“ – a declarat de curînd senatorul PNL Puiu Haşotti, susţinînd iniţiativa lui Prigoană referitoare la controversata poveste a denumirii oficiale a romilor.
Gură-cască la revoluție
„Să pleci, altfel vei sfîrşi ca Ceauşescu!“ A fost ameninţarea unui manifestant către Mubarak. Gândul a preluat-o mare, ca titlu, apoi şi HotNews. Măcar iese ceva bun din procesul lui Ceauşescu: am devenit sperietoare pentru dictatori. Să zicem că asta e contribuţia românească la teoria şi practica democratizării.
Alte întrebări, alte fragmente de răspuns
Nu căutaţi în haosul din jur motive de demobilizare, de abandon. Cu alte cuvinte, feriţi-vă să dezvoltaţi un complex de superioritate faţă de ambianţa în care trăiţi, să vă justificaţi precarităţile şi demisiile prin indigenţa ţării şi a împrejurărilor. Psihologic vorbind, e un procedeu toxic, deformator, perdant.
Noi şi "externele" noastre
Televiziunile noastre – cu excepţia TVR – nu prea îşi bat capul cu ştiri externe. Cu atît mai puţin cu dezbateri sau comentarii despre un subiect de dincolo de hotarele ţărişoarei. (PRO TV a avut, pînă la un moment dat, ştiri externe bine făcute; dar le-a abandonat, dedicîndu-se în exclusivitate formării unui public de „guvizi“ – sau, pe americăneşte, couch potatoes...).
La Davos e soare
Cafeaua este bună, organizarea s-a dovedit, încă o dată, impecabilă. Richard Quest de la CNN calculează cît costă să fii în sală: cca 75.000 de dolari, adunaţi din cotizaţii şi taxe de participare. Atîta trebuie să scoţi din buzunar pentru a „fi acolo“, în Elveţia, în staţiunea Davos, la forumul care se laudă a fi „adunarea celor mai puternici oameni ai lumii“.
Ne aşteaptă Al Doilea Război Rece?
Vizita preşedintelui Hu Jintao la Washington a avut loc într-un moment de tensiune crescîndă în relaţiile asiatico-americane. Într-adevăr, sideraţi de vasta înarmare militară, de noua constelaţie de parteneri strategici din jur şi de noul angajament al Statelor Unite de a garanta securitatea în partea asiatică, mulţi observatori intuitivi au văzut în 2010 aprinzîndu-se primele scîntei ale noului Război Rece, în Asia.
Visul Lazurkinei
Lazurkina şi-a început vorbirea spunînd că a rezistat aproape 20 de ani în Gulag doar pentru că Lenin a fost mereu cu ea, în mintea ei, în sufletul ei. De dincolo de moarte, Lenin personal o susţinuse, o încurajase, o protejase, îi spusese mereu că ea, cea din lagăr, este adevărata bolşevică, şi nu Stalin. Congresul e cuprins de fior şi aplaudă in crescendo.
Comisia monumentelor ca figurant
„Nu vă putem, din păcate, ajuta cu mai mult“ au fost cuvintele cu care preşedintele nostru, domnul prof. dr. arh. Virgil Polizu, s-a despărţit de delegaţii Platformei pentru Bucureşti. De fapt, cum noi sîntem cei cu misiunea să protejăm monumentele, oamenii aceia veniseră ei să ne ajute pe noi. O zi mai tîrziu se băteau primele piroane în pereţii halei Matache, monument istoric.
Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă
Ultimul proprietar din familia Bethlen a fost Markus Bethlen. Domeniul este vîndut de acesta în a doua jumătate a secolului al XIX-lea familiei Haller, în posesia căreia rămîne pînă în momentul naţionalizării. În perioada comunistă, castelul a îndeplinit diverse funcţii pînă cînd a fost transformat în secţie de şampanizare aferentă Întreprinderii Agricole de Stat Jidvei.
