Viața frumoasă de după muncă

Publicat în Dilema Veche nr. 793 din 2-8 mai 2019
Viața frumoasă de după muncă jpeg

Aproape toate articolele din categoria „invazia roboților se apropie“ urmează un model verificat și bine cunoscut. „Shopdirect.com periclitează 2000 de locuri de muncă în Marea Britanie“, răsună o astfel de știre. Invocînd apoi raporturile competente ale unor institute și think-tank-uri de prestigiu, articolul cu pricina alarmează publicul cu estimări extravagante despre „periclitarea locurilor de muncă“ – altfel spus, despre procentajul de angajați ale căror mijloace de trai sînt amenințate de automatizarea high-tech. Un alt exemplu tipic ar fi: „Un nou raport sugerează că alianța dintre inteligența artificială și robotică ar putea desființa atît de multe locuri de muncă, încît epoca ocupării în masă a forței de muncă va fi curînd de domeniul trecutului.“

Uneori, această perspectivă sumbră e atenuată de distincția dintre „locurile de muncă“ și „sarcini“. Va fi substituită, se spune, numai partea de rutină a muncilor. Potrivit acestor evaluări mai optimiste ale „viitorului muncii“, oamenii nu vor concura cu mașinile, ci le vor asista.

Acest scenariu vesel se bazează, parțial, pe experiența trecută: de-a lungul vremii, mecanizarea a creat mai multe locuri de muncă, mai bine plătite, decît a desființat. Dar se bazează și pe o viziune mai rezervată cu privire la ceea ce pot face roboții astăzi (chiar dacă există dezacorduri cu privire la ce anume vor putea să facă roboții în viitor). În plus, cred unii optimiști, automatizarea va ridica nivelul mediu de inteligență al omenirii. Iar o populație tot mai bogată și mai îmbătrînită va avea nevoie de o armată tot mai mare de îngrijitori, infirmieri, menajeri, formatori și terapeuți umani.

Aici însă e nevoie de un avertisment important: lăsate libere pe piață, beneficiile automatizării vor fi acaparate cu precădere de proprietarii companiilor tehnologice și de „lucrătorii specializați“ de înaltă calificare, restul populației rămînînd șomeră sau într-o stare de servitute fizică și intelectuală. (Nevoia de experți juridici, consultanți, contabili, psihiatri și experți în relații umane va fi mai crescută ca niciodată.)

Procesul automatizării, ne avertizează discursul predominant, trebuie gestionat cu grijă, pentru a preveni disponibilizările în masă și/sau creșterea inegalității veniturilor. Analizele se încheie de obicei cu afirmația răsunătoare că viitorul va aduce locuri de muncă mai „creative“ și noi produse captivante, precum autovehiculele fără șofer. Atîta vreme cît vom putea învăța în timp ce ne cîștigăm traiul, utopia muncii satisfăcătoare și a prosperității ne surîde tuturor.

În caz contrar, profețiile extatice devin sumbre: profesiile sau țările care nu vor adopta automatizarea cu suficient entuziasm se vor confrunta cu extincția economică și culturală. Pe scurt, chiar dacă este o amenințare la adresa muncii, automatizarea e o amenințare care poate și trebuie să fie depășită în cadrul actual al muncii salariate.

Vechea viziune potrivit căreia mașinile oferă emanciparea de muncă, deschizînd perspectiva odihnei active – o temă care se regăsește și la vechii greci – nu e prezentă în acest discurs. Aristotel și-a imaginat un viitor în care „sclavii mecanici“ îndeplinesc munca sclavilor umani, permițîndu le cetățenilor să se dedice țelurilor mai înalte. John Stuart Mill, Karl Marx și John Maynard Keynes și au consolat cititorii cu reprezentarea potrivit căreia capitalismul, generînd venitul și belșugul necesare eradicării sărăciei, va dispărea, într-un final, el însuși, dăruind omenirii libertatea să trăiască, cum spunea Keynes, „înțelept și agreabil și bine“.

