Filozofii regi vs filozofii preşedinţi

Publicat în Dilema Veche nr. 568 din 31 decembrie 2014 - 7 ianuarie 2015
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png

Cînd l-am întîlnit de curînd pe Michael Higgins, preşedintele Irlandei – cu ocazia unei conferinţe la care am participat împreună, în care el corela noua sa „iniţiativă etică“ cu o carte pe care am scris-o în colaborare cu fiul meu – How much is Enough? Money and the Good Life (Cît de mult e destul? Banii şi calitatea vieţii) –, am fost impresionat de atenţia pe care Higgins o acorda gîndirii. Într-adevăr, confruntarea de idei este una dintre pasiunile poetului-preşedinte al Irlandei – o pasiune pe care mulţi şefi de stat ar trebui să o împărtăşească.

În mai 2014, Higgins le-a spus studenţilor la economie ai Universităţii din Chicago că ceea ce se predă în şcoală este o disciplină deformată, ruptă de rădăcinile sale etice şi filozofice. „Recentele prefaceri economice şi financiare“, a declarat el, „au pus într-o lumină clară neajunsurile instrumentelor intelectuale furnizate de teoria economică clasică şi de ipotezele ei fundamentale cu privire la dezvoltarea durabilă a pieţelor autoreglabile“, mai ales „a pieţelor financiare globale preponderent nereglementate.“ El a propus apoi o „examinare critică a unora dintre ipotezele centrale ale teoriei economice, aşa cum este ea predată la facultăţile din întreaga lume.“

Care alt şef de stat ar fi capabil să descrie cu atîta precizie deficienţele teoriei economice, susţinîndu-şi argumentele nu numai cu citate din Adam Smith, dar şi din Max Weber, Thorstein Veblen şi Jürgen Habermas?

Experienţa academică a lui Higgins şi statutul său de poet consacrat îi conferă fără îndoială un avantaj în faţa altor şefi de state, şi îi permit să îşi susţină punctul de vedere invocînd gînditori de marcă, lucru pe care puţini pot să îl facă. Mai mult de atît, el demonstrează că un lider politic ar trebui să fie şi un om de idei, un lider cultural al ţării sale – şi al lumii. O astfel de prestaţie intelectuală ar trebui să fie o sarcină majoră a tuturor preşedinţilor reprezentativi (neexecutivi) şi un mijloc important prin care aceştia „să-şi cîştige traiul“.

Desigur, şeful de stat – fie el preşedinte sau rege – are şi alte îndatoriri vitale, inclusiv pe aceea de garant al constituţiei şi de simbol al unităţii naţionale. În plus, în sistemele de votare proporţionale, precum cel al Italiei – unde nici un partid politic nu cîştigă, în mod normal, de unul singur, o majoritate de fotolii în parlament –, preşedintele joacă adesea un rol-cheie în numirea prim-ministrului. De asemenea, preşedintele italian îi poate obliga pe deputaţii din parlament să-şi reconsidere deciziile (în Marea Britanie, regina a delegat această atribuţie Camerei Lorzilor).

Dar şefii de stat au totodată o gamă vastă de opţiuni, în ceea ce priveşte activitatea lor, după cum spune şi Ecleziasticul (XLIV, 5/6): „Povăţuitori ai poporului în sfaturi şi în înţelegerea ştiinţei./ Aveau înţelepte cuvinte întru învăţătura lor (…)“ – lucru foarte important în ziua de azi, cînd discursul public al democraţiilor este inevitabil populist şi activitatea academică devine tot mai specializată.

Chiar dacă anumiţi savanţi şi gînditori sînt capabili să devină „povăţuitori ai poporului“, este nevoie şi de un mediu favorabil, care să-i ademenească din turnurile lor de fildeş. Un şef de stat deschis la minte, cultivat şi preocupat de idei ar putea juca aici un rol vital.

În mod ideal, un astfel de şef de stat ar trebui să fie mai degrabă un preşedinte ales, decît un rege ereditar. Căci orice lucru important pe care îl poate face un rege poate fi făcut de un preşedinte reprezentativ ales, chiar mai bine – nu în ultimul rînd, deoarece este mai puţin probabil ca un înalt funcţionar ales să fie compromis de scandalurile din jurul progeniturilor răsfăţate sau pervertit de ipocrizia şi servilismul inevitabil de la o curte regală.

În plus, un preşedinte ales beneficiază de o mai mare legitimitate decît un rege ereditar, a cărui autoritate se revendică exclusiv din tradiţie şi ceremonie. Monarhia a fost deposedată de puterea sa de a acţiona sau de a reflecta, odată cu regii sau reginele cărora nu li se mai permite să spună sau să facă ceva care ar putea isca fie şi cea mai mică controversă.

Desigur, regii – şi mai ales soţiile, moştenitorii şi rudele lor – îşi creează propriile nişe, de la protejarea animalelor sălbatice, la sport şi activităţi de binefacere. (Arhitectura s-a dovedit un domeniu deosebit de riscant: Prinţul Charles a aflat-o pe propria-i piele, după ce s-a lansat într-o tiradă împotriva modernismului.) Într-o anumită măsură, regii şi curţile regale încă se mai pot manifesta ca arbitri ai artelor, muzicii şi modei, precum în secolul al XVIII-lea. Dar acest rol s-a atrofiat, pe măsură ce se aşteaptă tot mai mult ca ei să fie „normali“, să reprezinte cît mai fidel cu putinţă obiceiurile şi gusturile populaţiei.

Un preşedinte ales este în mai mare măsură îndrituit să stîrnească controverse, mai ales în sfera ideilor şi culturii, domenii care, transcendînd zona politicilor cotidiene, conferă calitate spaţiului public în care se desfăşoară jocul politic. Ar fi de neconceput ca un rege domnitor să atace oligarhia financiară, aşa cum a făcut-o Higgins, în discursul său din Chicago.

Chiar şi în 1936, cînd regele Eduard al VIII-lea al Marii Britanii a declarat că „trebuie făcut ceva“ în problema şomajului, el a fost criticat că şi-a depăşit atribuţiile. Şi totuşi, Higgins a declarat în luna mai că poziţia sa, ca şef de stat, îl obligă „să reprezinte experienţa şi dificultăţile trăite de poporul irlandez“ de-a lungul anilor afectaţi de criza economică.

Dar, cel mai important, un preşedinte ales este mai bine înzestrat decît un rege sau o regină pentru a provoca o dezbatere publică despre valorile şi priorităţile societăţii, deoarece este mai probabil ca el sau ea să fie o persoană cu abilităţi deosebite. Acesta este motivul pentru care o meritocraţie va produce întotdeauna rezultate mai bune decît un sistem ereditar.

Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.

Robert Skidelsky este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie şi profesor emerit de economie politică la Universitatea Warwick.

© Project Syndicate, 2014 - www.project-syndicate.org 

traducere de Matei PLEŞU 

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.