Notă informativă, cod "Abator - Timpuri Noi"
Se fac 60 de ani – atîţia, susţine Malraux că sînt necesari pentru a deveni un om – de cînd am fost trimis la „munca de jos“ ca frezor necalificat la uzinele Timpuri Noi; redactor la Scînteia Tineretului, aveam de plătit pentru un unchi care, dansator la Viena, fusese fişat ca spion de organele noastre; mi s-a spus că plec într-o probă de foc pentru a-mi dovedi devotamentul.
Scule profesionale
Înainte de 1990, în serile în care nu se lua curentul electric, la întîlnirile între prieteni, deseori se asculta muzică. Întîlnirea pentru o audiţie muzicală era foarte diferită de cea pentru o petrecere. În cele mai multe cazuri, o audiţie era un moment solemn, în care regula principală era să taci şi să asculţi. Mai toate grupurile de prieteni aveau vorbăreţul lor.
Campionii lumii noastre
Noi arătăm a popor fără proiect. Trăim calduţ, duşi de curenţii circulari ai scandalurilor. N-avem imperative. Ne-am creat un microclimat care exclude confruntarea externă. Ne sîntem suficienţi. Sîntem, deci, campionii lumii noastre.
Viaţa în cîteva agape
La prima întîlnire pe care am avut-o cu foştii colegi, după 10 ani de la terminarea facultăţii, am avut parte de senzaţii ciudate. Cei ce fuseseră tineri, subţirei, idealişti şi rebeli aveau deja fire albe, burţi, „pernuţe“, chelii şi aere de îmburghezire. Pe unii nici nu i-am mai recunoscut. Mi s-a părut un semn bun că totuşi mă recunoşteau ei pe mine
Reversul machismului
În moduri şi grade diferite, modernitatea capitalistă este şi o cultură erectilă. De la putere la sănătate, reuşită şi succes, totul este întrupat în această fantasmă; pentru masculii economiei de piaţă, competiţia şi competenţa încep, se exersează şi se legitimează în pat şi substitutele sale. La aceasta se adaugă religia recentă a corpului.
Muzica de sub vălul islamic al Iranului
„Poţi să-mi spui Q“, îmi zice tînărul de 22-23 ani, îmbrăcat cu un tricou colorat, blugi la modă şi o eşarfă aruncată neglijent după gît. Mă aflu în Gandi Shopping Center, loc de întîlnire al hipsterilor din Teheran. Dacă faci abstracţie de vălurile cu care fetele se prefac că-şi acoperă capul, lăsate fashionably pînă la limită, şi de faptul că berea are 0% alcool, nu ai zice că te afli în Republica Islamică Iran.
Dictatori vs islamişti?
Au ieşit oamenii în stradă în nordul Africii pentru pîine, sau pentru libertate? Iată o dilemă veche de cîteva milenii. Cînd se prăbuşea republica romană sub loviturile populiştilor, se afişa pe zidurile forului sloganul „Pîine şi libertate“. A urmat distribuţia gratuită de pîine către plebei. Şi a urmat moartea libertăţilor republicane.
Despre disperare
În vremuri grele, disperarea devine ambianţă cotidiană. Numărul celor desfiguraţi de griji, nesiguranţă sau revoltă şi al celor dispuşi să facă gesturi extreme creşte simţitor, pînă la a ajunge un fenomen social. Cum poţi veni în ajutorul unui om care şi-a pierdut speranţa?
Franța, sora mijlocie
Mai mult decît eşecul în sine al aderării la Spaţiul Schengen s-ar părea că ne amărăşte Franţa. Obişnuiţi ca „sora noastră mai mare“ să ne susţină aproape necondiţionat pe plan european, nu eram pregătiţi sufleteşte să încasăm un asemenea bobîrnac.
Pledoarii imposibile
Etno-rahaturile astea sînt un fel de 10% mărar tocat peste care se toarnă o tonă de benzodiametaacetatdefîso-chimicale de sinteză, produse la preţ de dumping pe un vapor în largul Mării Chinei. Sînt legale pentru că statul nu ţine pasul cu chimiştii asiatici. Cum se interzice o formulă, cum se inventează alta.