În mod asemănător, Oscar Wilde sus-ți-ne în eseul său „Sufletul omului în socialism“ că, dacă mașinile vor face toate „muncile urîte, oribile și neinteresante“, oamenii vor avea parte de „clipe de relaxare încîntătoare în care să conceapă lucruri minunate și miraculoase pentru propria lor plăcere şi plăcerea celorlalți“. Iar Bertrand Russell a ridicat în slăvi beneficiile timpului liber de care vor avea parte nu numai aristocrația, dar și întreaga populație.

Nici unul dintre autorii acestor viziuni paradisiace nu a disprețuit munca. Dimpotrivă, cu toții erau obsedați de muncă. Ce criticau ei era „munca în folosul altora“. Ori, astăzi, „a munci pentru a-ți cîștiga traiul“ a ajuns să fie destinul moral al umanității, în vreme ce timpul liber e asociat implicit cu a nu face nimic. Încă sîntem dominați (și nu numai în Occident) de etica protestantă a muncii.

Economiștii au fost dintotdeauna ambivalenți. Pe de o parte, ei consideră munca remunerată ca un cost necesar al consumului. Mașinile scad costul muncii. Pe măsură ce oamenii devin mai productivi și, ca atare, mai prosperi, vor lucra mai puțin. Mai precis, vor putea alege să muncească mai puțin pentru același venit sau să muncească la fel de mult pentru un venit mai ridicat. Conform modelului istoric, oamenii au „negociat“ timpul și banii astfel încît orele de muncă s au redus, în timp ce venitul a crescut.

Dar conceptul creșterii gradului de abundență, elaborat de Keynes și de alții, a fost suprimat de credința economiștilor într-un deficit intrinsec. Dorințele oamenilor, spun ei, sînt insațiabile, astfel încît ei nu vor avea niciodată destul. Oferta va rămîne întotdeauna în urma cererii, ceea ce impune o optimizare continuă a eficienței și a tehnologiei. Și asta va rămîne valabil chiar și dacă vom avea îndeajuns cît să hrănim, să îmbrăcăm și să adăpostim întreaga omenire. Oscilînd între extravaganța dorințelor lor și puținătatea mijloacelor de care dispun, oamenilor nu le rămîne decît să muncească în folosul altora, într-unul din locurile de muncă disponibile pe piață. În felul acesta, ziua abundenței, cînd oamenii vor putea alege între muncă și timp liber, nu va sosi niciodată. Oamenii vor trebui să se întreacă cu mașinile pe vecie.

Putem ieși din capcana aceasta numai dacă facem două distincții esențiale: între nevoi și dorințe, și între mijloace și scopuri.

Distincția dintre nevoi și dorințe ocupa, din cele mai vechi timpuri, un loc central în lucrările gînditorilor. Dar, în economia contemporană, preferințele sînt luate ca un „dat“ și, ca atare, nu constituie subiectul unei interogări cu privire la valoarea și la originea lor. Vechii gînditori deosebeau între „nevoile corpului“ și „nevoile imaginației“, subliniind caracterul ireductibil al primelor și maleabilitatea celor din urmă. Dacă putem fi convinși să ne dorim orice ne pun înaintea ochilor publicitarii (acum, și online), nu vom avea destul niciodată.

Vechii gînditori deosebeau și între mijloace și scopuri. Produsele mașinilor sînt ceea ce economistul Alfred Marshall numea „premisele materiale ale bunăstării“. Scopul este bunăstarea omului. Iar noi inventăm mașini pentru a-l atinge. Dar, pentru a putea controla aceste invenții, trebuie să avem scopuri care să fie mai convingătoare decît simpla dorință de a beneficia de tot mai multe produse și servicii. În lipsa unei definiții inteligente a bunăstării, vom crea tot mai mulți monștri care se vor hrăni cu umanitatea noastră. 

Robert Skidelsky este membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii şi profesor emerit de Economie politică la Universitatea Warwick. 

© Project Syndicate, 2019
www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEŞU

Foto: L. Muntean

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Scandalul Dorian Popa versus restaurantul care l-a refuzat pe Cheluțu. „Ne criticați fără să ne cunoașteți” | adevarul.ro
Personalul restaurantului din Turda despre care vloggerul Dorian Popa a spus că nu l-a primit în incintă pe Cheluțu, câinele său, le-a dat replica artistului și fanilor săi.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.