împotriva curentului

În ziua de azi, personal este realmente politic: eșecurile personale sînt ipso facto eșecuri politice.

Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.

Dacă democrația ar înlocui dictatura pretutindeni, pacea mondială s-ar instala în mod automat.

Boala „ideală“ a lui Crake este una care stimulează producția și vînzarea de antidoturi.

Ca instrument al presiunii statului, sancțiunile economice nu ajung la război, dar sînt mai aproape de el decît de diplomație.

Populațiile, obișnuite cu furnizarea „automatizată” a serviciilor de care depind, își vor pierde treptat reziliența în fața „șocurilor”.

Rishi Sunak, noul ministru de Finanțe al Marii Britanii, a făcut ceea ce i-a cerut prim-ministrul Boris Johnson – după demisia forțată a predecesorului său, Sajid Javid, în februarie.

Democrația liberală se confruntă cu o criză de legitimitate – sau, cel puțin, așa ni se spune. Oamenii nu mai au încredere în guvernarea elitelor liberale și tot mai multă lume crede că oferta actuală de democrație este o păcăleală.

Metropolitan Opera din New York (Met) a anunțat în septembrie că Plácido Domingo renunță la toate colaborările viitoare cu instituția, în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală făcute de mai multe femei, printre care și o soprană care a declarat că Domingo i-ar fi pipăit sînii. Talentul muzical și actoricesc strălucitor al lui Domingo a electrizat generații întregi de iubitori de operă. Poate că, la 78 de ani și după 51 de ani de colaborare neîntreruptă cu Met, era oricum timpul ca el să părăseasc

Efectul de redistribuire al evoluției tehnologice ocupă de multă vreme un loc de seamă în discuțiile economiștilor. În cartea sa din 1932 Teoria salariilor, John Hicks dezvoltă ideea inovației induse. El consideră că, amenințînd rata profitului, salariile mai mari îndeamnă întreprinderile să economisească în privința folosirii forței de muncă, deoarece acest factor de producți

Eroismul și curajul au fost privite dintotdeauna ca virtuți masculine. În faimosul ei discurs de la Tilbury, în timpul Armadei spaniole, regina Elisabeta I a Angliei s-a folosit de un stereotip, spunînd: „Știu că am trupul unei femei slabe și fragile

Distincția dintre nevoi și dorințe ocupa, din cele mai vechi timpuri, un loc central în lucrările gînditorilor. Dar, în economia contemporană, preferințele sînt luate ca un „dat“ și, ca atare, nu constituie subiectul unei interogări cu privire la valoarea și la o

Constrîngerea trebuie înțeleasă ca o presiune exercitată constant – de la folosirea forței pînă la sancțiuni ușoare, economice și culturale –, iar suveranitatea unei țări se măsoară prin vulnerabilitatea sa la feluritele forme de coerciție la care poate fi supusă.

Ființele umane, răspund economiștii, nu vor fi înlocuite, ci completate. Sistemele automate, roboți sau nu, vor spori valoarea muncii omenești, nu o vor distruge, la fel cum un om, ajutat de un calculator performant, poate învinge la șah și cel m

Politicienii există pentru a da glas resentimentelor refulate de conservatorismul „nechibzuit“. Ei dau frîu liber unor emoții care nu ne priesc, dar care, înăbușite, riscă să provoace explozii politice. E însă de datoria lor să se asigure că astfel de izbucniri

Experienţa mea cea mai dureroasă din Rusia a fost vizita, în 1998, la Perm-36, singurul lagăr de muncă forţată construit de Stalin care s-a păstrat. Am fost la Perm, un oraş din Urali, pentru a participa la un seminar al Şcolii de Studii Politice din Moscova.

Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.

Dar, chiar dacă PIB-ul global al Chinei îl depăşeşte pe cel al Statelor Unite, cele două economii îşi vor menţine structuri diferite şi diferite nivele de complexitate. Iar venitul pe cap de locuitor al Chinei este doar 20% din cel al Americii, şi va dura decenii, pe puţin, pentru a ajunge la acelaşi nivel.

Odată cu apropierea alegerilor pentru Congresul american, întrebările privind sănătatea instituţiilor politice americane şi viitorul SUA în privinţa leadership-ului global devin imperative, cîţiva făcînd referire la blocajul partidelor ca dovadă a declinului Americii.

Grupul de strategie Aspen, un grup apartinic de experţi în politici externe, coprezidat de Brent Scowcroft, fost consilier pe probleme de securitate naţională al SUA, şi de mine, s-a confruntat de curînd cu problema modului în care trebuie reacţionat la intervenţia Rusiei din Ucraina.

Ziarul britanic The Observer a publicat în replică o caricatură arătîndu-l pe Putin aşezat pe un tron din care intră şi ies o mulţime de pumnale, cu mîna pe robinetul ce închide conducta de gaze către Ucraina, în timp ce spune: „Vine iarna.“

Odată ce concentrarea veche de milenii a umanităţii pe supravieţuirea colectivă nu mai reprezintă o grijă principală, cîteva societăţi favorizate din Vest au devenit preocupate de probleme legate de drepturile omului. În deceniile recente, am trecut printr-o a doua înflorire a individualismului asociat cu gînditori de secol XIX, precum John Stuart Mill.

