Ascensiunea roboţilor
Ce impact va avea automatizarea – aşa-numita „ascensiune a roboţilor“ – asupra salariilor şi slujbelor, în deceniile ce vor urma? În zilele noastre, această întrebare se iveşte ori de cîte ori creşte şomajul.
La începutul secolului al XIX-lea, David Ricardo a luat în considerare posibilitatea ca maşinile să înlocuiască mîna de lucru, fiind urmat de către Karl Marx. Noi ocupaţii – cu salarii mai mari, în condiţii mai uşoare şi pentru mai mulţi oameni – au fost create rapid. Dar acest lucru nu înseamnă că teama iniţială – că maşinile vor lua locul de muncă al oamenilor – era una greşită. De curînd, automatizarea în fabricaţie s-a extins chiar şi în zone precum China, unde forţa de muncă era relativ ieftină. Acum, înlocuirea capitalului pentru muncă merge dincolo de fabricaţie. Cel mai banal exemplu îl veţi vedea într-un supermarket: personalul de la casă înlocuit cu un singur angajat care supraveghează un grup de maşini self-service.
Pentru cei înspăimîntaţi de ameninţarea automatizării faţă de munca necalificată, un răspuns prompt este de a-i pregăti pe oameni pentru joburi mai bune. Dar progresul tehnologic înghite acum şi joburile mai bune. O gamă largă de joburi pe care astăzi le considerăm calificate, sigure şi ireductibil umane ar putea fi următoarele victime ale schimbării tehnologice. După cum precizează un articol recent din Financial Times, în două domenii cunoscute drept rezistente la creşteri ale productivităţii – educaţie şi sănătatea –, tehnologia reduce deja cererea pentru lucrătorii calificaţi. Traducerea, analiza datelor, cercetarea legală – o serie întreagă de joburi pentru cei înalt calificaţi ar putea dispărea treptat.
Optimiştii afirmă cu uşurinţă că „vor fi create multe noi tipuri de joburi“. Dar închipuiţi-vă o mînă de tehnicieni înlocuind un grup întreg de taximetrişti şi camionagii, un mic număr de mecanici care întreţin o mînă de lucru complet robotizată sau un singur analist de date şi software-ul folosit de el care înlocuiesc un grup de cercetători cantitativi. Ceea ce produce valoare într-o astfel de economie nu va mai fi munca salariată.
Putem vedea semne ale acelui viitor încă de pe-acum. Twitter, gigantul reţelelor sociale, este un angajator nesemnificativ. Estimat la 9 miliarde de dolari, are doar 400 de oameni angajaţi, în întreaga lume – cam la fel de mulţi precum o fabrică de covoare de mărime mijlocie din Kidderminster.
Nu este adevărat că automatizarea a dus la creşterea şomajului din 2008 încoace. Ce e de remarcat, totuşi, e că şomajul structural – rata de neangajare care rămîne chiar şi după revenirea economiilor – reprezintă un trend ascendent în ultimii 25 de ani. Ne este din ce în ce mai greu să meţinem o rată scăzută a şomajului. Într-adevăr, zilele în care noi, în Marea Britanie, credeam că este normal să avem o rată a neangajării de 2% au trecut de mult. A fost considerată o realizare importantă a ultimului guvern să aducă jos şomajul, la 5%, reducînd o mulţime de joburi fără rost şi programe de instruire nefolositoare. Fără îndoială că unele dintre afirmaţiile legate de roboţii care vor înlocui munca oamenilor se vor dovedi la fel de exagerate cum s-a întîmplat şi în trecut. Dar e greu să rezişti concluziei că „şomajul tehnologic“ – după cum l-a numit John Maynard Keynes – va continua să crească.
Optimistul ar putea răspunde că imaginaţia pesimistului este prea slabă pentru a vedea întreaga varietate de noi şi minunate posibilităţi de joburi pe care automatizarea o va aduce. Dar poate că imaginaţia optimistului este prea slabă pentru a închipui o traiectorie diferită – către o lume în care oamenii se bucură de rezultatele automatizării în petrecerea timpului liber, mai degrabă decît de un venit suplimentar.
În zilele noastre, în ţările sărace găsim metoda împărţirii muncii (work-sharing). Este un mijloc acceptat de a face ca un număr limitat de locuri de muncă disponibile să poată fi ocupate de cît mai mulţi oameni. Economiştii îl numesc „şomaj deghizat“. Dacă scopul este scăparea de sărăcie, şomajul deghizat este un lucru rău. Dar dacă maşinile au construit deja ieşirea din sărăcie, atunci work-sharing-ul este modul practic de a „răspîndi munca“ pentru oameni.
Dacă o maşină poate reduce la jumătate munca umană necesară, de ce să disponibilizezi jumătate din forţa de muncă, mai degrabă decît să angajezi acelaşi număr de oameni, dar pentru jumătate din timp? De ce să nu profităm de automatizare pentru a reduce săptămîna de lucru? Acest lucru ar fi posibil dacă beneficiile automatizării nu ar fi luate în stăpînire mai cu seamă de către cei bogaţi şi puternici, ci ar fi distribuite corect.
Mai degrabă decît să încercăm să respingem progresul maşinilor, ar trebui să ne pregătim pentru un viitor cu mai mult timp liber, pe care îl poate face posibil automatizarea. Dar, pentru a obţine acest lucru, avem nevoie mai întîi de o revoluţie în gîndirea socială.
Robert Skidelsky este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie şi profesor emerit de economie politică la Universitatea Warwick.
Copyright: Project Syndicate, 2013
www.project-syndicate.org
traducere din limba engleză de Patricia MIHAIL
