Dispare cartierul Buzești-Berzei!
Sub titlul „Răsfoind presa (II)“ avertizam acum opt luni că se apropie ofensiva contra cartierului Buzeşti-Berzei. Nu am de spus altceva despre această operaţie radicală, astăzi, cînd ea continuă, după ce, de o săptămînă, de la răspîntia Calea Griviţei-Buzeşti şi pînă la vechea clădire a Politehnicii de pe str. Dr. Polizu se întinde un maidan.
„Cu acelaşi dispreţ pentru istorie, ca şi pentru sentimentele populaţiei, de care au dat dovadă cu prisosinţă în ultimii ani, edilii bucureşteni au programat pentru anul acesta, din care abia a mai rămas jumătate, lărgirea străzilor Buzeşti şi Berzei. O anunţă Adevărul în ediţia de seară de la 11 mai şi într-un articol apărut a doua zi. Se va începe, deci, croirea cu buldozerul a unei artere care ar fi să lege Piaţa Victoriei de Calea Plevnei.
Proiectul exista din anii ’80. Încă o dată, vom asista la triumful postum al planurilor marelui urbanist care a fost Ceauşescu. Atunci, era vorba ca ambele laturi ale străzii Buzeşti să cadă sub loviturile demolatorilor; acum, se zice că va fi sacrificat doar frontul vestic, aşadar zona dinspre gară. După declaraţiile Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Municipiului, nu există încă avizul legal de declasare pentru cele trei monumente istorice condamnate. Acestea sînt, unul după altul, fosta librărie din colţul cu Calea Griviţei, împreună cu fostul Cinema Feroviarul (arătînd ca o fortăreaţă în ruinele căreia a crescut o vegetaţie luxuriantă), Hotelul Marna şi, la nr. 5, căsuţa în care s-au adăpostit vremelnic Veronica Micle şi «Eminul ei iubit». În total, 80 de imobile ar trebui să dispară, dintre care numai cele trei au titlul care le-ar fi dat dreptul de a supravieţui. Urmează, de partea cealaltă a Căii Griviţei, Piaţa Matache Măcelaru (odinioară Stan Ţăranu), construită la 1880, monument istoric şi ea. Dacă distrugerea se va adînci, ca toporul în pădure, va veni şi rîndul fostului Cinema Dacia (Marconi), despre a cărui dărăpănare intenţionată am scris. Adevărul este că, judecînd după criterii obişnuite în alte capitale europene, valoarea clădirilor pe care le vom pierde este totuşi îndoielnică, doar cu excepţia colţului Buzeşti-Griviţei, lăsat de multă vreme în ruină.
Problema este alta. Desigur, dintre cele două maluri ale albiei pe care o reprezintă strada Buzeşti, cel stîng, venind dinspre Piaţa Victoriei, este cel mai interesant. Dar ele împreună formau o unitate, sau, mai degrabă, aparţineau aceluiaşi cartier cu Popa Tatu şi Calea Griviţei, dacă trecătorul întoarce spatele gării şi se îndreaptă către centru. Căsuţele în care s-au aciuit cîteva prăvălii de antichităţi – nimic remarcabil, toate obiectele fiind resturile unor interioare burgheze, nici prea vechi, nici de soi – seamănă ca în oglindă cu frontul opus. Din momentul în care o latură a străzii va fi reconstruită «modern», beton, sticlă şi, cel puţin, şapte etaje, sub care se vor săpa inevitabile parkinguri, discrepanţa faţă de acest fragment vetust al oraşului tradiţional va fi atît de stridentă încît va impune şi distrugerea, în continuare, a zonei care datează din ultimii ani ai secolului al XIX-lea. O adevărată catastrofă este însă desfiinţarea Pieţei Matache. O lovitură, nu numai pentru comunitatea care locuieşte în împrejurimi. Vine multă lume din tot oraşul, fiindcă găseşte aici alimente mai ieftine şi prezentate în forma de altădată, dar mai curat. Aceşti oameni vor fi siliţi să cumpere de la Carrefour sau de la alte supermarketuri. E tocmai ce se doreşte: sîntem împinşi în secolul XXI cu picioare în spate. Aşa că o să dispară, de pildă, firma «La omul bun», care vinde haine «second-hand», dar cu precizarea «marfă nouă»... Ultima piaţă a vechiului Bucureşti va pieri odată cu demolarea halei de acolo, căci de Piaţa Amzei nu mai poate fi vorba: în dosul parapetelor care s-au ridicat se construieşte încă un mall. Se desăvîrşeşte ruptura între orăşeni şi ţărani, cu consecinţe psihologice de a căror gravitate nu pare nimeni conştient. Deja asta este altă ţară decît aceea pe care o tot proslăvim la fiecare aniversare a Unirii sau a Independenţei. Fiindcă asta ştim cel mai bine să facem, să aniversăm. De acum înainte, va fi chiar alt popor. Şi mai e ceva. Auzim din toate părţile că am intrat în criză şi că trebuie suportate economii. Deocamdată, dintre imobilele care urmează să fie expropriate în cartier, pînă în prezent au fost expropriate doar nouă. Cheltuiala pe care o presupun lucrările care stau să înceapă a fost calculată la 250 de milioane de euro. Cum vi se pare?“
Autorizaţia de „construire/desfiinţare“ a fost primită la 8 decembrie şi, de o lună, cleştii de oţel se înverşunează asupra unui cartier viu şi pitoresc. Segmentul din strada Berzei dintre Crişana şi Ştirbei-Vodă este şi el condamnat, deşi acolo erau mai multe case care meritau cruţate. Cel mai grav este că precedentul creat astfel va justifica şi alte asalturi contra identităţii autentice a acestui oraş de popas între Occident şi Orient.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
