Noua marfă de lux: securitatea personală

Florian GHEORGHE
Publicat în Dilema Veche nr. 382 din 9 - 15 iunie 2011
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg

Ultimii ani au amplificat cererea de securitate la nivelul tuturor comunităţilor umane, fapt cauzat de o criminalitate din ce în ce mai diversificată şi de dovezile privind incapacitatea instituţiilor specializate ale statului de a asigura protecţia tuturor persoanelor şi bunurilor acestora. La acestea se mai adaugă interesul exagerat acordat de mass-media crimelor grave, corupţiei şi abuzurilor de tot felul, în faţa cărora par să nu existe soluţii. Cînd peste acestea se suprapun şi dezastrele naturale repetate, ca în cazul inundaţiilor, un sentiment de părăsire cuprinde pe toată lumea. În acest context, oamenii se deschid la cooperare, ascultă experţii în domeniu şi fac cheltuieli pentru echipamente de protecţie, ţin în apartament cîini-lupi sau iau somnifere să poată dormi noaptea...
 
Deseori, securitatea oamenilor obişnuiţi pare o preocupare conjuncturală a guvernanţilor sau a aleşilor locali în preajma alegerilor, pentru a evita o eliberare din funcţie, după o crimă sau un accident de circulaţie cu urmări grave. Atunci se vorbeşte despre dreptul fundamental al oamenilor de a trăi într-un mediu liniştit şi curat, de importanţa creării locurilor de muncă pentru a-i integra pe cei marginalizaţi sau fără domiciliu stabil.
 
Faptul că preocupările pentru prevenirea criminalităţii au apărut în mediul urban nu trebuie să ne surprindă: aici sînt mai vizibile efectele delictelor comise şi tot aici cetăţenii fac presiuni asupra aleşilor locali şi asupra poliţiei să intervină pentru ca lucrurile să nu scape de sub control. La noi s-a studiat şi s-a scris foarte puţin, fapt care întreţine ideea că represiunea e singura modalitate de a lupta contra criminalităţii, că intervenţiile în forţă sînt suficiente pentru a menţine ordinea socială. Abordările retorice nu lipsesc însă din discursul unor înalţi funcţionari din poliţie sau din administraţiile locale. Un program serios de prevenire a criminalităţii este precedat de o fază obligatorie în care se evaluează ştiinţific starea de lucruri existentă, mijloacele şi acţiunile întreprinse deja pentru a-i face faţă. Acest demers profesional urmăreşte să fundeze viitoarele intervenţii pe un diagnostic corect al complexităţii fenomenului infracţional, ţinînd cont de particularităţile locale şi de nevoile reale de securitate. Desigur, diagnosticul realizat are o valabilitate limitată în timp deoarece realităţile sociale, umane şi instituţionale sînt într-o permanentă schimbare. Rolul său este de a orienta iniţiativele şi a întări parteneriatele ad-hoc. De asemenea, publicul trebuie să ştie că programele locale de prevenire desfăşurate pe banii săi au la bază contribuţia unor experţi care reprezintă mai multe discipline.


Bogaţii şi săracii securităţii

Societatea atîtor riscuri implică o ofertă enormă de dispozitive de securitate aflate la tot pasul: camere de supraveghere, bariere, porţi de control, grilaje, antifurt, cartele magnetice, senzori de mişcare, agenţi de pază şi multe altele. Ca urmare, oamenii se împart în două categorii: cei care îşi pot cumpăra securitatea (personală, a familiei, a bunurilor) şi cei care nu au bani suficienţi şi aşteaptă ca poliţia să-i protejeze de prădători. La acestea trebuie să adăugăm procesul de feudalizare specific marilor oraşe: e vorba de zonele cu case aflate în spaţii dotate cu ziduri şi instalaţii sofisticate, dispunînd de personal special instruit pentru supraveghere şi intervenţie. Intrarea într-o astfel de zonă se face după un ritual standard cunoscut doar de cei care locuiesc aici.
 
Această situaţie are consecinţe neaşteptate la nivelul criminalităţii, de care ar trebui să ţină cont forţele de ordine. Iată despre ce este vorba: cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă ar fi furat din zona bogată, dar periculoasă pentru libertatea lor. Studiile consacrate acestei realităţi au denumit cartierele lăsate de izbelişte „zone fuzibile“: precum siguranţele de la tabloul electric care se ard, dar salvează aparatura din restul casei, tot aşa, delincvenţii se vor deplasa spre cartierele sărace, lăsîndu-i pe cei avuţi să trăiască în linişte. E de la sine înţeles că poliţiştii, sub un anumit număr, nu pot face faţă acestui fenomen. 