Îmi amintesc perfect cînd am fost în Venezuela. Făceam plajă la piscina Hotelului Hilton din Caracas. Un chelner a venit la mine şi mi-a îngăimat ceva nedesluşit despre un atac cu o bombă în New York. Am fugit în cameră, unde am văzut, la televizor, ştirile de ultimă oră, care se repetau întruna, despre cele două avioane prăbuşite peste World Trade Center.

La începutul secolului al XIX-lea, David Ricardo a luat în considerare posibilitatea ca maşinile să înlocuiască mîna de lucru, fiind urmat de către Karl Marx. Noi ocupaţii – cu salarii mai mari, în condiţii mai uşoare şi pentru mai mulţi oameni – au fost create rapid.

„De ce nu a prevăzut nimeni criza?“, i-a întrebat Regina Elisabeta a II-a pe economişti, în timpul unei vizite la London School of Economics, la sfîrşitul lui 2008.

Cît de multă inegalitate e acceptabilă? Destul de multă, judecînd după standardele de dinaintea crizei, mai ales după cele din Statele Unite şi Marea Britanie. Neolaburistul Peter Mandelson a dat glas spiritului ultimilor 30 de ani, atunci cînd a afirmat că se simte cît se poate de „relaxat“ cu privire la oamenii care devin „putred“ de bogaţi.

Recent, la un festival de literatură din Marea Britanie, m-am aflat printre vorbitori, pe tema libertăţii de exprimare. Pentru liberali, acesta e unul dintre punctele-cheie ale libertăţii. Democraţiile susţin libertatea de exprimare; dictaturile o suprimă.

În 1995, am publicat o carte intitulată The World After Communism („Lumea după comunism“). Astăzi, mă întreb dacă va exista o lume după capitalism. Această întrebare nu este determinată de cea mai gravă depresiune economică din anii ’30 încoace.

Am ajuns să am din ce în ce mai puţine speranţe în ceea ce priveşte o ieşire rapidă din recesiunea globală. Expansiunea fiscală (de 5 miliarde de dolari), coordonată de puternicele guverne mondiale, a reuşit să reducă pierderile, dar nu şi să producă o revenire spectaculoasă. Cea mai recentă frustrare este rezumată de ultimul editorial al The Economist, „Creşti, naibii, creşti!“.

„Legile gropilor“ sînt la fel de neiertătoare precum legile fizicii. Dacă te găseşti într-o groapă şi vrei să ieşi, primul lucru pe care îl faci este să te opreşti din săpat. Dacă ai mai multe gropi de reparat şi nu ştii cu care să începi, o alegi pe cea care presupune cel mai mare pericol. Aceste legi sînt în mod special adevărate cînd se aplică finanţelor guvernamentale.

În Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobînzii şi a banilor, Keynes sfîrşeşte prin a face un sumar al punctelor tari şi slabe ale sistemului capitalist. Pe de o parte, capitalismul reprezintă cea mai bună protecţie a libertăţii şi opţiunilor individuale, a iniţiativei antreprenoriale. Pe de altă parte însă, pieţele fără reglementări nu reuşesc să atingă două scopuri esenţiale ale oricărei societăţi civilizate.

Cum în sondajele de opinie laburiştii şi conservatorii sînt cotaţi oarecum la egalitate, alegerile britanice, din 6 mai, ar putea foarte bine să producă un parlament „de coaliţie“ în care nici unul dintre marile partide să nu obţină o majoritate, iar liberal-democraţii să deţină balanţa puterii.

Competiţii dramatice şi replici mediocre: cam aşa s-a scris istoria Uniunii Europene de pînă acum. De prea puţine ori UE se ridică la înălţimea evenimentelor, cauză pentru Europa să piardă teren atît din punct de vedere economic, cît şi geopolitic.

Două abordări domină prezentele discuţii asupra reformei bancare: una se referă la diferenţierea între bănci, cealaltă la reglementare. Originile dezbaterii se trag din istorie, încă din primele zile ale preşedinţiei lui Franklin D. Roosevelt, în era „Noului comerţ“, perioadă în care aşa-numiţii „trust-busters“ (agenţi guvernamentali anti-trust, anti-monopol) au fost puşi faţă în faţă cu legiuitorii în domeniu.

Cît de real este pericolul inflaţiei pentru economia lumii? Părerile în această privinţă se împart între cele ale economiştilor conservatori şi cele ale unor instituţii oficiale ca FMI sau OECD (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică). FMI şi OECD prevăd rate ale inflaţiei foarte scăzute, pentru următorii cîţiva ani.

Nimic fără reguli?   Începînd din acest an, cu prilejul jurămîntului depus în faţa Reginei, toţi membrii Camerei Lorzilor – printre care mă număr şi eu – vor trebui să semneze un angajament scris de cinste şi integritate. Principiile nu admit excepţii, ar putea spune unii.