Se caută o strategie politică

Peter FRANK
Publicat în Dilema Veche nr. 445 din 23-29 august 2012
Se caută o strategie politică jpeg

La o simplă analiză a tonului discursurilor politice din ultimele săptămîni, e clar că nimeni nu mai ţine cont în România – dacă a ţinut vreodată – nici de bun-simţ, nici de tact, nici de discurs mediatic. Poate nu ar strica puţină onoare şi un pic de transparenţă, pentru că, nu pot să nu remarc, în cei peste 40 de ani de implicare mai mult sau mai puţin activă în politică, nu-mi amintesc o campanie politică naţională mai ineptă, mai lipsită de profesionalism şi mai greşit gîndită decît cea condusă de tabăra anti-USL, asta dacă putem vorbi cu adevărat de o tabără anti-USL.

Nu trebuie să fi citit multe cărţi (sau să fi dat un copy & paste din ele) ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“, a declarat Brian Mulroney, fost prim-ministru al Canadei. Care este legătura dintre acest citat şi ce se întîmplă în România? Tabăra USL aplică perfect acest principiu – şi-a găsit un duşman şi nu renunţă pînă nu-l va anihila. Şi cealaltă tabără? Care cealaltă tabără?

Surprinzător este faptul că, în tot acest timp, nu s-a întîmplat nimic nou. Am asistat la un banal exemplu de management al crizei, de care politica avea nevoie. Fie că vorbim de politică sau de mediul de afaceri, există strategii pentru majoritatea problemelor, una dintre ele fiind asumarea responsabilităţii. În rest, trebuie să respecţi alte cîteva principii de bază. Dacă nu ştii care sînt, le inventezi. Şi dacă tabăra opusă atacă prima, reacţionezi imediat şi inventezi altă ţintă. Cu alte cuvinte, te dai la o parte şi-ţi creezi un duşman. Cinic, e adevărat, dar eficient.

Dacă ceea ce s-a întîmplat a fost prea mult pentru o opoziţie dezorganizată şi confuză, aceasta ar fi putut adopta principiul Clinton: „Am făcut ceva rău, dar să lăsăm trecutul în urmă. Este timpul să privim înainte“. Sau: „Am făcut ceva cumplit, recunosc, dar să nu ne lăsăm influenţaţi de trecut“. Oricare dintre aceste două declaraţii ar fi fost potrivite dacă dl Băsescu fi fost prins făcînd cu adevărat ceva nepermis, dar nu a fost cazul. În ciuda acuzaţiilor care i-au fost aduse, problema nu a fost, de fapt, ce a făcut preşedintele, ci persoana în sine. Tot răul i-a fost pus la picioare. Băsescu a condus ţara ani la rînd, timp în care au fost luate nenumărate măsuri de criză (printre care şi adoptarea bugetelor de austeritate), care i-au afectat pe mulţi oameni. Asta ca să nu mai vorbim de propriile probleme de imagine, care l-au transformat într-o victimă sigură. Să-l acuzi însă pentru restructurările bugetare la sugestia FMI a fost o tactică lamentabilă.

Cînd a început aşadar atacul? Ce a făcut, de fapt, dl Băsescu? Ce măsuri a luat tabăra sa? Ce au făcut opozanţii USL? L-au abandonat pe dl Băsescu, l-au lăsat singur, l-au transformat într-o ţintă sigură. Nu au avut altă strategie decît să-l lase pe mîna opoziţiei. Nu se poate vorbi decît de o strategie extrem de prost gîndită sau, mai bine spus, de lipsa unei strategii.

USL nu putea dori mai mult decît să-l desfiinţeze pe Băsescu atît ca om, dar şi ca politician. Declaraţiile sale zilnice au fost pentru USL o binecuvîntare. Nu conta că preşedintele atrăgea atenţia asupra nerespectării Constituţiei, nu asta era problema, ci persoana în sine. Tehnica „atacă mesagerul pentru a discredita mesajul“ este greşită, dar eficientă.

Dl Băsescu a avut, la un moment dat, o strategie bună. A făcut apel la lege, dar nu a fost de ajuns. Românii nu s-au lăsat convinşi de un document – pentru ei unul de neînţeles, cu prea multe concepte şi cuvinte. Un slogan bine ales ar fi avut, poate, mai mult succes, dar pentru a-l face cunoscut este nevoie de mesageri care să nu fie ţinta atacurilor taberei inamice. Nu la asta ar trebui să folosească un partid politic? Unde a fost armata, la nevoie? Unde au fost susţinătorii săi politici, cînd a fost nevoie de ei? Să nu vii în apărarea dlui Băsescu a fost o mişcare politică total eronată.

