Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 577 din 5-11 martie 2015
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg

Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege. 

● Paul BALOGH 

Consider fără echivoc că timbrul literar este o suprataxare. Şi în forma existentă pînă acum, şi în forma augmentată propusă şi împinsă pe ascuns în Parlament. Maniera de operare şi scandalul aferent „descoperirii“ arată că scopul timbrului literar nu era unul clar, făcut cu informarea şi consimţămîntul victimei (editurile şi cumpărătorii), ci unul relativ obscur făcut în numele unei instituţii private conduse de domnul Manolescu. Nu discut aici destinaţia sau necesitatea acelor fonduri care ajung la Uniunea Scriitorilor. Dar contest calea şi modul de operare.

Dacă este nevoie de bani suplimentari la Uniunea Scriitorilor, atunci această uniune poate să ceară aşa ceva de la bugetul de stat din banii colectaţi prin TVA-ul de 9% care se aplică cărţilor. Şi dacă Uniunea dovedeşte că gestionează bine aceşti bani şi cîştigă concursuri de proiecte pe bani de la buget, atunci toată lumea ar fi fericită. Dar a impune un timbru literar în maniera aceasta înseamnă, în fapt, să creşti preţul cărţii pentru nişte cititori/cumpărători care nu au nici un control asupra destinaţiei acestor fonduri. Obligi, practic, un cititor să fie un mecena fără voie. Este o practică ce trebuie să înceteze. Scriitorii se află şi ei, la fel ca fiecare altcineva care nu e angajat la stat, pe o piaţă a muncii dificilă. Sînt şi ei plătitori de taxe (pentru drepturile de autor), pot şi ei să aibă protecţie socială şi pensii. Dacă acest lucruri nu funcţionează, atunci statul trebuie să reglementeze acest fapt, dar nu printr-o suprataxare a culturii scrise. Ci printr-o corectă gestionare a fondurilor deja disponibile. Sufocarea iniţiativei private este o măsură contraproductivă, mai ales într-o cultură atît de mică, cu o piaţă de carte atît de mică, cum e România.

Paul Balogh este managing partner la ReadForward.  

● Mihail PENESCU 

Legea timbrului literar existentă, cît şi noul proiect sînt expresia faptului că încă nu ne-am desprins din comunism, nu ne-au dispărut reflexele şi mentalităţile de atunci. Comuniştii, după ce i-au exterminat pe cei pe care nu-i puteau supune, i-au mituit pe ceilalţi, pe cei care ar fi putut reprezenta un pericol, pe cei cu potenţial de lider de opinie. Şi astfel apar privilegiile extinse ale uniunilor de creaţie, entităţi care, cu excepţia revoltaţilor, servesc cu sîrg şi eficienţă propaganda comunistă. După 1989, fiecare a vrut libertate şi democraţie în sensul propriu, înţeles de sine, dar cu conservarea privilegiilor anterioare. Aşa s-a născut prima lege a timbrului literar.

Noul proiect este prezentat ca ultima sursă de supravieţuire a uniunilor. Nu vreau să judec pe nimeni, dar nu e corect să încerci să-ţi rezolvi problemele transferîndu-le în grija altora. Şi nu este un argument să recurgi la nostalgia pentru societatea interbelică. Aceea funcţiona după alte reguli. Nu voi repeta argumentele tehnice împotriva noului proiect pentru că acestea au fost expuse de nenumărate ori de mulţi dintre colegii mei sau de tehnicieni.

Nimeni nu poate crede că editorii se opun finanţării culturii sau a uniunilor de creatori. Dar, cu tot respectul, această schismă între editori, sau întreprinzători în general, şi uniunile de creaţie a fost generată unilateral. Cred că uniunile de creaţie ar avea multe de învăţat de la ceilalţi pe tema managementului şi cred că, dacă ar dialoga şi ar colabora, ar găsi împreună soluţii mai eficiente de finanţare, mai ales dacă există o bunăvoinţă şi bună-credinţă din partea legiuitorului. 

Mihail Penescu este preşedinte al Uniunii Editorilor din România.  