Fericirea ca scop oficial
Într-o vreme a bugetelor restrînse şi a crizei financiare, politicienii văd astăzi în creşterea economică cheia de boltă a programelor de politică internă. PIB-ul este considerat principalul indicator al bunăstării naţionale. Dar, cîtă vreme privim înainte, spre 2011 şi mai departe, ar trebui să ne întrebăm: este cu adevărat înţelept să acordăm creşterii o importanţă atît de mare?
Din vechi carnete, păstrez eșecuri
Nu-mi pot ierta lipsa talentului poetic. Nu găsesc nici o explicaţie plauzibilă faptului că nu pot scrie poezii. Prin urmare, incapacitatea mea de a fi poet este de neiertat. Întreabă-mă care sînt poeţii pe care i-aş lua cu mine pe o insulă pustie. Hai, întreabă-mă, dacă vrei să-ţi întorc spatele cu dispreţ.
Dispare cartierul Buzești-Berzei!
Sub titlul „Răsfoind presa (II)“ avertizam acum opt luni că se apropie ofensiva contra cartierului Buzeşti-Berzei. Nu am de spus altceva despre această operaţie radicală, astăzi, cînd ea continuă, după ce, de o săptămînă, de la răspîntia Calea Griviţei-Buzeşti şi pînă la vechea clădire a Politehnicii de pe str. Dr. Polizu se întinde un maidan.
Castelul „Wekerle-Petala” din Clopodia
Palatele din Banat nu au nici vechimea, nici spectaculozitatea celor din Transilvania. Situate aproape de graniţă, în zone deseori neumblate, lăsate în paragină sau transformate de utilizările perioadei comuniste, cît şi a celei actuale, din palatele din Banat au rămas astăzi mai degrabă poveştile.
Casablanca în trecerea timpului
Stimate lucrătoare şi stimaţi lucrători din serviciile multilateral-dezvoltate; ţin să vă comunic că, în prima duminică a anului 2011, am văzut pentru a nu ştiu cîta oară Casablanca la postul TV Acasă; nu am rezistat ispitei de a revedea această non-capodoperă mai tare decît multe capodopere, acest hymne à l’amour la care ne uităm din tinereţe ca Bogart la Ingrid Bergman.
Sportul „made in China”
La Olimpiada de la Beijing, din 2008, am asistat o zi întreagă la o competiţie de tir, chiar la una dintre probele unde mare favorit era un sportiv chinez. El trăsese impecabil în prima serie şi conducea detaşat. Se îndrepta spre medalia de aur, încă una în Patrimoniul Gloriei Transpirate.
Dezordinea simbolică (X) - indivizi alfa, ritualuri și dezvirginări
Dezvirginarea unui disc, a unei casete, a unui pachet de ţigări sau a unei sticle cu o băutură rîvnită, ruperea cu nesfîrşită precauţie a foiţei care proteja „comoara“ însemna un eveniment important. Iar de dezvirginat, nu se dezvirgina orice. O sticlă de vin „de şaişpe ţîţe“, un pachet de Carpaţi, un disc al Romicăi Puceanum sau o sticlă de ţuică „Ochii lui Dobrin“ nu se dezvirginau.
Everestul scade
„Acoperişul lumii“ – cum a mai fost numit, sau Chomolungma (mama universului sau mama sfîntă, după denumirea locală) – a stîrnit imaginaţia şi ambiţia oamenilor de a-l cuceri, încă de cînd a fost declarat oficial drept cel mai înalt vîrf din lume, în 1856. Pînă atunci se considera că cel mai înalt vîrf ar fi Kangchenjunga.