Unde au fost, în tot acest timp, figurile publice, intelectualii, oamenii respectabili, erudiţii, oamenii de afaceri? Le este tuturor teamă să nu fie în tabăra greşită, în acest moment istoric? Cum poate fi inutil apelul la respectarea Constituţiei şi la nemodificarea acesteia de către nişte oameni care s-au coalizat pentru a prelua puterea pentru un timp limitat?

A fost pentru prima dată cînd mi-a părut cu adevărat rău pentru dl Băsescu – singur, doar cu moderatorul, într-un studio de televiziune, citind pagină după pagină dintr-un document semnat inclusiv de Victor Ponta, pledînd pentru desfiinţarea DNA, făcînd apel la Curtea Constituţională şi la multe alte instituţii ale statului.

Mă aşteptam să amintească în orice moment de faimosul Bob Dole, pe vremea cînd candida la preşedinţia SUA alături de Bill Clinton şi cînd nimănui, nici presei, nici americanilor, nici măcar politicienilor nu le-a păsat prea mult că opozantul său şi-a organizat campania din bani murdari, ca să nu mai vorbim de dosarele confidenţiale ale FBI, obţinute ilegal în timpul mandatului lui Bill Clinton.

„Nu mai citiţi lucrurile acestea! Nu vă mai uitaţi la televizor! Nu mai lăsaţi pe nimeni să ia decizii în locul vostru!“, susţinea în 1996 senatorul Dole, un respectabil erou de război. „De ce nu luaţi atitudine?“ – acelaşi lucru am putea întreba şi în ziua de azi.

În timp ce aşteptam protestele de stradă împotriva nerespectării Constituţiei (cele care, evident, nu au mai fost organizate niciodată), mă întrebam care ar fi fost reacţia oamenilor dacă Naţionala de fotbal a României, de exemplu, ajungînd în Rusia, ar fi descoperit că ruşii cîştigaseră deja Liga schimbînd cîteva reguli pentru a-şi asigura victoria. S-ar fi strîns în Piaţa Victoriei doar cîteva zeci de oameni?

La început au fost semne timide de proteste spontane. Mai departe însă, politicienii le-au pus protestatarilor tricouri albe, făcîndu-i să pară din tabăra lor. Aparent nu şi-au dat seama că cea mai înţeleaptă reacţie ar fi fost să stea deoparte – au fost însă prea mîndri pentru a face asta. Dacă nu s-ar fi implicat, probabil că protestele s-ar fi înteţit şi s-ar fi transformat în adevărate mişcări de stradă, destul de puternice pentru a forţa anumite schimbări. Dar nu a fost aşa, protestele au fost anihilate. Pentru că duşmanul duşmanului meu îmi poate deveni prieten la nevoie, dar nu într-atît de prieten încît să-i dau un sărut, mai ales în public.

Şi USL a făcut, evident, propriile greşeli. Ce bine ar fi fost să-şi fi găsit timp pentru a cugeta asupra citatului filozofului german Theodor Adorno, care spunea: „Cel mai greu lucru într-o campanie politică este să cîştigi fără să dai vreo secundă de înţeles că nu meriţi să cîştigi“. Sau poate că a făcut acest lucru şi poate din acest motiv s-a şi grăbit atît de tare la început. „Desfiinţăm totul şi înlocuim pe toată lumea. După asta, promitem să aranjăm totul la fel cum a fost.“ Dar tergiversările s-au succedat şi, dacă nu în ţară, în lume cel puţin Ponta s-a dovedit nedemn să cîştige.

În afara României, duşmanul USL nu părea să existe. Statele Unite şi Europa nu sînt împotriva lui Băsescu, aşa că lupta înverşunată din ţară nu a atras atenţia nimănui în mod special. În ţară însă, duşmanul părea real, iar USL nu a pierdut deloc timpul – şi-a cîştigat aliaţi, şi-a pus la punct asaltul şi l-a atacat pe preşedinte. A fost foarte simplu, mai ales prin susţinerea unor oameni ca senatorul Dan Şova (ooops, ministrul pentru Relaţiile cu Parlamentul), dispus să trîmbiţeze la TV, în fiecare seară, orice absurditate i se dicta de către PSD pe Blackberry-ul său. În acest fel, nimeni nu a mai dat atenţie seriei interminabile de momente jenante – acuzaţii de plagiat, CV-uri fictive, demisii din funcţie etc.