● Dorina Lazăr

Nu înţeleg de ce ar trebui să am obiecţii faţă de o lege care funcţionează de mai mulţi ani, din 1994, şi căreia ne conformăm cu stricteţe – 5% din preţul biletului este virat automat către UNITER.

Mai există şi un alt „timbru“, de 1% din preţul biletului, dirijat către Crucea Roşie, şi un al treilea, „taxa de monument“, 2%. Teatrul Odeon funcţionează într-o clădire declarată monument arhitectonic, aşa că sîntem scutiţi de această mică taxă. Pînă acum, se aplica o ştampilă pe bilet, acum se va aplica un timbru.

Urmează să ne facem o provizie de timbre serioasă pentru că avem o activitate intensă.

Ce să cred, că numai fraierii s-au conformat legii din 1994? Bine ar fi ca aceste sume să ajungă acolo unde trebuie, nu într-o „oală comună“ şi dirijate cine ştie unde, cum s-a întîmplat în istoria recentă cu impozitele, taxele CAS şi CASS.

Dorina Lazăr este directorul Teatrului Odeon.  

● Dan POPESCU

Timbrul pe arta plastică este de 0,5% din orice vînzare pe care o realizează oricine vinde ceva ce are o calitate artistică. Ce e amuzant e că definiţia artei aplicată de legislatori e foarte apropiată de cea antic-grecească, astfel că şi olarul produce artă plastică. Sînt curios dacă designerii vestimentari sau cei care manufacturează şei de cai sînt cuprinşi de legea în cauză. Mie nu mi-a fost clar. În principiu sînt de acord ca această taxă să fie aplicată măcar galeriştilor de artă doar dacă s-ar îndeplini următoarele condiţii: 1) UAP să nu fie singura uniune care să poată încasa această taxă. În baza a ce au monopolizat ei acest statut? Firesc ar fi ca privatul să poată avea opţiuni în a direcţiona taxa; 2) O mai bună şi mai transparentă gestionare a fondurilor ar fi de dorit. Pe temeiul

sînt de părere că toţi cei care plătesc taxa trebuie să aibă dreptul să voteze în şedinţele UAP. 

Dan Popescu este fondatorul H’Art Gallery.  

● Dragoş BÂSCĂ

Lipsa unei minime cercetări a pieţei care urmează să fie afectată de această nouă taxă trădează neglijenţa şi dispreţul iniţiatorilor. Este absurd ca entităţi economice care dezvoltă proiecte în zona culturală să cotizeze din veniturile lor la fel şi fel de asociaţii netransparente în ceea ce priveşte cheltuirea acestor bani. Am citit textul patetic al acestei iniţiative legislative care vrea să salveze cultura omorînd antreprenorii din industriile creative.

Cînd e vorba să viseze cai verzi pe pereţi (capitale culturale europene în toată ţara, de exemplu), activiştii de partid se bazează pe cei care şi-au riscat resursele şi au investit ani de muncă în organizarea unor evenimente devenite reper.

Să îşi pună ştampila pe proiectele muncite de alţii a ajuns să fie singura strategie culturală a instituţiilor de stat. Ar fi bine să se înţeleagă că funcţionăm oricum într-o piaţă ridicol de mică şi de dificilă, cu taxe suficient de mari ca să mai fie nevoie şi de acest nepreţuit ajutor. Acceptăm că nu există facilităţi fiscale care să ne încurajeze să dezvoltăm proiecte culturale, dar măcar o vreme ar fi bine să nu mai apară alte noi taxe. 

Dragoş Bâscă este concert promoter, Twin Arts.  