Cultură și agricultură
De la Kogălniceanu la Constantinescu, mai toate guvernările noastre, indiferent de culoare, au împărtăşit cam aceeaşi cultură politică referitoare la „chestiunea agrară“: „Politica agrară a partidelor politice trebue să fie înlocuită printr-o politică agricolă“ – afirma în anii ’30 ministrul Agriculturii Constantin Garoflid.
Schengen ori moartea!!!
Cîndva pe la începutul anului 2010, mă întîlnesc cu o colegă din Bulgaria şi sporovăim. Colegă de ONG în domeniul politicilor europene – ei au ceva similar Centrului Român de Politici Europene, doar că e mai vechi. Şi colega din Bulgaria mă întreabă dacă avem de gînd să facem ceva legat de aderarea la spaţiul Schengen.
Întrebări. Şi unele răspunsuri
Nu trebuie exagerată dihotomia dintre scrisul „frumos“ şi scrisul „substanţial“, „veridic“. „Frumosismul“ fără idei, fără conţinut e, în cel mai bun caz, un divertisment pasager, o piruetă frivolă. Iar reflecţia, sau relatarea fără stil se dizolvă în plictiseală. Scriitorul adevărat are ceva de spus şi are un fel de a spune care valorifică maximal ceea ce are de spus.
Zîmbete şi compătimiri la frontieră
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd am dat prima dată ochii cu un poliţist de frontieră străin (pe aeroportul Fiumicino din Roma) şi am văzut că zîmbeşte şi spune „Buongiorno!“, am suferit un şoc şi m-am repezit – „eram mult mai prost pe-atunci“, vorba poetului – să trag concluzia că în Occident e bine. Între timp mi-am mai nuanţat opiniile.
Lincoln era urît (şi bîlbîit)
Teama de penibil, grija faţă de propria reputaţie, obsesia firului de spanac uitat între dinţi pot paraliza cei mai mari savanţi, cele mai strălucite minţi ale sociologiei, medicinei, economiei sau încălzirii globale (scuzaţi, îi zice schimbări climatice de la o vreme).
Cum să-ţi respecţi hotărîrile
Uneori ştim ce este mai bine de făcut, dar nu izbutim să punem în practică. Adesea, acesta este cazul deciziilor de An Nou. Le luăm deoarece ştim că ar fi mai bine pentru noi să slăbim, să ne menţinem în formă sau să petrecem mai mult timp cu copiii. Problema este că o astfel de hotărîre este, în general, mai uşor de încălcat, decît de urmat.
Et, nu versus...
Recenta inflamaţiune publicistică generată de acea emisiune a dnei Eugenia Vodă, în care dl Ion Cristoiu a fost tandru cu memoria Căpitanului* readuce în discuţia publică de la noi dilema morală esenţială cu care lumea a ieşit din secolul al XX-lea: comunism vs fascism, Gulag vs Auschwitz, Stalin vs Hitler. Această discuţie nu se va opri curînd pentru că există multă frustrare în chestiune.
Leviathan-ul schimbă ecuaţia
Au fost ani de negocieri care nu au dus niciunde, a fost un proces la Haga, pe care România l-a cîştigat, s-a mărit cu cîţiva kilometri şi s-a ales cu depozite de gaze în Marea Neagră care, conform prospecţiunilor, ar putea asigura independenţa energetică a ţării pentru aproape 20 ani.
Pericol public!
Totul a început ieri, cînd am văzut obişnuitul anunţ „For Sale/For Rent“ pe faţada de la nr. 33 din Bulevardul Lascăr Catargiu, adresa de lîngă Hotelul Minerva. Pînă anul trecut, imobilul mai era locuit, dar acum frumoasa poartă de fier forjat este legată cu lanţuri.
Palatul din Urmeniş
Palatul din Urmeniş a fost ridicat în stil renascentist de către principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I (1593-1648), pentru soţia sa, Suzana Lorántffy (1602-1660), fiind citat, în tratatele de istoria arhitecturii, ca o construcţie reprezentativă pentru prima jumătate a secolului al XVII-lea.