Schengen-ul și vidanja
„Ia-te de mînă cu comuniştii ăştia de la putere, du-te cu ei, fă-te purtătorul lor de cuvînt.“ Cu replica asta am fost gratulat de moderatorul unei emisiuni de radio pe teme economice, după ce mi-am exprimat neîncrederea în privatizarea utilităţilor publice-monopol natural. Adică, distribuţia de curent electric, gaze, apă. Era pe vremea Guvernului Năstase (care, orişicîtuşi-de-puţin, pusese în operă manevra respectivei privatizări). Celălalt invitat era cunoscutul Ionuţ Popescu (oareş’cum, defel apropiat PSD-ului) care, spre surpriza moderatorului crîncen-anticomunist (după cîţiva ani, CNSAS-ul a descoperit că turnase la Securitate pe un coleg de studenţie), îmi cam ţinea isonul. Nu, nu există o rezolvare, teoretic acceptată de economişti, privind liberalizarea sectoarelor de piaţă care sînt monopoluri naturale. Nu, nici măcar în cel mai bogat stat al celei mai bogate ţări din lume (adică în California), mersul cu două măsuri – adică privatizare parţială combinată cu subvenţii publice – nu a mers. Acolo au ajuns la două ore de curent pe zi, timp de cîteva săptămîni bune, din pur blocaj financiar. Am mai dat exemple şi din Marea Britanie. „California şi România! – auzi comparaţie, sînteţi buni de o bulă în Academia Caţavencu, ha, ha.“ Geaba căutam să îi explicăm că nu orice privatizare este în folosul consumatorului, geaba ne chinuiam să îi dăm exemple, de pomană căutam să îi sugerăm că respectivele privatizări de utilităţi publice sună mai degrabă a încercare de atragere a bunăvoinţei statului membru X sau Y în cursa pentru aderarea la UE (mai tîrziu, preşedintele Băsescu a numit fenomenul „tain“ şi l-a pus în legătură cu refuzul Franţei de a ne accepta în Schengen). Geaba toate eforturile noastre. Gazda emisiunii se hotărîse. Eram nişte comunişti retarzi care nu puteam pricepe economia de piaţă. Ştiţi dumneavoastră, genul acela de dezbatere în care tu spui că, în lipsa concurenţei, nu există piaţă, iar celălalt zice: „comunistule!“.
Între timp, nu zic că mi-am schimbat prea tare părerea despre vînzările din acea epocă. Nu sînt cu mult mai încîntat de furnizarea de apă, gaz sau curent electric din zona mea. E drept, locuiesc în Centrul istoric, infrastructura e veche, defecţiunile sînt mai dese. Investiţiile necesare modernizării sînt mai mari. Presiunea pe costurile de exploatare este foarte mare pentru că acţionarii trebuie să fie ţinuţi în fericirea unor dividende bune. Astă-vară, francezii de la gaze au dat comanda schimbării ţevilor, pe strada mea. Un Dorel angajat de ei a trîntit un tîrnăcop în cablul principal de alimentare cu energie electrică (exact ca în celebrul clip), drept pentru care, întreaga stradă a rămas în beznă. Au venit (cu greu) muncitorii angajaţi de italienii de la curent (mult mai puţini decît pe vremea cînd erau la statul român), care au realizat o cîrpeală pe cablul vechi din 1923 (aşa scria pe izolaţia de hîrtie), apoi au înlocuit toată instalaţia de pe stradă. Lucrările, cu acoperit gropi şi şanţuri cu tot, au durat vreo şase luni.
Nu vreau să-i vorbesc numai de rău pe angajaţii (români) ai regiilor privatizate în folosul unor acţionari din alte state membre. Exact în februarie trecut, belea mare în faţa blocului: se înfundase un canal de scurgere, rezultase o băltoacă imensă care bloca şi trotuarul, şi jumătate din Calea Călăraşilor. Chem vidanja. Vine. Frig de crăpau pietrele. Au muncit băieţii aceia vreo cinci ore, în apă îngheţată, la tîrnăcop. Spre finalul lucrării, îl sun pe administrator, să scoată o sticlă de whisky „de la rezervă“, să le mulţumim oamenilor că au muncit din greu. Îmi dă (nu se ştie cînd mai ai nevoie de o vidanjă). Surpriză! Nici nu au vrut să audă. „Nu ne facem, dom’le, firma de ruşine, pentru o sticlă de 50 de lei. Mulţumim frumos, nu primim. Nu, nici nu vă dăm telefonul mobil pentru vreo intervenţie ulterioară. Sunaţi unde aţi sunat şi acum şi vom veni.“ Am rămas mască.
De curînd, mi-a picat fisa, am pus întîmplarea într-un context mai larg. Firma este franţuzească. Vă daţi seama de ce îi dau ăştia cu lupta anticorupţie, nu? Să nu mai am vreodată tupeul să încerc să le „mituiesc“ angajaţii. Eh, dacă ar fi să le vînd altă regie, mai discutăm…
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