Fie că vorbim de o strategie reală sau de absenţa unei strategii, tot ce s-a întîmplat în ultima vreme a devenit greu de digerat şi spun asta fără a fi susţinătorul vreunui partid în mod special. Îmi place doar să văd o luptă cinstită, ceea ce, din păcate, se întîmplă rar în România. Indiferent că vorbim de mediul de afaceri sau de politică, totul este urgent. A fi urgent înseamnă a fi important, şi a fi mereu pe fugă înseamnă a fi ocupat. Şi cu cît eşti mai ocupat, cu atît mai mult înseamnă că munceşti. Şi dacă munceşti îndeajuns de mult, de ce ar fi vina ta cînd ceva nu merge?

De ce a devenit atît de complicat să iei o pauză de cîteva ore, poate de o zi, să stai pur şi simplu şi să gîndeşti un plan. Să concepi o strategie. Să faci o listă lungă de întrebări şi să găseşti cîteva răspunsuri. Să-i pui pe toţi în temă cu planurile tale şi abia după aceea să ataci.

Aşa ceva nu se poate întîmpla pentru că noroiul trebuie aruncat pe toţi pereţii şi toată lumea trebuie să se murdărească. Iar cursa se ţine doar pentru a vedea cine reuşeşte să rămînă în picioare. Şi uite-aşa, jocul devine diavolesc de simplu. Transformă lupta în ceva cît mai real şi mai dramatic. Cu cît mai multă acţiune, cu atît mai mulţi spectatori. Cu cît totul se transformă din ce în ce mai mult într-o telenovelă, cu atît mai puţină atenţie dăm la ceea ce contează cu adevărat.

Pînă la finalul jocului totul devine atît de captivant că toată lumea vrea să participe. Chiar şi presa, incapabilă sau prea puţin dispusă să critice ceea ce îi este servit de politicieni. Cum altfel s-au putea explica reportajul de prost-gust despre „clovnul Constanţei“ ajuns la vot acompaniat de un cîrd de gîsculiţe, sau promo-ul lipsit de gust difuzat pe Realitatea TV, în care demiterea preşedintelui Băsescu era comparată cu o poveste hollywoodiană cu gladiatori, piraţi, extratereştri, vrăjitori şi alte personaje exuberante create pe calculator. Nici politicienii înşişi nu ar fi putut crea un portret mai josnic.

Este oare aceasta o reacţie corectă la o problemă atît de gravă? Aceasta a fost miza? O luptă copilărească pe viaţă şi pe moarte care urma să se termine pe 29 iulie asemeni unui serial de televiziune pe care îl urmărim mîncînd popcorn şi aşteptînd pauzele publicitare pentru a merge la toaletă? Aşa pare să considere de cuviinţă editorul de ştiri al acestui post TV.

În final, dl Băsescu a fost salvat de o serie de factori asupra cărora mă îndoiesc că a avut vreun control: calendarul, vremea, dezgustul oamenilor şi, în mod special, apatia. Nici măcar un asalt de amploarea celui la care am asistat nu a putut convinge mai mult de 4 din 10 votanţi să meargă la vot pentru a-l demite pe preşedinte.

Să repeţi şi a doua oară aceeaşi tactică s-ar putea să fie mult mai complicat şi de aceea trebuie găsite alte metode. Atacurile nesfîrşite şi văicărelile politicienilor la TV seacă pe oricine de energie. Şi-n plus, majoritatea dintre noi se află fie la munte, fie la mare sau, cel mai bine, se uită la Olimpiadă, poate singurul loc în care se ştie foarte clar cine este „duşmanul“ cui. În sport, nimeni nu poate schimba regulile jocului, nici măcar temporar, pentru a cîştiga. Şi, mai important decît orice, nimeni nu intră într-o cursă fără o strategie bine pusă la punct. Asta ştie orice sportiv. 

Peter Frank a lucrat în domeniul bancar, a fost reporter economic şi senior editor de ziar în SUA. În prezent este consultant, profesor şi scriitor şi locuieşte în Bucureşti.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.