Nu întîmplător, în anii ’60, marele criminolog V.V. Stanciu recomanda crearea unui cod al prevenirii criminalităţii care să funcţioneze paralel cu codul penal. Acesta ar fi trebuit să „împiedice crearea zonelor de deteriorare sau de patologie socială“ în care criminalitatea este endemică, aşa cum se găsesc în oraşele suprapopulate. Cu durere mai adăuga faptul că statul lasă omul să ajungă în catastrofă şi abia apoi îşi propune să-l ajute. Desigur, şi V.V. Stanciu a văzut pericolul ca sub lozinca prevenirii criminalităţii să fie afectate libertăţile individuale prin măsuri exagerate de supraveghere şi control. Aşa se întîmplă ori de cîte ori cînd vreun nou şef al unei secţii de poliţie impune subordonaţilor săi să coboare în stradă şi să dea dovadă de toleranţă zero: se ajunge astfel la situaţia că poliţiştii hărţuiesc pe toată lumea iar ostilitatea cetăţenilor faţă de ei creşte. Ce fac delincvenţii? Ei aşteaptă cîteva zile pînă cînd noii sosiţi în stradă devin pasivi şi nemulţumiţi şi, apoi, trec din nou la delictele obişnuite. 

Prelegeri şi costuri

De obicei, prevenirea criminalităţii este concepută la nivelul secţiilor de poliţie ca un efort de a merge prin şcoli şi a vorbi elevilor despre consecinţele legale ale comiterii de infracţiuni şi despre soarta unor delincvenţi care de mici au luat-o pe căi greşite. Dacă au fost mulţi elevi la întîlnirea cu poliţiştii înseamnă că acţiunea a fost un succes. Nu exclud faptul că pot exista unele rezultate pozitive, dar fără urmări notabile. Pentru că a merge la oamenii corecţi şi a le vorbi despre infracţiuni şi asprimea legilor are o rezonanţă limitată. Şi iată de ce: un expert canadian, Maurice Cusson, a demonstrat că ameninţarea cu legea penală se adresează următoarelor trei categorii de cetăţeni: celor cinstiţi şi morali, celor care fură de plăcere sau pentru că nu pot face rost de bani altfel şi, în sfîrşit, delincvenţilor ocazionali şi celor profesionişti. Ei bine, doar ultimii se tem de lege, doar ei sînt sensibili la creşterea pedepselor în anumite perioade. Dar pe aceştia îi sperie cel mai mult arestarea şi pedepsirea marilor delincvenţi, a celor cu cariere de invidiat şi care au devenit modele de succes pentru cei tineri. Celelalte două categorii de cetăţeni – adică majoritatea populaţiei – sînt indiferenţi faţă de ameninţarea cu legea. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne bucurăm cînd avem mulţi recidivişti în închisori, pentru că asta ar însemna că avem o societate sănătoasă care nu produce condiţiile pentru a apărea noi şi noi delincvenţi.

O abordare serioasă a criminalităţii la noi este cerută şi de un aspect trecut cu vederea: costurile sale. Acestea sînt enorme şi generate de pierderi de vieţi omeneşti, de îngrijiri medicale şi psihologice acordate victimelor, de efectele corupţiei şi furturilor de bunuri aparţinînd cetăţenilor sau firmelor, de fraudele economice, fiscale şi vamale, de tulburările ordinii publice, de schimbarea obiceiurilor oamenilor determinată de teama de infracţiuni, de comerţul clandestin şi profiturile lumii interlope, de cheltuielile firmelor particulare şi de stat pentru a se proteja, de cheltuielile privind funcţionarea poliţiei, a jandarmeriei, parchetelor, tribunalelor şi a penitenciarelor. La acestea se mai adaugă şi alte aspecte greu de cuantificat, dar producătoare de pierderi şi mari suferinţe: vieţile distruse ale rudelor victimelor criminalităţii, reacţiile de răzbunare, neîncrederea ce survine în relaţiile sociale, frica permanentă de o nouă agresiune, pierderile turistice şi culturale, imaginea defavorabilă în ochii străinilor. Pentru 1996, Anglia menţiona un cost al criminalităţii de 51 de miliarde de lire sterline, iar Canada de 46 de miliarde de dolari, costuri greu de suportat chiar şi pentru aceste ţări. Ca urmare, abordarea profesională a complexităţii fenomenului infracţional contemporan impune personal suficient, dotări adecvate, salarii pe măsura riscurilor, dar şi un Institut Naţional de Criminologie: pe lîngă miile de miliarde de lei aduse pagube cetăţenilor ţării şi economiei naţionale prin extinderea fenomenului infracţional, costurile determinate de funcţionarea instituţiilor reprezentative în acest domeniu ar fi insignifiante. Avem deci nevoie de o dezbatere publică privind dificultăţile noastre sociale generatoare de criminalitate.
 
Florian Gheorghe
este psiholog, conferenţiar la Universitatea Hyperion din Bucureşti, autor al cărţii Prevenirea criminalităţii. Teorie şi practică, 2005.
 

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.