● Augustin IOAN

Taxa de timbru cultural înseamnă lucruri diferite de la un domeniu al creaţiei la altul. În ceea ce priveşte arhitectura, a fost, mai cu seamă în perioada

-ului imobiliar, un mod elegant de a face un soi de haiducie pe invers: s-a colectat o sumă infimă, prin comparaţie cu costurile proiectelor taxate, de la toţi arhitecţii, spre a o concentra şi redistribui sub forma finanţării proiectelor culturale. Deşi nu am beneficiat niciodată de finanţarea vreunei cărţi din aceste sume, care s-au împuţinat drastic în vremuri de criză, accept că există un soi de program pe termen lung prin care să se finanţeze mai cu seamă un soi de cercetare fundamentală în domeniul istoriei arhitecturii. Unele edituri s-au adaptat mai bine (precum Simetria, editura abonată la premiile bienalelor cu volume a căror cercetare şi publicare sînt îndatorate tocmai timbrului), altele mai puţin bine, altele – deloc. Fireşte, există mirări, ca să nu zic chiar exclamaţii, dar, în general, pare că juriile, alese mai mult sau mai puţin din afara domeniului, reuşesc să creeze o aparenţă de obiectivitate. Proiectele culturale finanţează şi ele, în absenţa banilor de la stat, cercetarea, evenimentele publice ale breslei (expoziţii anuale şi bienalele). Prin urmare, arhitecţii nu au a se plînge de această taxă, ci, poate, de sărăcia ei, datorată crizei. Acum, la revizuire, în chestiune a fost cine este recipientul sumelor colectate: OAR şi UAR, ca pînă acum, sau doar UAR, ca uniune de creaţie de interes naţional. Mărturisesc că nu am o opinie formată în această dispută. OAR este cea mai mare dintre cele două organizaţii şi, administrînd dreptul de semnătură al arhitecţilor, poate pretinde că în ea se regăseşte majoritatea activă a breslei. Pe de altă parte, UAR şi-a făcut un stindard din a promova acţiunile culturale şi, în rîndurile seniorilor membri, sînt destui dintre cei ce reprezintă capitalul cultural al profesiunii. Dar problema nu este de nerezolvat, cîtă vreme, la plata taxei, se poate opta pentru una sau alta dintre organizaţii. În concluzie, în ceea ce îi priveşte pe arhitecţi, taxa de timbru de arhitectură are deja o tradiţie predominant pozitivă şi cred că ar fi nimerit ca lucrurile să poată continua ca atare, poate cu micile corijări interne, care se impun, cu privire la judecata proiectelor culturale şi editoriale propuse. 

Augustin Ioan este arhitect.  

● Lucian VĂRŞĂNDAN

Legea nr. 35/1994 fiind în vigoare, e neclar pentru ce se cere o nouă reglementare. În expunerea de motive se arată că Legea nr. 35 ar fi „greu aplicabilă“, iar noua lege s-ar impune din cauza evaziunii fiscale din domeniul artei. Argumentele sînt vagi şi discutabile, din următoarele motive: e aiuritor argumentul fiscal – dacă iniţiatorii proiectului ştiu că „se evazionează jumătate din obiectele de artă existente pe piaţă“, le solicităm să comunice datele pe care îşi întemeiază această afirmaţie, precum şi măsurile întreprinse pe lîngă organele judiciare. Altminteri, parlamentarii semnatari răspund pentru prejudiciul de imagine creat întregii bresle.

Dacă evaziunea ar fi reală, ea ar trebui combătută acolo unde se înfăptuieşte, fără a se modifica tot eşafodajul normativ, ca şi cum toţi producătorii de bunuri culturale ar fi evazionişti. De altfel, sancţiuni pentru neplata timbrului sînt prevăzute şi de normele actuale. S-au aplicat?

E imposibil a se aplica un timbru fizic pe biletele de spectacol vîndute online.

Creşterea valorii timbrului literar nu e oportună şi ar afecta consumul cultural.

Noul proiect nu instituie timbrul în sine, ci modifică modul de aplicare a acestuia şi creşte valoarea unor timbre. De aceea, e neverosimil şi discursul celor care se opun acum însăşi ideii de timbru cultural. Acesta îşi are utilitatea lui, iar dacă se consideră că unele uniuni de creaţie ar utiliza aceste fonduri netransparent, legea în vigoare dă, şi pentru acest caz, prerogative de control Ministerului Culturii.

Deci, de ce am avea nevoie de o nouă lege a timbrului cultural? 

Lucian M. Vărşăndan este director al Teatrului German de Stat Timişoara. 

a consemnat Matei MARTIN  

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.