Noi şi "externele" noastre
Ne plîngem de multă vreme (dintotdeauna?...) că „străinătatea“ nu ne bagă în seamă cît am merita. Ne chinuim cu „brandul de ţară“ şi aruncăm bani publici în dreapta şi în stînga pentru spoturi publicitare mediocre cu care ne închipuim că, în sfîrşit, vom da lovitura pe plan global. „Lovitură“ însemnînd, la noi, că vom avea în sfîrşit mai mulţi turişti decît bulgarii. Croim din vorbe strategii de politică externă, anunţate la răstimpuri în conferinţe de presă ale preşedintelui, dar ele rămîn la stadiul de croială: cusăturile nu sînt duse niciodată pînă la capăt. Am plîns ani la rînd pe umărul Occidentului să ne primească în grădina lui, ne-am clamat europenitatea pe la toate răspîntiile; am ajuns în sfîrşit în NATO şi în UE. Şi? Ne comportăm în continuare provincial, obsedaţi de ce se întîmplă în ograda noastră, şi mai degrabă nepăsători faţă de restul lumii.
Televiziunile noastre – cu excepţia TVR – nu prea îşi bat capul cu ştiri externe. Cu atît mai puţin cu dezbateri sau comentarii despre un subiect de dincolo de hotarele ţărişoarei. (PRO TV a avut, pînă la un moment dat, ştiri externe bine făcute; dar le-a abandonat, dedicîndu-se în exclusivitate formării unui public de „guvizi“ – sau, pe americăneşte, couch potatoes...). Cine vrea să afle ce se mai întîmplă în lume trebuie s-o ia agale pe Internet – unde, ce-i drept, găseşte tot ce vrea. La televizor – mai nimic. La radio – doar la postul public şi la RFI România. În rest, „străinătatea“ ne interesează doar cînd are loc vreo catastrofă „la ei“. Dar nici măcar atunci.
Să luăm exemplul recent al manifestaţiilor din Tunisia şi Egipt. Sigur, măcar pentru a fi „în rîndul lumii“, televiziunile de ştiri au dat oarece ştiri, ba chiar au „tăiat“ o ferestruică în ecran pe care se transmiteau în direct imagini de la faţa locului, ca să semene cît de cît cu CNN, în timp ce programul continua neabătut cu politicienii, ciuvicii şi gîzii naţionali. Pe ici, pe colo a apărut şi cîte o dezvoltare/comentare a subiectului. Puţin. Prea puţin. Desigur, există explicaţia folosită ca o scuză irefutabilă de producătorii TV: moare audienţa. „Externele“ nu fac rating. Ceea ce e adevărat. Nu numai la noi, dar şi pe alte meridiane. Nici în Franţa, nici în Marea Britanie, nici în Germania subiectele de peste mări şi ţări nu sînt mai urmărite decît cele interne. Dar nicio instituţie media cît de cît serioasă nu-şi permite să ignore, în ziua de azi, ce se întîmplă în lume. Iar în cazul evenimentelor din Egipt şi Tunisia, s-ar presupune că noi, care am trecut în decembrie 1989 prin experienţe asemănătoare, ar trebui să avem o anume sensibilitate faţă de nişte oameni care ies în stradă pentru a scăpa de un regim care îi asupreşte. Se pare că nu o avem. Nu ne impresionează. Nu le „dăm“ ratingul nostru, ocupat cu Băsescu & co. Pe de altă parte, de ani întregi, televiziunile îşi „formează“ publicul după un tipar convenabil lor, penmtru că au de vînzare divertisment ieftin şi ştiri-spectacol. M-a apucat rîsu’ plînsu’ cînd, într-o zi, ştirile de la Antena 3 au început tot cu un accident pe şosea, ca să treacă apoi brusc şi scurt la Egipt. La Cairo se vorbea de peste o sută de morţi şi mii de răniţi, stătea să cadă un regim politic, iar „ai noştri“ nu s-au lăsat pînă n-au scos în faţă un zăpăcit care a intrat prosteşte în depăşire.
Inutil să spun că şi telejurnalele, şi ziarele serioase din Europa s-au deschis, zile la rînd, cu informaţii despre Tunisia şi Egipt. Am mai auzit o „scuză-explicaţie“ pentru asta, provenită din noile cercuri stîngiste de la noi (care la rîndul lor au importat-o din Vest): ţările occidentale care au avut colonii au acum complexe de vinovăţie, de-aia sînt preocupate de ceea ce se întîmplă în fostele posesiuni de peste mări... Trec peste simplitatea unei asemenea gîndiri şi adaug doar că şi Gazeta Wyborcza, şi Nepszabadsag au avut în deschidere Egiptul, zilele acestea. Şi, la noi, Adevărul.
Dar să lăsăm „fostele colonii“ şi să revenim la noi, în UE. Subiectele europene nici măcar nu mai pot fi considerate „externe“, căci sînt cu totul ale noastre. E adevărat şi asta: e greu să construieşti ştiri interesante din ceea ce emană, în limbaj de lemn, birocraţii de la Bruxelles. Dar dacă ne ascundem la infinit după scuza cu „moartea audienţei“ şi după piersicul „limbajului de lemn bruxellez“, la ce mai e bună meseria de jurnalist? În instituţiile europene se iau decizii care, mai devreme sau mai tîrziu, se vor regăsi în viaţa şi în buzunarul nostru. Ce este mai interesant decît atît pentru cetăţean? Totul e ca jurnaliştii, dacă nu vor să devină simpli compilatori de comunicate de presă găsite pe Internet, să găsească unghiul şi limbajul prin care deciziile comunicate sec şi abstract de la Bruxelles şi Strasbourg să fie „traduse“ pe înţelesul oamenilor.
Este ceea ce a promis că va face noua redacţie „Adevărul Europa“, al cărei birou tocmai s-a deschis la Bruxelles. Redactorul-şef Ovidiu Nahoi şi echipa sa vor trimite de acolo ştiri, interviuri, reportaje, atît pentru presa scrisă cît şi pentru online şi TV. Ca unul care îşi bate capul de ceva ani să priceapă „cum devine cazul cu UE“ şi cum pot fi comunicate mai bine şi mai eficient temele europene, sînt nerăbdător să văd efectele acestui pas important spre normalizarea presei de la noi: o redacţie care funcţionează în „supracapitala“ tuturor ţărilor europene, ştergînd distanţele mentale care ne fac încă să privim spre Bruxelles ca spre o „Înaltă Poartă“.
